TRIBUNALUL BUCURESTI
SECTIA CIVILA
DOMNULE PRESEDINTE,
Subsemnatul,
Viorel Rovenţu, cetăţean
romān cu domiciliul īn comuna Stănesti, sat Stăneşti, nr. 7,
jud.
CERERE DE CHEMARE IN JUDECATA
a
urmatoarelor persoane:
Statul Roman
prin Ministerul Finanţelor, cu sediul in Bucuresti, Str. Apolodor
nr.17, Sectorul 5
Ministerul
Muncii si al Protecţiei Sociale, cu sediul in Bucuresti, str. Dem.
I.Dobrescu nr.2-4 Sectorul 1
Ministerul
Justitiei si al Libertatilor Cetatenesti, cu sediul in Bucuresti, Bd.
Apolodor nr.17, Sectorul 5
pentru ca prin
hotararea ce se va pronunta, sa dispuna asupra următoarelor capete de cerere:
1.a In baza art. 1 (al.3 şi 4) şi art. 4 al.1 din Legea 221/2009 cer constatarea caracterului politic al
condamnării mele la moarte (comutată la 25 de ani
īnchisoare prin Decretul Prezidenţial nr 124/1984) prin sentinţa nr.
63 din 12 oct.1983, rămasă definitivă prin decizia nr. 70 din 27
oct. 1983 a Tribunalului Suprem - Secţia Militară, īn baza
art. 208, 209, lit. a, e şi g raportate la art. 224 alin. 1 şi 3 cp
(furt calificat īn paguba avutului obştesc, cu consecinţe deosebit de
grave) faptele incriminate fiind că ne-am "īnsuşit prin
efracţie īn noaptea de 8/9 septembrie 1983, de la Postul de Miliţie
Osica de Sus, judeţul Olt, două pistoale mitralieră cu
muniţia aferentă".
De
peste 20 de ani semnalăm justiţiei şi
opiniei publice că, impreuna cu Năstase Petre şi Stanciu
Nicolae, am fost īnchişi pentru că am vrut să īnfruntăm, cu
arma īn mānă, conducătorul (executat pentru genocid, la 25 dec. 1989)
regimului comunist (declarat criminal - la 18 dec. 2006) īncadrāndu-ne pe
deplin īn prevederile Ordonanţei 214/1999 (art. 2 al. 1 lit c1 - introdus
prin Legea 568/2001- "acţiunea de impotrivire cu arma si rasturnare
prin forţă a regimului comunist")
Aşa
cum va rezulta din analiza cazului meu ieşit din comun, din motive care nu
mi se pot imputa (un lanţ monstruos de abuzuri şi erori judiciare),
detenţia politică care trebuie să mi se recunoască s-a
terminat la 12.03.1999, cīnd am fost graţiat de Preşedintele Emil
Constantinescu.
Art. 2 din legea 221/2009 precizează că "toate efectele hotărārilor
judecătoreşti de condamnare cu caracter politic prevăzute la
art.1 sunt īnlăturate de drept".
Fiind ultimul deţinut politic eliberat,
menţinut abuziv īn lanţuri după 1990, am dreptul la o
reparaţie morală exemplara.
2. In conexiune cu punctul 1, folosind ocazia
analizării dosarelor care vă vor fi puse la dispoziţie (conform
art. 4 al. 2 al legii 221) vă rog
să constataţi, pe līngă caracterul politic al
condamnărilor, şi aspectul (conex) că au fost date cu īncălcarea
legii.
Aplicarea legii 221/2009 face inutile demersurile
suplimentare pe care ar fi trebuit să le īntreprind pentru revizuire- īn
baza probelor că am fost condamnat pe nedrept īn 1983, 1988, 1990
şi 1991.
Dar constatarea explicită, īn hotărīrea dv., a
ilegalităţii sentinţelor enumerate mai jos, echivalīnd cu o revizuire, mă va
īndreptăţi la despăgubirile prevăzute īn art 504-507
cpp.
2.a In sentinţa nr. 63 din 12 octombrie 1983, īncadrarea mea la art. 224 a fost netemeinică (nu au existat
consecinţele deosebit de grave invocate) şi pedeapsa cu moartea
(comutată īn 1984 la 25 de ani īnchisoare) a fost excesivă, un act de
represiune politică extremă - pentru că autorităţile
comuniste, in frunte cu Securitatea (declarata prin legea nr.187/1999 ca
autoare de actiuni criminale, degradante, inumane
Puterea comunista
instaurata in Romania incepand cu data de 6 martie 1945 a exercitat, in special
prin organele Securitatii statului, ca politie politica, o permanenta teroare
impotriva cetatenilor tarii, drepturilor si libertatilor lor fundamentale.) au ştiut şi au ascuns ce am vrut să facem cu armele
procurate de la postul de Miliţie (vezi documentul de la http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/roventu/foto_9.jpg)
2.b In 1988 ni s-a aplicat cu rea voinţă, din
motive politice, amnistierea prin Decretul
nr.11 din 26 ianuarie, īn urma căruia ar fi putut să ni se
comute pedeapsa la 12,5 ani (conform art.2, cum s-a decis iniţial),
şi nu la 20 de ani (cf art 3) cum a decis ulterior Tribunalul
Piteşti, prin sentinţa nr 41 din 31 mai 1988-
căci nu puteam fi... recondamnaţi la moarte.
După 1990, acest abuz a fost continuat,
fără să se ţină cont de faptul că articolul 224
alin 3 CP a fost modificat īn 7 ianuarie 1989 prin Decretul nr. 6, şi
că spiritul comunist al titlului "infracţiuni contra avutului obştesc"
(exceptate nejustificabil din Decretul de graţiere 23/1990) a devenit
caduc după revoluţie şi neconstituţional după 1991,
titlul fiind abrogat explicit prin Legea nr. 140/1996.
Chiar neglijīnd scopul nostru real şi reţinīnd
furtul calificat, aplicat in varianta veche, mai favorabilă - nu puteam
primi decāt maxim 5 ani de īnchisoare - deja executaţi.
S-a menţinut deci nejustificat īncadrarea la art. 3
al decretului 124/1988, căci pedeapsa cu moartea nu fusese numai
comutată īn 1984 şi 1988 ci şi abolită- reprimarea mea politică continuīnd, printr-o fisură
judiciară
2.c Respingerea (la 7 mai 1990) a recursului extraordinar
intentat de procurorul general, prin decizia 45 a Curtii Supreme de Justitie -
Tribunalul Militar, comunicată mie la 25.05.90 s-a făcut
cu nerespectarea legii şi a drepturilor noastre (art 410-412 din vechiul
cp). Nu am fost citaţi, deşi legea o permitea şi sitauţia o
impunea. Martorii, care declaraseră īntre timp scopul real īn care am
procurat armele, nu au fost
audiaţi. Nici măcar decizia procuraturii generale nr 19821/3429/90
din 7.03.1990, de suspendare a executării, pīnă la 7 mai 1990, nu
mi-a fost comunicată, fiind menţinut ilegal īn captivitate, pentru ca
să nu mă pot prezenta şi apăra bine la proces, fapt care
dovedeşte continuarea reprimării mele politice. Ura şi
dispreţul regimului postcomunist faţă de mine s-a manifestat
şi īn răspunsul la adresa administraţiei penitenciare
Colibaşi, īnregistrată la nr 47 din 26 ian. 1990, care conţinea
memoriul meu din dec. 1989 către Comisia Naţională pentru
rezolvarea sesizărilor, de pe linga CFSN. Am fost anunţat, la 5.09
1990, că hotăririle pronunţate de instanţele militare prin
care am fost condamnat sīnt legale si temeinice şi că nu există
temeiuri pentru promovarea unui recurs extraordinar... după ce recursul
fusese promovat şi respins, īn mai 1990.
2.d Referitor la
sentinţa nr 45 a Tribunalului
Sfantu Gheorghe din 23/10/92, īn dosarul nr 2253/91, care a adăugat 2 ani
la cei 13 consideraţi restanţi, cer să se constate că
"evadarea" mea din 15 august 1991 a fost consecinţa
menţinerii nedrepte şi anacronice īntr-o detenţie injustă
şi inumană, pe baza condamnării abuzive şi politice din
1983.
A fost
un act de protest faţă abuzurile puterii feseniste, un gest de
disperare, o reacţie de legitimă apărare faţă de
constrīngerile la care am fost expus sistematic, fiind adus īntr-o stare de
depresie şi necesitate care īnlătură răspunderea
penală (art. 44-46 Cp).
Din
aceleaşi motive ar trebui să se īnlăture şi alte eventuale
"vini" ingrămădite de procuratura criminală
comunistă īn dosarul meu, cum ar fi aceea de a face revoluţie īn decembrie 1989, īn incinta
penitenciarului Colibaşi, gest eroic, firesc la un deţinut
politic, pentru care, īn loc să
primesc recunoaştere, preţuire şi acte de revoluţionar, am
fost supus unor bestiale şi īndelungate torturi, rămase īncă
necercetate şi nepedepsite.
2.e
Recunoaşterea caracterului dublu al detenţiei mele: politic (vezi 1)
şi ilegal (vezi 2) - ar constitui o
reabilitare fie ea şi tardivă. Stigmatul nemeritat al
"cazierului" pe care l-am purtat după 1999 a completat
distrugerea, prin aruncarea mea la marginea societăţii, unde am
beneficiat de imense umilinţe, privaţiuni şi persecuţii. Cer să se constate că nedreptatea pe care am
suferit-o (erori si abuzuri judiciare, tratamente neomenoase,
discriminare etc), datorită setei de libertate şi dreptate
socială şi politică, mi-a produs daune mult mai mari decit cele admise de ICCJ lui
Lucian Oraşel, prin decizia 148, la 15.01.2008.
3. Constatand caracterul politic al condamnarii, solicit ca sentinţa pe care o veţi
pronunţa să precizeze explicit că pot beneficia de prevederile
Legii 118/1990 şi OUG 214/1999, pentru detenţia politică dintre
1983 si 1999, fiind astfel repus īn termen, pentru a avea şi
eu posibilitatea de a face cererile de rigoare, obligand Ministerul Muncii si
al Protectie Sociale sa dispuna masurile necesare pentru aplicarea
Decretului-Lege nr.118/1990, fata de care, in acelaşi timp, cer să se
stabileasca că am dreptul la compensare pentru anii īn care am fost privat
nejustificat de efectele respectivelor legi: 1990 (pentru 6 ani de
detenţie), 1991 (pentru 7 ani),
..1999 (16 ani).
Īn fapt, arăt că īn anul
1981, am stabilit, prin profesorul Raul Volcinschi, contactul cu un grup de
intelectuali (Tudor Bugnariu, fost decan al Facultăţii de Filozofie
din Cluj; Mircea Stoica, şeful catedrei de drept de la ASE Bucureşti;
Simion Pop, fost decan la Facultatea de Drept din Cluj) care plănuia
răsturnarea regimului ceauşist, prin organizarea unui atentat
īmpotriva tiranului.
Īn
vederea executării acestui plan, īmpreună cu Năstase
Petrică şi Stanciu Nicolae , īn noaptea de 8/9 sept 1983 am intrat
prin efracţie (dar fără nici un fel de violenţă) īn
postul de Miliţie Osica de Sus , judeţul Olt, , de unde am sustras
două pisoale mitralieră si muniţia aferenta (lasīnd neatins
restul armamentului aflat acolo).
A
urmat hăituirea noastră prin ţară, pīnă la capturarea
mea din 29 septembrie 1983. Deşi pe
parcursul urmăririi s-au tras asupra noastra un număr uriaş de
cartuşe, noi nu am făcut uz de arme, pentru că nu voiam să
le folosim decīt īmpotriva dictatorului.
Ulterior
ne-au fost īnscenate tot felul de vinovăţii, dar noi am recurs doar
la gesturi rezonabile de legitimă apărare, necesare pentru a
scăpa din īmpresurare.
Dupa
arestare, a urmat o ancheta nefirească, extrem de scurtă şi
violentă, pe parcursul căreia nu am mărturisit scopul pentru
care furasem cele doua arme, sperīnd că astfel vom micşora furia
şi pedeapsa şi că īi vom proteja pe intelectualii cu care
plănuisem acţiunea revoluţionară.
Cred acum că anchetatorii ştiau adevarul, dar
l-au ascuns, poate ca să nu-l irite pe dictator. Pentru
ca să ne poată totuşi elimina (condamna la moarte) au recurs la
īncadrarea abuzivă a faptei la art 224 alin 3, deşi furtul nu avusese
nici măcar consecinţe grave (prejudiciul de 14.787 lei fiind
recuperat), cele revoluţionare, vizate de noi, nerealizīndu-se.
Condamnarea la moarte mi-a fost modificată prin
Decretul Prezidenţial nr 124/1984 la pedeapsa de 25 ani īnchisoare. Īn urma aplicării decretului de amnistie nr 11, din 26 ianuarie 1988
mi-a fost redusă pedepsa la 12,5 ani, conform art2.
Speriată
de eliberarea noastră peste 6 ani (considerīndu-ne periculoşi pentru
regim) procuratura militară a făcut contestaţie şi a
obţinut decizia 41 din 31 mai 1988 a Tribunalul Judeţean Argeş,
care ne schimba īncadrarea la 20 de ani conform art 3 , ca şi cum am fi
fost din nou condamnaţi la moarte.
La 22 decembrie 1989, mă aflam in penitenciarul
Colibaşi, īn clipa īn care două autoturisme Dacia cu tricolorul
fluturānd pe geam, au oprit īn dreptul penitenciarului şi o femeie a
strigat:"Ieşiţi afară, e revoluţie īn ţară,
ieşiţi că altfel vă omoară!".
Fidel poziţiei mele anticomuniste, am participat la
declanşarea revoluţiei īn penitenciar, fără ca să
agresez pe cineva.
După
ce revolta noastră a fost oprită, cu asigurări că vom fi de
acum trataţi civilizat, de noul regim, democratic, am depus o sesizare,
autodenunţīnd adevăratele motive ale acţiunii din 1983, convins
că voi fi eliberat imediat.
In
acelaşi timp, profesorii cu care plănuisem atentatul, au depus
mărturii procurorului general Gh Robu. In baza acestor revelaţii, acesta a făcut recurs extraordinar
şi a dispus eliberarea noastră condiţionată, īn ciuda
opoziţiei agresive a unor securişti.
Conducerea penitenciarului nu a dat curs deciziei de
suspendare, īncălcīnd legea, din comandă politică şi pentru
a ne plăti poliţe pentru atitudinea revoluţionară din
decembrie 1989.
Pe tot
parcursul anului 1990, mai ales cind se auzea că afară se
īnteţesc protestele anticomuniste, conducătorii revoltei am fost
maltrataţi.
Fiind
ţinuţi ilegal- captivi īn penitenciar şi necitaţi, nu am
putut interveni īn procesul din mai 1990, aşa cum ne permitea vechiul cod
de procedură.
Nici
martorii nu au fost audiaţi , căci judecatorii militari au avut ordin
să nu corecteze situaţia, ca să nu ne putem adăuga
duşmanilor contrarevoluţiei securisto-comuniste.
Deşi
pedepsa cu moartea a fost abolită īn ianuarie 1990 şi mai tīrziu a
fost abrogată atingerea "avutului obştesc" comunist,
deşi documentele dosarului arătau că nu existaseră
consecinţele deosebit de grave şi mărturiile revelau adevaratul
scop al furtului, am rămas īnchis ,
tocmai eu, care īncercasem eliberarea ţării, īnainte ca regimul
criminal să fie răsturnat.
Nici
cererile de graţiere nu l-au convins pe preşedintele Iliescu, care se
afla la putere tocmai pentru că reuşise ce noi doar
intenţionasem, īncīt urma să zac īncă 13 ani īn
temniţă, din patriotism.
Īn timp ce cei mai īnrăiţi criminali erau
eliberaţi, eu rāmīneam expus unor condiţii de detenţie
represivă, trebuind să aştept insuportabil, pentru a mă
bucura de libertatea pe care o plătisem atīt de scump.
Am evadat din demnitate, disperare si constrīngere,
intr-o stare acută de necesitate, fiind apoi capturat şi pus īn
lanţuri, chinuit īn condiţii de exterminare.
Miliţienii rămaşi īn penitenciare s-au
răzbunat pe mine, pentru ca mi-am arătat ura pe dictatură
şi nedreptate, supunīndu-mă la cazne care īncălcau normele
internaţionale asumate de Romānia.
De-abia īn 1999 s-a răspuns memoriilor depuse de
mine şi de martorul Raul Volcinschi, organizator al complotului, prin
graţierea mea tardivă de către preşedintele Constantinescu, fără să urmeze īnsă fireasca reabilitare şi
necesara reparaţie, deşi īn conferinţe de presă , articole
de ziar şi emisiuni de televiziune am revelat publicului ce s-a intimplat
cu noi.
Nu am
reuşit să reintru īn normalitate, fiind considerat "recidivist
periculos" neputīnd găsi un servici onorabil, fiind părăsit şi de
soţie, din cauza condiţiilor de viaţă proscrisă.
Am
trăit, impreuna cu fiul meu, din
pensia CAP a mamei mele şi din expediente. Nu am putut primi nici pensie, nici drepturi de deţinut
politic, pentru că nu am reuşit pīnă acum să
alcătuiesc dosarul necesar revizuirii, din cauza dispariţiei
martorilor, pretenţiilor financiare ale avocaţilor şi
blocării arhivelor.
Mi s-a interzis copierea dosarelor mele, sau chiar
accesul la ele, īn numele "secretului de stat".
Comuniştii
şi urmaşii lor mi-au distrus 30 de ani..
Mai
bine mi se face dreptate mai tirziu, decīt niciodată.
Observaţie finală. Am fost condamnaţi pentru motive false,
ca să fie ascunse tiranului intenţiile reale ale grupului nostru:
eliberarea Romāniei de sub jugul odioasei dictaturi comuniste, considerată
azi act patriotic.
Dacă
ancheta din 1983 ar fi fost condusă de oameni mīnaţi de dorinţa
de a stabili adevărul, ar fi stabilit care a fost realitatea faptelor
noastre şi mobilul acestora, şi s-ar fi putut īncerca īncadrarea
noastră la tentativă de atentat (art 160,173 cp)- infracţiune
anticomunista prescrisă de mult.
Vechea
sentinţă, vădit netemeinică, nu poate fi īnsă
"comutată" retroactiv.
Juridic/judiciar,
nu pot fi pedepsit pentru că intenţionam īn 1983 să fac ceea ce
au făcut īn 1989 cei recunoscuţi acum ca fiind eroi,
revoluţionarii răsplătiţi cu preluarea puterii īn stat ,
care m-au menţinut abuziv īn captivitate īncă zece ani.
Moral,
constat că, dacă grupul nostru ar fi reuşit īn 1983 să īl
lichideze pe odiosul dictator comunist, poate am fi salvat vieţile eroilor
măcelăriţi īn Decembrie 1989 incepand cu Timisoara si Bucuresti
...
Viorel
Rovenţu