Semnale - Vineri, 5 mai 2006

Curentul
Radu Timofte si alti ofiteri cu rang inalt din SRI, acuzati de inalta tradare - Ovidiu Zara
El spune ca a fost indepartat din SRI Prahova dupa ce a sesizat afacerile unor colegi: "In timpul verificarilor mi-am dat seama ca vectorul (persoana supravegheata) era informat din interiorul SRI despre cum decurge operatiunea. Ion Stanescu, comandantul unitatii de atunci, mi-a spus sa implementez acele note cu mentiunea , dupa care m-a obligat sa fac un raport in baza caruia am fost detasat la Directia Economica a UM 0146 Bucuresti a SRI. Au vrut sa scape de mine pentru ca incomodam si deranjam afacerile colegilor mei, in special pe cei cu functii de conducere". Dezvaluind ca in SRI "functioneaza o adevarata mafie", Radu a spus ca "pentru a-si rotunji veniturile, mai multi angajati ai Directiei Economice completau facturi false cu cheltuieli de protocol ale informatorilor".[]

Copos si Miki Spaga vor fi trimisi in judecata de procurorii anticoruptie - Adina Anghelescu, A. Stancu
Vicepremierul George Copos si senatorul Serban Mihailescu vor fi trimisi in judecata de catre DNA, a spus seful acestei institutii, Daniel Morar. Copos este acuzat in dosarul Loteriei, iar Mihailescu pentru ca ar fi primit o spaga constand in 11 pusti.

Tinerii trebuie invatati sa priveasca. Fara calauze nu au cum gasi.
Ev Zilei
Inima neinfricata - Ovidiu Nahoi
Ovidiu Nahoi intreaba cum pot concura povestile luptatorilor romani anticomunisti cu bascalia si maneaua publica.

Romania Libera
Zgribuliti de frig si incercuiti de politie - Romulus Cristea
Peste noapte, incercuiti de politie, au ramas circa 60 de manifestanti, printre care reprezentanti ai asociatiilor "Alianta Poporului", "16-21 Decembrie", GID, "21 Decembrie", dl Octavian Radulescu de la AFDPR, raniti in revolutie, rude ale unor decedati, maicute care au cantat "Hristos a inviat" si alte cantece religioase, precum si un preot care a slujit la troita.
Elena Andronache (foto) a relatat evenimentele din prima noapte a Pietei Universitatii.

Romania Libera
Manifestantii redactau comunicate - R Cristea
Din coloana cu peste o mie de manifestanti plecati dinspre Piata Aviatorilor, spre orele serii, in Piata Universitatii mai ajung doar cateva zeci. Dumitru Dinca (foto) a afirmat ca a fost destul de ingrijorat cand a constatat aceasta situatie: []

R Libera
Inceputurile Pietei Universitatii - R. Cristea
Cea mai mare manifestatie-maraton anticomunista a inceput la data de 22 aprilie 1990 si a incetat in acelasi an, in ziua de 13 iunie, ca urmare a interventiei violente a autoritatilor. Represiunea a continuat pana la data de 15 iunie '90, folositi fiind si minerii din Valea Jiului care au raspuns apelului presedintelui Ion Iliescu de a "curata Capitala de huligani".[]
Intreaga coloana s-a indreptat spre Piata Universitatii. Pe Calea Dorobanti, de la etajul 7 al unui bloc din dreptul fostului magazin Tineretul, s-a aruncat un ghiveci de flori care a ranit grav o femeie in varsta de 59 de ani, Sanda Lugoj. "Ajutata sa se ridice de cateva persoane care erau chiar in spatele ei, printre care ziaristi si membri GID, batrana se albise, avea deja privirea fixa, nu mai putea misca, nici vorbi, iar in momentul in care am urcat-o in masina, sangele a inceput sa curga din crestetul capului. Transportata la Spitalul de Urgenta, doctorii au apreciat ca e in stare grava, cu o fractura craniana de 10 centimetri. Incidentul n-a facut decat sa sporeasca tensiunea manifestantilor", a relatat Elena Andronache, de la GID.
Ajunsi in Piata Universitatii, pe la ora 19-19,30, manifestantii au blocat circulatia in toate sensurile. S-a hotarat o noapte de veghe pentru victima acestei manifestatii, dar si pentru totii eroii Revolutiei, precum si in sprijinul adoptarii Punctului 8 din Proclamatia de la Timisoara ca amendament la Legea electorala, plus abrogarea Decretului 473 cu privire la subordonarea Televiziunii direct presedintelui tarii.[]

Bietii elevi. Daca ar sti ....
Vocea Basarabiei
Un grup de absolventi ai scolii nr. 1 din Chisinau, actualul liceu "roman-francez" in numele lui Gheorghe Asachi, promotia 1976, au dat publicitatii un apel in apararea elevilor, parintilr si pedagogilor de la acest liceu care vor sa pastreze denumirea din ultimii 15 ani a liceului. In apel se arata ca "abolvenţii anului 1976 ai şcolii moldoveneşti din Chişinău nr.1, actualmente Liceul româno-francez "Gh. Asachi", nu îşi permit să stea de o parte şi să asiste, tacit, la felul cum actuala putere încearcă să îndobitocească generaţia în creştere a instituţiei de învăţământ nominalizate. [] Absolvenţii anilor '76 se obligă să restabilească panoul Liceului româno-francez "Gh. Asachi" din fonduri proprii, atenţionând astfel opinia publică despre faptul că, în RM, dreptul de a gândi liber este sfidat cu buna ştiinţă de către factorii de decizie din acest stat. Din numele absolvenţilor anului 1976 ai şcolii nr. 1 din Chişinău, N. Andronic, A. Mustaţă, C. Fusu, E. Duşchin, M. Juc, A. Leancă şi alţii". www.voceabasarabiei.com informeaza ca in ultimile saptamani autoritatile comuniste de la Chisinau depun eforturi mari pentru a nu mai aparea in centrul Chisinaului nici un fel de inscriptie in care sa existe cuvantul "roman". Directia municipala de invatamant din Chisinau, impreuna cu Ministerul Educatiei din RM incearca in aceste zile sa-i convinga pe elevii, parintii si pedagogii liceului roman-francez "Gheorghe Asachi" ca cea mai buna denumire pentru liceu este cea de "liceu teoretic". Pana la ora actula doar presa democratica de la Chisinau a relatat despre revolta elevilor celui mai central liceu din Basarabia din 4 mai 2006.

Esential, dar citi vor sa observe asta?
Ziua
Se cauta un partid care sa faca curat in politica - Tom GALLAGHER
Romania va adera la UE, dominata fiind de partide de toata jena.
Poate ca singura cale de a limita surparea unui democratii inca neconsolidate este ca noi forte sa se angajeze in politica.[]

Incetul cu incetul ... ?
Ziua
CNSAS va primi cartoteca si microfilmele Securitatii - Carmen Epuran
SRI va preda CNSAS cartoteca, microfilmele, baza de date, dosarele de personal si procesele-verbale de distrugere a dosarelor Securitatii. Anuntul a fost facut dupa o intalnire pe care au avut-o ieri membrii Colegiului CNSAS cu directorul SRI Radu Timofte, cu adjunctii acestuia, cu secretarul general al SRI, generalul Sorin Brateanu si cu seful arhivelor SRI, colonelul Florin Pintilie. "Am stabilit ca loturile de fise manuale, adica asa-zisa cartoteca pentru cele 1.338.000 de dosare de la depozitul din Popesti-Leordeni sa inceapa sa fie predate peste 15 zile. Alaturi de acestea, SRI va preda CNSAS toate fisele cartotecii nesecretizate", a declarat secretarul CNSAS, Constantin Buchet, pentru Mediafax. Potrivit lui Buchet, in cadrul intalnirii de la SRI, s-a decis ca serviciul sa predea saptamanal microfilmele dosarelor transmise deja catre CNSAS. Totodata, SRI va incepe predarea, dupa 30 de zile, a bazei de date automate, intocmite de Securitate, precum si procesele verbale de distrugere a dosarelor. SRI va mai transmite si evidenta electronica a datelor de identitate, in cazul unor dosare unde sunt date incomplete.[]

Cite ceva despre "cultura"
Ziua
Cum ajungi "colaborator" - Iulia Popovici
Numai ca lucrurile o vireaza destul de repede pe o panta ciudata: importantelor personaje nu le pasa la ce ziar lucreaza ipochimenul, pentru ca n-au nici cea mai mica idee nici daca are chiar tocmai o pagina de cultura si "eu, don'soara, n-am timp sa citesc toate ziarele", dar, in general, "daca tot ne sunteti colaborator", ar trebui sa faceti ceva pentru noi. De unde pana unde un bilet de avion, pe care nu l-ai cerut tu, ci un reprezentant al tarii tale in strainatate, te face "colaborator"? []

22
Un volum argument pentru condamnarea comunismului - GHEORGHE CEAUSESCU
[] Volumul Scoala Memoriei este mult mai amplu si mai complex decat il arata randurile de fata. []In fond, volumul, atat in intregul sau, cat si fiecare interventie in parte, constituie tot atatea argumente pentru condamnarea definitiva si irevocabila a comunismului. In baza materialului publicat pana acum, o sinteza "stiintifica" poate fi redactata intr-un timp foarte scurt. Scoala Memoriei 2005, editor Romulus Rusan, Fundatia Academia Civica, Bucuresti 2005


<<< Închidere >>>