Anunţată ca o dezvăluire ce ne va tulbura somnul, emisiunea a fost doar o lansare de subiect , în spatele căruia rămân întrebările şi deslegările.
       Stelian Tănase ( S.T ) a avut ca invitaţi pe prof. Radu Ioanid ( R.I. ) - dir. „Memoryal Holocaust” de la New-York, autor al unei lucrări despre „Răscumpărarea evreilor din România” ( care urmează a fi tradusă şi în limba. română ) şi Mihai Băcanu ( M.B.) , directorul „României Libere”. O oră de discuţie. Prea puţin pentru a plasa acest subiect „tabu”, în contextele istorico –politice (interne şi internaţionale ) în care s-a consumat; insuficient - pentru a atinge, fie şi în treacăt, problema raporturilor dintre puterea comunistă şi sionism; sumară - pentru a trata cauzele şi etapele acestui „comerţ cu oameni” practicat de România comunistă; lacunară - în indicarea duplicităţilor , complicităţilor şi beneficiarilor acestui troc; tangenţială - pentru a denunţa „vinovaţii” ( direcţi sau intermediari ) care au pus în mişcare acest mecanism comunisto-securist.
       Istoricii specializaţi în interbelicul internaţional şi românesc , cunosc unele episoade care au pregătit şi precedat implantările evreeşti ( oameni şi proprietăţi ) în Palestina ( pe atunci, colonie engleză ), rezolvate la vremea lor prin vânzări - cumpărări de terenuri de la arabi; cunosc stăruinţele ( chiar presiunile ) ce s-au depus, impedimentele ce s-au ivit, în urgentarea acestei căi de „rezolvare” a problemei evreeşti , în condiţiile exacerbării antisemitismului radiat de Germania hitleristă; cunosc lentoarea şi amânarea rezolvării acestei chestiuni de către statele democratice; cunosc opinia condiţională postbelică, pusă sub semnul ipoteticului „dacă” : ce ar fi însemnat pentru evreii europeni găsirea unei patrii de refugiu, înainte de izbucnirea războiului?
Poate - se spune - nu se ajungea la monstruosul holocaust!
       Şi atunci a fost vorba, printre altele, de găsirea mijloacelor financiare necesare pentru susţinerea unui asemenea exod. Şi atunci au fost păreri „pro” şi „contra”, „cumpărării libertăţii”. Războiul a pus între paranteze această problemă, şi, la sfârşitul lui, în lume erau cu mai puţin de 6 milioane evrei, pieriţi în holocaust.
        În noile contexte geo-politice marcate de terminarea războiului, problema stabilirii evreilor, în sfârşit, în propriul lor stat ( 1948 ) s-a pus la modul cel mai firesc.
Cum a fost complicată această rezolvare în statele aflate sub ocupaţie sovietică , implicit în România; cum s-a intersectat această acţiune cu genocidul ( „ de clasă ” ) declanşat de comunişti, în malaxorul căruia au intrat mişcarea sionistă, liderii comunităţilor evreeşti, elita intelectuală şi economică; care au fost fazele şi căile urmate - toate acestea îşi vor găsi o tratare adecvată numai după deschiderea arhivelor pentru cercetare istorică.
        Cât priveşte „comerţul cu saşi”, şi el ar fi avut nevoie de un preambul explicativ, pentru că şi în acest caz există o… înlănţuire de fapte şi cauze.
Deocamdată, în emisiunea anunţată - pe care o apreciem ca pe un început remarcabil - s-a făcut doar o sinistră, dar necesară, contabilitate : câţi evrei, respectiv saşi, au fost vânduţi? câţi bani s-au obţinut din aceste vânzări de oameni? cine a iniţiat acest comerţ? cine l-a derulat?
Ca şi în rezumatele anterioare , desemnăm cu sigla numelui, întrebările şi răspunsurile:

-S.T: În regimul comunist, s-au vândut sute de mii de oameni, evrei şi germani. Câţi?
-R.I.: Între 1949 – 1950 ( după o pauză între 1953-1958) şi între 1958-1989, cca. 200.000 evrei.
-M.B: În Europa, după ştiinţa mea, nu a mai existat un caz similar .
Între 1984-1987, România a vândut cca 200-250.000 germani ( saşi )
-R.I: Nu este singurul caz. Şi RDG şi-a vândut „disidenţii”, RFG-ului; au fost vânduţi şi cetăţeni români , aşa numiţii ”pelegrini” , dintre deţinuţii eliberaţi în 1964, sau dintre „indezirabilii” ulteriori.
-ST: ( prezentând cartea lui Radu Ioanid „Răscumpărarea evreilor ” ) : Câţi bani s-au luat din acest comerţ? Ce rol a avut Securitatea în acest comerţ?
-M.B.: În 1994, el a descoperit vreo 20 de conturi la BRCE. Nu erau numai conturile rezultate din acest comerţ. Primul cont explicit este din 1978 (anul când se produce „defecţiunea” Pacepa )
Contul dr. Anghelache ( de fapt col. Anghelache ) şi dr. Hirsch. Cu o sumă de 12 milioane dolari…
-R.I.: Există două faze în această filieră O.V. ( operaţii valutare ) a Direcţiei de Informaţii Externe ( DIE ). În 1974 , principalii actori erau g-ral Gh.Marcu şi Saiche Don ( din partea Israelului ) . El are o declaraţie a lui Don, dat îi lipseşte declaraţia lui Marcu.
-ST: Cine făcea traficul cu evreii pe vremea lui Dej?
-R.I: Tot DIE…Cert este că, după 1978, Nicolae Ceauşescu controlează direct comerţul cu evrei.
-M.B: Iniţiativa a aparţinut Anei Pauker?
-R.I. : Da, Ana Pauker a încurajat plecarea evreilor .Ea cu Bodnăraş. A fost primul troc de proporţii . S-au obţinut instalaţii de foraj ( de care România ducea mare lipsă pentru că fuseseră luate de sovietici ), contra a 90.000 de evrei emigraţi.
-S.T: Nu a fost şi un calcul politic în această încurajare a emigraţiei? un mijloc de a scăpa de evrei?
-R.I.: Da. A contat mult punctul de vedere sovietic, care dicta şi în această problemă.
-S.T: Dar cu saşii?
-M.B. : Germanii au vrut să-şi recupereze saşii . Ei au fost vânduţi „la bucată”
-S.T: Pacepa confirmă această afirmaţie : cea mai bună marfă de export a României era: evreii – saşii - petrolul. Cum însă petrolul fusese luat de ruşi….
-MB: Şeful DIE până în 1989, g-ralul Stamatoiu , a practicat şi el acest troc…
-R.I: De altfel balanţa comercială româno-israeliană este foarte semnificativă : exportul de produse româneşti în Israel a fost de două ori mai mare decât Este tot aşa de adevărat că, după 1967, România era singura ţară comunistă care nu a rupt relaţiile diplomatice cu Israelul. La Bucureşti , era singura ambasadă …
-S.T: Cum se explică această duplicitate? Pe de o parte, relaţii cu evreii, pe de altă parte , relaţii cu palestinienii?
-R.I: Iniţial, a fost o percepţie pozitivă. Preşed. Nixon vedea în Ceauşescu un om „genial”; Israelul l-a privit cu încredere. Apoi s-au lămurit şi percepţia s-a schimbat.
-M.B: El se considera „buricul pământului” . Abia acum ies la suprafaţă aceste adevăruri. Un sas era vândut cu 10-40.000 mărci germane.
-R.I: Au existat mai multe modalităţi de răscumpărare. România a obţinut mari împrumuturi fără dobândă. Cine mai primea aşa ceva? La aceasta s-au adăugat banii casch.
Preţul pe cap de evreu era de cca. 2.200 dolari ( în funcţie de pregătirea profesională - şcoli, studii superioare ) şi de alte considerente. Nu s-a plătit taxă pentru copii şi pensionari.
-S.T.: Ce părere aveţi despre reabilitarea lui Pacepa? Iliescu a spus ( parafrazează ) că este stranie această reabilitare, că Pacepa a părăsit structurile care i-au acordat gradul, aşa că tot ele, sau Ceauşescu, ar trebui să-I redea gradele. Cât priveşte despăgubirile, Iliescu a declarat că, mai întâi, Pacepa ar fi trebuit să demonstreze că averea a fost legal obţinută, şi după aceea să se facă sau nu retrocedarea proprietăţilor.
-R.I.: În 1999, Curtea Supremă de Justiţie aRomâniei a hotărât anularea sentinţelor de condamnare la moarte şi repunerea lui în drepturi. ( Nu cunoaşte situaţia proprietăţilor sale ) Această hotărâre a fost aplicată în dec. 2004 , sub preşedinţia aceluiaş Ion Iliescu. El apreciază ce a spus Iliescu … dar “tratamentul” ar trebui aplicat tuturor generalilor fostei securităţi …
-M.B: Sunt atâţia generali care au şi acum în posesie lucruri de valoare ( tablouri, mobilier, ş.a. ) din cele confiscate! Ilescu nu este prima oară când se pronunţă în ceea ce nu este competent. El ( M.B.) a fost de acord cu reabilitarea lui Pacepa, pentru că a fost omul care a dat o puternică lovitură Securităţii….
-R.I: ( citând din cartea lui Radu Timofte ) : Şi şeful SRI a apreciat reabilitarea lui Pacepa. Şi el ( R.I ) este de acord cu reabilitarea . Se pune totuşi o întrebare : cine sabotează hotărârea Curţii de Justiţie? Cine este mai mare în România?
-S.T : Totuşi, din cartea lui Pacepa…. Lipseşte perioada 1948-1964. El nu spune nimic despre ce a făcut în această perioadă ! Cum a urcat el în ierarhie?
-R.I: Este adevărat că nimeni nu a ajuns general de securitate fără să fi participat la faptele acestei instituţii. El ar trebui să spună şi ce a făcut înainte de 1964. Dar trebuie să se pretindă aceeaşi mărturisire pentru toţi! Nu numai pentru Paceapa ( care, totuşi, în mare parte şi-a ispăşit păcatele )
-M.B.: Da, unii dintre ei, după 1989, au devenit mari oameni de afaceri…
-RI ( cu ironie ) : Şi-au însuşit stilul şi mentalităţile capitaliste …
-S.T: Nu, şi-au însuşit “bani negri” …
-M.B: El cunoaşte cca 40 de ofiţeri securişti condamnaţi ca “agenţi străini”. Arhivele istorice trebuiau să fie deschise , date istoricilor spre cercetare …
-S.T: ( Revenind la subiect ): Cine a condus aceste afaceri? În 1958, Hrusciov a vorbit cu Dej despre asta , deci au fost de conivenţă.
-R.I: Şi înainte şi după Pacepa, aceste operaţiuni au fost controlate direct de şeful statului : Dej, apoi Ceauşescu. O mână de ofiţeri ştiau şi manipulau afacerea.
-S.T: Aveau sau au rămas conturi pe numele lor?
-R.I. : Este greu de spus.
-M.B: Conturile “personale” erau cu sume mici. El a văzut contul OV / 1978, cu 2 milioane dolari…
-S.T.: Dar în acest comerţ, Israelul , Germania , nu au o răspundere morală?
-R.I.: Una este să vinzi sclavul, alta este să-l cumperi şi să-l eliberezi …

PS. În aceeaşi seară, la rubrica lui, Dinescu a avut o discuţie cordială cu regizorul evreu Moshe Yassur ( Moshe Ştumer ) care spune : < Astă seară am aflat că am fost vândut! >
Tatăl lui a fost o victimă a pogromului din Iaşi…iar el a fost salvat … avea 6 ani …
Există un „paradox” românesc care trebuie cunoscut , pe care unii nu-l înţeleg : el ştie că a avut o copilărie fericită la Răducăneni; ştie că la Iaşi, unde 40% erau evrei, chiar în timpul războiului, era o comunitate evreească, care a dus-o rău, dar nu foarte rău; că el a învăţat idiş şi ebraică în şcoală evreească ( în timp ce în Occident evreii erau duşi la Auschwitz! ); ştie că la Bucureşti era teatrul evreesc “Baraşeum” ( în vreme ce în America evreii nici azi nu au teatrul lor! ).
Prima lui lecţie de istorie a trăit-o în 1948 când, deodată, de pe băncile clasei, au dispărut cărţile de istorie . Abia după 6 luni, a primit altă istorie, în care numai era Regele Mihai ( pe care el îl iubea
La 15 ani, a părăsit România ( 12 nov.1950 ) El n-a vrut să plece.Era deja o vedetă la Iaşi, cu bursă ( la Acad. de teatru ), cu leafă, juca cu Miluţă Gheorghiu …
Spune : < Nu există istorie obiectivă! > …