Contine si sugestii practice pentru cei ce nu vorsa se lase furati de memoria pinditorilor lor. Si-au cistigat piinea pindindu-ne? Sa ne livreze macar rezultatele "muncii" lor.
NY Magazin
PE CULMILE ABSURDULUI. ÎN „DIALOG” CU GABRIEL ANDREESCU (II) - Valerian Stan
Marea suparare a lui Gabriel Andreescu e că l-am amintit printre dizidentii care nu-si mai gasesc dosarele de Securitate, si care nu fac ceea ce ar trebui sa faca într-o astfel de situatie (articolul “D-l Manolescu et Comp (II)”, în „New York Magazin” din 3 august 2005). În replica sa, Gabriel face un inventar impresionant cu ceea ce a întreprins pentru a ajunge la propriul dosar. si o ia cu metoda,[]
Dar fostul dizident avea la dispozitie si calea justitiei – sau, mai exact, în primul rând calea justitiei – pentru a pune lucrurile la punct. Îmi pare rau ca trebuie sa vorbesc despre experienta pe care am avut-o eu însumi pe tema asta, însa îmi e cel mai la îndemâna. Pentru ca CNSAS tot amâna sa raspunda cererii pe care o facusem (se pare ca-i o strategie ca unul dintre „servicii” sa traga de timp, în cazul meu a fost SIE), m-am adresat instantei de judecata si în numai câteva luni cererea a fost solutionata. Toti detinatorii de arhive au raspuns, însa, ca nu am dosar. Pentru ca probabilitatea ca lucrurile sa stea altfel este destul de mare (am suficiente date în sensul asta), am continuat cu o procedura administrativa la Ministerul Apararii, urmând ca, dupa ea, daca voi mai gasi ca este cazul, sa chem în justitie „detinatorii de arhive”. Asadar, iata cum cred ca ar fi trebuit sa procedeze si Gabriel Andreescu în cei sase ani în care ne spune ca a tot asteptat ca cererea sa-i fie rezolvata.