Pentru Curtea de Apel Bucureşti, Splaiul independenţei, nr. 5 sector 4, mun. Bucureşti

Domnule preşedinte, subsemnatul Viorel Rovenţu, domiciliat în comuna Stăneşti, sat Stăneşti, nr. 7, jud. Giurgiu, cod poştal 087215, reclamant în cauza 1636/122/2012, formulez prezenta

ÎNTÎMPINARE,

în urma comunicării către mine, la 20.09.2013, a recursului pîrîtului Minister de Finanţe faţă de sentinţa 40 din 21.03.2013 a tribunalului Giurgiu

Solicit respingerea recursului M.F., lipsit de fundament legal, care neagă faptele dovedite prin probe pentru a pretinde ca marele abuz comis împotriva mea să fie continuat.

Semnalez întîi că, aşa cum se consemnează în procesul verbal al şedinţei publice din 21.03.13, "apărătorul pîrîtei avînd cuvîntul lasă la aprecierea instanţei soluţia ce se va da cu privire la sentinţa penala nr 63, iar cu privire la faptele săvărşite după 1991 , solicită respingerea". Indiferent ce instrucţiuni a primit ulterior reprezentantul Min. de finanţe, el nu ar fi trebuit să-şi renege propriile Concluzii, atacînd, cu rea credinţă, constatarea-justă- a caracterului politic al sentinţelor din 1983. Singura obiecţie pe care o formulase fiind legată de considerarea celor doi ani suplimentari, pentru "evadare", ca avînd tot caracter politic. Dar acest lucru se deduce din Art. 2 al legii 221/2009 "toate efectele hotărârilor judecătoreşti de condamnare cu caracter politic prevăzute la art.1 sunt înlăturate de drept". Eu am încercat să scap dintr-o sechestrare abuzivă ca efect al lanţului de hotărîri cu caracter politic terminat cu respingerea ilegală a recursului extraordinar, prin decizia 45 din 7 mai 1990 a Curtii Supreme de Justiţie - Tribunalul Militar.

Aşa cum am arătat şi în recursul meu, am sesizat că ipoteza citată în recursul M.F.("ipoteza expusă în sentinţa de condamnare precum că armele s-au procurat pentru a înlesni săvîrşirea unor infracţiuni de drept comun la tîlhăria recunoscută în data de 7.09.1983 de la cooperativa de consum din comuna Coşovei Dolj, nu pare de loc neplauzibilă") diluează forţa constatării caracterului politic, dînd posibilitatea unor interpretări tendenţioase, deşi e respinsă în continuarea motivaţiei- ca netemeinică (cum să furi arme pe 8.09... ca să faci o spargere pe 7.09, cine atacă un post de Miliţie.... doar pentru a putea ataca un CEC ?).

Este un indiciu că motivarea sentinţei pentru capătul 1 de cerere nu justifică încă suficient de clar constatarea caracterului politic, pe baza probelor depuse: notele securităţii din 1986, numeroasele articole şi lucrări care redau cazul (inclusiv în Istoria Serviciilor de pază), declaraţiile lui Raul Volcinschi - inclusiv cea depusă la IICC, mărturia colegului meu de fapte Năstase, mărturia lui Şerban Suru privind raportul dintre mine şi Raul Volcinschi, întărită prin declaraţia lui Cicerone Ioniţoiu privind corespondenţa din 1983 cu Volcinschi pe marginea atentatului plănuit şi prin declaraţiile lui Demostene Andronescu (fost deţinut politic) şi Ioan Roşca (cercetător civic) - privind cele relatate lor de Raul Volcinschi.

În loc să combată probele prin care eu am arătat falsitatea făcăturilor securităţii comuniste, recursul MF propune ca referinţă (argument)... tocmai dosarele contestate, ceea ce e total vicios, la un proces la legea 221/1990, care cere tocmai invalidarea respectivului dosar de drept comun. Eu am depus hotărîrile din 1983, pentru a se observa deturnarea anchetei, sub tortură şi teroare. Falsurile plămădite de anchetatori fiind bazate şi pe ascunderea adevăratelor noastre intenţii, chiar de către noi, în speranţa de a evita condamnarea la moarte, deci în situaţie evidentă de forţă majoră. Hotărîrile abuzive creează o imagine deformată asupra cazului, pe care constat revoltat că reprezentanţii procuraturii României "postcomuniste"… o doresc menţinută/reţinută. Cu un minim de bună credinţă se poate constata uşor, din mărturiile depuse (şi din cele ascunse în dosare inaccesibile mie), că acţiunile noastre, începînd din 1981, s-au subsumat intenţiei de lichidare a tiranului, care nu s-a mai putut realiza după sustragerea armelor, operaţie care ne-a transformat în victime ale sistemului represiv, indiferent dacă am reuşit sau numai am crezut că reuşim să ascundem intenţia atentatului.

Caracterul politic al detenţiei noastre a fost dovedit elocvent şi de tratamentul exterminator aplicat mie pînă în... 1999. Este clar că am fost considerat periculoşi pentru continuatorii comunismului, din moment ce ne-au ţinut închişi abuziv, numai pe noi, în timp ce criminalii erau eliberaţi. Cum consecinţele deosebit de grave invocate în 1983 pentru a fi condamnat la moarte nu au existat, aşa cum s-a arătat în recursul extraordinar din 1990, trebuia să fiu eliberat după 1990, în urma amnistiilor sau a recursului extraordinar. De ce m-ar fi menţinut în captivitate regimul, de ce m-au hărţuit în lanţuri la Aiud şi m-au bătut tot anul 1990, dacă nu s-a ştiut de planul de atentat?

Probatoriul s-ar îmbogăţi dacă instanţa de recurs ar consulta dosarul complet al recursului extraordinar, începînd cu lucrarea procuraturii care a declanşat recursul, în care ar trebui să se afle depoziţiile martorilor organizatori ai atentatului (decedaţi între timp), explicaţia menţinerii mele în captivitate şi a îngreunării accesului la propriul dosar. Dacă măsluitorii de profesie au eliminat din dosare orice urmă a intenţiei de executare a tiranului, pentru a mă menţine în captivitate pînă în 1999 şi a împiedica reparaţia pînă azi, înseamnă că am fost victima unui complot politic prelungit, că încă sînt un asuprit politic, ce-şi aşteaptă eliberarea deplină.

Mai pot prezenta numeroase alte înscrisuri şi înregistrări video, inclusiv emisiuni TV în care am explicat cazul, alături de Raul Volchinschi, rugînd şi instanţa să mă ajute în procurarea unor documente relevante, care mie nu-mi sînt date.

După ce se va răspunde şi la celelalte capete ale cererii mele, constatîndu-se precis perioada de detenţie politică şi abuzivă, se va înţelege mai bine de ce reprezentanţii unor instituţii ale statului încearcă încă să obstaculeze adevărul, în acest dosar exploziv, de interes public, în care trebuie făcută lumină. Consider că o astfel de atitudine, după tot ce am suferit, este condamnabilă, amintindu-mi şi că reprezentantul procuraturii în proces, în loc să ceară scuze pentru ce mi-au făcut colegii săi, a pretins menţinerea unor hotărîri manifest abuzive, făcîndu-se că nu ştie că aplicarea Legii 221 coroborată cu ordonanţa 214/1999 nu cere înfăptuirea atentatului anti-regim, ci numai ca "infracţiunea" vizată să aibă acest scop - o prevedere care pare formulată exact pentru cazul meu.

Probabil că unii cred repetabilă (sau măcar camuflabilă) farsa sinistră din 1990, care m-a ţinut în captivitate ilegală şi nejustificată pînă în 1999! Sper că se vor lovi de noua faţă a justiţiei.

Viorel Rovenţu, 12 octombrie 2013