Ce nu stie (probabil) domnul Cangeopol este modul grotesc in care a fost implicata fundatia ICAR in aceasta poveste , de catre inegalabilul luptator (amator) Civic- Petre Mihai Bacanu (initiatorul obtuz-entuziast al unui impresionant sir de prostii acut nocive)
Ny Magazin
INTENŢII BUNE ÎN OGLINDĂ, EŞECURI DE RĂSUNET - Liviu Cangeopol
[] Cu toate acestea, comemorările anului de faţă se prezintă diferit, din moment ce adevărul aventurilor din Decembrie 1989 a fost exprimat aproape oficial. Replica de graţie aparţine procurorului Dan Voinea, care, spre a se rezuma la esenţa celor evocate, a declarat: “Comuniştii au tras ca să rămână la putere. Şi au rămas.” Au rămas şi au tras. La drept vorbind, mai trag şi azi. Din păcate, instanţa ar putea respinge cauza pe motiv că d-l procuror este tarat de prejudecăţi exprimate public.[]
În paralel cu diversiunile curente, aflăm cu stupoare că în România continuă să aibă loc pregătirea procesului comunismului băştinaş. Să nu uităm: ne aflăm la 16 ani de când comunismul a fost declarat oficial căzut din drepturi şi scos pe targă din viaţa patriei. În ziua de 5 Martie 2003, la 50 de ani de la trecerea la cazan a tătucului popoarelor, Fundaţia ICAR a introdus acţiune în justiţie prin care cerea statului român “recunoaşterea regimului comunist ca un regim dictatorial care a produs grave prejudicii în perioada 1944-22 Decembrie 1989.” Cotidianul România liberă (15 Decembrie 2005) publică un interviu cu Irina Gheorghe, avocatul însărcinat cu acuzaţiile.[]Din cele citite, nu sunt sigur că am înţeles mare lucru. Printre altele, d-na avocat susţine că “nu au fost chemaţi în judecată oamenii care s-au aflat la un moment dat la conducerea acestor instituţii ale statului şi care au săvârşit faptele ilegale, pentru că ei au acţionat în calitate de reprezentanţi ai instituţiilor de stat, în timpul şi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, motiv pentru care au fost chemate în judecată instituţiile respective, ca entităţi juridice.” Poate îmi scapă mie miezul juridic a problemei, dar fraza îmi pare că militează pentru exonerarea călăilor individuali, în dauna unor instituţii decedate.[]
Doamna e cel puţin naivă dacă-şi închipuie că tăvălugul comunist, în caz că ar manifesta dorinţă de întoarcere, ar putea fi oprit cu o ţidulă de la tribunal. Reparaţia morală e bună doar în măsura în care ea nu este anulată de perpetuarea ciocoismului la cârmă (iarăşi nu vedem cum poate fi oprită doar cu o vagă sentinţă judecătorească). Nu ştiu despre ce “reabilitare în faţa opiniei publice” vorbeşte. A celor asupriţi? Ei reprezintă opinia publică în proporţie covârşitoare, din moment ce teroarea comunistă a lucrat în caste.[]
Ne întoarcem la principiul “qui prodest”: cui va servi un asemenea proces? Desigur, ca tot ce mişcă’n ţara asta, tot lor. Ciumăfăile din scaun vor plesni peste gură orice persoană netrebnică şi prost informată care le va mai acuza de practici, provenienţă ori convingeri comuniste.

De altfel, doamna avocat scapă vorbele din gură cam pe negândind la consecinţe: “Este un proces de purificare necesar, mai ales în contextul apropiatei integrări în Uniunea Europeană.” Aha, carevasăzică! Păi de ce, bată-te să te bată, nu spui duduie din capul locului? La îmbrobodeală, aşadar, numai s’o ştim şi noi, ca şi legea deconspirării Securităţii. Să vază Occidentul că ne-am descotorosit. Pe aceeaşi linie a corupţiei fără corupţi, a terorismului fără terorişti, a Securităţii fără colaboratori, vom fi având, musai, şi comunism fără comunişti. Nimic n’a fost din cele care au existat.[]