|
RADINA Remus, n.9-04-1924 la Craiova. După 6 ani urmaţi la Colegiul National "Carol I" din Craiova a terminat Liceul Militar "D. A. Sturza", continuând cu Scoală Militară de Cavalerie de la Târgoviste. Fire voluntară, bazată pe principii morale şi logice ce ar trebui să
guverneze relaţiile între oameni, Remus Radina nu a acceptat să se supună
ordinelor lipsite de raţiune indiferent de unde ar emana. Nerespectarea acestor principii de viată sănătoasă l-au făcut să părăsească scoală Militară din Germania când în joc a fost demnitatea românească şi aşa s'a întâmplat când, sublocotenent fiind, să fie primul ofiţer care a cerut să părăsească armata, atacând deschis guvernul comunist. |
Ziua de 21 Octombrie 1946 a fost hotărîtoare. In cadrul mitingului organizat de politrucii din "Tudor Vladimirescu", în garnizoana Câmpulung Moldodovenesc, în faţa minciunilor şi umilinţei în care fusese târâtă armata română, sublocotenentul Remus Radina, "aruncând cătuşele sufletului în faţa celor ce profanau idealurile lui de român şi militar", s'a ridicat electrizat şi s'a adresat colonelului Ionescu, care ridica în slăvi guvernul instalat cu forţa de ruşi: "Domnule colonel, eu nu sunt de acord cu principiile de care este călăuzit guvernul Petre Groza, şi prin urmare, nu mai înţeleg să rămân în armată!".
Pe data de 22 Oct.1946, Remus Radina a înaintat următorul raport: "Am onoarea a vă "ruga să binevoiţi a aproba îndepărtarea subsemnatului din ca drele active ale armatei, deoarece nu pot accepta principiile de care este că lăuzit guvernul "de largă concentrare" democratică dr. Petru Groza. Acesta fiind un guvern împletit pe osatura oprimării libertăţii poporului român, vă rog stăruitor să binevoiţi a-mi da aviz favorabil, întrucât prefer să dezbrac această haină, pe care am slujit-o cu dragostea fanatică a omului conştient că-şi iubeşte într-adevăr poporul său, decât să o port umilită, sub pecetea abdicării de la marile lupte întreprinse pentru salvarea patriei".
Din acel moment a început urcuşul lui Remus Radina pe Golgota neamului
românesc.
Pe 19 Noiembrie 1946 a fost arestat în localul secţiei de votare. A fost judecat de Consiliul Superior al oştirii si prin înalt Decret Regal a fost trecut în retragere, pe data de 16-04-1947. Viata civilă si-a început-o în condiţiile extrem de grele ce se abătuseră asupra tării după înscenările proceselor politice ce se derulau pe bandă rulantă şi mai ales după alungarea Regelui. Se zbătea între câştigarea existenţei, a examenelor de la Facultatea de Drept şi împlinirea datoriei de a contribui la înlăturarea terorii ce se aşternuse peste tară. La Craiova, după găsirea unui post la Scoală normală, a intrat în legătură cu mişcarea de rezistentă condusa de generalul I.Carlaont. A acceptat propunerea de a trece în Iugoslavia pentru a afla ce posibilităţi ar exista acolo pentru rezistenţa românească.
In anul 1948 , printr'o muncă istovitoare de salahor, lucrând 12 ore schimb
de noapte, urmărea să adune ceva bani pentru o eventuală plecare. Ziua mergea
la examene, înarmându-se cu principiile dreptului internaţional, si cu Charta
"Naţiunilor Unite", învăţată ca pe "Tatăl Nostru". De
aceasta va fi călăuzit tot timpul si va face uz în nenumărate rânduri împotriva
barbariilor comuniste întâlnite, amintindu-le preambulul: "Noi, Popoarele
Naţiunilor Unite, hotărîte să salvăm generaţiile viitoare de plaga războiului,
care de două ori în decursul vieţii noastre a adus omenirii dureri nespuse, şi
pentru a reafirma credinţa în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea
si valoarea persoanei umane, în drepturile egale ale bărbaţilor si femeilor si
în egalitatea tuturor naţiunilor mari sau mici...".
Cu aceste arme a trecut frontiera în noaptea de 2 Nov. 1948, zi în care în
Satele Unite ale Americii aveau loc alegeri prezidenţiale. Dar în Iugoslavia au
fost primiţi cu proverbul unui ţăran român din Banatul sârbesc: "Ati fugit
de dracu şi ati dat peste tată-său." Sălbăticiile din Iugoslavia sunt
descrise pe larg în mărturia -Testamentul din morgă-.
Pentru că n'a acceptat umilinţa, soarta
lui Remus Radina a fost identică cu a sute de alţi români, care după
schingiuiri s'au pomenit aruncaţi de unde plecaseră, unde alte torturi i-au aşteptat.
Remus Radina, după proces si condamnare la 5 ani pentru trecerea frontierei, a
ajuns în catacombele de la Jilava si apoi în lagărele de exterminare de la
"Canalul morţii", trecând prin Peninsula, Poarta Albă si Galeş. Peste
tot s'a împotrivit muncii forţate, a luat apărarea celor istoviţi şi loviţi, a
cerut respectarea demnităţii umane în condiţiile de detenţie ce urmăreau
exterminarea deţinuţilor politici. A făcut nenumărate greve ale foamei
combinate cu ale setei de multe ori, ajungând până la 26 de zile. A reuşit de
cinci ori să aducă procurorul în temniţă si să-i arate condiţiile de exterminare
la fata locului, mergând până acolo încât să ceară să se pună' cruci pe
mormintele celor morţi si eliberarea celor arestaţi si necondamnaţi, ajunşi adevărate
epave umane. Niciodată nu a cerut nimic pentru el. Luni de zile a stat în
lanţuri .Aceste torturi îndurate au ajuns la cunoştiinţa tării prin e-misiunile
de radio "Europa liberă".
S'a eliberat prima dată de la Oradea Mare pe 29-08-1954 si va continua
lupta pentru eliberarea tuturor deţinuţilor. A încercat să organizeze o
manifestaţie la Bucureşti pe 10 Dec.1956 -Ziua Drepturilor Omului-, ar
izbucnirea revoluţiei din Ungaria îl aduce pe Remus Radina în Capitală unde
întocmeşte un manifest prin care cere eliberarea deţinuţilor politici români şi
retragerea trupelor sovietice din Ungaria,
semnat „COMITETUL DE ELIBERARE NAŢIONALĂ".
Şi cum cuvântul dat de Radina este cuvânt „sfânt", a pregătit pe 10
decembrie 1956 un Memoriu adresat ONU, prin care cerea: 1) Eliberarea
deţinuţilor politici din România; 2) Alegeri libere în toate ţările lumii, sub
control internaţional; 3) Retragerea trupelor sovietice din Ungaria. A fost
însoţit numai de Ticu Dumitrescu până la Ambasada americană, unde a intrat şi înmânat
memoriul. După aceea a scăpat cu greutate de sub urmărire.
La câteva zile a luat hotărârea de a încerca o nouă plecare spre Apus, tară
a se mai preda autorităţilor sârbeşti. Ne-am despărţit la „kilometrul
zero". Era înarmat cu o busolă şi un cleşte de cuie, pentru a tăia
eventualele reţele de sârmă. Avea gânduri mari pentru ţară. A reuşit să treacă
frontiera singur, noaptea, prin mlaştini, păduri, munţi şi reţele de sârmă, dar
o iudă din Banatul sârbesc 1-a vândut UDB-ei (Securitatea sârbească), care 1-a
extrădat în ziua de Crăciun 1956. A fost încarcerat la Securitatea din
Timişoara, unde a intrat în conflict cu anchetatorul, care refuza să includă în
declaraţia lui Radina acuzaţiile aduse de acesta regimului comunist. Cum
Radina a refuzat cu îndârjire să semneze declaraţia, a fost adus procurorul,
care a admis să fie depus un memoriu care să fie anexat declaraţiei.
Acest memoriu a fost scris din memorie, pe data de 13 februarie 1957,
într-o nouă perioadă de teroare după revoluţia din Ungaria. El conţinea şase
pagini şi a fost recuperat din arhivele Tribunalului Timişoara. Vom cita
începutul şi sfârşitul memoriului: „Voi face la început o scurtă profesiune de
credinţă. Nu am făcut parte din nici un partid sau asociaţie politică, dar am
simpatizat şi voi simpatiza toate acele partide democratice care se vor supune
votului poporului român şi care vor avea ca scop să asigure fericirea omului.
Declar că am adoptat ca maximă esenţială a vieţii mele un citat din Thomas
Jefferson: „Am jurat, în faţa altarului lui Dumnezeu, duşmănie veşnică oricărui
fel de tiranie asupra spiritului oamenilor". După cum afirmă Nicolae
Bălcescu, „istoria omenirii reprezintă lupta continuă a dreptului împotriva
tiraniei". Cred în libertatea popoarelor (dreptul la autonomie şi independenţă)
şi în libertatea indivizilor şi consider, ca Thomas Carlyle, că „libertatea
este singurul ţel spre care tind, conştient sau nu, toate luptele, trudele şi
suferinţele omului pe pământ". (...) Voi apăra toată viaţa cauza sfântă a
libertăţii şi sunt ferm convins, iar viitorul apropiat va confirma cu siguranţă
aceasta, că atâta timp cât libertatea nu va fi respectată, nu se va ajunge la o
pace adevărată în lume. Acest adevăr îl exprimă astfel preşedintele Eisenhower:
„Noi am afirmat la Geneva şi o vom afirma şi de acum înainte că nu poate exista
o pace adevărată, dacă această pace însemnează adoptarea unui „statu quo"
care după părerea noastră implică nedreptate pentru multe ţări, represiuni
împotriva oamenilor pe scară gigantică şi are ca urmare paralizarea prin frică
a eforturilor constructive în multe domenii". Cred în Charta Naţiunilor
Unite, din 26 iunie 1945, pe care o consider prima constituţie a omenirii şi
cel mai important eveniment de la naşterea lui Isus Cristos. Cred în Declaraţia
de independenţă americană din 4 Iulie 1776, care conţine cea mai perfectă
expunere a principiilor democraţiei: „Noi considerăm aceste adevăruri ca fiind
evidente de la sine şi anume că toţi oamenii au fost creaţi egali, că ei au
fost înzestraţi de Creator cu anumite drepturi inalienabile, între care se află
dreptul la viaţă, la libertate şi aspiraţia la fericire. Că pentru asigurarea
acestor drepturi s-au instituit guverne din oameni, a căror legitimă putere
derivă din consimţământul celor guvernaţi. Că ori de câte ori vreo formă de
guvernământ se va abate, de la aceste principii, poporul are dreptul de a o
schimba sau de a o suprima, instituind un nou guvern bazat pe aceste principii
şi organizându-i puterile în felul cel mai potrivit, pentru a înfăptui siguranţa
şi fericirea tuturor". Se afirmă că am trecut „fraudulos" frontiera.
Guvernul actual vede paiul din ochiul meu, dar nu vede bârna din ochiul său. El
uită ceea ce poporul român nu uită: că s-a instaurat în mod fraudulos la
conducere, falsificând pe faţă rezultatul alegerilor din 19 noiembrie 1946, iar
de atunci răpind poporului român dreptul de a-şi hotărî singur forma de
guvernământ şi sistemul economic. în lumina acestui simplu dar crud adevăr este
evident pentru oricine că legile actuale din RPR nu au valoare morală
suficientă, pentru a fi respectate. Preşedintele Eisenhower cheamă pe toţi „Să
repare nedreptăţile şi să respecte drepturile omului." (ss) Remus Radina,
13 februarie 1957.
În faţa acestui memoriu, anchetatorul penal, lt. Ardeleanu Nicolae de la
Securitatea din Timişoara, a făcut „Concluziile de învinuire nr. 690 din
2-03-1957", cerând pornirea procesului penal, motivând: „Din cuprinsul
memoriului făcut de învinuitul Radina Remus rezultă o serie de manifestări cu
caracter duşmănos şi tendenţios împotriva Orânduirii de Stat democrat popular
din RPR, şi anume: că actualul Guvern din RPR nu respectă „drepturile
omului", prevăzute în Charta Naţiunilor Unite, afirmând că actualul regim
din RPR nu i-a dat „dreptul la viaţă, dreptul la învăţătură, dreptul la libera
alegere a muncii, dreptul la vot, dreptul de a pleca şi de a veni în
ţară". Şi încheie cu paragraful ultim, din care reiese că guvernul „nu
vede bârna din ochiul lui" şi că „este evident pentru oricine că legile
actuale din RPR nu au valoare morală suficientă, pentru a fi respectate".
Remus Radina a fost condamnat la 10 ani de Tribunalul Militar Timişoara,
prin procesul ce a avut loc pe 12-03-1957, şi trimis prin Jilava la închisoarea
Gherla, unde a ajuns în plin regim de teroare. Era normal ca împotriva terorii
dezlănţuite de Petre Goiciu şi călăii lui, Remus Radina să protesteze şi să fie
schingiuit şi izolat. Din arhiva închisorii Gherla s-au putut obţine câteva
piese ale dosarului lui. În declaraţia semnată pe 1 iunie 1958 se spune că: „în
urma venirii dlui Procuror şi în urma afirmaţiei că sunt scos din izolare,
încetez greva foamei începută pe 25 mai 1958, ca protest împotriva abuzurilor
săvârşite de unele cadre din administraţia acestui Penitenciar, abuzuri ce
încalcă drepturile fundamentale ale omului (în special dreptul la viaţă) şi
demnitatea şi valoarea persoanei umane. În cazul când se va continua cu aceste
abuzuri şi cu unele metode de exterminare inadmisibile în secolul al XX-lea,
voi reîncepe o nouă grevă, ferm hotărât să mor sau să provoc o anchetă din
partea organelor conducătoare ale acestei ţări...".
Dar
cum în închisoarea lui Goiciu teroarea nu înceta, găsim tot la dosar o
„Caracterizare" a lt. maj. Istrate Constantin, care precizează: „în ziua
de 7 iunie 1959, orele 16.30, deţinutul contrarevoluţionar Radina Remus... a
pus la cale o revoltă în penitenciar la camera 59, unde se găsesc toţi
deţinuţii C.R. care la data de 14-06-1958 au făcut revoltă în penitenciar. Cele
puse la cale de acest element foarte înrăit au fost pârâte datorită şefului de
secţie şi ASC, care au luat măsuri urgente şi energice. Deţinutul a fost
pedepsit cu 21 zile de izolare".
Nici o piedică nu a putut să-1
oprească să înfrunte pe cei mai fioroşi criminali pe care i-a avut regimul şi
i-a folosit în lupta de exterminare împotriva deţinuţilor politici, şi pe
care-i avertiza: „Menţionez că oricine distruge viaţa omului se face vinovat,
atât în faţa dreptului internaţional, cât si a legilor naţionale, de „crimă
împotriva umanităţii". Aceasta declar, susţin şi semnez, deţinut Radina
Remus".
Eliberat în 1960 cu primul lot de mari invalizi supravieţuitori ai
regimului de exterminare comunist, Remus Radina a fost internat încă 4 ani în
spitalele din Bucureşti, încercând să i se stabilizeze bolile.
Tot el reuşeşte în 1978 să ajungă în Franţa pentru
consult medical, dar mai ales ca „să arunce o rază de lumină asupra uneia
dintre cele mai întunecate perioade din istoria României, pentru ca generaţiile
viitoare să vadă ce se poate întâmpla când o ţară îşi pierde
independenţa". Aşa a luat naştere Testamentul din morgă, o mărturie
pe care o prefaţează Eugen Ionescu, care afirmă: "Remus Radina, unul dintre eroii sau sfinţii epocii
noastre. Un martir voluntar, care nu renunţă nici la credinţa
sa, nici la ceea ce îi dictează conştiinţa.... Mă înclin înaintea
curajului lui Remus Radina şi-l invidiez de a fi îndrăznit totul."
Cicerone Ioniţoiu
Extras din Victimele
terorii comuniste. Arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi. Dicţionar, litera R, în manuscris