SUB SEMNUL ORORII DEPLINE (3)

REEDUCARE - DEMASCĂRI - PROCESE

Întoarcerea din cruciadă

de Radu Gyr

^{Întâiul cruciat}

Trist geme cornul stinsei Cruciade.

Şi noi, betegi şi jalnici seniori,

ne poticnim sub platoşe schiloade,

în vechi armuri, cârpite strâmb cu sfori -

baroni şi prinţi care-au purtat în spate

Ierusalimul altor aurori.

Cu trupul supt de răni ce se usucă,

amari şi-nfrânţi ne-mpleticim în fier

câţi n-am murit sau câţi mai ştiu s-aducă

vreo ţandăra de chivără din cer;

pe-o umbră de mârţoagă, o nălucă,

pe-un ciob de scut, un ciot de cavaler...

Când am plecat demult în Cruciadă,

- Mai ştii, Bertrand? - eram numai lumini.

Se îmbulzea tot burgul să ne vadă,

ne troinea sub roze şi sub crini,

iar noi, pe armăsarii de zăpadă,

ardeam printre vasali şi paladihi.

Cetatea scânteia cu mii de feţe

şi ne-aşternea covor de borangic

sub strălucirea razelor semeţe

-îţi mai aduci aminte, Alberic?-

Cu fruntea-n cer, cu spada-n tinereţe,

încovoiam vecia ca pe-un spic.

Şi soarele bătea medalioane

pe scuturi şi pe suliţe-minuni.

Mulţimile vuiau şi, din balcoane,

madonele cu mâini de rugăciuni

ne surâdeau prin lacrimi ca-n icoane

ori ne-aruncau în uliţe cununi.

Şi-acum ne-napoiem o hâdă ceată,

pe piept cu câte-o urmă de blazon,

cu coiful spart, cu faţa sfâşiată,

sub zdreanţă unui rest de gonfalon,

strigoi de cruciaţi ce altădată

au fulgerat în zale de baron.

Şi cum povara-ntoarcerii ne frânge

pe cai ologi, în zale care curg,

convoiul de fantome parcă plânge

pornind încet spre vechiul nostru burg -

pe când, necucerit şi plin de sânge,

Ierusalimul scapără-n amurg.

O clipă numai porţile de-aramă,

sub care n-a fost dat să biruim,

se fac de foc şi-n urmă se destramă,

topindu-se în cerul lor sublim,

şi, tot mai jalnic, cornu-nfrânt ne cheamă,

tot mai departe de Ierusalim.

Al doilea cruciat

De ce, Gotfried, de ce ne înspăimântă

o rană-n piept şi-un hârb de scut beteag,

cât încă-n noi Ierusalimul cântă

şi mai păstrăm prăjina unui steag

sau când nobleţea-ntreagă stă, ne'nfrântă,

în sângele rămas pe zale cheag?

Şi dacă fu armura să se spargă,

tot mai suspini, nevolnic scutier?

Adună-mi trupul în platoşa prea largă,

din spada mea dă-mi ciobul de mâner

şi fă-mi pentru întoarcere o targa

din crengi cereşti şi verzi de palmier.

Presară-mi-o cu crini şi roze toată,

de multa lor mireasmă să mă-mbăt

ca-n burgul fermecat de altădată

ce ne-ngropa sub floare de omăt...

Aşa - cules pe targă-nmiresmată -

purtaţi-mă spre ţară îndărăt.

Şi ce-i de-am fost învinşi sub metereze?

Pe trup aceste biete sfâşieri

o veşnicie n-or să sângereze...

Cândva uita-vom marile căderi

şi braţele s-or ridica mai treze,

sfinţite-n mirul rănilor de ieri.

Ne-ntoarcem frânţi sub platoşe schiloade

sau poticniţi în zdrenţe de furtuni.

Dar mâine-n burgul nostru cu arcade

fecioarele cu ochi de rugăciuni,

zâmbind în cinstea altor cruciade,

ne-or împleti mai fragede cununi.

Şi mâine burgul iar o să se scoale

în cântece de calfe şi fierari.

Zburând, vor dănţui pe nicovale

săbii mai lungi şi suliţe mai tari

şi s-or zbârli din fulgere noi zale

şi noi potcoave pentru armăsari.

Şi iarăşi, spintecând albastre spaţii,

peste doi ani sau peste încă trei,

cu lănciite sus, în constelaţii,

cu platoşele evului în şei,

ţi-or sta în faţa porţii cruciaţii,

Ierusalime care nu ne vrei.

Şi vom veni mai mulţi din Soare-Apune:
şi cei de ieri, şi cei ce azi încă nu-i ştim.
Pe vechile morminte or să tune

noi cavaleri cu chip de heruvim,

şi ei sau alţii tot te vor supune,

strălucitorule Ierusalim.