Curtea de Apel Bucuresti, Splaiul independenţei nr 5 sector 4, Bucureşti,

pentru dosarul 2338/2/2014- Contestaţie în anulare

Notă pentru termenul din 28.04.2014

Subsemnatul Viorel Rovenţu, domiciliat în comuna Stănesti, sat Stăneşti, nr. 7, jud. Giurgiu, cod poştal 087215, reclamant în cauza 1636/122/2012, am contestat Hotărîrea irevocabilă 372/2014 din 06.03.2014, emisă de Secţia a III-a civilă a curţii de Apel Bucureşti, care a respins recursul formulat de mine împotriva completării nr.4 emisă de Tribunalul Giurgiu la 3.02.14 2014 şi a admis recursul formulat de partea adversă (statul român prin ministerul finanţelor)- casînd sentinţa Tribunalului Giurgiu nr. 40/21.03.2013.

Semnalez ca nu am primit incă hotărîrea, care nici nu pare- încă- motivată- ceea ce ar justifica o amînare. Daca totuşi, considerîndu-se că deja sînt constatabile încălcările prevăzute în codul de vechi de procedură civilă la art 318 al1, se trece la dezbatere sau chiar la pronunţare, rezum drept Concluzii argumentele (expuse şi în contestaţie), astfel :

1 Conform prevederilor CEDO asumate şi constituţional (art 20), dreptul meu la justiţie nu poate fi încălcat pe temeiul unor lacune ale legislaţiei româneşti.

Mi-au fost deja respinse cererile repetate de revizuire penală, pentru că s-ar fi epuizat căile extraordinare de atac prin recursul înaintat în 1990 procurorului general, care a condus la un proces totalmente abuziv- aşa cum o arată probele depuse- dar nerevizuibil.

Actualul proces, prilejuit de legea 221/09, este deci ultima ocazie pentru a se corecta privarea mea de dreptul la justiţie, îndelungată şi cu consecinţe deosebit de grave.

Instanţele trebuie deci să folosească orice posibilitate de îndrepta situaţia, recurgînd, în lipsa altor pîrghii, la interpretări favorabile a unor concepte ca « greşeli materiale » şi « omis din greşeală să cerceteze».

2 În cazul în care se neagă scopul acţiunii mele din 1983 (furtul armelor, pentru executarea dictatorului), vă propun să constataţi faptul că hotărîrea contestată nu a ţinut cont absolut de loc de probele zdrobitoare depuse de mine si să consideraţi asta « greşeală materială » (în lipsa altui alt temei de cotestare , cum era odinioară ilegalitatea manifestă a deciziei)- evitînd astfel alternativa unei greşeli intenţionate.

3. Doar cînd vom vedea motivaţia ( cu o întîrziere pe care, din păcate, legea şi cutuma din Romania o tolereaza, încît justificarea poate fi confecţionată post-festum şi iată- chiar post-contestaţie) vom şti dacă greşeala nu este alta, şi anume neglijarea documentelor care arată motivul pentru care am fost închis pînă în 1999 . Căci dacă instanţa de recurs nu contestă intenţia de lichidare a lui Ceauşescu ci doar faptul că această faptă şi detenţia care a urmat ar avea caracter politic, atunci trebuia să ia notă că, dacă aş fi fost încadrat la infracţiuni împotriva statului, aş fi fost eliberat în 1990 şi că, din motive politice, mi-a fost sabotat recusul din 1990, în care era clar că nu au existat consecinţele deosebit de grave ale furtului, altele decît cele politice.

4. În acest context, este inadmisibilă ne-pronunţarea privind capătul de cerere referitor la detenţia mea între 1990 şi 1999. Atrag atenţia că nici măcar instanţa de fond nu s-a pronunţat pe acest capăt, deşi am făcut cereere de completare în acest sens.

Viorel Rovenţu, 28 aprilie 2014