Amintirile pot lua azi o forma concreta
Sunt peste treizeci de ani de cand Alexandr Soljenitin a
facut cunoscut Occidentului tragedia lagarelor concentrationare comuniste
(Arhipelagul Gulag) si o jumatate de secol de cand s’au sistat pentru decade
lucrarile de la Canal, cea mai odioasa pedepsire in masa a detinutilor
politici. Numarul asa zisilor “Muncitori M.A.I.”, printre care ma aflam,
ajunsese în primăvara anului 1952 la 19.000 fiind distribuit inegal in cele 14
lagăre, sub-lagăre şi sectoare ale Canalului [Columbia (Cernavodă); Km. 4
(Saligny); Km. 31 (Castelu); Poarta Albă; Culme (Galesu); Peninsula si Taşaul
(Capul Midia]. Folosirea muncii fortate s-a făcut cu
buna stiinta a membrilor CAER, nivel la care s’a initiat lucrarea. In Romania,
aceasta a fost oficial anuntata1 prin HCM-ul 505 / 25.5.1949 privind Stabilirea lucrărilor
pregătitoare pentru construirea Canalului Dunăre - Marea Neagră şi Înfiinţarea
Direcţiei Generale a Lucrărilor Canalului Dunăre - Marea Neagră. Lagarul de la Cernavodă (Columbia) şi-a continuat
activitatea şi după încetarea oficială a lucrului la Canal, fiind considerat
drept “lagăr special pentru deţinuţi contra-revoluţionari”.
Axata pe munca abrutizanta in
conditii subumane, viata celor care au fost detinuti la Canal poate fi
comparata sub aspectul fizic, poate sub rezerva imbolnavirii pe restul vietii,
cu cea a celor din minele de plumb sau uraniu din alte regiuni. O parte din
detinuti, printre care ma aflam, au fost expusi in plus si torturilor psihice
folosite la Pitesti, Gherla sau Jilava. Deoarece suferintele fizice au fost
suficient de mediatizate in materie de chinuri si privatiuni, ma voi limita
doar unele detalii personale mai “picante”:
Ca sa putem scrie si comunica
(ma aflam printre intelectuali de inalta valoare), foloseam praf de DDT intins
pe gamele, fara sa fi fost preveniti de efectele-i toxice. La Jilava, datorita
numarului mare de arestati, ultimii veniti erau constransi sa doarma « la
serparie » adica sub priciuri. Din cauza lipsei de inaltime, trebuiau sa
aleaga pentru intreaga noapte sa doarma acolo fie pe spate, fie pe burta.
Alternativa era totusi favorabila fata de aceea de a dormi lipit de tineta,
urmand a fi stropit din acest hardau in care ne faceam necesitatile. Tot
noaptea, dar de data acesta la Capul Midia, vecinul meu de prici m’a trezit
urland : un sobolan ii ajunsese la piele, dupa ce i-a ros bocancul...La o
ancheta in iarna anului 1952, am fost uitat trei zile in safe-ul de beton al
bancii din Constanta devenita sediu al Securitatii, unde nu se gasea nimic care
m’ar fi putut izola de podeaua inghetata. Cum nu cred ca nu s’au intrebat cat
timp poate sa stea un om in picioare, Securitatea m’a tratat inca odata ca pe
unul care trebue sa dispara : la Midia, in fata a sute de detinuti, ma
opusesem unui ordin, indraznind totodata sa denigrez Uniunea Sovietica2.
Daca ne luam dupa « Cartea
Neagra a Comunismului »3, unde flagelul este examinat pe larg
si comparativ in patru continente, Centrul si Sud-Estul Europei par sa fi
suferit fizic mai putin. Tara noastra este mai mult mentionata (Cap 20: Europa centrala si de sud-est, Karel Bartosek) mai
mult pentru distrugerea Bucurestiului de Ceausescu). Numarul de morti
datorate regimurilor comuniste din zona se ridica « doar » la un
milion, adica la unu la suta fata de totalul victimelor comunismului (China: 72 milioane; Uniunea
Sovietica: 20 milioane; Cambodia: 2.3 milioane; Coreea de Nord: 2
milioane; Africa (Etiopia): 1.7
milioane; Afganistan: 1.5 milioane; Vietnam: 1 milion; America Latina,
150.000). Din punct de vedere psihic, cu toate ca am cateva cunostinte despre
torturile gen “picatura chinezeasca”, nu cred ca cei din Romania, care au
folosit sistemul lor de reeducare si recunoastere a unor greseli adeseori
imaginare, s’au lasat mai prejos.
Traind astazi intr’o societate
in care “cruzimea mentala” este motiv de divort si unde traumatismul psihologic
resimtit de prizonier si de familia sa este tratat foarte serios, am fost
surprins sa vad ca mai toate lucrarile romanesti dedicate victimelor
comunismului se limiteaza la impactul fizic.
Psihologia
terorii. In « Cartea
Neagra » mentionata se arata ca teroarea a constituit de la inceput baza
comunismului modern, unde lagarele, munca fortata si teroarea nu erau produsul
accidental al unei politici rau intelese, ci un program guvernamental,
rezultate ale unui calcul deliberat. Nimeni nu putea sa se considere
nevinovat: nu numai ca actiuni fara vre-o importanta, sau pareri inofensive
puteau fi interpretate drept crime, dar orice banuiala sau reclamatie,
interesata sau nu, putea sa duca la ani de recluziune. Erai vinovat “din
principiu”. Am cunoscut pe unul care intrebat de ce a fost arestat, raspundea “pentru ca am mancat sarmale” (omisiune
de denunt: trecand pe strada, a fost invitat la masa, la un parastas: printre
meseni se afla si unul cautat de Securitate). Altul raspundea “pentru ca nu mi-a venit iubita la timp”
(partas la un complot: casa in fata careia astepta fara sa stie, adapostea un
grup de pensionari care “faceau guverne”). Familiarizate cu purjarile, pana si
cadrele de conducere traiau ades cu frica in san...
Un medic, Nicu Ionita4,5, fost detinut
si el, a descris teroarea ca pe un mecanism psihoneurofizilogic de transformare
a omului in contrariul sau, detentia fiind un puternic factor perturbator al
functiunilor pshihice accentuate de conditiile inumane din inchisoare. Arma psihologica complexa, teroarea
submineaza integritatea structurilor nervoase turburand activitatea creerului
care-si pierde functiunea de comanda si control asupra etajelor inferioare care
incep sa functioneze autonom, antrenand turburari fiziologice majore, urmate de
modificari ale sensibilitatii si senzorialitatii, cu repercursuni asupra
intregii economii a organismului. Teroarea este o arma cu explozie intarziata
ce altereaza functiile fundamentale psihice, cognitive, afectiv-emotionale si
de executie, cu instalarea unei stari confuzive in care fortele de aparare sunt anulate, ducand la pierderea
prpopriei identitati. Victima devine prizoniera fantasmelor subconstientului
care se reflect in stari supra-emotive, cosmaruri, indoieli fata tot ceea ce-l
inconjoara. Comunismul si-a propus sa excluda orice individ sau grup care va
indrazni sa refuze supunerea oarba la adevarul unic decretat oficial: cei care
contraveneu trebuiau izolati ca “dusmani ai poporului” care puteau
contamina pe cei din jur, si ca atare
trebuiau inchisi: cei mai elevati, in “spitale psihiatrice”. Multe dintre
victimele comunismului nu pot arata rani sau cicatrice: sistemul nu tintea
decat in secundar trupul. Daca crearea “omului nou” intampina greutati, se
recurgea la schilodirea sufletului, la transformarea omului intr’un robot care
sa raspunda exact nu numai la comenzi, dar sa-si modifice modul de a simti si
gandi. Este izbitoare paralela cu cartea 1984 a lui Orwell in care cei aflati
sub controlul lui Big Brother trebuiau sa-si desfasoare actiunile conform
instructiunilor Ministerul Adevarului, sau al Iubirii...
Perversitatea comunismului, asa
cum arata « Cartea Neagra », este ca pe cand nazistii nu pretindeau
ca sunt virtuosi sau au idealuri morale, discipolii lui Lenin trambitau
umanismul cerand victimelor sa-si marturiseasca crimele ca apoi ades sa-i omoare,
actiune cu atat mai insidioasc cu cat aceasta personalitate se bucura de
simpatia unora. Pe cand nazistii isi lichidau rapid adversarii (executii,
gaze), comunistii omorau cu incetul si prin inanitie, milioane de oameni in
Ukraina, China, Etiopia, Cambodia, asa cum se face astazi in Coreea de Nord.
Post-pedeapsa si pedepsirea familiei.
Pedepsind si ucigand in masa, comunistii au generat probleme sociale de mari
proportii. Luand doar dupa ce mi s’a intamplat mie, desi pe biletul meu de
eliberare nu aparea vre-o vina pentru care am fost inchis6 (la fel
ca si la episcopul greco-catolic Ioan Ploscaru care a stat inchis numai putin
de 39 ani7) am avut dupa eliberare domiciliu obligatoriu, fiind
obligat sa iau la doua saptamani o stampila a militiei. Incercand sa-mi reiau
cursurile intrerupte, decanul facultatii de chimie industriala a Institutului
Politehnic Bucuresti, Petre Spacu Jr., mi-a ras in nas: norocul mi-a fost ca
rectorul institutului, Traian Negrescu, m’a ajutat invocand un principiu
rareori folosit pentru necomunisti, acela ca dupa ispasirea pedepsei, fostul
detinut este reabilitat.
Salariatii care incercau sa-si
redobandeasca locul de munca erau retrogradati, daca aveau norocul sa fie
reangajati. Zelosii din intreprindere isi faceau punct de onoare in a’i ataca
cu orice ocazie, dovedindu-si astfel atasamentul. In cazul ca nu li se luasera
deja locuintele, unii din vecini cautau sa traga foloase din absenta
indelungata. In loc sa ajute, aratau ca in societatea comunista conceptul “Homo homini lupus” era la inaltime.
Copii detinutilor erau tinta celorlati copii, si prea ades al invatatorilor
care doreau sa se puna bine cu stapanirea. Nu doar fostul detinut era pedepsit,
ci si intreaga familie: aceasta era obligata, cum se spunea atunci, sa danseze...
“cea-cea”, dans la moda pe atunci (ce
a fost tata, ce a fost mama, etc.) Copilul era invatat sa aiba doua fete, el
intelegand din vreme ce se poate spune acasa, si ce se poate la scoala. Caz
fericit, daca ne luam dupa pilda pe care trebuia sa o urmeze UTM-ul, copia
Comsomolului: Pavlik Morozov nu numai ca si-a denuntat tatal, dar la procesul
acestuia s’a transformat in acuzator.
Rautatea si cinismul erau cultivate uneori si fara scop, din amuzament
probabil: dau cazul familei mele careia i s’a returnat cu mentiunea “mort”
pachetul trimis mie la Casuta Postala 16 (Midia-Navodari). Tracasat continuu la
serviciu datorita originei sociale si a “meritelor proprii”, ani dupa eliberare
am fost periodic anchetat de Securitate: dupa douazeci de ani de la detentie,
la Viena fiind, mai aveam inca cosmaruri cu torturi si interogari. Sufleteste
otravite, familiile celor pedepsiti pe nedrept au cautat instinctiv sa-si
razbune ruda: sa fie doar intamplarea ca tatal meu, fost procuror general, a
trebuit mereu sa se ascunda datorita celor ce le spunea, si ca ca mama mea
vitrega, Elena Cortez Matasa, a contribuit la editarea cartii Journal de la
Felicite8 descriind ororile lagarelor din Romania, traducatoarea
cartii in franceza fiind vara mea, Marily le Nir ?
Desi nu traim intr’o societate
perfecta, am fost mirat sa vad, in comparatie, grija care se acorda detinutilor
si familiilor acestora in SUA. Desi
admit ca nu toti detinutii sunt schimbati de viata de incarcerare (incomparabila
cu cea din temnitele comuniste), cercetatorii sunt de acord ca cei mai multi
sufera consecinte de lunga durata, urmari ale durerii, deprimarii, alterarii
vietii si interactiunei ades pervertite
cu cei din jur 9, 10. Ca urmare atat statul cat si societatea fac
eforturi ca atat familia detinutului cat si acesta sa se poata integra cat mai
usor (programe de “decompresiune” si de “counseling”, invatare de meserii),
toate facute nu in scopul de a spala creerul. Cazierul nu este facut public
decat in cazurile in care poate aparea un pericol pentru vecini. Ilustrativ
este faptul ca pana si lui Hinckley, cel care l’a impuscat pe presedintele
Ronald Reagan, i s’a permis recent sa paraseasca inchisoarea odata pe saptamana
ca sa-si intalneasca familia...
Dublul standard. Comunismul a ucis de zece ori mai multi indivizi decat nazismul11.
Prezentand « Cartea Neagra » mentionata Academiei Franceze, eminentul
istoric francez Alain Besancon s’a intrebat retoric “cum se face ca astazi cele doua sisteme sunt tratate atat de inegal
in istorie, ajungandu-se la punctul in care comunismul de tip sovietic, inca
prezent pe scena mondiala, este aproape uitat?” Explicatia o da tot Cartea
Neagra, care arata ca participarea Uniunii Sovietice la infrangerea nazismului
a permis multora, si indeosebi celor de stanga, sa foloseasca doua masuri
pentru masura aceleasi fapte. In studiul sau, Kuhner11 se revolta ca
pana si astazi, in multe campus-uri ale universitatilor din SUA, se invata ca
Marxism-Leninismul, spre deosebire de geamanul sau totalitar, nazismul, a fost
o ideologie binevoitoare care a incercat sa impuna pacea universala si justitia
sociala, conceptie frumoasa dar prost pusa in aplicare.
In Romania, facandu-se parca ecoul brosurei « Documentarea crimelor
impotriva umanitatii savarsite de comunism » al Fundatiei Memorialului Victimelor
Comunismului din Washington, care arata ca pe cand ororile nazismului sunt bine
cunoscute, sunt putini cei care stiu victimele comunismului, cel de al X-lea Congres al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici (AFDPR),
desfasurat in anul 2003 la Brasov a cerut ca de vreme ce se exercita presiuni
pentru ca in noul Cod Penal sa fie inclusa infractiunea de negare sau
contestare a Holocaustului, sau a efectelor acestuia, ar trebui ca sa nu
lipseasca de acolo nici infractiunile legate de contestarea Holocaustului
comunist.
Tendintele incep sa se transforme in fapte. Dupa
aproape cincisprezece ani dela destramarea Uniunii Sovietice, relatiile amicale
cu o Rusie condusa de un fost sef al KGB-ului incep sa scartae tot mai mult. In Romania, la Pitesti au
fost publicate volumele „Experimentul Pitesti - reeducarea prin tortura”, si
„Opresiunea cultelor religioase din Romania in timpul dictaturii comuniste”,
volume care au ajuns in peste 23 de tari cu ocazia Congresului Mondial al
Matematicienilor Romani care a avut la Universitatea din Pitesti in iunie 2003.
In Canada, filmul romanesc „Binecuvantata fii, inchisoare” a
obtinut in septembrie 2003 premiul international « Pentru cea mai buna
contributie artistica » la cea de a 27-a editie a « Festivalului
Filmelor Lumii » la Montreal. Juriul Premiului Ecumenic i-a decernat la
randul sau o mentiune speciala pentru aportul uman si recunoasterea valorilor
etce, sociale si spirituale. O masura a importantei festivalului mentionat este
participarea a peste 70 tari cu peste 400 filme...
La data de 10 septembrie 2002, Centrul Woodrow Wilson din
capitala SUA a organizat o seara speciala dedicata Memorialului Victimelor
Comunismului si Rezistentei de la Sighet, incheiata cu un film despre
memorialul mentionat. Printre participanti s’au aflat dr.Eliot Sorel, profesor
la G. Washington University si Romulus Rusan, directorul Centrului pentru
Studiul Comunismului. Doua luni mai
tarziu, la Bucuresti, acelasi centru si-a lansat ultimele publicatii in cadrul
targului de carte “Gaudeamus” gazduit in pavilonul RomExpo. In 1998, Memorialul
Sighet, aflat in centrul orasului, a fost desemnat de catre Consiliul Europei
ca fiind unul dintre principalele asezari memoriale din Europa, la nivelul
Muzeului de la Auschwitz si Memorialului Pacii din Normandia. Acolo se tin
anual sesiuni de comunicari, la una avand cinstea sa vorbesc unui numar mare de
anticomunisti veniti din mai multe tari. In constructie se afla Complexul Monumental
„Experimentul Pitesti”, asezat langa fosta inchisoare de detinuti politici de
la Pitesti (zidul, doua cruci si piatra din stanga care va semnifica lupta de
rezistenta a grupurilor inarmate impotriva bolsevizarii Romaniei). Recent, Fundatia Memorialului
Victimelor Comunismului din Washington DC (organizatie autorizata de rezolutia congresului
H.R. 3000 si aprobata de presedintele Clinton, legea
publica 103-199) a
primit aprobarea din partea National Park Service pentru constructia
monumentului cu acest nume in plin centrul capitalei SUA: planul este ca in centrul acesteia sa se afle o statuie de 3m reprezentand
Zeita libertatii care tine in mana o flacare eterna, replica a celei create de
studentii chinezi in piata Tien an Men din Beijing si distrusa de tancuri in
1989.
Cei
care uita trecutul sunt condamnati sa-l repete.
Aforismul filozofului George Santayana isi are o aplicarea concreta in ceea ce
se petrece astazi. Desi inca din anii 1920 Raymond Duguet a scris « Une
Bagne en Russie Rouge » (O temnita in Rusia rosie) si in anii 1930 ziarele
franceze au raportat in amanunt procesele fictive de la Moscova, iar in 1947
Viktor Kravcenko a descris intr’o carte viata in Uniunea Sovietica, starnind
acuzarea ca ar fi inventat totul, o schimbare s’a produs mult mai tarziu, odata
cu Pasternak si Soljenitin. A trebuit sa apara cu multa valva cartea ultimului,
Arhipelagul Gulag, ca un numar de
marxisti averati sa se desolidarizeze, cel putin in public, de doctrina
respectiva. De curand, cu ocazia lansarii editiei originale a « Cartii
Negre » in Franta, au avut loc discutii aprige la nivelul parlamentului
acestei tari. In Romania, singurul program ce prezinta ororile comunismului,
« Memorialul Durerii » realizat de Lucia Hosu Longin, este programat
la cererea autoritatilor doar la ore tarzii, in noapte.
Timid, in cateva tari au aparut placi comemorative
sau monumente dedicate victimelor comunismului. Placa dedicata genocidului de
catre Comitetul Comemorativ Ucrainian a trebuit sa fie instalat la Los Angeles,
si nu la Kiev. De 7 noiembrie 2003,
aniversarea revolutiei bolsevice, rebotezata astazi ”Ziua reconcilierii si
intelegerii”, au defilat fluturand steaguri rosii un numar de comunisti
batrani, publicul ramanad indiferent. Cu acea ocazie,
directorul muzeului Andrei Zaharov si a Comitetului pentrului pentru
reabilitarea victimelor opresiunii politice, Alexandr Yakovlev a spus : « Repede mai uitam ca milioane de
oameni au murit in urma terorii de stat. Cu putine exceptii, toti ceilalti vor
sa uite si mai nimeni sa se caiasca »12. Cu acea ocazie,
acest muzeul si centrul respectiv au lansat un CD dand informatii despre
640.000 victime ale terorii sovietice. Cu toate acestea, in vara anului 2004,
am constatat mai peste tot, in timpul sederii mele in Ukraina, prezenta a doua
atitudini total opuse fata de Comunism : aceasta s’a verificat ceva mai
tarziu cu ocazia alegerilot care l’au adus la putere pe Iuscenko.
Vizitand acum cativa ani Moscova si
Sfantul Petersburg, am vazut la locul lor, nestirbite in pozitia lor
triumfatoare, statui si embleme
comuniste precum statuia lui Felix Djerjinsky, cel care a infiintat politia
secreta sovietica, sau Secerea si Ciocanul. Mai mult, in districtul Krasnaya
Presnya, la doar doi km vest de Kremlin se afla statuia si parcul dedicat lui
Pavlik Morozov. Surprins de toate acestea, la
intrebari mi s’a raspuns cu nostalgie ca acestea fac parte din.. istorie.
Intr’adevar, la un mai recent sondaj a 1600 rusi efectuat de Centrul Tuturor
Rusilor pentru Studiul Opiniei Publice (VTsIOM) s’a gasit ca 43% din cei
intrebati ar ajuta sau coopera cu bolsevicii, daca revolutia ar avea din nou
loc, si ca numarul de suporteri ai lui Stalin a crescut din 1990 de la 8 la
22%, astazi. In vara lui 2003 am admirat la Praga statuia inchinata
victimelor comunismului, asezata in orasul de jos, sub dealul Petrin. La 10
noiembrie 2003, o explozie a facut o gaura in statuie, distrugand-o partial:
« autorii... necunoscuti ». Intrebati,
multi din Romania de azi mai regreta vremurile in care Ceausestii taiau si
spanzurau dupe chef, luand in considerare doar stomacul. Cati mai sunt astazi
cei care mai spera intr’un proces al Comunismului ? Grupul pentru Dialog
Social si Alianta Civica se zbat, dar portalele http://www.procesulcomunismului.com sau http://www.piatauniversitatii.com sunt mult prea putin cunoscute. Cu trecerea anilor, apeluri precum cel pentru constituirea unei Societati Civile
pentru Romania care sa aiba ca obiectiv principal o reforma morala fundamenta
pe principiile Proclamatiei de la Timisoara din martie 1990 au tot mai putine
sanse de succes intr’o lume care doreste sa priveasca doar inainte.
In America, unde populatia a suferit mult mai putin din cauza
Comunismului, portalurile triumfatoare ale partidelor comuniste din Canada si
SUA pot fi usor gasite pe Internet cpusa@cpusa.org,
adresa ultimei organizatii fiind 235 West 23rd Street, New York NY 10011. Pe Internet, punctul lor de vedere este amplu
prezentat in portalul http://www.geocities.com/CapitolHill/7078/commie.html.
Rolul
memorialelor. Orice forma de protest trebuie sa ia si una de
amintire. Cei care ignora trecutul sunt condamnati sa il repete. Scrisul si
vorbitul nu sunt suficiente, audienta fiind formata deobicei din oameni cu
aceleasi ganduri, care plang unii pe umerii celorlalti. Suportul marelui public
diminueaza in raport direct cu timpul trecut. Tot mai putini sunt cei care care
isi mai amintesc de orori sau sunt interesati cum s’a scris istoria. Cum lumea
doreste sa uite ceea ce nu a fost frumos, incercarile de a evita greselile
trecutului prin publicatii si media in general se izbesc de faptul ca audienta
devine tot mai restransa atat datorita varstei tot mai avansate a celor
prejudiciati cat si interesului scazut fata de ceea ce este neplacut. De aceea
este necesar ca cei de astazi, si mai ales cei de maine, sa fie obligati sa
faca fata trecutului : un mijloc deosebit de eficace sunt memorialele pe
care ades nu le poti ocoli. Mai costisitoare de cat celelalte mijloace de
informare, acestea intampina insa pretutindeni greutati financiare. Mai bogata,
SUA este astazi bogata in memoriale, unele pentru un numar restrans de eroi,
altele in amintirea unei actiuni. Cunoscute in toata lumea sunt cel dedicate
Celui de al IIlea Razboi Mondial si cel al Veteraniulotr Razboiului din Korea
din capitala tarii. In Florida se
gasesc multe memoriale, de la cel dedicat Razboiului din Koreea, la cele ale
Eroilor Spatiului (Cape Canaveral si Miami), de la cel al finlandejilor rapusi
in razboiul cu URSS la cel al imigrantilor (ambele in Ft Worth). Recent a
aparut cel al celor cazuti in Irak (Ft. Lauderdale). Deosebit de impresionant
este cel a Holocaustului din Miami, asezat intr’un parc care cuprinde si un
muzeu.
Cu toate ca in SUA se afla milioane de refugiati
din cauza Comunismului, memorialul dedicat acestor victime intarzie sa devina o
realitate. Desi formal a fost aprobat de mai multi ani de catre Presedintele W.
Clinton, piatra de temelie inca nu i-a fost pusa : din cei $600,000 necesari s’au strans doar $300,000. Locul acordat este foarte bun, peste drum de
Centrul Juridic al Universitatii George Washington, cu vedere directa spre
Capitoliul SUA. Statuia urmeaza a fi o copie din bronz a statuii
« Democratiei » ridicata de studentii chinezi in Piata Tien An Men in
Beijing in 1989, monument inspirat dupa Statuia Libertatii din New York care
urmeaza sa aiba circa 3m inaltime. Intarzierea este cu atat mai surprinzatoare cu
cat dorinta publicului american de a ridica memoriale este
atat de intensa incat a trebuit sa fie legiferata. Intr’adevar, asezate ades la
marginea drumurilor, acestea constitue daca nu un primejdios locas de
reculegere, macar puncte de strangulare a traficului sau chiar de acumulare
deranjanta de flori si coroane care dupa un timp se ofilesc. Cu toate acestea,
guvernatorul Jeb Bush a semnat recent o lege permitand NGO sa instaleze
monumente militare sau memoriale in locurile de odihna care se afla dealungul soselelelor. In ceea ce
priveste
Cele doua memoriale pe care le-am vizitat in
Romania, cel de la Sighet si cel de la Pitesti, sunt o dovada ca dorinta de a
nu ignora trecutul este inca vie. Pacat insa ca sprijinul nu este
suficient : daca fiecare din cei care au patimit sau au avut o persoana
apropiata victima a comunismului ar contribui dupa puteri in memoria acestora,
am putea sa le imbunatatim, sau macar sa le intretinem. Personal, am ajutat
atat memorialul Victimelor Comunismului din Washington cat si cel construit de
Fundatia Culturala « Memoria » din Pitesti. Acesta din urma, este
asezat la vedere in apropierea faimosului lagar de reeducare. Din pacate, desi
am sugerat ca in jurul acestuia din urma sa se aseze, ca si in mai multe locuri
in SUA, caramizi cu numele rudeleor care au suferit, aceasta nu s’a realizat
inca. Raman convins ca aceste caramizi scrise, platite de familiile victimelor,
ar fi atat o amintire pentru urmasi, cat si o sursa de venit pentru
intretinerea memorialelor....
De ce nu s’a facut mai mult pentru memoria
victimelor gualgurilor si opresiunii : raspunsul pe care il dau multi este
ca ideea Comunismului nu a murit, ci propaseste. Dintr’un grup de state, a devenit o constiinta: « Communism isn’t a state, but a state
of mind ! »
Referinte
1. Buletinul
Oficial nr. 33 / 26.5.1949
2. Ioanitoiu C: Morminte fara Cruce , vol.2, p. 211, Coresi, Freiburg, 1983
3. The Black Book of Communism, editor Stephane Courtois et al, traducere din franceza de Mark Kramer si Jonathan Murphy, Harvard University Press.
4. Ionita N: Pitesti-Inversiune psihologica prin teroare. In: Experimentul Pitesti, Vol. 1, p. 127, Fundatia culturala “Memoria”, Pitesti 2003
5. Ionita N: Pitesti-reeducare prin teroare, Origini, 9-10, Septembrie-Octombrie, p. 11, 2002
6. Matasa CG: Curierul International, An V, Nr. 44, 13 Noiembrie 2003
7. In memoriam: Arhiepiscopul Ioan Ploscaru, Evocari si amintiri, Signata, Timisoara, 2001
8. Steinhardt N: Jurnalul fericirei, lucrare tradusa sub egida UNESCO, Arcantere, Paris 2000
9. Haney C: Psychology and the limits to prison pain: Confronting the coming crisis in Eighth Amendment Law; Psychology, Public Policy, and Law, 3, 499-588, 1997; The Psychological Impact of Incarceration; Implications for Post-Prison Adjustment, University of California, Santa Cruz, Decembrie 2001
10. Bonta J, Gendreau, P: Reexamining the Cruel and Unusual Punishment of Prison Life; Law and Human Behavior, 14, 347, 1990
11. Kuhner JT; Washington Times, Noiembrie 30, 2003
12. Feifer G: Russia: Rights group marks bolshevik anniversary with catalog of Soviet repressions, CDI Russia Weekly #230, 2003