ADEVĂR ŞI DREPTATE
UNIUNEA MONDIALĂ A ROMÂNILOR
LIBERI,
Intenţia partidului de guvernământ
de a modifica Legea Nr. 187/07.12.1999 « Pentru deconspirarea Securităţii ca poliţie
politică » - singurul act normativ referitor la lichidarea totalitarismului marxist
care a putut să fie adoptat în cursul celor 14 ani care au trecut de la
răsturnarea politică din decembrie 1989 – îi oferă Societăţii Civile prilejul să intervină în procesul legislativ
prin propuneri menite să amelioreze şi să întărească textul Legii.
În România, problemele legate de
lichidarea rămăşiţelor totalitarismului marxist nu se pun în termeni adecvaţi
cu realitatea şi cu rigoarea impusă de circumscrierea şi
combaterea acestui pericol.
1. Se eludează realitatea politică, recte faptul că
lichidarea rămăşiţelor totalitarismului marxist este condiţia prealabilă a
restaurării democraţiei de care depinde revenirea României în concertul
statelor civilizate, de care au îndepărtat-o cincizeci de ani de barbarie.
Neţinându-se cont de aspiraţiile legitime ale poporului român, care, după o
jumătate de veac de cazne şi batjocură, este însetat de dreptate şi de adevăr,
se bagatelizează sau se minimalizează faptele totalitarismului, se
tergiversează adoptarea de măsuri apropriate pentru a elimina rămăşiţele lui şi
se amână aplicarea rarelor decizii luate. Se recurge la diverse manevre dilatorii pentru a
nu satisface exigenţele instanţelor internaţionale şi ale partenerilor europeni
şi atlantici în această materie, ascunzându-se totodată românilor constanţa
insistenţelor acestora.
2.
Lipsa de rigoare a desbaterii ţine de ignorarea şi ocultarea
experienţei dobândite după cel de al doilea Răsboi Mondial de politologii şi
juriştii din Lumea Liberă relativ la circumscrierea şi combaterea pericolului
pe care totalitarismul îl reprezintă pentru libertatea şi pacea popoarelor. În
Europa Occidentală, ştiinţele politice au investigat şi stabilit
specificităţile totalitarismului iar dreptul public a preluat aceste rezultate,
definindu-i trăsăturile prin legi menite a-i identifica manifestările şi a-l
contracara cu eficacitate, prin mijloace legale. Dacă vrem cu adevărat să fim
primiţi în U.E., ca parteneri egali şi onorabili, adoptarea şi aplicarea
acestor concepte şi norme sunt pentru noi obligaţii de neocolit, a căror
îndeplinire constituie dovada minimă a sincerei noastre angajări pe calea
democraţiei.
Felul în care puterea abordează chestiunea
modificării Legii Nr. 187/07.12.1999 « Pentru deconspirarea Securităţii ca
poliţie politică » confirmă nesocotirea celui mai grav aspect al
realităţii politico-sociale din România, şi anume blocarea democratizării,
datorată menţinerii clivajului social impus de totalitarism, care a împărţit
populaţia în două tabere opuse, ale căror interese şi solidarităţi sunt
ireconciliabile : victimele totalitarismului marxist, care, grosso modo,
se confundă cu păgubiţii tranziţiei, şi beneficiarii regimului criminal de
origine străină oficial abolit în decembrie 1989, deveniţi profitorii
tranziţiei. Această fractură pune faţă’n faţă două Românii incompatibile :
una autentică - a celor care au rezistat sistemului comunist, refuzând să i se
integreze -, cealaltă artificială – opera celor cărora Kremlinul le-a dat
mandatul de administratori coloniali în 1947, pe care l-a confirmat la 22
decembrie 1989. Adversitatea dintre categoria rezistenţilor prigoniţi şi
spoliaţi, şi categoria asupritorilor, a persecutorilor şi a acaparatorilor este
cauza reală şi profundă a blocajului care împiedică România să evolueze spre
pluralismul politic şi economic.
Pentru
moment, acest conflict este latent. Dar incompatibilitatea funciară şi definitivă
dintre interesele care solidarizează membrii celor două tabere poate duce la o
explozie violentă atunci când incompetenţa Puterii, degradarea nivelului de
trai, corupţia aparatelor administrativ şi judiciar, dar mai ales neîmplinirea
aşteptărilor trezite de revolta anti-comunistă din decembrie 1989, vor
duce frustrările populaţiei dincolo de limitele suportabilităţii.
Spre a preveni riscurile unei deflagraţii
generale şi a evita repetarea evenimentelor sângeroase care au urmat
răsturnării lui Ceauşescu, noi, subscrişii membrii ai Societăţii Civile,
conştienţi că avem menirea să reprezentăm Naţiunea în faţa organelor Puterii şi
că această vocaţie ne califică să îndrumăm, să amendăm şi să cenzurăm actele
clasei politice, ne adresăm factorilor activi ai vieţii publice pentru a le
cere să sprijine iniţiativa legislativă de mai jos, direct legată de prezentul
proiect al Guvernului, de a modifica Legea Nr 187/07.12.1999, zisă « Legea
Ticu Dumitrescu ».
În vederea abordării tuturor problemelor
legate de lichidarea rămăşiţelor totalitarismului marxist cu seriozitatea şi
sinceritatea pe care le impune voinţa efectivă de a închide complect şi de a
evacua definitiv din viaţa statului şi a societăţii româneşti paranteza
totalitară, cerem :
1°/
Adăogirea la Legea Nr
187/07.12.1999 a următorului Preambul, în care totalitarismul şi Securitatea
sunt definite conform criteriilor stabilite de ştiinţele politice şi
normelor de drept :
A.
Totalitarismul este
expresia politică a crimei organizate ;
a.
Partidele totalitare sunt
asociaţii de răufăcători prin aceea că mijloacele la care recurg spre a-şi
urmări interesele cad sub incidenţa codului penal [1][1];
b.
Regimurile totalitare
constau în ridicarea banditismului la rangul de sistem politic, în sensul
precis al acaparării puterii de stat de către o bandă constituită în partid
unic care foloseşte crima, jaful şi frauda ca metode de a guverna ;
c.
Statele totalitare nu
sunt entităţi de drept public, ci aparate politice de drept patrimonial
privat întrucât:
(1)
Se întemeiază pe subjugarea
majorităţii de către o minoritate particulară;
(2)
Subordonează interesul
general intereselor particulare ale minorităţii care a anexat aparatul de stat;
(3)
Constau în confuzia
atributivă şi patrimonială dintre domeniul public şi cel al partidului
unic ;
(4)
Desfiinţează comunitatea
naţională prin instituţionalizarea discriminării şi definind-o prin excludere,
în raport cu o minoritate hegemonică (« poporul-clasă » al
marxiştilor sau « poporul-rasă » al naţional-socialiştilor).
B.
Poliţia secretă a
statelor totalitare nu este organ al puterii publice ci aparatul terorist
privat al partidului unic. Caracterul ei politic constă în vocaţia de a supune
acestei minorităţi, prin mijloace ilegale şi violente, întreaga
populaţie :
a.
Misiunea poliţiei
politice nu este de a servi naţiunea şi statul, ci, dimpotrivă, de a le supune
arbitrarului absolut al unei minorităţi ;
b.
Poliţia politică nu are
menirea să asigure securitatea populaţiei şi ordinea publică a ţării, ci de a
folosi teroarea permanentă ca mijloc de conservare a poziţiilor dominante ale
unei minorităţi şi de a distruge categoriile umane pe care aceasta le consideră
ostile, indezirabile sau incomode;
c.
Caracterul intrinsec
criminal al poliţiei politice constă în funcţia sa, de organ specializat în
folosirea torturii, a asasinatului, a exterminării în massă, etc., în scopul
instaurării, menţinerii şi consolidării sistemului totalitar.
2°/
Având în vedere că
actuala orânduire social-politică din România decurge în mod oficial din
răsturnarea totalitarismului marxist, în decembrie 1989, şi ţinând cont de
faptul că Legea Nr 187/07.12.1999 este singurul act normativ care consfinţeşte
despărţirea naţiunii române de trecutul comunist, este absolut indispensabil ca
aceasta să fie adoptată cu rang de lege organică. Caracterul de lege organică trebuie
să-l conserve până la introducerea în Legea Fundamentală a Ţării, a unui
Preambul care să fundamenteze în drept închiderea complectă şi eliminarea
definitivă a parantezei totalitare din viaţa statului român. Un astfel de text
- întotdeauna necesar pentru a justifica adoptarea unei noi constituţii –
condiţionează sine qua non legitimitatea statului, obligatoriu
determinată de raportarea lui la orânduirea politică anterioară, prin afirmarea
neechivocă, fie a vocaţiei lui de continuator al ei, fie a rupturii[2][2] cu ea[3][3].
Răsturnarea politică din decembrie 1989 are drept
urmare juridică ordinea politică stabiltă prin Constituţia din 1991. Dar
aceasta constată o stare de fapt, tratând democraţia ca pe o realitate
existentă - nu defineşte în drept ruptura cu totalitarismul, nici nu o
formalizează juridic. Aşadar, ruptura nu are un caracter explicit, noul regim
nedeclarând care este sistemul în a cărui continuitate se situează, nici de unde
are intenţia să reia firul intrerupt al existenţei statale a României. Cele
două sisteme pe care Constituţia este ţinută să le ia drept referinţe
pentru a defini statul român sunt : cel democratic, a cărui existenţă a
fost întreruptă la 30 decembrie 1947, şi cel totalitar, întrerupt la 22
decembrie 1989. Tertium
non datur.
Pe planul juridic, fără o astfel de determinare,
sistemul politic al României va fi reputat ca succesorul cu continuitate al
ordinii oficial abolite în decembrie 1989, pe care Constituţia din 1991 o
înlocuieşte de facto dar nu şi de jure.
În fine, mai rămâne de definit în drept natura
intrinsec criminală şi criminogenă a marxismului, ca doctrină oficială a
totalitarismului care a dăinuit în România o jumătate de veac Această măsură protectivă, întru totul
simetrică cu aceea care a fost luată în cazul hitlerismului ca doctrină a
totalitarismului naţional-socialist, presupune însă o prealabilă desbatere al
cărei loc nu este aici şi acum.
Ion Varlam
Secretar-general al UMRL
Preşedintele Adevăr şi Dreptate
Bucureşti 28 ianuarie 2004.
[1][1] Faptul că toate formaţiile succesoare ale PCR (PSD, PS, PRM, UDMR, etc.) se remarcă aproape zilnic prin acte de brigandaj (fraudă, corupţie şi chiar asasinat) confirmă acest lucru după dispariţia regimului făţiş totalitar, la 22 Decembrie 1989.
[2][2] Este cazul, spre pildă, a Constituţiilor Franceze
de după 1944 şi al Legii Fundamentale a Republicii Federale Germane.
[3][3] Materializarea juridică a rupturii cu regimul totalitar impus de o putere
străină la 30 Decembrie 1947 se întemeiază pe constatarea a trei acte de natură
criminală: 1) cel de înnaltă trădare al partidului care la ordinul Moscovei şi
cu sprijinul trupelor de ocupaţie sovietică a pus capăt suveranităţii de stat a
României, pe care a redus-o la rangul de posesie colonială aferent statutului
de satelit; 2) cel de uzurpare a prerogativelor suverane ale naţiunii de către
un grup particular, prin înlocuirea ordinii constituţionale voite de români; 3)
cel de complot împotriva statului, prin folosirea forţei împotriva ordinii
publicii de către un grup particular, cu scopul de a acapara aparatul de stat.