Domnule preşedinte,
Subsemnatul, Viorel Rovenţu, cetăţean romān cu domiciliul īn comuna Stăneşti, sat
Stăneşti, nr. 7, jud. Giurgiu, cod poştal 087215, formulez
prezenta
CERERE DE CHEMARE IN JUDECATA
a
următoarelor persoane:
Statul Roman prin Ministerul Finantelor,
cu sediul in Bucuresti, Str. Apolodor nr.17, Sectorul 5
Ministerul Muncii si al Protecţiei Sociale, cu
sediul in Bucuresti, str. Dem. I.Dobrescu nr.2-4 Sectorul 1
Ministerul Justitiei si al Libertatilor
Cetăţeneşti, cu sediul in Bucuresti, Bd. Apolodor nr.17,
Sectorul 5
pentru ca prin hotărīrea ce se va pronunţa, sa dispună
asupra următoarelor capete de cerere:
1.a In baza art.
1 (al.3 şi 4) şi art. 4 al.1
din Legea 221/2009 cer constatarea caracterului politic al condamnării
mele la moarte (comutată la 25 de ani īnchisoare prin Decretul
Prezidenţial nr 124/1984) prin sentinţa nr. 63 din 12 oct.1983,
rămasă definitivă prin decizia nr. 70 din 27 oct. 1983 a
Tribunalului Suprem - Secţia Militară, īn baza art. 208, 209, lit. a, e şi g raportate la art. 224 alin. 1
şi 3 cp (furt calificat īn paguba avutului obştesc, cu
consecinţe deosebit de grave) faptele incriminate fiind că ne-am
"īnsuşit prin efracţie īn noaptea de 8/9 septembrie 1983, de la
Postul de Miliţie Osica de Sus, judeţul Olt, două pistoale
mitralieră cu muniţia aferentă".
De peste 20 de ani semnalăm justiţiei şi opiniei publice că, impreuna cu
Năstase Petre şi Stanciu Nicolae, am fost īnchişi pentru că
am vrut să īnfruntăm, cu arma īn mānă, conducătorul
(executat pentru genocid, la 25 dec. 1989) regimului comunist (declarat
criminal - la 18 dec. 2006) īncadrāndu-ne pe deplin īn prevederile
Ordonanţei 214/1999 (art. 2 al. 1 lit c1 - introdus prin Legea 568/2001-
"acţiunea de impotrivire cu arma si rasturnare prin forţă a
regimului comunist")
Aşa cum va rezulta din analiza cazului meu ieşit din comun,
din motive care nu mi se pot imputa (un lanţ monstruos de abuzuri şi
erori judiciare), detenţia politică care trebuie să mi se
recunoască s-a terminat la 12.03.1999, cīnd am fost graţiat de
Preşedintele Emil Constantinescu. Art. 2 din legea 221/2009
precizează că "toate efectele hotărārilor
judecătoreşti de condamnare cu caracter politic prevăzute la
art.1 sunt īnlăturate de drept". Fiind ultimul deţinut
polititic eliberat, menţinut abuziv īn lanţuri după 1990, am
dreptul la o reparaţie morală şi materială exemplare.
2. In conexiune
cu punctul 1, folosind ocazia analizării dosarelor care vă vor fi
puse la dispoziţie (conform art. 4 al. 2 al legii 221) vă rog
să constataţi, pe līngă caracterul politic al
condamnărilor, şi aspectul (conex) că au fost date cu īncălcarea legii. Aplicarea legii 221/2009 face inutile demersurile suplimentare pe
care ar fi trebuit să le īntreprind pentru revizuire- īn baza probelor
că
am fost condamnat pe nedrept īn 1983, 1988, 1990 şi
1991. Dar constatarea explicită, īn hotărīrea dv., a
ilegalităţii sentinţelor enumerate mai jos, echivalīnd cu o revizuire, mă va
īndreptăţi la despăgubirile prevăzute īn art 504-507
cpp.
2.a In sentinţa nr. 63 din 12 octombrie 1983,
īncadrarea mea la art. 224 a fost netemeinică (nu au existat
consecinţele deosebit de grave invocate) şi pedeapsa cu moartea
(comutată īn 1984 la 25 de ani īnchisoare) a fost excesivă, un act de
represiune politică extremă - pentru că autorităţile
comuniste au ştiut şi au ascuns ce am vrut să facem cu armele
procurate de la postul de Miliţie (vezi documentul de la
http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/roventu/foto_9.jpg)
2.b
In 1988 ni s-a aplicat cu rea voinţă, din
motive politice, amnistierea prin Decretul nr.11 din 26 ianuarie, īn urma căruia ar
fi putut să ni se comute pedeapsa la 12,5 ani (conform art.2, cum s-a
decis iniţial), şi nu la 20 de ani (cf art 3) cum a decis ulterior
tribunalul Piteşti, prin sentinţa nr 41 din 31 mai 1988- căci nu
puteam fi... recondamnaţi la moarte. După 1990, acest abuz a fost
continuat, fără să se ţină cont de faptul că
articolul 224 al. 3 cp a fost modificat īn 7 ianuarie 1989 prin decretul 6,
şi că spiritul comunist al titlului "infracţiuni contra avutului
obştesc" (exceptate nejustificabil din Decretul de graţiere
23/1990) a devenit caduc după revoluţie şi neconstituţional
după 1991, titlul fiind abrogat explicit prin Legea nr. 140/1996. Chiar
neglijīnd scopul nostru real şi reţinīnd furtul calificat, aplicat in
varianta veche, mai favorabilă - nu puteam primi decāt maxim 5 ani de
īnchisoare - deja executaţi. S-a menţinut deci nejustificat
īncadrarea la art. 3 al decretului 124/1988, căci pedeapsa cu moartea nu
fusese numai comutată īn 1984 şi 1988 ci şi abolită- reprimarea mea
politică continuīnd, printr-o fisură judiciară
2.c Respingerea (la 7 mai 1990) a recursului
extraordinar intentat de procurorul general, prin decizia 45 a Curtii Supreme
de Justitie- Tribunalul Militar, comunicată mie la 25.05.90 s-a făcut
cu nerespectarea legii şi a drepturilor noastre (art 410-412 din vechiul
cp). Nu am fost citaţi, deşi legea o permitea şi sitauţia o
impunea. Martorii, care declaraseră īntre timp scopul real īn care am procurat
armele, nu au fost audiaţi. Nici
măcar decizia procuraturii generale nr 19821/3429/90 din 7.03.1990, de
suspendare a executării, pīnă la 7 mai 1990, nu mi-a fost
comunicată, fiind menţinut ilegal īn captivitate, pentru ca să
nu mă pot prezenta şi apăra bine la proces, fapt care dovedeşte
continuarea reprimării mele politice. Ura şi dispreţul regimului
postcomunist faţă de mine s-a manifestat şi īn răspunsul la
adresa administraţiei penitenciare Colibaşi, īnregistrată la nr
47 din 26 ian. 1990, care conţinea memoriul meu din dec. 1989 către
Comisia Naţională pentru rezolvarea sesizărilor, de pe linga
CFSN. Am fost anunţat, la 5.09 1990, că hotăririle
pronunţate de instanţele militare prin care am fost condamnat sīnt
legale si temeinice şi că nu există temeiuri pentru promovarea
unui recurs extraordinar... după ce recursul fusese promovat şi
respins, īn mai 1990.
2.d Referitor
la sentinţa nr 45 a Tribunalului
Sfintu Gh din 23/10/92, īn dosarul nr 2253/91, care a adăugat 2 ani la cei 13
consideraţi restanţi, cer să se constate că "evadarea"
mea din 15 august 1991 a fost consecinţa menţinerii nedrepte şi anacronice īntr-o detenţie injustă şi
inumană, pe baza condamnării abuzive
şi politice din 1983. A fost un act de protest faţă
abuzurile puterii feseniste, un gest de
disperare, o reacţie de legitimă apărare faţă de
constrīngerile la care am fost expus sistematic, fiind adus īntr-o stare de
depresie şi necesitate care īnlătură răspunderea
penală (art. 44-46 Cp). Din aceleaşi motive ar trebui să se īnlăture şi alte
eventuale "vini" ingrămădite de procuratura criminală
comunistă īn dosarul meu, cum ar fi aceea de a face revoluţie īn
decembrie 1989, īn incinta penitenciarului Colibaşi, gest eroic, firesc la
un deţinut politic, pentru care, īn loc să primesc
recunoaştere, preţuire şi acte de revoluţionar, am fost
supus unor bestiale şi īndelungate torturi, rămase īncă
necercetate şi nepedepsite.
3.a Recunoaşterea caracterului dublu al detenţiei mele:
politic (vezi 1) şi ilegal (vezi 2)
- ar constitui o reabilitare fie ea şi tardivă. Stigmatul nemeritat
al "cazierului" pe care l-am purtat după 1999 a completat
distrugerea, prin aruncarea mea la marginea
societăţii, unde am beneficiat de imense umilinţe,
privaţiuni şi persecuţii. Cer să se constate că nedreptatea pe care am suferit-o
(erori si abuzuri judiciare, tratamente neomenoase, discriminare etc),
datorită setei de libertate şi dreptate socială şi
politică, mi-a produs daune mult mai mari decit cele admise de ICCJ
lui Lucian Oraşel, prin decizia 148, la 15.01.2008.
3b In conformitate cu răspunderea civilă
delictuală (art 998-999 Cod Civil), Carta
Drepturilor Omului, art. 1 alin 3, art. 20, art. 53, art. 124 şi art. 148
alin. 2 şi 4 din Constituţie cu prevederile Convenţiei
Europene a Drepturilor Omului, ratificate de Romania prin Legea nr.30/1994, jurisprudenţa C.E.D.O., tratatul de aderare al Romāniei la U.E., şi a drepturilor de reparare a pagubelor produse
de condamnările pe nedrept (art 504-505 Cp.), solicit despăgubiri adecvate - daune morale si materiale. Din prudenta procesuala, semnalez şi că explicaţiile care au īnsoţit
anularea art. 5 din legea 221/2009 de către Curtea Constituţionala,
nu acopera cazul meu, aşa că şi aici si-ar putea găsi sediu
cererea mea de despagubiri., alaturi de prevederile Codului Civil, edictat de
Cuza si promulgat de Carol I, care a stat la temelia institutiilor statului
roman modern care a supravietuit pana astazi in ciuda ororilor si tulburarilor
sistemice determinate de ocupatia sovietica si de regimul comunist si
postcomunist, instaurate prin interventii armate. Pe de alta parte, este rolul si obligatia Judecatorului
national, ca prim Judecator comunitar, sa inlature acele obstacole (de ordin
judiciar sau legislativ...) care contravin normelor comunitare sus-mentionate,
inclusiv Conventiei EDO - inlaturand de la aplicare prevederi interne, chiar
hotarari ale Curtii Constitutionale etc...daca violeaza dreptul comunitar. Cer
Judecatorului national care se intruneste in anul 2012 si urmatorii cu aceste
obstacole judicare sa le inlature si sa pronunte o hotarare justa, vazand
caracterul abuziv al condamnarii mele politice si al menţinerii abuzive īn
starea de arest dupa 22 Decembrie 1989 si după ordonanţa Procurorului
General al Romāniei de scoatere a mea din īnchisoare.
Importanţa pentru mine a
Legii nr.221/2009, constă īn recunoaşterea de către Statul
Romān, a caracterului ilegal, abuziv al condamnărilor politice precum
şi īnlăturarea prescripţiei pe care unii dintre magistraţi
(procurori sau judecatori) ori alţi agenţi ai Statului - din
teamă sau obedienţă si filiaţiune cu/faţă de
reprezentanţi ai structurilor regimului comunist - ar vrea să o
invoce, deşi eu nu mi-am cunoscut decīt parţial faptele
torţionarilor mei, dosarele fiind puse la secret si astăzi! Ca victimă a abuzurilor judiciare ale dictaturii
comuniste, continuate şi după Revoluţie, am dreptul la un
tratament echitabil, faţă de cei care au primit despăgubiri
similare de la statul romān pretins democrat.
3c Instanţa va putea aprecia reparaţia ce mi
se cuvine, analizānd efectele erorilor judiciare şi abuzurilor īmpotriva
drepturilor omului cărora le-am fost victimă. Dacă nu va putea
stabili compensaţia pe parcursul acestui proces, voi aborda acest aspect
īntr-unul disjuns sau ulterior.
3.d Solicit ca sentinţa pe care o veţi pronunţa să
precizeze explicit că pot beneficia de prevederile Legii 118/1990 şi
OUG 214/1999, pentru detenţia politică dintre 1983 si 1999, fiind
astfel repus īn termen, pentru a avea şi eu posibilitatea de a face
cererile de rigoare. In acelaşi timp, cer să se stabileasca că
am dreptul la compensare pentru anii īn care am fost privat nejustificat de
efectele respectivelor legi: 1990 (pentru 6 ani de detenţie), 1991 (pentru
7 ani),
..1999 (16 ani).
Īn fapt, arăt că īn anul 1981, am
stabilit, prin profesorul Raul Volcinschi, contactul cu un grup de intelectuali
(Tudor Bugnariu, fost decan al Facultăţii de Filozofie din Cluj;
Mircea Stoica, şeful catedrei de drept de la ASE Bucureşti; Simion
Pop, fost decan la Facultatea de Drept din Cluj) care plănuia
răsturnarea regimului ceauşist, prin organizarea unui atentat
īmpotriva tiranului. Īn vederea executării acestui plan, īmpreună cu
Năstase Petrică şi Stanciu Nicolae , īn noaptea de 8/9 sept 1983
am intrat prin efracţie (dar fără nici un fel de
violenţă) īn postul de Miliţie Osica de Sus , judeţul Olt,
, de unde am sustras două pisoale mitralieră si muniţia aferenta
(lasīnd neatins restul armamentului aflat acolo). A urmat hăituirea
noastră prin ţară, pīnă la capturarea mea din 29 septembrie
1983. Deşi pe parcursul
urmăririi s-au tras asupra noastra un număr uriaş de
cartuşe, noi nu am făcut uz de arme, pentru că nu voiam să
le folosim decīt īmpotriva dictatorului. Ulterior ne-au fost īnscenate tot felul de vinovăţii, dar noi
am recurs doar la gesturi rezonabile de legitimă apărare, necesare
pentru a scăpa din īmpresurare.
Dupa arestare, a urmat o ancheta nefirească ,
extrem de scurtă şi violentă, pe parcursul căreia nu am
mărturisit scopul pentru care furasem cele doua arme, sperīnd că
astfel vom micşora furia şi pedeapsa şi că īi vom proteja
pe intelectualii cu care plănuisem acţiunea revoluţionară.
Cred acum că anchetatorii ştiau adevarul, dar l-au ascuns, poate ca
să nu-l irite pe dictator. Pentru ca să ne poată totuşi
elimina (condamna la moarte) au recurs la īncadrarea abuzivă a faptei la
art 224 al3, deşi furtul nu avusese nici măcar consecinţe grave
(prejudiciul de 14.787 lei fiind recuperat), cele revoluţionare, vizate de
noi, nerealizīndu-se.
Condamnarea la moarte mi-a fost modificată prin
Decretul Prezidenţial nr 124/1984 la pedeapsa de 25 ani īnchisoare. Īn
urma aplicării decretului de amnistie nr 11, din 26 ianuarie 1988 mi-a
fost redusă pedepsa la 12,5 ani, conform art2. Speriată de eliberarea
noastră peste 6 ani (considerīndu-ne periculoşi pentru regim)
procuratura militară a făcut contestaţie la executare şi a
obţinut decizia 41 din 31 mai 1988 a Tribunalul Judeţean Argeş,
care ne schimba īncadrarea la 20 de ani conform art 3 , ca şi cum am fi
fost din nou condamnaţi la moarte.
La 22 decembrie 1989, mă aflam in penitenciarul
Colibaşi, īn clipa īn care două autoturisme Dacia cu tricolorul
fluturānd pe geam, au oprit īn dreptul penitenciarului şi o femeie a
strigat:"Ieşiţi afară, e revoluţie īn ţară,
ieşiţi că altfel vă omoară!". Fidel poziţiei
mele anticomuniste, am participat la declanşarea revoluţiei īn
penitenciar, fără ca să agresez pe cineva. După ce revolta
noastră a fost oprită, cu asigurări că vom fi de acum
trataţi civilizat, de noul regim, democratic, am depus o sesizare,
autodenunţīnd adevăratele motive ale acţiunii din 1983, convins
că voi fi eliberat imediat. In acelaşi timp, profesorii cu care
plănuisem atentatul, au depus mărturii procurorului general Gh Robu. In baza acestor revelaţii, acesta a făcut recurs extraordinar
şi a dispus eliberarea noastră condiţionată, īn ciuda
opoziţiei agresive a unor securişti. Conducerea penitenciarului nu a
dat curs deciziei de suspendare, īncălcīnd legea, din comandă
politică şi pentru a ne plăti poliţe pentru atitudinea
revoluţionară din decembrie 1989. Pe tot parcursul anului 1990, mai ales cind se auzea că afară
se īnteţesc protestele anticomuniste, conducătorii revoltei am fost
maltrataţi.
Fiind ţinuţi ilegal- captivi īn
penitenciar şi necitaţi, nu am putut interveni īn procesul din mai
1990, aşa cum ne permitea vechiul cod de procedură. Nici martorii nu
au fost audiaţi , căci judecatorii militari au avut ordin să nu
corecteze situaţia, ca să nu ne putem adăuga duşmanilor
contrarevoluţiei securisto-comuniste. Deşi pedepsa cu moartea a fost
abolită īn ianuarie 1990 şi mai tīrziu a fost abrogată atingerea
"avutului obştesc" comunist, deşi documentele dosarului
arătau că nu existaseră consecinţele deosebit de grave
şi mărturiile revelau adevaratul scop al furtului, am rămas īnchis , tocmai eu, care
īncercasem eliberarea ţării, īnainte ca regimul criminal să fie
răsturnat. Nici cererile de graţiere nu l-au convins pe
preşedintele Iliescu, care se afla la putere tocmai pentru că
reuşise ce noi doar intenţionasem, īncīt urma să zac īncă
13 ani īn temniţă, din patriotism.
Īn timp ce cei mai īnrăiţi criminali erau
eliberaţi, eu rāmīneam expus unor condiţii de detenţie
represivă, trebuind să aştept insuportabil, pentru a mă
bucura de libertatea pe care o plătisem atīt de scump. Am evadat din
demnitate, disperare si constrīngere, intr-o stare acută de necesitate,
fiind apoi capturat şi pus īn lanţuri, chinuit īn condiţii de
exterminare. Miliţienii rămaşi īn penitenciare s-au
răzbunat pe mine, pentru ca mi-am arătat ura pe dictatură
şi nedreptate, supunīndu-mă la cazne care īncălcau normele
internaţionale asumate de Romānia.
De-abia īn 1999 s-a răspuns memoriilor depuse de
mine şi de martorul Raul Volcinschi, organizator al complotului, prin
graţierea mea tardivă de către preşedintele Constantinescu,
fără să urmeze īnsă fireasca reabilitare şi necesara
reparaţie, deşi īn conferinţe de presă , articole de ziar
şi emisiuni de televiziune am revelat publicului ce s-a intimplat cu noi.
Nu am reuşit să reintru īn normalitate, fiind considerat
"recidivist periculos" neputīnd găsi un servici onorabil, fiind părăsit şi de
soţie, din cauza condiţiilor de viaţă proscrisă. Am
trăit, impreuna cu fiul meu, din
pensia CAP a mamei mele şi din expediente. Nu am putut primi nici pensie,
nici drepturi de deţinut politic, pentru că nu am reuşit
pīnă acum să alcătuiesc dosarul necesar revizuirii, din cauza
dispariţiei martorilor, pretenţiilor financiare ale avocaţilor
şi blocării arhivelor. Mi s-a interzis copierea dosarelor mele, sau
chiar accesul la ele, īn numele "secretului de stat".
Comuniştii şi urmaşii lor mi-au distrus
30 de ani.. Mai bine mi se face dreptate mai tirziu, decīt niciodată.
Īn drept , am semnalat deja prevederile
penale şi civile pe care le invoc (pe lingă Legea nr.
221/2009) īn sprijinul capetelor de cerere.
Observaţii privind probele.
1. Proba cu inscrisuri. Pot depune doar pe cele care au ajuns in posesia
mea. M-am lovit de obstacole de neīnlăturat īn consultarea arhivelor. In
baza art. 4 al. 3 din legea 221/2009, cer instanţei să solicite
instituţiilor implicate toate documentele necesare lămuririi cazului
meu. E normal să se ţină cont că nu am
dispus de ele pānă acum, ceea ce va furniza noi temeiuri de neaplicare a
prescrierii, chiar acolo unde s-ar ieşi din cadrul
imprescriptibilităţii recunoscute de lege.
2. Īnţeleg
să mă folosesc şi de proba cu martori, dar precizez că mulţi dintre cei care ar fi putut arăta
adevărul privind acţiunile noastre au decedat. De aceea, solicit
recuperarea unor mărturii din dosarele anterioare (de exemplu, al
recursului extraordinar din 1990) şi considerarea ca īnscris pertinent a
mărturiilor publicate īn ziare şi reviste, sau comunicate īn
conferinţe de presă.
3. Orice alt mijloc de probă, care poate ajuta restabilirii
adevărului, e binevenit.
Observaţie finală. Am fost condamnaţi pentru motive false,
ca să fie ascunse tiranului intenţiele reale ale grupului nostru:
eliberarea Romāniei de sub jugul odioasei dictaturi comuniste, considerată
azi act patriotic. Dacă ancheta din 1983 ar fi fost condusă de oameni
mīnaţi de dorinţa de a stabili adevărul, ar fi stabilit care a
fost realitatea faptelor noastre şi mobilul acestora, şi s-ar fi
putut īncerca īncadrarea noastră la tentativă de atentat (art 160,173
cp)- infracţiune anticomunista prescrisă de mult. Vechea
sentinţă, vădit netemeinică, nu poate fi īnsă
"comutată" retroactiv. Juridic, nu pot fi pedepsit pentru
că intenţionam īn 1983 să fac ceea ce au făcut īn 1989 cei
recunoscuţi acum ca fiind eroi, revoluţionarii
răsplătiţi cu preluarea puterii īn stat , care m-au
menţinut abuziv īn captivitate īncă zece ani. Moral, constat că,
dacă grupul nostru ar fi reuşit īn 1983 să īl lichideze pe
odiosul dictator comunist, poate am fi salvat vieţile eroilor
măcelăriţi īn decembrie.
23 ianuarie
2112, Viorel Rovenţu
Către preşedintele judecătoriei Giurgiu