Ny Magazin
ÎN CĂUTAREA ADEVĂRULUI PRIN MINCIUNĂ - Liviu Cangeopol
[] Unitatea de luptă va purta numele de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România. Potrivit unei notiţe de presă, acesta “va investiga şi va identifica crimele, abuzurile şi încălcările drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist în România, având obligaţia de a sesiza instituţiile statului.” Fiind vorba despre un ciubuc guvernamental, a căzut în sarcina Executivului să numească aluatul Consiliului conducător, care va fi compus din următorii: Doina Cornea, Elvira Bianu, Petre Mihai Băcanu, Dennis Deletant, Constantin Ticu Dumitrescu, Radu Filipescu, Radu Ioanid, Gabriel Liiceanu, Marius Oprea, Cristian Pârvulescu şi Andrei Pleşu.[]
În primul rând, consider că e legitim să ne întrebăm cum de numele lui Paul Goma (probabil că nouă din zece români l-ar fi numit automat în fruntea Institutului) nu se află printre membrii Consiliului IICCR? N’a fost el îndeajuns de disident anticomunist?[] Două pricini tehnice ar fi putut sta la baza deciziei de a nu-l fi numit pe Paul Goma în capul listei: vârsta şi domiciliul. Paul Goma a împlinit de curând 70 de ani şi locuieşte la Paris. Cel puţin doi dintre membrii Consiliului IICCR sunt mai în etate decât Paul Goma (Doina Cornea şi Constantin Ticu Dumitrescu), iar cel puţin trei (Elvira Bianu, Denis Deletant şi Radu Ioanid) au rezidenţe permanente peste hotare. Şi atunci?[]Dacă Doina Cornea a fost numită de faţadă, la ce-a mai fost nevoie de Constantin Ticu Dumitrescu, care, la cei 78 de ani ai săi (la vârsta asta, medicii sunt opriţi de mult să-şi mai practice meseria), este propus de liberali să ia în sarcină şi conducerea CNSAS, după ce măgăroiul troian va fi debarcat prin atriţie contractuală? Tot pentru prestigiu? Care sunt calităţile care au constituit izvorul deciziei de a-l numi pe Radu Ioanid? Că dă bine să expunem în vitrină un evreu expert în problemele Holocaustului? Ce caută printre membrii Consiliului IICCR Andrei Pleşu[]
Măsura vine târziu şi încă din start este aplicată prost. Ar fi avut urmări benefice materiale imense dacă ar fi fost luată imediat după căderea dictaturii, deoarece n’ar fi permis fostelor slugi comuniste accesul la funcţiile din care au furat miliarde de dolari, ruinând ţara în folos personal. Azi, însă, n’ar mai avea decât rostul unui beneficiu moral. E mult, e puţin? E de ajuns? Să fie toată tevatura doar o cacealma – a câta? – prin care nu se urmăreşte decât închiderea gurii şi îmbrobodirea minţii? O albire a celor asupra cărora planează susăiciuni? O măsură populistă la umbra căreia oamenii Puterii să fure nestingheriţi? Din toate câte puţin? []