Semnale - Duminică, 6 februarie 2005

Vazindu-se trecuti in alta tabara (etapa) , securistii romani scot azi din joben Tezaurul. Ne vor pretine si aplauze pentru acest "patriotism" de circumstanta. Ei fac, ei desfac, ei refac - Ioan Rosca
Severpress
BNR nu renunta la tezaurul de la Moscova
"BNRGuvernatorul Bancii Nationale Romaniei Mugur Isarescu a deschis ieri simpozionul cu tema "Tezaurul Bancii Nationale a Romaniei la Moscova", subliniind inca o data ca in Rusia se afla cea mai mare parte a metalelor pretioase, acte, protocoale si tratate. Guvernatorul a aratat in premiera dosarul in original intre copertile caruia au fost adunate bucata cu bucata toate documentele legate de trimiterea tezaurului in 1917 la Moscova pentru a fi protejat, depozitat si pastrat in siguranta si pentru a fi retrimis Romaniei in aceeasi stare. Mugur Isarescu a declarat ca acest dosar este "beton din punct de vedere juridic si istoric". Totodata, Isarescu a spus ca dosarul acesta, alcatuit in forma actuala, a fost "trecut din mana in mana" de la un guvernator la altul ca un juramant. Ieri, au putut fi vazute in holul de marmura al BNR lingouri si monede de tipul celor de la Moscova. Dupa cum se stie, tezaurul BNR dat in pastrare pentru a fi inapoiat Romaniei a insemnat 91 de tone in moneda de aur, echivalentul a 7000 de lingouri. "Romania trebuie sa fie constienta ca are acest tezaur. Este un drept al nostru si BNR nu va renunta niciodata la acesta", a sustinut Mugur Isarescu. Guvernatorul a mai aratat si faptul ca dovezile din dosarul prezentat sunt de necontestat. nu renunta la tezaurul[..]"

Iata un efort explicativ sistemic. E mai bine decit nimic. Citind printre rinduri, cineva ar putea sa se prinda ca "piata libera" e un mit de servici. Sau sa observe prezumtia "afacerista" ca schimbul comercial nu e un mijloc, ci un scop. Cred ca textul va face o impresie buna celor neobisnuiti cu tehnica justificativa a noii propagande stiintifice. Atentie insa! "Macro-modelele"- folosind alibiul complexitatii - pot denatura (ascunde) elegant esenta realitatii pe care o legitimeaza - Ioan Rosca
Ziua, 5 februarie
Despre asimetria economica
"De multe ori, asimetriile economice trebuie, pur si simplu, create daca ele nu exista (tocmai in scopul de a stimula anumite procese sau fenomene economice dezirabile, la un nivel considerat optim), dar, in alte cazuri, asimetriile economice pot produce si efecte indezirabile. In aceasta ultima situatie se pune problema inversa: de reducere sau de eliminare a asimetriilor economice. Un exemplu la indemana se refera la structura pietei economice: pe o piata in care exista asimetrii economice sub aspectul puterii de piata a actorilor pietei, concurenta economica este diminuata sau, la limita, eliminata. Este cazul structurilor de oligopol sau de monopol (atunci cand piata este dominata de catre vanzatori) sau cazul structurilor de oligopson sau monopson (atunci cand piata este dominata de catre cumparatori). Si intr-un caz si in celalalt se produc distorsiuni ale ierarhiilor autentice de putere economica, cu efecte negative (dezavantaje economice) pentru subiectii economici polari: daca piata este dominata de catre vanzatori - sunt dezavantajati cumparatorii, iar daca piata este dominata de catre cumparatori - sunt dezavantajati vanzatorii.[..] Asimetria economica reprezinta nu numai o sintagma metodologica de extrema importanta si utilitate, dar ea trebuie sa constituie si una dintre tintele pe care guvernul trebuie sa le aiba in "vizor" in perspectiva unui management guvernamental eficace si eficient. Asimetria economica ar putea constitui anvelopa paradigmatica a unei bune guvernari a unui sistem economic emergent, asa cum este cazul sistemului economic din Romania in acest moment.[..]"

Cealalta fata a Romaniei. De la Trei Fintini, totul se vede altfel. Dur, crud, si totusi ... buimacitor de frumos. Mie cel putin, mi se taie rasuflarea cind trec pe acolo. Cind civilizatia va patrunde in acea oaza de rusticitate , fara corespondent in Europa , localnicii vor trai (poate) mai usor. Dar vom fi mai separati de cer - Ioan Rosca
Forum 7 zile (Neamt)
Satul de la capãtul lumii - Natalia Muraru
" Cîti dintre noi ar putea rezista fãrã binefacerile civilizatiei; telefon, televizor, autoturism sau chiar Internet? Ei bine, în judetul Neamt existã astfel de oameni lãsati, într-un fel, în voia lui Dumnezeu. La granita dintre judetele Neamt, Harghita si Bacãu, în satul Trei Fîntîni ce apartine de comuna Dãmuc, îsi duc traiul 14 familii de nemteni si alte peste 20 de români de etnie maghiarã. O parte dintre ei nu au ajuns vreodatã în Piatra Neamt. Acum sînt izolati de restul lumii. Zãpada cãzutã a blocat drumul de acces care face legãtura între Trei Fîntîni si Dãmuc. [..]Cetãtenii din Trei Fîntîni sînt lipsiti de asistentã sanitarã. Aici nu existã mãcar un punct sanitar, toate tratamentele se rezumã la cele aplicate de bãtrînii satului, ca acum 100 de ani. Medicul care ar trebui sã ofere asistentã medicalã se deplaseazã cam o datã pe lunã în sat, dupã spusele primarului, dar este greu de crezut cã în conditii de iarnã se întîmplã acest lucru. În anul 1995, satul a fost racordat la reteaua electricã, fapt ce a adus o serie de înlesniri precum televiziunea, radioul. Localnicii îsi amintesc de faptul cã atunci cînd au aprins primul bec în casã a fost mare sãrbãtoare. [..]Mai în glumã, mai în serios, locuitorii din Dãmuc spun despre Trei Fîntîni cã este “locul acolo unde întoarce uliul”. Cei care ar putea oferi ajutor acestor oameni ar trebui sã meargã mai des în aceastã zonã, fie chiar si pentru a întelege de ce întoarce uliul."

Sa faci afaceri in Romania : un sport extrem - Ioan Rosca
Buna Ziua Aredeal
Paravanul BNR
"Incidentele de plăţi înregistrate în judeţul Cluj în 2004 au ajuns la halucinanta sumă de 1.000 de miliarde de lei. Autorităţile nu par deloc îngrijorate de fenomen şi nici “ţeparii” celebri, al căror nume e confidenţial, prin legea bancară. Sumele refuzate la plată în sistemul bancar românesc în 2004 au atins fabuloasa sumă de 2.187 de miliarde de lei, din care peste o mie de miliarde lei revin judeţului Cluj. Conform datelor furnizate de BNR, disponibile prin Centrala Incidentelor de Plăţi (CIP), firmele şi persoanele individuale au emis peste 127 de mii de cecuri, ordine de plată şi cambii, din care aproape 8.000 în judeţul Cluj, care nu au fost onorate. Monitorizarea fenomenului pare să fie singura grijă a autorităţilor în virtutea faptului că firmele pot şi trebuie să verifice partenerii de afaceri. Aceasta în timp ce „ţeparii” rămân departe de ochii popiniei publice, fiind protejaţi de confidenţialitate din partea BNR.[..]"
Demolatorul din Cizma
"Administraţia funariotă a încheiat vreme de 12 ani unele înţelegeri oneroase cu investitorii străini, aleşi pe criterii subiective. De bunăvoinţa lui Ghiţă s-au bucurat cu deosebire arabii şi italienii, în dauna austriecilor şi ungurilor. Macaronarii care nu au fost validaţi de Ciuhandru la Timişoara au fost primiţi cubraţele deschise de Funar. Un nume aparte în galeria demolatorilor clujeni este acela al preşedintelui grupului de firme Beyfin, Luciano Nicolai, un italiano verro. Aflat pe lista neagră a Comisiei Monumentelor Istorice, Luciano, în înţelegere cu oamenii lui Ghiţă din Primărie şi-a propus şi realizat să demoleze clădirea istorică de mai sus din care au rămas numai zidurile. Ne amintim că Gusti Abrudan, directorul însăunat în Cluj de italian, ne-a confiat că “totul este de vânzare, depinde de preţ”.[..]"

Detalii de la o demonstratie de forta si dispret. Baronii romani incearca sa arate colegilor de afara cit sint de stapini pe situatie. Ca dispun cum vor de Romania, ca o pot vinde fara piedici. Si desigur ghiseftarii din toate tarile, bienfacatorii Mega-capitalisti creatori de bunastare- se unesc si se simt bine impreuna - Ioan Rosca
Clujeanul, 4 februarie
CULISELE VÂNĂTORII LUI ŢIRIAC - Florin Ciucas
Vânătoarea inaugurală organizată de Ion Ţiriac la Balc, în judeţul Bihor, unde magnatul şi-a amenajat un vast parc de vânătoare, a devenit o temă de dezbatere publică naţională. Pasiuni şi orgolii, acuze, reproşuri şi explicaţii înverşunate antrenează nume sonore într-o polemică dură. Şi, totuşi, care este adevărul? Singurul ziarist care a pătruns în culisele vânătorii de la Balc vă apropie de el.[..] Pe cele 1.340 hectare a fost amenajat şi ţarcul destinat vânătorilor: vechea împrejmuire de 22 de kilometri a fost reparată şi dublată de un gard electric, care să păstreze mistreţii înăuntru. Alţi 10 kilometri de gard împrejmuiesc un alt perimetru, destinat reproducerilor. În aceste "maternităţi", animalele sunt ţinute pe categorii de vârstă şi sexe. O adevărată crescătorie, cu un singur scop: vânătoarea.Şi mai există o categorie de "marfă": 80 de cerbi şi ciute, supuse şi ele dezvoltării. Anul trecut, s-au importat din Austria 12 exemplare pentru împrospătarea liniei existente. Şi ele, şi descendenţii lor vor avea soarta mistreţilor.[..] De ce i-a adus? "Foarte simplu. Ai matale nevoie de ei odată, am eu nevoie de ei odată, au ei nevoie de mine. Aici se fac relaţiile, se fac la tenis, la golf, la vânătoare, unde omul stă şi bea un pahar de vin. Lumea-i mică, domnule, şi din când în când mai ai nevoie de unul, de altul"...[..] Pur şi simplu, a vrut să le demonstreze că se poate şi-n România. "Domnule, la mine în casă au venit începând de la şeful Senatului american, care a vrut să-l convingă pe prietenul lui, Ilie Năstase, să nu candideze la primărie, până la Schroeder, Chirac, baroneasa, şi le-am fost gazdă bună, dar aşa o treabă nu am făcut pentru că nu am avut nici unde să fac. Eu am tot fost invitat, dar te saturi la un moment dat, mai trebuie să fii şi gazdă".[..]
Au participat la vânătoarea de la Balc:
* Rudolf Streicher - fost ministru austriac al Finanţelor, al Industriei şi al Transporturilor, candidat prezidenţial, lider al partidului OSP, fost preşedinte al holdingului Steyr;
* Klaus Mangold - delegatul Guvernului german în relaţile economice cu Europa de Est, preşedinte al Daimler Chrysler AG şi al Daimler Chrysler Services, ultima cu contracte în derulare de 127 miliarde euro şi un profit anual de peste 1,5 miliarde;
* Christoph Mangold - fiul lui Klaus Mangold;
* Wolfgang Porsche - moştenitor al celebrului imperiu auto german Porsche, companie cu un profit anual de peste un miliard de euro;
* Julius Meinl - moştenitorul imperiului cu acelaşi nume, cunoscut mai ales prin operarea de supermarketuri şi prin renumita marcă de cafea. Profit anual de un miliard de euro;
* Burckhard Bergmann - fost ministru german al cercetării şi tehnologiei, membru în CA-ul concernului E.ON Ruhrgas, axat pe distribuţia de gaz metan, având în 2003 încasări de peste 12 miliarde euro şi un profit de un miliard;
* Siegfrield Wolf - preşedintele companiei germane Magna Europa, producătoare de componente auto, cu cifră de afaceri anuală de 20 miliarde de euro;
* Prinţul Max Emanuel von Thurn und Taxis - latifundiar în Germania, cu afaceri în domeniul agricol şi al industriei chimice;
* Franz Rauch - cel mai mare producător de sucuri din Europa;
* Peter Rau - fost membru în conducerea concernului Mercedes;
* Alfred Baumhauer - deţinător, printre altele, al unei fabrici de produse Cartier;
* Michael Luke - proprietar al firmei Blaser, cea mai renumită marcă de puşti de vânătore din lume;
* Josef Buchinger - mare proprietar imobiliar din Viena;
* Walter Peter Twer - editor al mai multor reviste de vânătoare;
* Jose Merino Jimenez - bancher spaniol;
* Gonzalo Merino Nieto - bancher spaniol;
* Jose Luis Zanetti Duenas - bancher spaniol;
* Mark Miles - organizator american de turnee de tenis;
* Francisco Garriga Miro - om de afaceri spaniol, care a concesionat în Africa 14 milioane de hectare pentru vânătoare;
* Volker Schmidt - unul dintre cei mai mari vânzători de publicitate sportivă din Europa."

Si daca naivii explodeaza si pun mina pe par? Si daca fac un partid care sa-i reprezinte? - Ioan Rosca
Clujeanul, 3 februarie
Naivii - Dragos Stanca
"[..] Fie că-i vorba de banii pentru autostrada Bechtel, de contractul pentru securizarea frontierelor sau de cazuri mai mărunte, toate controversele referitoare la contracte atribuite fără licitaţie conţin o doză de naivitate (implicită şi asumată): nimeni nu este atât de prost încât să creadă că, dacă şeful vreunei instituţii publice din România vrea să fure, nu va putea fura. Pentru că e greu să fii corect atunci când ţi-e foame, cel mai puternic lanţ al slăbiciunilor are forţa de-a se întinde şi spre poliţie, justiţie, către toate sferele de putere şi influenţă. Inclusiv către mass-media. Şi, cum legi care să nu poată fi ocolite nu s-au inventat încă, nu ne rămâne decât speranţa că, în timp, ne vom putea permite luxul de a hrăni cât mai mulţi naivi care să pună cinstea, onoarea şi principiile mai presus decât stomacul.[..]'

O sinteza foarte reusita despre unul din procesele prin care foloseste Puterea "sistemul" pentru a cistiga partida "de piata" cu populatia invitata in cazinou - Ioan Rosca
Clujeanul, 31 ianuarie
Cu bursa-n gură - Alin Fumurescu
"Iaca, la sfârşitul săptămânii trecute am aflat că patru miniştri, premierul y compris, deţin acţiuni importante pe care, cel puţin teoretic, le pot specula la Bursă după cum poftesc. Hop-şa! Chiar dacă, din punctul de vedere al legislaţiei actuale, situaţia este permisă, nimeni nu poate crede că nu asistăm la un conflict de interese - şi încă unul de proporţii. Pe de o parte, miniştrii, în frunte cu premierul, au acces la informaţii la care jucătorul de bursă "normal" nu poate nici măcar spera. Ei află primii care societate va încheia un contract avantajos, care scârţâie pe dinlăuntru deşi arată bine pe dinafară, etc. Practic, jocul la bursă pe asta se bazează: pe capacitatea de a anticipa, înaintea majorităţii, care va fi evoluţia pe termen scurt şi mediu a uneia sau alteia dintre societăţile listate la bursă. Afli, să zicem, că, la anul sau peste o lună, românii vor prefera vodca, berii, cumperi acţiuni la Prodvinalco. Afli că, de luni, guvernul impune prohibiţia, le vinzi până mai ai timp. Exagerez puţin, însă mecanismul e acelaşi. Dar asta nu-i tot. Miniştrii, în frunte cu premierul, sunt totodată în poziţia de a genera informaţii care să influenţeze cursul la bursă al uneia sau alteia dintre societăţi. A zis Şereş că nu semnează transformarea datoriilor Petromedia în acţiuni? Hop! A doua zi, acţiunile societăţii au scăzut cu 5%! A semnat Şereş mai târziu? Cursul acţiunilor a revenit la nivelul iniţial. Miliardarul Soros recunoşea cinstit că el şi alţi câţiva ca el nu prevăd viitorul, ci îl creează. Dacă Soros "profeţeşte", să zicem, că dolarul va creşte, atâta lume îl crede şi se apucă de cumpărat dolari, încât dolarul creşte într-adevăr. Profeţia s-a "împlinit". Prestigiul creşte, iar cercul vicios geme de plăcere. Mutatis mutandis, aşa se petrec lucururile şi la nivelul României. Imaginaţi-vi-l pe Tăriceanu exprimându-şi încrederea în viitorul luminos al societăţii X sau al băncii Y. Ce credeţi că se va întâmpla cu acţiunile X sau Y a doua zi? Dar dacă aţi şti cu o zi mai devreme că Tăriceanu va face această declaraţie? Acum, de bună seamă, se cuvine să fim şi realişti. În realitate, este practic imposibil de a controla acest gen de speculaţii la nivel guvernamental. Nimic nu l-a împiedicat, bunăoară, pe Nastase să-şi plaseze acţiunile pe numele unei mătuşi de-a treia sau să speculeze prin intermediar.[..]"

Ultimile comemorari cu martori inca neacoperiti de tarina si uitare - Ioan Rosca
Curierul de Vilcea, 4 februarie
Comemorarea luptătorului anticomunist Dumitru CristeaIoan Barbu
"[..] La 1 februarie 2005, s-au împlinit 5 ani de la trecerea în nefiinţă a lui Dumitru Cristea, luptător anticomunist, trecut prin beciurile securităţii şi prin închisorile de tristă amintire ale unui regim de exterminare. Îşi aminteşte soţia sa, Dorina, şi ea, suportând, la rândul ei, groaznicele chinuri în 5 ani de detenţie pentru „uneltire împotriva orânduirii socialiste”:[..] Dumitru Cristea a intrat în veşnicie la 72 de ani, la 1 februarie 2000, obosit şi chinuit de cei 13 ani de temniţă grea – din cei 31, la cât fusese condamnat; la început sentinţa a fost închisoare pe viaţă, dar prin „mila” tribunalelor comuniste pedeapsa i-a fost comutată. Aşa s-a întâmplat şi cu prietenul său, poetul Radu Gyr. Din condamnat la moarte a ajuns să fie condamnat la temniţă grea pe viaţă. Dorina Cristea a primit 10 ani temniţă grea pentru că nu l-a denunţat pe soţul ei care ştia şi recita poezii de Radu Gyr şi pentru că, la rândul lui, scria versuri anticomuniste. A executat doar 5 ani. De ce-i pare rău? Că o dată cu ea, exact în ziua când împlinea 2 ani, a fost arestat şi fiul său, Cornel. „Voi regreta totdeauna – mi-a declarat domnia sa – că n-am putut să mai am un copil ca să-l cresc între 2 şi 7 ani, perioada cea mai frumoasă pentru fii şi fiicele noastre, perioada în care Corneluş mi-a lipsit, eu fiind închisă.” Aceştia sunt oamenii care s-au luat „la trântă cu lumea şi cu veacul…, scrie Doru Moţoc. Dumitru Cristea, rămâne în eternitate, un învingător, ca şi Radu Gyr, ca şi Dorina Cristea, ca şi Vasile Gavrilescu, scriitorul anticomunist, aflat mai aproape de noi, în Urşanii Horezului.”

Noul eldorado este difuz geografic, dar are un principiu unic: contractul de afaceri, pe spatele unor terti- izvorul tuturor minunilor - Ioan Rosca
Gazeta de Cluj, 4 februarie
Escrocheria Power Pack
"O scurtă vizită la instalaţia Power Pack din Câmpia Turzii scoate la lumină faptul că, la peste doi ani de la inaugurare, utilajul este departe de o funcţionare normală. Componentele sunt încremenite sub stratul de zăpadă. Primele semne de viaţă au apărut doar în momentul în care ne-am pregătit să fotografiem în zonă. În mod ciudat, imediat am fost ameninţaţi de un domn, care ne-a solicitat o “autorizare pentru a fotografia”, de parcă am fi fost la sediul NASA. Inginerul şef, Costache Luca, ne-a confirmat telefonic că instalaţia nu funcţionează. “Sunt ceva probleme cu computerul. L-am dus la depanare şi am primit informaţii că în curând va fi reparat”, ne-a declarat Costache Luca, care a ţinut să precizeze că “la orice calculator se întâmplă chestia asta, după un anumit număr de ore, nu e ceva deosebit”.[..] Recent, cunoscutul om de afaceri Ion Ţiriac a apărut la Realitatea TV, spunând că nu a beneficiat niciodată de pe urma amiciţiei sale cu fostul prim-ministru Adrian Năstase. Eronat! Afacerea Power Pack s-a derulat prin Banca Ţiriac. Creditul de 4,3 milioane euro, necesar achiziţionării utilajelor, a fost luat de la Banca Comercială Ion Ţiriac. Din această afacere, Banca Ţiriac a câştigat aproape 900.000 de euro, bani reprezentând valoarea dobânzilor, a comisionului de risc şi a comisionului de gestiune. Legătura cu PSD este evidentă, având în vedere că la vremea respectivă judeţul era controlat de partidul condus de Adrian Năstase. Numele cele mai vehiculate, în privinţa implicării în afacerea cu iz de şpagă, au fost cele ale lui Liviu Medrea şi Victor Romulus Constantinescu.Publicaţia noastră a prezentat dovezi ale escrocheriei puse la cale încă din 2002. Ulterior, dezvăluirile au fost muşamalizate, în urma unor rapoarte ale Consiliului Judeţean, deşi GAZETA de Cluj a demonstrat, cu probe foto, că seria utilajelor a fost contrafăcută (dovadă că erau second-hand), că au fost revopsite şi că, de fapt, nu era vorba de o linie tehnologică oferită de un unic ofertant (motivaţie pentru a se putea exclude varianta licitaţiei), ci o adunătură de utilaje sau ansamble ale mai multor firme. Faptul că instalaţia Power Pack dă rateuri atât de des, în ultimul timp, vine să confirme dezvăluirile noastre de acum doi ani."

Putine corporatii sint mai odioase decit multinationalele farmaceutice. Patrunderea lor in Romania a fost usurata prin distrugerea industriei locale. Daca operatia a fost facuta numai din prostie – atunci noii veniti, stapinii Adevaratei Sanatati, au scapat si fara cheltuieli pentru eliminarea concurentei. Sa ne racorim pina cind vor incepe cenzura contra oricarei critici- prin mijloace juridice bine rodate (procese facute celor care "le strica imaginea, aducindu-le pierderi) - Ioan Rosca
Gazeta de Cluj, 4 februarie
Pfizer - gigantul cu picioare de lut
"Între marii investitori din România, un segment important este ocupat de marile companii de medicamente. Mai mult decât multinaţionale, aproape globale, companii ca Pfizer, Eli Lilly, GlaxoSmithKline, Merck şi altele au luat în calcul potenţialul financiar considerabil al pieţei farmaceutice din România. GAZETA vă prezintă în continuare prima parte a unui serial în care vom dezvălui istoria neromanţată a giganţilor farmaceutici. Astăzi ne vom ocupa de Pfizer, cel mai important jucător de pe piaţa mondială a medicamentelor.[..]'

Din istoria privatizarii criminale - Ioan Rosca
Gazeta de Hunedoara
Scamatorii la privatizarea ICSH
" [..]De pe urma “jongleriilor” comise de reprezentanţii Autorităţii pentru Valorificare a Activelor Statului (AVAS) a profitat Ovidiu Tender, prin firma SC SIRD SA Timişoara. În octombrie, privatizarea ICSH-ului apărea în presă ca o mare izbândă a guvernării Năstase. Mircea Ursache, fostul preşedinte AVAS, anunţa atunci că a vândut SC ICSH SA Hunedoara cu suma de 4,4 milioane de euro. În realitate, preţul de cumpărare a fost de doar 349.572,53 euro. Suma oferită de firma lui Tender abia dacă acoperă valoarea terenurilor aflate în patrimoniul ICSH-ului. Mai mult, societatea a fost vândută în rate eşalonate până în 2006, deşi Ursache declara public, cu câteva zile înainte de perfectarea tranzacţiei, că “ nu mai vindem nimic rate”. [..] Întreprinderea de Construcţii Siderurgice Hunedoara (ICSH) are în patrimoniu peste 60 de hectare de teren – în intravilan, dar şi în zona de agrement a lacului Cinciş. Terenul este evaluat la peste 14 miliarde de lei, adică tot atât cât va plăti SC SIRD SA pentru achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni. Valoarea activelor este de peste 74 miliarde lei, iar la data privatizării în firmă existau stocuri de materiale în valoare de 30 miliarde lei. Potrivit datelor oficiale, la finele anului 2003 SC ICSH SA avea 715 salariaţi, o cifră de afaceri 189.563.458.000 lei şi înregistrase un profit brut de 1.665.808.000 lei. Trebuie, de asemenea, spus că societatea nu are credite bancare angajate. În anul 2003, ICSH-ul şi-a sporit capacităţile de producţie prin reparaţii capitale, modernizări şi achiziţionări de mijloace fixe în valoare de peste 3,8 miliarde lei, din care construcţiile au costat 1,8 miliarde lei, iar investiţia în instalaţii tehnice şi maşini a fost de aproape 2 miliarde lei. Începând cu anul 1999, SC ICSH SA s-a aflat într-un program de reorganizare judiciară. Împovărată de o datorie istorică, firma a reuşit să se redreseze, în ultimii ani, în special datorită unui contract comercial cu o firmă din Germania. Din raportul prezentat la Tribunalul Hunedoara reieşea, la data de 27 ianuarie 2004, că firma avea front de lucru prin comenzi ferme pentru cel puţin şapte luni. Tensiunile generate de privatizarea societăţii au afectat serios procesul de producţie.[..]"

Ar trebui facut un catalog explicativ cu toate tehnicile folosite - Ioan Rosca
Monitorul de Brasov
Profit din „Afacerea Falimentul“ - Daniela OBEADĂ
" Ioan Ioniţă, fostul viceprimar PSD al Braşovului, a licitat pentru baza de producţie a firmei Scala Construcţii, scoasă la vînzare de Fisc, cu firma soţiei sale, Floradi Invest SRL În acest fel, Ioniţă mută bunurile de valoare de la firma falimentară la cea a familiei, lăsîndu-i pe toţi ceilalţi acţionari ai Scala Construcţii cu buza umflată[..]"

Din pacate "competenta" este instrument propagandistic si prin alte parti. Pazea ... - Ioan Rosca
Replica – Hunedoara
Competenţii noştri sunt mai competenţi decât ai lor - Stefan Ciocan
"De cinsprezece ani, în ţara asta se vorbeşte numai despre competenţă, de nu mai poate omul scoate un deget din mânuşă fără să atingă un competent. Atâta doar că nimeni nu a inventat încă o unitate de măsură pentru competenţă. Toate partidele trec cu „litere de aur” în programele lor promovarea pe criterii de competenţă şi modul cum a fost condusă ţara în ultimii 15 ani dovedeşte înalta competenţă a celor ajunşi, până în final, în funcţii. După câte se poate vedea şi cu ochiul liber, de către un novice în ale administraţiei şi politicii, actuala putere nu prea are oameni competenţi. Îmi pare rău să o spun, dar se pare că ne îndreptăm spre o guvernare asemănătoare cu cea din 1996 – 2000, diferenţa fiind totuşi în felul mai hotărât de a aborda problemele a preşedintelui Traian Băsescu şi maturizerea clasei politice.[..] Timp de aproape cincizeci de ani în comunism şi încă cinsprezece în post-comunism, am fost învăţaţi că promovarea se face doar atunci când şeful este sătul şi mulţumit de pupăturile şi limbile care i-au dezmierdat posteriorul şi vrea ori să schimbe pupătorul, ori să-şi exprime gratitudinea pentru serviciile prestate. Tot în aceşti ani, am învăţat că nu există competenţă mai mare decât o sticlă de „tărie americană” sau o tuflă de bani, de-ăia verzi. Acum, vin politicienii să ne strice armonia interioară şi să ne schimbe total concepţia despre competenţă[..]Mai aşteptăm, totuşi, şi mai tragem cu ochiul la firmele private şi la companiile multinaţionale.[..]"

Fara luciditate, raminind pacalitii Sperantei, nu putem incerca Altceva - Ioan Rosca
Zi de Zi
Pasiuni politice - Cora Muntean
"Principala condiţie pentru a nu avea deziluzii este să nu-ţi faci iluzii. A pune bază pe politicienii români, orice culoare ar avea ei, este la fel de riscant cu a merge pe nisipuri mişcătoare. “Nu o să avem democraţie nici sub Băse, nici sub altcineva, până când nu o să avem oameni educaţi cât mai mulţi. Dacă te uiţi câte prostii spun şi aştia noi, te doare capul. Din nefericire, există o teorie care nu ne dă speranţe nouă, ci la treia generaţie după noi. Cam de atât avem nevoie ca să ajungem la un echilibru social-politic-economic nomal. {tii care este preţul? Integrarea în economia albă a tuturor hoţiilor făcute până acum şi în urmatorii 10 ani”. Am redat un fragment dintr-o scrisoare primită de la un coleg şi prieten din Canada. Un om care a crezut că numai o schimbare fundamentală poate scoate România din raza corupţiei.[..]"

O tema esentiala. Nu se poate elibera Romania daca se monteaza calusul justitiei in gura ziaristilor. E prea grav ce se intimpla in Romania, prea asimetric razboiul cu un jaful geneeralizat, ca sa legitimam procese de calomnie. Daca nu se scoate calomnia din lege- nu va exista eliberare. Nu moare nimeni daca e "patat" pe nedrept. Lamureste lucrurile, face de rusine calomniatorul, isi digereaza cum poate pagubele morale. In schimb, daca se inchide ULTIMA fisura spre adevar, in numele formalismelor juridice, va muri sufocat un popor - Ioan Rosca
Ziarul de Mures
Adio calomnie - Aurelian Grama
"Între noi, presarii, circulă o vorbă al cărei înţeles îl pricepi abia după ce devii într-adevăr ziarist: "Nu eşti jurnalist, până când n-ai avut un proces." Sigur, este vorba de jurnaliştii de investigaţie, nu de cei ai ziarelor bulervardiere sau neo-comuniste.[..] Cum e să faci presă când puterea îţi închide uşile, când corupţia generalizată este mai puternică decât sistemul, când Omerta domneşte peste tot, când frica şi teama este inoculată de puternicii zilei[..]Dacă presa va fi într-adevăr presă, dacă Justiţia va fi eliberată din chingile judecătorilor bolşevici şi ale procurorilor sovietici, atunci legile anticorupţie pot fi aplicate. Bună cunoscătoare a realităţilor din sălile de tribunal ale României, dar şi ale celor din Strasbourg, Monica Macovei trebuie să finalizeze până la 1 iunie 2005 reforma în Justiţie. Atunci calomnia va fi scoasă din Codul Penal.[..] Ca ziarist, am fost târât în zeci, în sute de procese de calomnie. Cu Radu Sârbu, cu şeful "Doi şi-un Sfert" Cluj, cu ministrul Gavril Dejeu, cu fraţii Ioan şi Viorel Micula, cu prefectul alcoolului Tărău, cu şeful Vămilor bihorene, cu ministrul Mircea Paşcu, cu alde Dorin Florea, Ţerbea, cu rectorul Murgu etc. În toate am fost acuzat de calomnie. Era arma politicienilor, a guvernanţilor, a noii nomenclaturi, prin care ne hărţuiau, încercând să ne tocească ascuţimea verbului dezvăluirilor noastre.


<<< Închidere >>>