Semnale - Vineri, 3 februarie 2006

Nu prea mai are cine intelege acest mesaj echilibrat.
NY Magazin
GUSTUL AMAR AL SERVILISMULUI... - Grigore L. Culian
[] Tot în această pagină mai scriam că atitudinea servilă a autorităţilor de la Bucureşti faţă de Administraţia Americană nu aduce - cel puţin deocamdată - nici un beneficiu cetăţenilor României, din moment ce aceştia sunt trataţi într-un mod jignitor de către “prietenii şi partenerii” de la Ambasada SUA. Asta în timp ce militarii Armatei Române îşi riscă viaţa în zone de conflict - ca Afganistan sau Irak - iar bazele militare americane prind contur pe teritoriul patriei. În aceste condiţii, apare, firesc, o întrebare: ce fel de “mare prietenă” şi “soră a Americii” este România - ca să-i citez doar pe preşedintele american G. W. Bush sau pe secretarul de stat Condoleezza Rice - dacă românii sunt batjocoriţi în propria lor ţară de către aliaţii noştri din NATO faţă de care ne-am îndeplinit corect toate obligaţiile asumate ca aprteneri - şi chiar mai mult decât atât?

Săptămâna trecută, încă o umilinţă avea să confirme modul deficitar în care diplomaţia românească negociază interesele ţării în relaţia cu Statele Unite: cazul Teo Peter. Curtea Marţială din SUA l-a găsit nevinovat pe puşcaşul marin american Christopher Van Goethem, autorul accidentului în care şi-a pierdut viaţa basistul trupei Compact.[]
Poate că unii sunt tentaţi să mă acuze de anti-americanism, aşa cum au mai făcut-o ori de câte ori am ridicat problema tratamentului umilitor aplicat cetăţenilor României de către oficialităţile americane. Ar comite o gravă eroare! Nu America este de vină pentru această situaţie jenantă, ci diplomaţii români care nu ştiu să apere interesele propriilor cetăţeni. Americanii nu dau doi bani pe lachei (am mai scris asta) şi bine fac!
După aproape 20 de ani trăiţi în ţara care mi-a oferit adăpost în vremuri grele, am învăţat - printre multe altele - că “Nothing is for free”! (Nimic nu este gratis). “Capul plecat sabia nu-l taie” este un proverb nerecunoscut în America şi cine nu ştie asta va simţi gustul amar al servilismului!

NY Magazin
ILUZIA BĂSESCU - Valerian Stan
[] cu ceva timp în urmă, l-am auzit pe actualul preşedinte declarând (un interviu la BBC) că nu intenţionează să-i schimbe prea curând pe şefii serviciilor secrete – moşteniţi de la PSD, cu tot cu „sistemul ticăloşit”. O referire pe care Băsescu a făcut-o la „nivelul de cooperare al serviciilor noatre cu cele din structurile NATO” mi s-a părut că a vrut să sugereze că schimbările pe care unii le cer făcute la serviciile secrete ar putea fi prost primite de aliaţii noştri. []
Dar Traian Băsescu se dovedeşte pur şi simplu rău intenţionat. Iată ce a mai declarat, „motivându-şi” decizia de a nu opera vreo schimbare la serviciile secrete: „Sigur, avem dezavantajul că România are doar 15 ani de la Revoluţie Nu pot să pun nici un şef de serviciu cu vârsta de 15 ani, nici măcar nu pot să-l fac locotenent. Daca vrem nişte servicii care să nu fi avut nici o legătură cu fostele structuri, va trebui să punem copii de 15 ani. Încă nu merge, nu ne-ar crede nimeni că suntem serioşi în varianta asta”. Citeşti şi te cruceşti.[]Ba, i-au întrebat, d-le Băsescu, iar pentru asta mulţi dintre compatrioţii dvs au plătit cumplit! E adevărat că tatăl dvs - tovarăş atâţia ani cu comisarii ocupanţi ai Armatei Roşii (dar şi cu viitorul general criminal Milea) - nu i-a întrebat. La fel, nu i-a întrebat nimic nici tatăl socru - un miliţian odios, o coadă de topor cu care sovieticii au făcut „colectivizarea” în România. Dar asta nu înseamnă că toţi românii au fost şi sunt ce aţi fost şi sunteţi dvs şi neamul dvs.[]
După interviul insolent al lui Băsescu, am urmărit atent presa din ţară. Absolut nici o reacţie! Nici nu mă aşteptam la altceva. Sunt câţiva ani de când ştiu bine că nu mai e de aşteptat nimic nici de la presă, nici de la „analiştii şi comentatorii noştri”. []


<<< Închidere >>>