CINE POARTÃ RESPONSABILITATEA ŞI, CINE SUNT VINOVAŢII PENTRU PRODUCEREA, DESFÃŞURAREA ŞI CONSECINŢELE MINERIADEI DIN 13-15 IUNIE 1990 ? - Mihai Gheorghiu

Care au fost consecinţele ?

Credem cã, înainte de a da rãspunsul la aceastã întrebare, se impun câteva precizãri anticipative.

Fãrã îndoialã, consecinţele, o admite astãzi toatã lumea, au fost mai degrabã nefaste decât benefice, chiar şi pentru cei ce le-au putut aprecia ca atare, la momentul producerii evenimentelor. Poate cã asta demonstreazã, cum nu se putea mai bine, valabilitatea proverbului : “ Socoteala de acasã, nu se potriveşte cu cea din târg !”

Şi asta deoarece, dupã pãrerea noastrã, consecinţele faptului cã acele evenimente s-au produs, aşa cum s-au produs, ba, într-o formã oarecum diferitã atât în privinţa mobilului cât şi în cea a “ modus operandi”-ului, au putut fi reeditate dupã numai 15 luni, se împart, în douã categorii distincte, fiecare din ele, cu câte trei perioade de efect.

Cele douã categorii ar fi : consecinţe în plan intern (naţionale) şi consecinte în plan extern (internaţionale).

Cele trei perioade, corespunzând fiecãreia din aceste categorii ar fi : cea imediatã (desfãşurãrii evenimentelor), cea pe termen scurt (urmãtoarele 15 luni de la desfãşurarea evenimentelor) şi, în fine, cea pe termen mediu şi lung (urmãtorii 7 ani şi viitorul previzibil).

În cele ce urmeazã, vom încerca sã le enumerãm ţinând cont de clasificarea propusã.

Consecinţe în plan intern

imediate

- 6 morţi, declaraţi oficial !

- un numãr necunoscut de morţi, înhumaţi neoficial în Cimitirul Strãuleşti din Capitalã sub inscripţionarea “neidentificat-iunie ‘90” !

- peste 1.000 de persoane, arestate de persoane civile, care nu şi-au declinat calitatea ori identitatea, şi reţinute în baza unor mandate de arest preventiv ilegal pe termene variind între 48 de ore (839 persoane) şi 68 de zile (106 persoane).

- molestarea, în diverse grade de gravitate a unui numãr necunoscut de persoane civile, locuitori ai Capitalei, bãnuiţi de agresori a fi “intelectuali” ori “studenţi” !

- organizarea unui proces, discutabil din toate punctele de vedere, intentat unui grup de 106 persoane, sub învinuiri de genul : “ tulburare gravã a liniştii şi ordinei publice” şi “ ultraj contra bunelor moravuri”, având drept consecinţã, amendarea contravenţionalã cu 1.000 lei a “inculpaţilor” !

- terorizarea, timorarea şi intimidarea, aproape în totalitate, a populaţiei Capitalei, timp de 3 zile,

- fuga peste hotare, ori rãmânerea în afara acestora, a unui numãr nedeterminat de persoane îngrozite de desfãşurarea evenimentelor, de predilecţie, aceştia fiind, tineri ori intelectuali,

- intimidarea ori inhibarea reprezentanţilor partidelor politice din “opoziţie”, fapt ce a permis o libertate totalã de acţiune politicã a forţei politice “ la putere”, şi alterarea climatului democratic pe termen lung,

- pagube materiale imense (irecuperabile şi necompensate) aduse unor lãcaşuri de culturã (Universitatea Bucureşti şi Facultatea de Arhitecturã, Televiziunea), localuri ale Administraţiei (distrugerea totalã, prin incendiere, a sediului SRI din Calea Victoriei, ori parţialã, a sediului Poliţiei Capitalei), a unor instalaţii ţi aparaturi ultrasofisticate (computere, fax-uri, aparaturã de laborator, etc.), a unor sedii şi dotãri ale partidelor politice de opoziţie,

pe tremen scurt (15 luni)

- crearea condiţiilor (scontate) pentru impunerea de mãsuri legislative discreţionare (în Parlament) venind din partea majoritãţii politice aflatã “la putere” (cel mai bun exemplu constituindu-l, noua Constituţie adoptatã la 21 noiembrie ‘91),

- constituirea unei “opoziţii” democratice parlamentare cu rol “decorativ”,

- sãdirea în rândul “ opoziţiei politice” şi al populaţiei, a unor acute resentimente şi constituirea unei sciziuni sociale bazate pe ideologia “luptei de clasã” promovatã în mod consecvent de noua putere politicã,

- declanşarea unui proces de reformã economicã de piaţã “originalã“, care în fapt urmãrea o perpetuare a regimului etatist asupra proprietãţii, încurajarea şi promovarea unei clientele politice, economice şi financiare de provenientã ex-PCR ori din aparatul fostei Securitãţi, favorizarea instituirii unei corupţii generalizate (afectând în primul rând nivelele de vârf ale structurilor statului), declanşarea unui proces de “ restauraţie neo-comunistã” vizând întregul aparat de stat, economic, financiar, bancar, etc.,

- infiltrarea cu agenţi provocatori ori de informaţii a tuturor partidelor politice de opoziţie.

pe termen mediu (7 ani)

- crearea condiţiilor favorizante instituirii a ceea ce avea sã capete numele de “regimul Iliescu” (în special dupã momentul transformãrii FDSN în PDSR, din 11 iulie ‘94),

- continuarea şi desãvârşirea procesului de “ pedeserizare” a tuturor structurilor şi aparatelor de stat şi ale administratiei,

- asocierea, cu partidele satelite de orientare naţionalist-extremistã şi nostalgic comuniste, în actul de exercitare al puterii,

- menţinerea şi continua alimentare a unei stãri de învrãjbire şi adversitate socialã şi politicã, prin recurs la tot felul de acţiuni cu caracter diversionist (utilizãnd în acest scop elementele subversive infiltrate, din timp, în structurile respective),

- cultivarea unei politici interne şi internaţionale cu un pronuntat caracter demagogic şi politicianist, uşor detectabil ca urmare a discrepanţei dintre declaraţii şi fapte ori mãsuri concrete adoptate.

- urmare a aplicãrii consecvente a unei politici ce a adus dupã sine o gravã degradare a nivelului de trai al populaţiei, dar şi a climatului economic, social şi politic intern, regimul a intrat într-o crizã totalã şi generalizatã care a adus, pe cale de consecinţã, pierderea puterii.

Consecinţe în plan extern

imediate

- o stare de indignare, repulsie şi dispreţ, ca rezultat al circumstanţelor în care s-au petrecut evenimentele,

- proteste şi presiuni venite din partea unor organisme şi organizaţii internaţionale,

- instituirea unei stãri de circumspecţie în privinta intenţiilor real democratice ale puterii din România.

pe termen scurt (15 luni)

- instituirea unei “monitorizãri” a României pe multiple planuri şi sub diverse forme, cu scopul detectãrii intenţiilor şi orientãrii reale a democraţiei “ originale” românesti,

- o pronunţatã tendinţã de izolare a României în raport cu democraţiile occidentale (în special dupã recursul la a treia “ mineriadã”),

- o evidentã izolare a “ oficialitãţilor” române, prin promovarea unei rezerve, diplomatic mascate, în relaţiile cu acestea,

- instituirea unor misiuni de explorare şi supraveghere a respectãrii angajamentelor oficialitãţilor în toate domeniile importante (vezi, clauze şi termene ale unor angajamente de sprijin, misiunea de monitorizare a “embargoului” impus Iugoslaviei, etc.)

pe termen mediu (7 ani)

- perpetuarea rezervelor la adresa intenţiilor reale ale “ regimului Iliescu” odatã cu instituirea indubitabilã a acestuia şi a mãsurilor la care a recurs,

- exercitarea de presiuni şi constrângeri, preponderent de facturã economico-financiarã culminând cu sistarea tranşelor de împrumut venind din partea FMI ori Bãncii Mondiale,

- repetate atenţionãri mai mult ori mai puţin discrete, venite pe canale diplomatice, la adresa personalului diplomatic din strãinãtate de o anume provenienţã (ex-comunistã ori agenţi ai serviciilor secrete nationale ori strãine)

- promovarea unor recomandãri, venite din partea unor organisme occidentale (vezi Recomandarea 1012 a OSCE), cu scop de atenţionare şi test, ori a unor teste propriu-zise (vezi Chestionarul principiilor şi criteriilor de integrare în Uniunea Europeanã)

- ca rezultat al deplinei edificãri în privinţa stadiului democratic atins, al ritmului şi performanţelor atinse în procesul de Reformã globalã, al direcţiei reale de orientare a democraţiei “ originale” promovatã de “ regimul Iliescu”, respingerea admiterii României în primul val al integrãrii în NATO şi Uniunea Europeanã.