Cotidianul
A murit inca un monument: partizanul Ion GavrilaClaudiu Tarziu(2410 vizualizari) - Claudiu Tarziu
Ion Gavrila-Ogoranu si-a scris povestea vietii in cartea „Brazii se fring, dar nu se indoiesc“. Doua dintre cele cinci volume ale cartii contin documente selectate din dosarul de urmarire informativa al „bandei Gavrila“, aflat acum in arhiva CNSAS. Securitatea a adunat 100.000 de file, in 124 de volume, referitoare la activitatea Grupului Gavrila. []

Ziua
A murit ultimul haiduc - George Damian, Victor Roncea
Luptatorul anti-comunist Ion Gavrila Ogoranu s-a inaltat la ceruri la 1 mai, orele 21, la varsta de 83 de ani. Ion Gavrila Ogoranu a condus timp de 7 ani de zile, intre 1948-1955, un grup de rezistenta armata impotriva comunismului in Muntii Fagaras. Ion Gavrila Ogoranu s-a nascut in anul 1923 in Fagaras, a urmat Liceul "Radu Negru" si Facultatea de Agronomie de la Cluj. In anii imediat urmatori ocuparii Romaniei de catre armata sovietica, Ion Gavrila Ogoranu a fost activ in mai multe organizatii studentesti organizand proteste anti-comuniste. Autoritatile comuniste l-au condamnat in contumacie, in 1948, la 15 ani de inchisoare. In 1951 a fost condamnat la moarte in contumacie de catre tribunalul orasului Stalin (Brasov). Dupa spargerea grupului de rezistenta anti-comunista din Muntii Fagaras, Ion Gavrila Ogoranu a stat ascuns timp de 21 de ani la Ana Sabadus - care ulterior i-a devenit sotie - in comuna Galtiu, judetul Alba, fiind cautat cu inversunare de Securitate. A fost arestat la Cluj in 1976 si anchetat timp de 6 luni de Securitatea Bucuresti, fiind salvat doar de interventia presedintelui Nixon. Unul dintre ultimii luptatori impotriva comunismului va fi inmormantat maine, la ora 13.00, in satul Galtiu, din judetul Alba. []

NY Magazin
LOLEK, BOLEK ŞI „ELITELE” (I) - Valerian Stan
[]P.S. Tocmai l-am văzut la televizor pe Vladimir Tismăneanu, alesul lui Băsescu în fruntea Comisiei prezidenţiale de analiză a dictaturii comuniste, într-un dialog cu Ion Cristoiu – fostul său tovarăş de convingeri comuniste, în presa trecutului regim. Fiu al tatălui său (un stalinist sinistru), dar şi un privilegiat al regimului pe care este presupus a-l „analiza”, Tismăneanu a explicat senin că alegerea sa este să se vorbească nu despre un „proces al comunismului” ci despre „decomunizare”, şi nu despre „regimul comunist criminal”, ci despre „regimul comunist ilegitim”. Cât despre neacceptarea lui Paul Goma în Comisia lui, Tismăneanu a răspuns cu o jumătate de frază, din care telespectatorii nu au putut înţelege absolut nimic, anume că scriitorul exilat „are alte standarde decât ale mele în privinţa funcţionării unei asemenea Comisii” (pentru cei care încă nu ştiu, Tismăneanu s-a folosit aici de un pretext diversionist de doi bani, acela că Paul Goma a publicat în Jurnalele sale o scrisoare pe care el i-a trimis-o). Aşadar, dacă în cele din urmă procesul comunismului se va dovedi o farsă, aşa cum deja eu unul bănuiesc că se va dovedi, să ne aducem aminte şi de aceste declaraţii ale lui Tismăneanu. Precum şi cine este autorul lor, cine este cel care l-a numit unde l-a numit şi de toate cele pe care nu trebuie să le uităm pentru câte ni se întâmplă.[]

NY Magazin
LEGEA LUSTRAŢIEI, O DIVERSIUNE TÂRZIE - Liviu Cangeopol
Dovedindu-şi versatilitatea, Ion Iliescu a încercat, totodată, să-i corupă pe membrii Societăţii Timişoara oferindu-le poziţii înalte în FSN, numai să-l facă scăpat de prevederile Punctului 8. A fost tratat cu refuz. Tema eliminării fostelor huidume comuniste de la cârma ţării ce se declara democrată a fost reluată cu insistenţă de participanţii la demonstraţiile-maraton din Piaţa Universitîţii. Din păcate, odată cu aducerea minerilor la Bucureşti, s-a jucat o carte importantă pe care poporul român, manipulat şi trădat (de chiar liderii mişcării), a pierdut-o. Dacă demonstraţiile ar fi fost reluate, sub avalanşa protestelor internaţionale şi ale opiniei publice locale, este posibil ca neo-comuniştii să fi cedat, măcar parţial, rigorilor unei lustrări. Dar nu a fost să fie.[]
Venită cu o întârziere de 17 ani, legea lustraţiei este o palmă dată nu nomenklaturii (care va rămâne cu averile furate), ci poporului, căruia i se va scoate ochii cu triumful justiţiei (încă o dată va rămâne orb). Legea lustraţiei îi condamnă (teoretic) pe foştii lachei comunişti (fără a-i pedepsi) pentru trecutul lor îndepărtat, dar numai pentru a-i exonera de crimele recente. Practic, pedeapsa constă în trimiterea hoţilor la număratul averilor pe care au reuşit să le confişte a doua oară de la un popor atât de răbdător. Ori doar numai idiot.