RADINA  Remus, n.9-04-1924 la Craiova. După 6 ani urmaţi la Colegiul National "Carol I" din Craiova a terminat Liceul Militar "D. A. Sturza", continuând cu Scoală Militară de Cavalerie de la Târgoviste.

 

Fire voluntară, bazată pe principii morale şi logice ce ar trebui să guverneze relaţiile între oameni, Remus Radina nu a acceptat să se supună ordinelor lipsite de raţiune indife­rent de unde ar emana.

 

Nerespectarea acestor principii de viată sănătoasă l-au făcut să părăsească scoală Militară din Germania când în joc a fost demnitatea românească şi aşa s'a întâmplat când, sublocotenent fiind, să fie pri­mul ofiţer care a cerut să părăsească armata, atacând deschis guvernul comu­nist.

 

Ziua de 21 Octombrie 1946 a fost hotărîtoare.  In cadrul mitingului or­ganizat de politrucii din "Tudor Vladimirescu", în garnizoana Câmpulung Moldodovenesc, în faţa minciunilor şi umilinţei în care fusese târâtă armata ro­mână, sublocotenentul Remus Radina, "aruncând cătuşele sufletului în faţa celor ce profanau idealurile lui de român şi militar", s'a ridicat electrizat şi s'a adresat colonelului  Ionescu, care ridica în slăvi guvernul instalat cu forţa de ruşi: "Domnule colonel, eu nu sunt de acord cu principiile de care este călăuzit guvernul Petre Groza, şi prin urmare, nu mai înţeleg să rămân în ar­mată!".

 

Pe data de 22 Oct.1946, Remus Radina a înaintat următorul raport: "Am onoarea a vă "ruga să binevoiţi a aproba îndepărtarea subsemnatului din ca drele active ale armatei, deoarece nu pot accepta principiile de care este că lăuzit guvernul "de largă concentrare" democratică dr. Petru Groza. Acesta fi­ind un guvern împletit pe osatura oprimării libertăţii poporului român, vă rog stăruitor să binevoiţi a-mi da aviz favorabil, întrucât prefer să dezbrac această haină, pe care am slujit-o cu dragostea fanatică a omului conştient că-şi iubeşte într-adevăr poporul său, decât să o port umilită, sub pecetea abdicării de la marile lupte întreprinse pentru salvarea patriei".

 

Din acel moment a început urcuşul lui Remus Radina pe Golgota neamului românesc.

Pe 19 Noiembrie 1946 a fost arestat în localul secţiei de votare. A fost judecat de Consiliul Superior al oştirii si prin înalt Decret Regal a fost trecut în retragere, pe data de 16-04-1947. Viata civilă si-a început-o în condiţiile ex­trem de grele ce se abătuseră asupra tării după înscenările proceselor politice ce se derulau pe bandă rulantă şi mai ales după alungarea Regelui. Se zbătea între câştigarea existenţei, a examenelor de la Facultatea de Drept şi împlinirea datoriei de a contribui la înlăturarea terorii ce se aşternuse pes­te tară. La Craiova, după găsirea unui post la Scoală normală, a intrat în le­gătură cu mişcarea de rezistentă condusa de generalul I.Carlaont. A acceptat propunerea de a trece în Iugoslavia pentru a afla ce posibilităţi ar exista acolo pentru rezistenţa românească.

 

In anul 1948 , printr'o muncă istovitoare de salahor, lucrând 12 ore schimb de noapte, urmărea să adune ceva bani pentru o eventuală plecare. Ziua mergea la examene, înarmându-se cu principiile drep­tului internaţional, si cu Charta "Naţiunilor Unite", învăţată ca pe "Tatăl Nostru". De aceasta va fi călăuzit tot timpul si va face uz în nenumărate rânduri împotriva barbariilor comuniste întâlnite, amintindu-le preambulul: "Noi, Popoarele Naţiunilor Unite, hotărîte să salvăm generaţiile viitoare de plaga războiului, care de două ori în decursul vieţii noastre a adus omenirii dureri nespuse, şi pentru a reafirma credinţa în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea si valoarea persoanei umane, în drepturile egale ale bărbaţilor si femeilor si în egalitatea tuturor naţiunilor mari sau mici...".

 

Cu aceste arme a trecut frontiera în noaptea de 2 Nov. 1948, zi în care în Satele Unite ale Americii aveau loc alegeri prezidenţiale. Dar în Iugoslavia au fost primiţi cu proverbul unui ţăran român din Banatul sârbesc: "Ati fugit de dracu şi ati dat peste tată-său." Sălbăticiile din Iugoslavia sunt descrise pe larg în mărturia -Testamentul din morgă-.

 

Pentru că n'a acceptat umilinţa, soarta  lui Remus Radina a fost identică cu a sute de alţi români, care după schingiuiri s'au pomenit aruncaţi de unde plecaseră, unde alte torturi i-au aşteptat. Remus Radina, după proces si condamnare la 5 ani pentru trecerea frontierei, a ajuns în catacombele de la Jilava si apoi în lagărele de extermi­nare de la "Canalul morţii", trecând prin Peninsula, Poarta Albă si Galeş. Peste tot s'a împotrivit muncii forţate, a luat apărarea celor istoviţi şi lo­viţi, a cerut respectarea demnităţii umane în condiţiile de detenţie ce urmă­reau exterminarea deţinuţilor politici. A făcut nenumărate greve ale foamei combinate cu ale setei de multe ori, ajungând până la 26 de zile. A reuşit de cinci ori să aducă procurorul în temniţă si să-i arate condiţiile de exter­minare la fata locului, mergând până acolo încât să ceară să se pună' cruci pe mormintele celor morţi si eliberarea celor arestaţi si necondamnaţi, ajunşi adevărate epave umane. Niciodată nu a cerut nimic pentru el. Luni de zile a stat în lanţuri .Aceste torturi îndurate au ajuns la cunoştiinţa tării prin e-misiunile de radio "Europa liberă".

 

S'a eliberat prima dată de la Oradea Ma­re pe 29-08-1954 si va continua lupta pentru eliberarea tuturor deţinuţilor. A încercat să organizeze o manifestaţie la Bucureşti pe 10 Dec.1956 -Ziua Drepturilor Omului-, ar izbucnirea revoluţiei din Ungaria îl aduce pe Remus Radina în Capitală unde întocmeşte un manifest prin care cere eliberarea deţinuţilor politici români şi retragerea trupelor sovietice din Ungaria, semnat „COMITETUL DE ELIBERARE NAŢIONALĂ".

 

Şi cum cuvântul dat de Radina este cuvânt „sfânt", a pregătit pe 10 decembrie 1956 un Memoriu adresat ONU, prin care cerea: 1) Eliberarea deţinuţilor politici din România; 2) Alegeri libere în toate ţările lumii, sub control internaţional; 3) Retragerea trupelor sovietice din Ungaria. A fost însoţit numai de Ticu Dumitrescu până la Ambasada americană, unde a intrat şi înmânat memoriul. După aceea a scăpat cu greutate de sub urmărire.

 

La câteva zile a luat hotărârea de a încerca o nouă plecare spre Apus, tară a se mai preda autorităţilor sârbeşti. Ne-am despărţit la „kilometrul zero". Era înarmat cu o busolă şi un cleşte de cuie, pentru a tăia eventualele reţele de sârmă. Avea gânduri mari pentru ţară. A reuşit să treacă frontiera singur, noaptea, prin mlaştini, păduri, munţi şi reţele de sârmă, dar o iudă din Banatul sârbesc 1-a vândut UDB-ei (Securitatea sârbească), care 1-a extrădat în ziua de Crăciun 1956. A fost încarcerat la Securitatea din Timişoara, unde a intrat în conflict cu anchetatorul, care refuza să includă în declaraţia lui Radina acuzaţiile aduse de acesta regimului comu­nist. Cum Radina a refuzat cu îndârjire să semneze declaraţia, a fost adus procurorul, care a admis să fie depus un memoriu care să fie anexat declaraţiei.

 

Acest memoriu a fost scris din memorie, pe data de 13 februarie 1957, într-o nouă perioadă de teroare după revoluţia din Ungaria. El conţinea şase pagini şi a fost recuperat din arhivele Tribunalului Timişoara. Vom cita începutul şi sfârşitul memoriului: „Voi face la început o scurtă profesiune de credinţă. Nu am făcut parte din nici un partid sau asociaţie politică, dar am simpatizat şi voi simpatiza toate acele partide democratice care se vor supune votului poporului român şi care vor avea ca scop să asigure fericirea omului. Declar că am adoptat ca maximă esenţială a vieţii mele un citat din Thomas Jefferson: „Am jurat, în faţa altarului lui Dumnezeu, duşmănie veşnică oricărui fel de tiranie asupra spiritului oamenilor". După cum afirmă Nicolae Bălcescu, „istoria ome­nirii reprezintă lupta continuă a dreptului împotriva tiraniei". Cred în libertatea popoarelor (dreptul la autonomie şi independenţă) şi în libertatea indivizilor şi consider, ca Thomas Carlyle, că „libertatea este singurul ţel spre care tind, conştient sau nu, toate luptele, trudele şi suferinţele omului pe pământ". (...) Voi apăra toată viaţa cauza sfântă a libertăţii şi sunt ferm convins, iar viitorul apropiat va confirma cu siguranţă aceasta, că atâta timp cât libertatea nu va fi respectată, nu se va ajunge la o pace adevărată în lume. Acest adevăr îl exprimă astfel preşedintele Eisenhower: „Noi am afirmat la Geneva şi o vom afirma şi de acum înainte că nu poate exista o pace adevărată, dacă această pace însemnează adoptarea unui „statu quo" care după păre­rea noastră implică nedreptate pentru multe ţări, represiuni împotriva oamenilor pe scară gigantică şi are ca urmare paralizarea prin frică a eforturilor constructive în multe domenii". Cred în Charta Naţiunilor Unite, din 26 iunie 1945, pe care o consider prima constituţie a omenirii şi cel mai important eveniment de la naşterea lui Isus Cristos. Cred în Declaraţia de independenţă america­nă din 4 Iulie 1776, care conţine cea mai perfectă expunere a principiilor democraţiei: „Noi considerăm aceste adevăruri ca fiind evidente de la sine şi anume că toţi oamenii au fost creaţi egali, că ei au fost înzestraţi de Creator cu anumite drepturi inalienabile, între care se află dreptul la viaţă, la libertate şi aspiraţia la fericire. Că pentru asigurarea acestor drepturi s-au instituit guverne din oameni, a căror legitimă putere derivă din consimţământul celor guvernaţi. Că ori de câte ori vreo formă de guvernământ se va abate, de la aceste principii, poporul are dreptul de a o schimba sau de a o suprima, instituind un nou guvern bazat pe aceste principii şi organizându-i puterile în felul cel mai potrivit, pentru a înfăptui siguranţa şi fericirea tuturor". Se afirmă că am trecut „fraudulos" frontiera. Guvernul actual vede paiul din ochiul meu, dar nu vede bârna din ochiul său. El uită ceea ce poporul român nu uită: că s-a instaurat în mod fraudulos la conducere, falsificând pe faţă rezultatul alegerilor din 19 noiembrie 1946, iar de atunci răpind poporului român dreptul de a-şi hotărî singur forma de guvernământ şi sistemul economic. în lumina acestui simplu dar crud adevăr este evident pentru oricine că legile actuale din RPR nu au valoare morală suficientă, pentru a fi respectate. Preşedintele Eisenhower cheamă pe toţi „Să repare nedreptăţile şi să respecte drepturile omului." (ss) Remus Radina, 13 februarie 1957.

 

În faţa acestui memoriu, anchetatorul penal, lt. Ardeleanu Nicolae de la Securitatea din Timişoara, a făcut „Concluziile de învinuire nr. 690 din 2-03-1957", cerând pornirea procesului penal, motivând: „Din cuprinsul memoriului făcut de învinuitul Radina Remus rezultă o serie de manifestări cu caracter duşmănos şi tendenţios împotriva Orânduirii de Stat democrat popular din RPR, şi anume: că actualul Guvern din RPR nu respectă „drepturile omului", prevăzute în Charta Naţiunilor Unite, afirmând că actualul regim din RPR nu i-a dat „dreptul la viaţă, dreptul la învăţătură, dreptul la libera alegere a muncii, dreptul la vot, dreptul de a pleca şi de a veni în ţară". Şi încheie cu paragraful ultim, din care reiese că guvernul „nu vede bârna din ochiul lui" şi că „este evident pentru oricine că legile actuale din RPR nu au valoare morală suficientă, pentru a fi respectate".

 

Remus Radina a fost condamnat la 10 ani de Tribunalul Militar Timişoara, prin procesul ce a avut loc pe 12-03-1957, şi trimis prin Jilava la închisoarea Gherla, unde a ajuns în plin regim de teroare. Era normal ca împotriva terorii dezlănţuite de Petre Goiciu şi călăii lui, Remus Radina să protesteze şi să fie schingiuit şi izolat. Din arhiva închisorii Gherla s-au putut obţine câteva piese ale dosarului lui. În declaraţia semnată pe 1 iunie 1958 se spune că: „în urma venirii dlui Procuror şi în urma afirmaţiei că sunt scos din izolare, încetez greva foamei începută pe 25 mai 1958, ca protest împotriva abuzurilor săvârşite de unele cadre din administraţia acestui Penitenciar, abuzuri ce încalcă drepturile fundamentale ale omului (în special dreptul la viaţă) şi demnitatea şi valoarea persoanei umane. În cazul când se va continua cu aceste abuzuri şi cu unele metode de exterminare inadmisibile în secolul al XX-lea, voi reîncepe o nouă grevă, ferm hotărât să mor sau să provoc o anchetă din partea organelor conducătoare ale acestei ţări...".

 

Dar cum în închisoarea lui Goiciu teroarea nu înceta, găsim tot la dosar o „Caracterizare" a lt. maj. Istrate Constantin, care precizează: „în ziua de 7 iunie 1959, orele 16.30, deţinutul contrarevoluţionar Radina Remus... a pus la cale o revoltă în penitenciar la camera 59, unde se găsesc toţi deţinuţii C.R. care la data de 14-06-1958 au făcut revoltă în penitenciar. Cele puse la cale de acest element foarte înrăit au fost pârâte datorită şefului de secţie şi ASC, care au luat măsuri urgente şi energice. Deţinutul a fost pedepsit cu 21 zile de izolare".

 

 Nici o piedică nu a putut să-1 oprească să înfrunte pe cei mai fioroşi criminali pe care i-a avut regimul şi i-a folosit în lupta de exterminare împotriva deţinuţilor politici, şi pe care-i avertiza: „Menţionez că oricine distruge viaţa omului se face vinovat, atât în faţa dreptului internaţional, cât si a legilor naţionale, de „crimă împotriva umanităţii". Aceasta declar, susţin şi semnez, deţinut Radina Remus".

 

Eliberat în 1960 cu primul lot de mari invalizi supravieţuitori ai regimului de exterminare comunist, Remus Radina a fost internat încă 4 ani în spitalele din Bucureşti, încercând să i se stabilizeze bolile.

 

Tot el reuşeşte în 1978 să ajungă în Franţa pentru consult medical, dar mai ales ca „să arunce o rază de lumină asupra uneia dintre cele mai întunecate perioade din istoria României, pentru ca generaţiile viitoare să vadă ce se poate întâmpla când o ţară îşi pierde independenţa". Aşa a luat naştere Testamentul din morgă, o mărturie pe care o prefaţează Eugen Ionescu, care afirmă: "Remus Radina,  unul dintre eroii sau sfinţii epocii noastre. Un martir voluntar, care nu renunţă nici la credinţa sa, nici la ceea ce îi dictează conştiinţa.... Mă înclin înaintea curajului lui Remus Radina şi-l invidiez de a fi îndrăznit totul."

 

Cicerone Ioniţoiu

 

Extras din Victimele terorii comuniste. Arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi. Dicţionar,  litera R, în manuscris