|
Ce mai e de spus? Stim bine ce trebuia facut. Nu vad cum ne vom mai putea spala de rusine.
Romania Libera
Scrisoare deschisa adresata d-nei Monica Macovei, ministru al Justitiei - Gavrila Ana, Ion Gavrila Ogoranu
[]Necazurile au inceput odata cu 23 august 1944. Sotul meu facea parte dintr-o organizatie studenteasca nationalista. Zeci de studenti bucovineni si basarabeni, care se aflau in zona, ne-au cerut ajutorul sa-i ascundem sa nu fie arestati de politia romana si sovietica pentru a fi deportati in URSS. []Din Germania a sosit un grup de parasutisti in plina iarna, carora sotul le-a gasit adapost. Pe telegrafistul Gheorgheioni l-am ocrotit in casa parintilor mei. In memoriile scrise ale acestuia, dupa 1990, aminteste acest episod. Am contribuit la toate acestea, in conditiile in care si eu, si sotul locuiam in casa straina, caci in casa matusii era instalat comandamentul Armatei Rosii.[]Spre toamna, barbatii au hotarat ca un grup dintre ei sa treaca granita iugoslava, pe o cale pe unde s-a mai trecut. Intre ei era si sotul meu. Au fost prinsi pe granita, dusi la Timisoara si apoi la Cluj, in lotul sutelor de studenti arestati. O intreaga iarna am fost aproape in fiecare zi, impreuna cu sute de mame, sotii, surori, logodnice, am inghetat in fata portilor de fier ale inchisorii din Cluj pentru a le introduce, cand era permis, alimente si haine.[]Prin 1951, s-a ajuns un zvon la Gherla, ca sotul meu ar fi in aceasta inchisoare. Am reusit sa iau legatura cu sora dr. Barbosu, medicul inchisorii. Eram multumita sa stiu ca e viu si, din cand in cand, sora doctorului imi confirma acest lucru.
Asa a durat pana in toamna anului 1952, cand intalnind-o, aceasta a inceput sa planga. Am inteles: sotul meu era mort. Nu mi-a dat nici un amanunt decat ca ar fi fost operat la spitalul din Dej. Am colindat prin cunoscuti Dejul si am aflat indirect ca sotul meu a fost dus la acest spital. Doi fosti colegi de facultate, medici, au incercat zadarnic sa-l salveze, dar toate organele interne erau zdrobite in bataie[]n 1955, a sosit la mine din Muntii Fagarasului fostul camarad si coleg de liceu al sotului meu, Ion Gavrila. L-am primit cu drag, stiind cat tinea sotul meu la el. []Ion Gavrila a ramas in familia mea ascuns timp de 21 de ani. Mi-a povestit istoria grupului fagarasean. Stiam ca e condamnat la moarte in contumacie, stiam ca legea prevedea ca cine ajuta un dusman al poporului e pasibil de aceeasi pedeapsa. Deci cunosteam pericolul la care ma expuneam...Am muncit cu bratele sa castig painea pentru familie, cu vesnica amenintare ca o nenorocire se putea intampla oricand.[]
Aceasta mi-a fost viata, la 85 de ani am constiinta impacata ca mi-am facut datoria alaturi de cei doi soti ai mei si ai fratilor lor de idealuri. Nu as fi deranjat nici de data asta pe nimeni, dar ma dor nedreptatea si nepasarea. Nu ma gandesc la cei care coroboreaza art. 1 cu art. 2 si cu art. 3, care, lucru sigur, n-au nimic in comun cu rezistenta anticomunista din Romania. Ma gandesc insa cu groaza si cu adanca tristete ca intre cei care au decis, cu majoritate de voturi, sa fiu exclusa, au fost desigur si fosti detinuti politici, care, in piticimea lor, n-au invatat nimic din istoria Romaniei. Caci, daca din expunerea vietii mele sub comunism, atat au priceput, ca art. 1 nu se coroboreaza cu art. 2 din alta lege postdecembrista, inseamna ca nici nu merita sa stie mai mult. E posibil ca intre detinutii politici consultanti sa fie si dintre cei cu suflete seci, care nu au fost in stare sa traiasca istoria Romaniei si au fost alesi anume. Noi am fost luptatori, si nu cautatori de titluri.
Declar ca imi retrag cererea trimisa comisiei cu cinci ani in urma si refuz sa fac "plangere" la instanta de contencios. M-as simti inca o data insultata si umilita. Daca tara are nevoie de noi, cei care am luptat in rezistenta anticomunista, sa-i caute in arhivele Securitatii pe cei morti si sa ne contacteze pe cei care mai traim.
Cu stima,Gavrila Ana
Aceasta a fost declaratia sotiei mele. In situatia ei, eu, Ion Gavrila Ogoranu, cunosc zeci de cazuri asemanatoare, daca nu chiar mai grave, de pe intreg cuprinsul tarii. Astfel, sotiile luptatorilor Ioan Pop si Gheorghe Hasu, executati in rezistenta fagaraseana, nu au reusit sa aiba calitatea de sotii de luptator. Vaduva Mariana Macavei n-a putut sa obtina in justitie calitatea de luptator in rezistenta in lotul Dabija din Muntii Apuseni, pentru sotul ei Macavei Traian, si nici pentru ea ca sotie de luptator. Aceste femei traiesc inca si pot da marturie despre acest lucru, despre nedreptatea care li s-a facut, prin justitie. Fiica luptatorului Lupsa din Vrancea, una din cele mai impunatoare grupuri de rezistenta, n-a reusit sa obtina pentru tatal ei calitatea de luptator in rezistenta, nefiind luata de nimeni in seama. Si as putea sa mai dau exemple destule. Daca intr-adevar tara doreste sa-si reconsidere trecutul si sa cinsteasca rezistenta, sa ne caute ea pe noi, si nu sa ne oblige sa ne umilim in fata unor instante nepotrivite si nebinevoitoare.
Cu stima,
Ion Gavrila Ogoranu
|