EFORTURI PENTRU INFORMAREA OCCIDENTULUI

DESPRE SUFERINŢELE ROMÂNILOR SUB JUGUL

COMUNIST

 

După ieşirea lui din închisoare,în vara anului 1964,Cicerone Ioniţoiu mi-a spus că la reeducarea care a precedat această "eliberare" mulţi dintre cunoscuţii consi­deraţi oameni integri au căzut lamentabil. Că nu mai are încredere în nimeni şi că eu sunt singurul prieten cu care se mai întâlneşte.

Prin anul 1975, el mi-a spus :

-"Remus, eu sunt de părere că aici nu se mai poate face nimic, că trebuie să încercăm să plecăm în Oocident. Numai acolo mai putem ajuta la eliberarea ţării. Să încercăm fiecare să trecem frontiera şi cel care va reuşi primul va ajuta şi pe celălalt!"

În anul 1976,el s-a dus la Ambasada Americana  să discute cu un diplomat. După el, am fost si eu la aceeaşi ambasadă. M-a primit un tânăr care vorbea româneşte, despre care am auzit ulterior că s-ar fi numit Pakison(?). Fiindcă în anul 1976 se comemo­ra bicentenarul independenţei americane, i-am recitat acea parte din Declaraţia de Independenţă americană care constitui  cea nai perfectă expunere a principiilor democraţiei şi pe care o citez din memorie: "Noi considerăm aceste adevăruri ca fiind evidente de la sine şi anume că toţi oamenii au fost creaţi egali, că ei au fost înzestraţi de Creator cu anumite drepturi inalienabile, între care se află dreptul la viată,la libertate şi as­piraţia la fericire; că pentru asigurarea acestor drepturi s-au instituit guverne din oameni a căror legitimă putere deriva din consimţământul acelor guvernanţi; că ori de câte ori vreo formă de guvernământ se va abate de la aceste principii, poporul are dreptul de a o schimba sau de a o suprima, instituind un nou guvern bazat pe aceste principii şi organizându-i puterile în felul cel mai potrivit, pentru a înfăptui siguranţa şi fericirea tutu­ror." Apoi i-am amintit cuvintele marelui erou american Nathan Hale, rostite în momentul când trupele engleze îl conduceau la locul de execuţie : "Regret doar că n-am decât o viaţă de dat patriei mele."

L-am rugat să mă ajute, dacă este posibil, să obţin aprobarea pentru o vizită în Europa oocidentală.

Apoi am trimis un memoriu tare lui Ceauşescu, în care acuzam securitatea că mi-a dis­trus sănătatea şi ceream aprobarea pentru o vizită în Franţa, în scopul ameliorării grave­lor boli contractate în închisorile comuniste. I-am sugerat lui Ceauşescu să amelioreze viaţa Românilor si i-am spus că un mare filozof italian (era vorba de Machiavelli, pe care nu l-am numit) afirma că "nu există fortăreaţă mai puternică decât dragostea poporului".

Mare mi-a fost mirarea când am fost chemat la serviciul de paşapoarte. M-a primit un securist care m-a întrebat pe un ton foarte obraznic: -"Cum ţi-ai permis Dumneata să-i dai sugestii tovarăşului Ceauşescu?" Dar mi-a comunicat ce acte să-i aduc pentru elibe­rarea paşaportului.

După primirea paşaportului, m-am întâlnit cu Ioniţoiu, care m-a rugat ca, odată ajuns în Franţa, să-i comunic în mod cifrat, prin emisiunea "mesaje", de la Europa liberă, care este situaţia pentru cei care cer azil în Occident şi să-1 ajut să obţină paşaport.

Am plecat în luna Mai 1978 spre Franţa. La plecare, mama mea, plângând, mi-a spus : -"Ştiu că tu nu te vei mai întoarce !"

I-am răspuns că-i dau cuvântul de onoare că voi reveni şi că ştie că eu nu-mi calc niciodată cuvântul. Ajuns în Franţa, am gândit că ar fi o laşitate de nedescris să nu spun lumii libere ce se întâmpla în România, chiar dacă voi fi ucis la întoarcere. Ştiam ca în România, în acel moment, se omoară unii opozanţi.

La Paris,am fost primit de regretatul Eugen Ionescu, căruia i-am transmis un mesaj din partea lui Arşavir Acterian, prietenul lui.

În ziua de 4 Iulie 1978 (ziua independenţei Statelor Unite ale Americii),am început să scriu scurta mea mărturie "Testamentul din morga", pe Aleea Lebedelor, din Paris, lângă statuia Libertăţii. Aveam senzaţia că această mărturie va fi cântecul meu de lebădă!.

I-am scris lui Noel Bernard,directorul Europei Libere, care mi-a spus că dacă voi scrie o mărturie,el o va transmite, daca voi fi de acord. I-am trimis şi un mesaj cifrat pentru Ioniţoiu, pentru a-l transmite prin radio, ceea ce a făcut.

Într-o duminică, la Biserica Română, l-am întâlnit pe Nicolae Dima, de la radio Vocea Americii, care mi-a spus că Virgil Vintilescu (aflat în Australia,la Melburn) i-a recitat, înainte de a fugi din domiciliul obligatoriu în Italia, cele patru scrisori pe care le-am conceput la Gherla şi i le-am repetat până ce le-a fixat ca pe Tatăl nostru: una către preşedintele U.S.A., Dwight Eisenhower, alta către Papă, alta către O.N.U. şi cea de a patra către lumea liberă. Dima m-a întrebat dacă am curaj să semnez o scrisoare către Congresul American, pentru apărarea foştilor deţinuţi politici din România. I-am răspuns afirmativ şi i-am mai comunicat numele lui Cicerone Ioniţoiu şi Valerian Basarabeanu, care mi-au dat aprobarea să semnez în numele lor. Iată câteva citate din dezbaterile de la Congresul American, din ziua de 12 Octombrie 1978:

"Domnul Dante B.FASCELI, din Florida, ia cuvântul: -Domnule Speaker (Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, nota noastră), mai mulţi foşti deţinuţi politici români au scris un interesant memorandum privind problemele pe care aceşti deţinuţi le întâlnesc în România:

[...].în Republica Socialistă România, foştii deţinuţi politici  sunt încă urmăriţi, persecutaţi şi obligaţi să trăiască în situaţia de cetăţeni de categoria a doua. Iată lista acelora care au avut curajul să ne dea numele lor: Remus Radina, Cicerone Ioniţoiu, Valerian Basarabeanu.

 [....]

În 1975, România a semnat acordurile de la Helsinki, obligându-se astfel să respecte drepturile omului ale propriului popor. Mai târziu, România a primit de la Statele Unite clauza naţiunii celei mai favorizate, care îi acorda" mari privilegii economice si de comerţ. Acest privilegiu a fost acordat, totuşi, cu condiţia ca regimul de la Bucureşti să liberalizeze politica sa de emigrare şi a drepturilor omului.

[....]

Moi cerem, cu respect, intervenţia Dvs.pentru acordarea de drepturi ale omului foştilor deţinuţi politici din România şi anume prin: recunoaşterea anilor lor de detenţie, ca echivalent al anilor de muncă; acordarea de beneficii de securitate socială pentru boala foştilor deţinuţi politici incapabili de muncă sau suferind de boli cronice; acordarea de pensii descendenţilor săraci ai foştilor deţinuţi politici care au murit în captivitate. De asemenea, cerem restituirea bunurilor confiscate prin sentinţe penale şi plata de daune pentru anii de detenţie.[...] ".

Memorandumul a fost semnat de trei refugiaţi din U.S.A.: Zaharia Pană, Ion şi Nicolae Dima.

La sfârşitul anului 1978, m-am întors in România, nu înainte de a trimite manu­scrisul mărturiei mele lui Noel Bernard (cu precizarea ca orice scrisoare ulterioară care ar anula aprobarea de publicare să nu fie luată în considerare), lui Eugen Ionescu, lui Virgil Ierunca, doctorului Ion Claudian si publicaţiei Cuvântul Românesc, din Canada. Am rugat mai multe personalităţi din Occident să-l ajute pe Ioniţoiu să vină în Franţa.

Cum am ajuns in Bucuresti, am telefonat lui Ioniţoiu să ne întâlnim  imediat, fiindcă s-ar putea să mă aresteze.L-am pus in temă cu situaţia din Franţa şi i-am cerut să-mi comunice când să începem acţiunea în favoarea plecării lui .Apoi am comunicat unei colege de de serviciu, prin telefon, că "am ales libertatea". Colega a amuţit. Era o gluma, în realitate alesesem sclavia, pentru a-mi respecta cuvântul dat mamei la plecare.

In luna Martie 1979, în săptămâna venirii lui Valery Giscard d-Estaing, presedintele Franţei, în România, radio Europa Liberă a început să transmită "Testamentul din morga" în emisiunea Tinerama, un capitol săptămânal.

La Paris, Românii au început manifestaţii pe esplanada Trocadero, pentru venirea lui Ioniţoiu. Aceste manifestaţii au culminat cu acţiunea tânărului Radu Atanasiu, care s-a legat cu lanţuri de gardul ambasadei române din Paris . În acelaşi timp, Ioniţoiu trimitea zilnic un memoriu autoritaţilor, prin care cerea plecarea în Franţa.

La 13 Septembrie 1979, Ioniţoiu a părăsit România. În noaptea precedenta, am dormit la el şi am făcut proiecte de viitor. Cum am ajuns la serviciu, am fost chemat la cadre, unde mă aşteptau trei securişti, care m-au condus cu maşina acasă, să-mi facă o percheziţie amănunţită. Mi-au spus ca m-au căutat dimineaţa, dar eu plecasem. Nu ştiau că nu dormisem acasă. Apoi am plecat la gara de Nord, unde veniseră mai mulţi prieteni să-1 conducă pe Ioniţoiu, căruia i-am spus ca mă percheziţionaseră dimineaţa, cel mai dur fiind Silviu Paunescu. Un securist mă întrebase de când scriu la "Emil" . Erau note din opera lui Rousseau. I-am răspuns că dacă aş fi scris eu Emil, acum nu mai stăteam de vorbă cu el.

Ajuns în Franţa, Ioniţoiu a început imediat sa lucreze: spălat geamuri, pe afară, până la etajul 2 al unor instituţii, chiar în timpul iernii.

La începutul lunii Octombrie, Ioniţoiu a comentat la radio Etaropa Libera proiectul de decret pentru amnistierea şi reabilitarea foştilor deţinuţi politici, întocmit de el şi semnat şi de mine. În ziua de 14 Octombrie 1979, am fost arestat şi dus la securitatea din strada Beldiman. Procurorul Ştefăneseu (o brută roşcata care s-ar fi numit Ştefaniuc şi care 1-a anchetat şi pe Paul Goma şi pe Ioniţoiu) a început să urle la mine că i-am pus deţinuţii politici în cap şi m-a acuzat ca eu sunt autorul proiectului de decret, fiindcă am fost student la drept. Dar Ioniţoiu a recunoscut el singur ,la radio, că este autorul, eu numai l-am semnat, împreuna cu Ovidiu Borcea. şi cu Valerian Basarabeanu. Stefănescu m-a întrebat dacă la gară,1a plecarea lui Ioniţoiu, a fost şi fata lui Basarabeanu. Foarte furios, am ţipat la el:

-Ce fel de procuror eşti dumneata, Domnule, să anchetezi despre un copil, în anul inter­naţional al copilului ?

-Am vrut B să-ţi verific sinceritatea, zice el.

-Sinceritate cu voi ,sa băgati oameni în închisoare ?

După plecarea lui, a început sa mă ancheteze un tânăr, Petrescu .El s-a lăudat că se poartă bine cu oamenii. I-am replicat :

-Dumneata mă omori în două minute, dacă primeşti ordin !

A căzut îndelung pe gânduri, apoi mi-a răspuns :

-Aveţi dreptate, sunt un om dur !

Am fost mutat în alt birou, bine capitonat. Anchetatorul a ieşit si m-a lăsat singur la un birou. Timp de peste 10 minute s-a auzit un zgomot identic cu zgomotul ce se aude când faci o radiografie, iar biroul trepida. Cred că atunci am fost iradiat, cu atât mai mult cu cât la Paris, la Institutul Curie, s-a constatat că am suferit o iradiere, s-a diagnosticat o anomalie de cromozomi. Seara, târziu, s-a întors Stefănescu. Acum s-a purtat mult mai bine, am aflat ulterior de ce: în acea după amiază, Europa Liberă a transmis un interviu dat de Ioniţoiu lui Leonida Pop, în care protesta contra tratamentului la care mă supune securitatea.

In luna Februarie 1980, Ioniţoiu a primit o scrisoare de la Nina Anca (ulterior doamna! Bărbuş), această tânără catolică admirabilă, educată de faimosul Vladimir Ghika, care în mod cifrat îi spunea că trebuie să fiu spitalizat 16 luni; în realitate, fusesem condamnat la 16 luni, pentru "Testamentul din morgă" şi pentru proiectul de decret, conform legii presei; la dosarul meu se afla un capitol din Testamentul din morgă, publicat de Cuvântul Românesc din Canada şi conţinutul unui capitol transmis de radio Europa Liberă.

Ioniţoiu mi-a trimis un aviz telefonic, mi-a spus că a auzit că sunt bolnav şi m-a întrebat dacă vreau să-mi facă "reţeta", ceea ce am aprobat. El a trimis scrisori în care prezenta cazul meu la Unesco, la Parlamentul European, Papei, Preşedinţilor Franţei şi State­lor Unite, şefilor de stat din următoarele ţări: Anglia, Austria, Germania, Italia, Spania, Suedia şi Elveţia. El a contactat şi pe avocatul Louis Edmond Pettiti, fost decan al barou­lui de Sena şi preşedinte al Juriştilor Catolici, care s-a oferit să mă apere.

La 16 Martie 1980,1a intervenţia lui Mihnea Berindei, ziarul LE MONDE a publicat urmă­torul articol :

 " Cazul Domnului Remus Radina în România este semnalat de Comitetul francez pentru apărarea drepturilor omului în România. El a fost condamnat la 13 Februarie la 16 luni de închisoare pentru a fi publicat în Canada o carte de memorii . Această carte,  Testamentul din morga, este o mărturie asupra anilor de închisoare făcuţi de autor din 1948 în 1954 şi din 1956 în 1960. El a semnat de asemenea, la 15 februarie 1979 un memoriu adresat Domnului Ceauşescu de foşti deţinuţi politici care cereau amnistierea generală şi imediată a prizonierilor de opinie şi reabilitarea deţinuţilor politici dintre anii 1945-1964. El suferă de o ciroză hepatica datorită a zece greve ale foamei şi ale setei, făcute în închisoare şi a făcut apel. Procesul său, care trebuia să aibă loc la 7 Martie,  a fost amânat. "

Venita în România, ediţia din LE  MONDE care conţinea acest articol, a fost topită.

La proces, pedeapsa a fost transformată în 1000 lei amendă şi mi s-a dat un paşaport  pentru  tratament  în Franţa.. După proces, într-o zi când am venit acasă, am auzit un ţiuit în contorul electric, pe care îl schimbaseră recent . Am înţeles că mi-au pus un microfon, în contor, m-am apropiat de el şi am insultat securitatea. A doua zi am fost lovit de un agent, care mi-a spus că mă împuşcă.  Ioniţoiu mi-a telefonat sămă opresc la Munchen, spre a fi consultat de doctorul Crăciun (Era vorba de Noel Bernard). Am plecat cu întârziere la gara de Nord, fiind foarte obosit. Acolo, minune! Trenul m-a aşteptat aproape 30 de minute. Noel Bernard m-a rugat să rămân la Munchen, dar m-am scuzat că nu pot rămâne. La Paris am cerut azil politie . Am fost declarat handicapat 80 %. La UNESCO s-a prezentat Ministrul de Externe Român, care a spus că s-a comutat pedeapsa în amenda şi mi s-a dat un paşaport.

 

Remus RADINA, Paris