Curtea de Apel Bucureşti, Splaiul Independenţei, nr. 5 sector 4, Bucureşti, S3 civilă, pentru completul -14 Recurs, dosarul 3865/2/2014, cu primul termen la 17.09.14

Explicaţii pentru primul termen al REVIZUIRII, actualizînd cererea din 5.06.14

Domnule preşedinte, subsemnatul Viorel Rovenţu, domiciliat în comuna Stăneşti, sat Stăneşti, nr. 7, jud. Giurgiu, cod poştal 087215, actualizez aici (în urma obţinerii hotărîrii 975 din 10.06.2014 dată în dosarul 2340/2/2014), cererea de revizuire depusă la 5.06.14 (care a deschis dosarul 3865/2/2014) a Deciziei irevocabile 372 din 06.03.2014, pronunţată la S3 Civilă în cauza 1636/122/2012, prin care s-a admis recursul statului român (prin Min. Finanţelor) împotriva sentinţei Trib. Giurgiu nr. 40/21.03.2013 şi s-a respins recursul formulat de mine, care iniţial (la 21.09.13) a fost îndreptat împotriva sentinţei nr. 40/21.03.2013 şi apoi (la 12 şi 14.02.14) a fost reactualizat şi îndreptat împotriva sentinţei nr.4/3.02.14 emisă de Tribunalul Giurgiu, sentinţă care a rezolvat necorespunzător cererea mea -din 27.09.13- de completare a dispozitivului - la toate cele trei capete de cerere.

Precizez mai întîi raportul dintre acest dosar şi dosarul 2340/2/2014, în care a fost judecată prima mea cerere de revizuire (depusă la 5.04.14)- fiind dată hotărîrea 975 din 10.06.2014. Am depus cererea suplimentară de revizuire din 5.06.14, pentru eventualitatea că instanţa cauzei 2340/2/2014 ar fi respins proba elocventă procurată la 8.05.14 şi trimisă Curţii la 10.05.14 (înregistrarea video a mărturiei lui Raul Volcinschi din emisiunea din 3.10.2006 de la National TV, însoţită de procesul verbal de predare spre mine- la 9.05.14 de către Miron Dumitru- care a reuşit să procure înregistrarea şi de transcrierea minutelor relevante- efectuată de Ioan Roşca, la 10.05.14)- ca fiind obţinută după depunerea cererii de revizuire din 5.04.13- promovată poate prematur. În loc de aceasta, instanţa cauzei 2340/2/2014 a respins proba respectivă (care ţinea de punctul B-c al cererii mele), deşi este elocventă, cu motivaţia formală că înscrisurile prezentate (procesul verbal de preluare şi transcrierea) nu constituie probe autonome, ci trebuie completată cu înregistrarea video a emisiunii TV anexată- situaţie care nu s-ar încadra în temeiurile de revizuire reglementate prin al 5 al art 322 cpc.

De asemenea, instanţa care a analizat prima revizuire a respins temeiul B-a (şi toate documentele aferente, depuse la 10.06.14) cu motivaţia că pentru acelea care nu fuseseră încă înaintate instanţelor de fond şi recurs, nimic nu m-a împiedicat să le obţin şi propun, între noiembrie 2013- cînd am fost anunţat de existenţa lor la CNSAS- şi 20.02.2014- cînd a avut loc unicul termen al recursului la Curtea de Apel. Curtea de revizuire 2340 nu contestă faptul că şi partea- dintre respectivele înscrisuri- care fusese deja propusă (din noiembrie 2013) instanţelor de fond şi recurs... a fost complet neglijată (fapt pe care l-am dovedit folosind motivaţiile sentinţelor). Ea aminteşte doar sec că orice eventuală eroare în gestiunea probelor de către instanţa de recurs nu poate face obiectul revizuirii. Adică- probele abuziv neglijate -şi în recurs- deci în fapt- neînfăţişate încă.... nu mai pot fi înfăţişate niciodată. Deşi justiţia nu le-a văzut niciodată, ele nu mai pot fi nici noi, deci... nu mai există.

Un argument similar este folosit în Decizia 975 şi în respingerea întemeierii (capătului) B-b - bazat pe invocarea art 172-5 cpc, potrivit căruia, instanţa poate considera o probă făcută, atunci cînd documentarea e împiedicată de partea adversă. Curtea de revizuire 2340 nu a negat legitimitatea documentării (legea 221 prevedea explicit la al.3 al art. 4 obligaţia- neîndeplinită- a instanţei de a obţine dosarul penal integral) sau posibilitatea aplicării art 174 cpc, nici observaţia că, dacă s-ar considera proba împiedicată ca făcută acum, ea ar fi nouă, fiind evidente şi motivele evidente de forţă majoră. Dar pentru că am mai făcut vorbire de aceste surse potenţiale de probe şi în procesul de fond, este însă reiterată în decizie imposibilitatea corectării unei erori la nivelul gestiunii (completării) probatoriului de către instanţa de recurs- prin revizuire.

În rezumat, respingerea capătului (temeiurilor) B ale primei cereri de revizuire se bazează pe faptul că legislatorul român a eliminat dintre motivele valide tocmai pe cel mai firesc dintre ele, (care, înaintea acestei "ameliorări" figura la loc de frunte între temeiurile recursului extraordinar): corectarea erorilor grave de fapt şi de drept. E evident că, aşa cum o parte dintre sentinţele de nivel 1 pot fi greşite şi se corectează prin sentinţe de nivel 2, un procent din cele de nivel 2 pot fi greşite şi trebuie corectate la nivel 3, şi aşa mai departe, atît cît e necesar - dacă se doreşte respectarea garantării constituţionale a dreptului fiecăruia la justiţie. Cum la un proces ca al meu a fost eliminat arbitrar al treilea nivel normal de jurisdicţie, se ajunge ca, prin eliminarea, dintre temeiurile de revizuire, tocmai pe acela- fundamental- al erorii juridice dovedibile- să-mi fie negat (limitat arbitrar) dreptul la justiţie echitabilă şi la recurs efectiv garantate de art 6.şi 13 al Convenţiei CEDO (prevalente faţă de prevederile sau lacunele dreptului intern- conform art 20 din Constituţie).

Aşa cum am arătat la capătul (temeiul) C al cererii mele iniţiale de revizuire, operaţionalizarea prevederii art 6/13 CEDO si 20-Constituţie interzice aplicarea principiului "o sentinţă definitivă dovedibil greşită nu poate fi remediată prin nici un mecanism, avînd putere de lucru judecat... rău". Iată de ce, actualizîndu-mi cererea adresată dv. la 5.06.14, în raport cu sentinţa nr.975 din 10.06.14, solicit ca, analizînd decizia 975/10.06.14 cu care a fost tratată prima mea cerere de revizuire, în raport cu motivarea cererii la care aceasta a răspuns- depusă la 7.10.14 şi completată la 10.0.6.14 să constataţi că motivaţia instanţei pentru punctul B arată că dreptul meu la justiţie nu este respectat, căci se refuză explicit analiza demonstraţiei mele că Deciza 372 din 06.03.2014 este complet greşită (la nivel de drept, de interpretare a faptelor, de gestiune a probelor depuse- practic neluate în consideraţie, de neprocurare a altora de la instituţiile deţinătoare). Ceea ce legitimează suplimentar capătul C al cererii mele iniţiale de revizuire, la care sentinţa 975/10.06.14 nu face nici o referire- deşi are 56 de pagini.

Acest capăt nefiind încă judecat - vă cer acum să-l luaţi în considerare. Reluînd deci punctul C al primei cereri, vă rog să faceţi aplicarea directă a art 6 şi art 13 CEDO şi 20-Constituţie, folosindu-vă luminile şi înţelepciunile (conform codului civil, şi a mandatului principal al jucătorului, la care el recurge atunci cînd cadrul normativ nu este determinant (normele aplicabile fiind incomplete, ambigui sau contradictorii) şi să constataţi că Decizia 975 nu contestă adevărul celor susţinute de mine la capătul B al cererii judecate în dosarul 2340/2/2014, ci îmi neagă explicit dreptul la justiţie, în eventualitatea că instanţa de recurs a dat o decizie greşită, pe motiv că nu e corectabilă în cadrul legislaţiei interne. A-mi face dreptate, deşi există un lucru greşit judecat presupune însă să faceţi analiza validităţii actelor instanţei de recurs în dosarul 1636/122/2012, ceea ce poate implica şi aplicarea art 322 al5 cpc, pe baza probelor depuse la 10.06.14 în dosarul 2340/2/2014.

Operaţionalizarea dreptului meu la revizuirea erorilor judiciare s-ar putea face şi pe baza al 9 art 322 cpc., adică a unei constatări CEDO, obţinute în urma unui demers de încă cîţiva ani. După 30 de ani de abuz judiciar, o astfel de soluţie este inadecvată. Dincolo de poziţia sistemului judiciar faţă de un petent ca mine, şochează. într-o astfel de interpretare a dimensiunii europene a dreptului, atitudinea faţă de curtea CEDO, transformată, prin eradicarea temeiului erorii de fapt şi de drept dintre premisele recursului extraordinar... într-o instanţă (supapă) intermediară de revizuire pentru justiţia romana- al 9 art.322 fiind singura cale pentru acţiunea extraordinară de bază- constatarea erorii judiciare.. Indiscutabil, nu la asta s-a aşteptat justiţia europeană. Nimic nu vă opreşte să faceţi dreptate acum, evitînd prelungirea suferinţelor mele şi supraîncărcarea CEDO.

În ce priveşte respingerea temeiului A al cererii iniţiale de revizuire (nepronunţarea pe toate capetele de cerere), instanţa 2340/2/2014 ar fi trebuit să ia notă că eu am renunţat la el (vezi încheierea de şedinţă- pag 1 ) pentru a fi tratată în cadrul procesului 2338/2/2014 (contestaţie în anulare) care va avea termen la 22.09.2014. Dar nici această cale de atac nu prevede cazul sentinţei definitive pronunţate cu greşeala gravă, ci se va limita la a constata eventual eroarea materială şi nepronunţarea pe toate cele trei capete ale cererii mele- trimiţînd cauza spre rejudecare. Dv puteţi interveni mai eficace întru repararea situaţiei, revizuind sentinţa- direct pe baza art 6 CEDO şi 20 al Constituţiei, aplicate cu respect pentru aparatul juridic european.

Sper că analiza argumentelor şi probelor depuse de mine la dosarul 2340/2/2014 (şi 1636/122/2012) , pe care vă rog să le luaţi integral în consideraţie- ca să nu fie nevoie să le mai depun încă o dată, vă va permite analiza cauzei fără prezenţa mea, pe care mijloacele materiale nu mi-o mai permit. De aceea vă rog să luaţi notă de cererea de judecare în lipsă, anexată.

1 sept 2014 Viorel Rovenţu