Atacul brutalităţii asupra conştiinţei

Înainte de a face analiza celor petrecute în închisorile Piteşti, Gherla, Canal, Tg. Ocna, ţin să fac următoarele precizări:

Sunt unul dintre cei 3 sau 4 supravieţuitori care trecând prin „Demascări" şi aşa zisa „Reeducare" poate aduce precizări şi în ceea ce priveşte ultima înscenare a securităţii, din 1957, cu care s-a încheiat acest lung şir de crime, printr-un aşa-zis proces al „autorilor morali" ai „reeducării". De asemenea pentru o mai clară înţelegere a dimensiunii acţiunilor din închisorile amintite, am tratat această problemă în modul cum a fost abordat comunismul în volumele „HOLOCAUSTUL ROŞU" (1992 şi 1998) ale dlui Dr. Florin Mărtescu.

Analiza celor petrecute în închisorile Piteşti, Gherla, Canal, Tg. Ocna, Târgşor în perioada 1949-1952 nu poate fi desprinsă de tot ceea ce s-a petrecut în răsăritul Europei din 1917 în Rusia şi din 1944 în statele „predate" U.R.S.S.-ului.

Pentru a putea prezenta şi înţelege factorii care au stat la baza acestor „acţiuni" este necesar a puncta cu câteva citate caracteristica fundamentală a teoriei şi practicii marxist-leniniste şi anume: violenţa şi teroarea mergând până la criminalitatea organizată la nivel de stat Lenin: „voi ne-aţi provocat în octombrie la luptă; la această provocare noi vă răspundem cu teroare cu o întreită teroare; iar dacă va fi nevoie vom recurge la o şi mai amplă teroare" (V. I. Lenin GESA MONELTE WERKE — traducerea în limba germană ediţia a 4-a 1952 voi. XXXII p. 193).

ILIA EHREN BURG scria în foaia sa volantă intitulată „Ucide" (101): „Nemţii nu sunt oameni. Noi nu vom vorbi, noi vom omora! Ucide pe nemţii Nu te sfii, UCIDE!"

Generalul ceh INGR: „Când va veni ziua noastră, întreaga naţiune va urmări strigătul de război al husiţilor: Loveşte-i, ucide-i, nu lăsa pe nimeni în viaţă" (13 nov. 1944 B.B.C.).

Citatele pot fi enorm de multe şi toate converg către aceleaşi acţiuni de teroare. Vom mai reveni pe parcursul expunerii.

Răsăritul a fost incontestabil „ teatrul unui experiment" iar Piteştiul un segment al acestuia. El a fost un „Laborator", ale cărui rezultate şi metode trebuiau extinse în toate închisorile, apoi în întreaga ţară. Dar în acelaşi timp Piteştiul a reprezentat şi un „Fenomen". El a cuprins la cele două extremităţi ale sale, rezultatul efectului maxim la care se poate ajunge prin exercitarea unei terori permanente şi îndelungate, fizice şi psihice în acelaşi timp, după un minuţios şi „ştiinţific" program. La un capăt s-a produs o dezumanizare totală printr-o degradare psihică, morală şi fizică a elementului asupra căruia s-a acţionat, iar la celălalt capăt rezultatul torturii a fost martirajul. Sfinţi şi mucenici pe de o parte, monştrii pe de alta. Între cele două extreme s-au manifestat toate posibilităţile de comportament uman în faţa terorii şi torturii maxime şi continui. Acolo s-a experimentat acel principiu materialist: „cumulări lente cantitative, duc la salturi brusce calitative". Rezistenţa umană acumulând cantităţi uriaşe de tortură poate ajunge într-un moment dat la o clipă când cel torturat cedează psihic, moral şi fizic transformându-se din victimă în călău — cum se cerea de cel care îl tortura. Astfel s-au putut produce mutaţii psihice asemănătoare schimbării stării de agregare a materiei, când un metal sau un lichid se transformă în licihd sau gaz din momentul în care atinge punctul critic. Oameni care în condiţii normale de existenţă au dat dovadă de acte cu adevărat eroice, acum, supuşi torturilor şi presiunilor psihice permanente, timp de luni de zile sau ani, s-au transformat în „neoameni". Unii din „fericire" puţini dacă aceasta se poate numi aşa — nu şi-au mai putut reveni niciodată, părăsind această viaţă tot în condiţii tragice „oferite" de cei care îi folosise. Mă refer la cei care în „cazimca" de la Jilava, unde zidiţi de vii în celule construite special de criminalul regim şi-au aflat sfârşitul din această lume, rămânând în judecata „celui de sus", după ce fuseseră folosiţi ca martori falşi. Dar şi la cei care în urma torturilor de la Piteşti nu au rezistat, o parte din ei dar nu cei mai vinovaţi sau mai exact nu singurii vinovaţi — fiind preluaţi de securitate în anchete după 1952 şi care au clacat.Acestora securitatea le aplică un diabolic şi criminal regim de tortură, determinându-i să afirme că atrocităţile comise în închisori s-au făcut din „ordin legionar". Apoi îi trimite în faţa plutonului de execuţie.

Citez în sprijinul celor mai sus afirmate câteva fraze din „Procesul verbal de Interogatoriu" luat deţinutului Juberian Constantin la data de 28 ianuarie 1954.

ÎNTREBĂRI: „Ai fost forţat de cineva să te sinucizi? — Prin faptul că nu ţi se pun în sarcină fapte ce nu-ţi aparţin cât şi prin faptul că nu ai fost întrebat decât despre faptele criminale pe care le-ai săvârşit, dovedeşte că încercarea de a te sinucide ai făcut-o tocmai în scopul de a nu răspunde cinstit în faţa organelor de anchetă şi a ascunde atât faptele tale cât şi pe ale altora de aceeaşi categorie cu tine! Aşa a fost treaba?"

RĂSPUNS: „Prin încercarea mea de a mă sinucide nu am căutat să ascund faptele mele şi nici pe ale altor elemente împreună cu care am activat, ci această încercare de sinucidere am făcut-o pentru a termina cu viaţa."

Câtă tortură fizică şi psihică s-a putut acumula de-a lungul anchetelor în fiinţa şi conştiinţa acestui om ca să încerce să-şi pună capăt zilelor?!

Continuând analiza celor petrecute în închisorile amintite, apelând la aparatul de teroare cel mai sângeros din istoria lumii, se pun întrebările fireşti valabile atât pentru „Experimentul" comunist cât şi pentru „Laboratorul" său Piteşti şi anume:

— Cine a conceput satanicul „experiment"?

— Cine au fost autorii proiectului?

— Cine au fost executanţii?

— Cine au fost sprijinitorii din umbră?

— Cine au fost colaboratorii?

— Care a fost scopul organizării unui asemenea „experiment"?

Pentru a putea răspunde la primele două întrebări începem prin a face câteva precizări.

Sistemul comunist ultracentralizat nu permitea iniţiative personale, totul desfaşurându-se într-o perfectă respectare a erarhiei, şi a unei discipline oarbe: nimeni nu execută nimic fără ordin, iar după executare urmează raportarea în amănunţime asupra aducerii la îndeplinire a acestuia.

După 1945 ţara noastră s-a „bucurat" de o dublă guvernare, care în esenţă era de fapt una singură. Guvernul şi conducătorii marilor instituţii centrale, în calitate de simpli executanţi, pe de o parte şi consilierii sovietici care îi dublau la toate nivelele pe de altă parte. Aceştia din urmă transmiteau directivele primite de la Moscova şi vegheau la strica lor execuţie.

Vârful piramidei organizatorice era constituit de „ Comitetul Central PCR" sau „PMR şi organul său represiv, securitatea, aceasta având însă „privilegiul" de a le controla şi pe primele.

Ambele organisme se aflau desigur sub directul control sovietic.

În felul acesta ştiind structura organismelor statale la acea oră, răspunsul firesc la cele două întrebări iniţiale „Cine a conceput satanicul experiment? " şi „ Cine au fost autorii proiectului ? " este: „ Comitetul Central al P. C.R. " sau „PMR " respectiv „ Biroul său politic" şi în acelaşi timp securitatea, iar peste ambele Consilierii Sovietici cu experienţa lor de 30 de ani (\ 917-1947) deloc neglijabilă.

Din documentele apărute în ultima vreme, inclusiv monumentala lucrare „Holocaustul Roşu" autor dr. Florin Mătrescu", reiese clar experimentarea în spitalele de psihiatrie din Rusia a procedeelor de alienare psihică şi „spălarea creierelor" pentru opozanţii comunismului.

În continuare voi cita din „manualul de instrucţiuni privind războiul psihopolitic", „Spălarea Creierului", „Complotul Psihopolitic al Comunismului". Volumul a apărut sub redactarea scriitorului PAN IZVERNA, a traducerii din americană a doamnei MIOARA IZVERNA şi prefaţarea d-lui SERGIU GROSSU. Cartea editată de JOHN KEATS alias KENNETS GOFF fost membru al Partidului Comunist din America în perioada 1936-1939 conţine cuvântul adresat de BERIA în 1936 studenţilor americani de la Universitatea Lenin. „Menirea Psihopoliticii este, în prima etapă, aceea de a organiza supunerea şi de a orienta scopurile pe care aceştia trebuie să le urmărească şi, apoi, aceea de a menţine starea de supunere prin anihilarea acţiunilor persoanelor şi personalităţilor care ar putea să îndrepte grupul spre nesupunere".

După enunţarea rolului Psihopoliticii, le spune tinerilor: „în cazul când în grupurile de tineri există lideri puternici, agentul psihopolitic poate să acţioneze în mai multe feluri, folosindu-se de ei sau îndepărtându-i. Dacă liderul vizat, băiat sau fată, urmează să fie folosit, caracterul său trebuie schimbat cu grijă, îndreptându-1 spre căi criminale, după care urmează să fie ţinut sub control prin şantaj sau prina alte mijloace". Metoda cum se va vedea mai departe a fost aplicată de administraţia închisorii Piteşti, începând cu vara anului 1949.

Citez mai departe.

„De exemplu un soldat căzut prizonier poate fi maltratat, înjosit şi umilit până e adus într-o asemenea stare încât chiar şi cel mai neînsemnat gest al celor ce l-au chinuit îl va face să tremure de frică. El se va supune fără crâcnire sau îşi va schimba simţămintele şi credinţele la prima vorbă poruncitoare a asupritorilor săi. Dacă este degradat până la limita necesară prizonierul poate fi făcut să-şi ucidă chiar şi compatrioţii aflaţi în acelaşi lagăr cu el. Apreciez că acest paragraf nu necesită comentarii.

„Omul — se spune mai departe — nu trebuie să mai creadă despre sine sau despre cei din jurul său că ar fi apţi de «rezistenţă spirituală» sau de sentimente nobile." De aceea se spune în continuare:

"Religia trebuie să fie socotită demodată, prin îndoctrinare psihopolitică demonstrându-se că nu există suflet şi că Omul e un animal. Mincinoasele mecanisme ale Creştinismului l-au făcut pe om să săvârşească, fără nici un rost, tot felul de acte de bravură spunând oamenilor că există o viaţă de apoi, teama lor de urmările pe care le-ar putea avea actele de curaj, făptuite de ei în timpul vieţii, a scăzut mult. Dacă vrem ca poporul să asculte de ordinele noastre fără să crâcnească, această teamă trebuie mult mărită. Aşadar, credinţa în Biserică trebuie să dispară şi puterea Bisericii trebuie anihilată pas cu pas.

În programul său de degradare a Omului, agentul psihopolitic trebuie să se ocupe de fiecare familie profund religioasă şi să-i provoace unuia dintre membrii ei o stare de nevroză sau de nebunie, după care să susţină că această nevroză sau psihoză este rezultatul credinţei religioase a celui bolnav. Religia trebuie să devină sinonimă cu nevroza sau psihoza. Oamenii profund credincioşi vor fi consideraţi din ce în ce mai puţin responsabili de propria lor sănătate mentală şi vor fi trecuţi, din ce în ce mai mult în grija agenţilor psihopolitici".

Voi încheia citatele cu cel de la pagina 84.

"Populaţia trebuie convinsă, prin diferite metode că bolile mentale pot fi tratate numai prin şoc electric, tortură, lipsuri de toate felurile, umilire, discreditare, violenţă, mutilare, ucidere şi administrarea pedepsei sub toate formele ei".

O dacă conceput şi cunoscut programul diabolicului experiment urmează să trecem la faza următoare şi anume punerea lui în aplicare.

CINE AU FOST EXECUTANŢII?

Aceştia au fost în ordine erarhică: Conducerile MINISTERULUI DE INTERNE, A SECURITĂŢII a DIRECŢIEI PENITENCIARELOR precum şi a administraţiei PENITENCIARELOR implicate.

Este arhicunoscut faptul că până la ministrul Marin Jianu din Ministerul de Interne, la generalul NICOLSKI, coloneii CZELLER, SEPEANU, DULGHERU (Dullberger), CONSTANTINESCU — inspector — NEMEŞ ALBON, toţi aceştia s-au făcut vinovaţi de conducerea şi executarea criminalului „Experiment". Ultimul citat mai des col. ALBON felicită la canal pe cei care l-au torturat pe doctorul SIMIONESCU împuşcat între „sârme". Doamne! Aceasta seamănă cu felicitarea minerilor" după devastarea Capitalei în 13-15 iunie 1990.

O întreagă pleiadă de conducători ai Securităţii şi ministerului de Interne nu numai că nu au fost străini de acţiunile ce se desfăşurau la Piteşti, Gherla, Canal, Tg. Ocna, Târgşor, dar au fost executanţii direcţi ai ordinelor superioare, supervizând aducerea lor la îndeplinire. Mutările deţinuţilor de la un penitenciar la altul, s-au făcut dirijat, organizat, şi în perfectă cunoştinţă.

Aceştia ajunşi de la Piteşti la noile pe penitenciare, erau preluaţi de conducerile administrative şi politice care le amenajau apoi camere speciale pentru acţiunea de „Demascare - Reeducare". Mutările de la o celulă, sau cameră, la alta, cum era şi firesc, le făcea conducerea închisorii în funcţie de „stadiul" în care se afla deţinutul în cadrul „Experimentului".

La Piteşti, acţiunea s-a început cu concursul şi în prezenţa directorului închisorii Dumitrescu ALEXANDRU şi a gardienilor: MÂNDRUŢĂ, LĂZĂROIU, GEORGESCU, DINA, NISTOR. Oficiantul sanitar CIOLTAN ridică pe deţinutul NIŢĂ omorât în bătăi ca şi pe ceilalţi asasinaţi sau sinucişi. Doctorul penitenciaruui, Ionescu, eliberează certificate de deces false, iar ofiţerul politic MARINA supraveghează şi coordonează împreună cu directorul DUMITRESCU ALEXANDRU întreaga acţiune.

La Gherla torturează în bătăi gardienii: VĂŞCANU, NICHI DĂNICĂ, LAZĂR SIMION, GABOR TIBERIU. Doctorul penitenciarului, BĂRBOSU, face acelaşi oficiu ca la Piteşti, eliberând certificate false, iar ofiţeri politici AVĂDANEI şi SUCEGAN conduc şi urmăresc întreaga desfăşurare a „Demascărilor".

Toţi ofiţerii politici au pus la dispoziţie în celule, hârtie şi creioane — care de fapt erau total interzise de regulamentul închisorilor—în scopul obţinerii de informaţii despre persoanele nedeclarate în timpul anchetelor de la securitate. Tot ei au urmărit mersul şi evoluţia torturilor, dirijând mutarea deţinuţilor dintr-o celulă în alta. Menţinând permanenta legătură cu forurile superioare ofiţerii politici în momentul primirii dispoziţiilor din partea acestora de mutarea deţinuţilor de la un penitenciar la altul, selectau pe cei care urma să fie transferaţi. O dată ajunşi la noile penitenciare, ofiţerii politici îi preluau pe cei „reeducaţi" oferindu-le camere speciale unde aveau loc torturile.

Elementele succint prezentate până în prezent, ne duc clar la concluzia categorică că „Experimentul" „Demascare-Reeducare" a aparţinut în exclusivitate aparatului politic şi administrativ al Statului sprijinit de consilierii sovietici care îi dirijau, îndrumau şi supravegheau.