PROCESUL (1)

Transportul, îmbrăcămintea, starea de spirit

Am fost transportat pe data de 5 noiembrie 1954 de la închisoarea Ramnicu Sărat la închisoarea Malmaison din Bucureşti.

A doua sau a treia zi mă pomenesc că intră în celulă gardienii, mă leagă la ochi, îmi leagă mâinile la spate şi mă aşează pe un scaun. În poziţia aceasta m-au bărbierit şi ferchezuit. Apoi mi-au dat un costum de haine vărgate nou nouţ. În continuare - tot legat la ochi şi la mâini - am fost introdus într-o dubă şi trasportat la un Tribunal militar din Bucureşti, care era instanţa pentru trupele de securitate.

Aşa m-am trezit, spre surprinderea mea, direct în boxă alături de încă 21 de inşi, cu mine 22. Cum naiba !? - ziceam eu în sinea mea. Am fost instruit să fiu martor, iar acum mă pomenesc acuzat. Această surpriză nu m-a demoralizat, ci mi-a ridicat moralul, întarindu-mă.

Cei din boxă eram extrem de strajnic păziţi. Am fost orânduiţi tot un deţinut şi un gardian. Greu se putea comunica.

Prinzând un moment de neatenţie al gardienilor, i-am zis discret de tot lui Juberian:

-Să văd acum pe unde scoateţi cămaşa ?

Juberian mi-a răspuns la fel de silenţios:

- E o formalitate.
Eu i-am zis din nou:

- Adu-ţi aminte de procesele lui Buharin, Zinoviev, Kamenev, Tuhacevschi...

N-a mai schiţat nici un răspuns, căci nu era posibil.

Ocupam primul loc din stânga. Deci, stăteam pe banca şefilor.

Te pomeneşti că aceştia îmi acordă onoarea de a mă face şef de lot!?

Nu era deloc o întâmplare acest aranjament, căci după ce a făcut din nou apelul, eu eram primul pe listă. Deci, nu era glumă.

Dacă Ţurcanu era al patrulea în ordine, el "ruşinea speciei umane" şi care cu siguranţă va primi un glonte în căpăţănă, atunci eu care sunt fruntea, cu certitudine voi fi jupuit de viu sau, în cel mai bun caz, tras în ţeapă.

Aranjamentul mişelesc făcut de Securitate mi-a revigorat forţele ce le credeam pierdute.

Îmbrăcămintea avea un rol important în acest proces. Ea producea o sugestie asupra celorlalţi coinculpaţi şi chiar asupra publicului (securist) cu care sala de şedinţe era pună până la refuz.

Am fost îmbrăcat în haine noi anume ca să se observe de la o poştă că eu sunt şeful lotului. In plus, eram şi cel mai înalt de statură din întreg lotul.

Dintre toţi cei strânşi în boxă de laţul Diavolului, unul nu avea nici o tangenţă cu cei din banca acuzaţilor. Acela era avocatul NICOLAE COBÂLAŞ.

Cobâlas n-a stat nici măcar o zi la închisoarea Piteşti. De la închisoarea

Suceava a fost dus direct la Aiud. De la Aiud a fost adus - ţintă - în boxă fără nici o anchetă prealabilă. El a fost introdus în această înscenare şi sacrificat numai pentru ca Securitatea să "dovedească" că ar fi existat - chipurile - un "comandament legionar" în închisoarea Suceava.

În boxă mai erau: Eugen Ţurcanu, Constantin Juberian, Nuti Pătrăşcanu, Cornel Pop, Mihai Livinschi, Stoian Ion, Alexandru Popa, zis "Ţanu", Grigore Romanescu, Ion Puşcaşu şi alţii până la numărul de 22.

Pe faţa inculpaţilor nu se vedea nici o prevedere rea sau bună. În curând se va vedea, căci în sală a intrat completul de judecată.

Preşedintele completului de judecată era generalul Petrescu. O scorpie veche, păstrată din vechiul regim. El a fost sub regimul lui Antonescu directorul penitenciarelor şi judecător militar care a condamnat sute de legionari. Acum s-a pus total în slujba Ocultei comuniste.

Preşedintele, plin de emfază, cu ochii injectaţi de furie, anunţă şedinţa deschisă.

De la început a făcut cunoscut pentru toată lumea că dosarele vor fi judecate după un decret (decretul 199/1950) care prevedea pedepsirea actelor de acest gen cu o pedeapsă de la 5 ani până la pedeapsa cu moartea. Mai ales moartea.

Crunt şi fără ruşine, mai aduce la cunoştinţa inculpaţilor că pedepsele vor depinde de modul cum acuzaţii se vor comporta în timpul procesului. Le sugera inculpaţilor că dacă vor susţine regizarea făcută de Securitate, vor avea circumstanţe atenuate.

La auzul acestei mârşăvii, cu care urma să fie pedepsită o altă ticăloşie, pe majoritatea i-a apucat tremuriciul. Le săreau genunchii cum încă nu mi-a fost dat să văd vreodată. Aveam impresia că le ajungeau până în dreptul feţei.

Era normal. Cei mai mulţi fuseseră robotizaţi în torturi. Ei aveau conştiinţa schimbată. Erau convinşi că pentru ce au făcut nu puteau fi decât recompensaţi. Dar acum vălul minciuni a fost smuls cu asprime... Groaza şi spaima au pus stăpânire pe dânşii.

Sala era arhiplină de oameni, toţi în civil.

Uşor mi-am dat seama că această mulţime formată din bărbaţi şi femei erau până la ultimul securişti ce fac şcoală pe viu.

Nu era timp de lamentări. Trebuia să mă orientez cu rapiditate. Mulţi din cei în legătură cu care am fost anchetat lipseau din boxă. Nu vedeam cum va putea fi aplicată regia de mine ştiută. Şi iarăşi ziceam în mine: Probabil că sunt şi alte loturi, iar eu am fost instruit în avans. Poate că pe parcurs ceva s-a schimbat.

Curajul îmi sporea. Înainte de a începe procedura judecăţii m-am ridicat în picioare şi am cerut să mi se dea cuvântul. Preşedintele a refuzat, gardienii m-au admonestat. Nici eu nu m-am lăsat şi am insistat. Preşedintele a zis:

- Spune, ce vrei ?

- Cer să fiu scos din această uniune de tenebre, iar în locul meu să fie adus completul de judecată şi procurorul. Eu să fiu adus ca martor al acuzării.

- Bine, bine. Stai jos !

- M-am simţit răcorit. Orice dârzenie, fie cât de mică, conta în cazul acela.

Actul de acuzare

Actul de acuzare glăsuia cam astfel:

- Aceste elemente sunt duşmani ai poporului. Încarceraţi ca legionari - criminali înnăscuţi - au fost verificaţi, selecţionaţi şi bine formaţi pe parcurs la şcoala crimei. Microbi şi gonococi ai imperialismului american.

În srtăinătate, Horia Sima- conducătorulacestor bande -a luat legătura cu CIA-ul american, făcând un plan de compromiterea Partidului Comunist Român şi a politicii sale "umanitare". Planul a fost transmis în ţară unui aşa zis "comandament legionar"... S-a dispus ca în închisori să se ducă o acţiune de sancţionareîn forma cea maibarbară a celor carevor încerca să îmbrăţişeze ideologia comunistă...

Odată puşi în libertate, legionarii ar fi avut ordin să răspândească zvonul că Partidul Comunist şi Securitatea au făcut aceste crime spre a fi compromise aceste instituţii în faţa opiniei publice naţionale şi internaţionale.

În continuare actul de acuzare încerca să demonstreze că "tactica" de pedepsire a trădătorilor în Mişcarea Legionară este un principiu suprem... Cu cât eşti mai vechi membru al Mişcării Legionare cu atât eşti mai hotărât să pedepseşti pe cei care ar fi îndrăznit să manifeste liber altă opinie.

A citat câteva versuri din cântece legionare:

"Răsplata luptei laurii vor fi"

"Iar trădătorul moarte."

(Cântecul a fost compus tocmai de un trădător : M. Stelescu) apoi a continuat cu citarea unui alt cântec legionar:

"Pentru trădători, misei şi trădare"

"Azi vrem gloanţe şi vrem ştreang, răzbunare"

"A sosit viforniţa cea mare"

Răzbunare"

După ce a făcut afirmaţia că legionarii sunt criminali înnăscuţi, m-a dat exemplu pe mine:

- Toate aceste lucruri se confirmă în cazul lui Voinea Octavian. Tatăl său a fost legionar încă din 1924 şi a murit împuşcat la 22 septembrie 1939. Fiul său, Voinea Octavian, este legionar la a doua generaţie. Acesta are germenele crimei în sânge încă din faşă. Nici o acţiune de îndreptare a lui nu este posibilă.

Apoi a mai trăncănit ceva la adresa lui Costache Oprişan, Iosif V. Iosif şi Dragoş Hoinic (care nici nu erau în boxă).

A încheiat lungul act de acuzare cu un fel de caracterizare a lui Ţurcanu: Prin Ţurtanu - element deosebit de activ şi fanatic - au fost recrutaţi alţi schingiuitori cu multă iniţiativă în ce priveşte terorismul legionar -prea bine cunoscut - şi astfel adevăraţii autori, care acum se găsesc în boxă, n-au putut fi deconspiraţi decât cu mare greutate. Urmare dezvoltării echipei de terorişti într-o disciplină perfectă, Ţurcanu si-a dat examenul de maturitate legionară .

Audierea martorilor

În ce priveşte audierea martorilor, aceasta a fost o situaţie tragi-cornică... Erau două categorii de martori:

- în prima categorie intrau martorii special instruiţi, care nu aveau libertatea să spună ceea ce ştiau, ci numai varianta pe care anchetatorii au voit-o şi le-au imprimat-o prin schingiuiri şi sute de repetiţii.

- în cea de a doua intrau acei martori care relatau doar faptele de groază. Adică torturile la care au fost supuşi.

Chiar şi celor care aveau misiunea (respectiv permisiunea) de a relata numai faptele, preşedintele Tribunalului (generalul Petrescu) încerca să le pună întrebări mişeleşte ticluite din care ar fi trebuit să rezulte existenţa "comandamentului legionar".

Cu toate insistenţele preşedintelui, absolut nici un martor din această categorie n-a confirmat existenţa unui "comandament legionar".

Din cauza emoţiei, unii martori, în faţa instanţei de judecată, au amestecat varianta imprimată în creier de Securitate cu adevărul pe care martorul îl cunoaşte mult mai bine (ca orice adevăr), făcând astfel confuzii tragi-comice. A fost cazul preotului papken keropian. La locul potrivit voi reda integral depoziţia acestui martor.

Fiecare inculpat avea cel puţin doi martori împotriva sa. Mai exista o seric de martori care priveau procesul în ansamblul lui.

Au depus mărturie o serie de ţărani şi muncitori, oameni cu suflet deosebit de curat pe care i-au îngrozit bestialităţile comise împotriva lor în închisoarea Gherla.

Oricât a încercat Securitatea să-i dreseze şi să le imprime în minte noţiunea de "comandament legionar", n-a reuşit. Oricât a încercat preşedintele Tribunalului să-i întoarcă pe dos cu întrebări meschine, aceştia au ţinut-o pe a lor, cea dreaptă şi bine ştiută. Ţăranii şi muncitorii nu puteau fi duşi uşor de nas cu fel de fel de şarlatanii cărora, uneori, intelectualii uşor le cad pradă.

Ţăranii şi muncitorii ţineau bine minte că gardianul i-a scos din celulă şi i-a condus în camera de tortură. Ei n-au uitat cum au raportat cu disperare gardienilor şi directorului că sunt torturaţi... Rezultatul plângerilor lor n-a fost decât o şi mai bestială tortură şi înăsprire a terorii de fiecare clipă.

Iată ce au declarat câţiva din ţărani:

- Am fost dezbrăcaţi în pielea goală sub ploaia de lovituri ale schingiuitorilor. Cu toţii am fost obligaţi să ne aşezam în cerc pe patru labe, unul în spatele celuilalt. Cu degetul trebuia să scoatem materii fecale din rectul celui din faţă şi să le mâncăm...

Fiecare ţăran sau victimă oarecare a fost botezat cu un nume de sfânt: Tu eşti Sfântul Sisoe, tu eşti Sfântul Ion, Tu eşti Sfântul Mihai... Cu aceste nume erau strigaţi când erau chemaţi la tortură, urmărindu-se imitarea martiriului sfântului respectiv...

Un martor deosebit de ceilalţi a fost preotul, de origine armean din Constanţa, PAPKEN keropian (despre care am amintit într-un capitol anterior).

Acest preot era un om cult. Un adevărat cărturar. Absolvise trei facultăţi, cunoştea şapte limbi străine, printre care latina, greaca veche, ebraica şi slavona. Avea două doctorate...

Preşedintele Tribunalului a ticluit întrebările mişeleşte, ca preotul să-i confirme existenţa "comandamentului legionar". N-a reuşit, deşi a întrebuinţat toate vicleniile posibile. Atunci a luat-o de la capăt punându-i întrebările astfel:

- Ai fost la închisoarea Gherla ?
-Da, am fost.

- Şi ce ai văzut acolo ?

- Am fost torturat de "comandantul legionar" căpitan Gheorghiu şi de "comandantul legionar" Miki Marcu.

Căpitanul Gheorghiu nu era altcineva decât Comandantul închisorii Gherla - din acea perioadă - şi comunist bine verificat de Ocultă. Miki Marcu era un gardian cu grad mic, de origine etnică evreu. Gradul era de caraliu, dar puterile de comandant de armată.

La această relatare a martorului, în care se vedea presiunea Securităţii de a imprima limbajul securist deţinuţilor martori, aceştia au încurcat borcanele...

S-au văzut zâmbetele pe faţa membrilor completului de judecată, iar în sală s-a produs rumoare.

În continuare, preotul a relatat întreg martiriul la care a fost supus în închisoarea Gherla.

În ce mă priveşte pe mine, l-am avut drept martor acuzator pe vechiul şi bunul meu prieten şi camarad de la Politehnică, Octavian Tomuţă.

Tomuţă a fost complet răvăşit în torturile de la închisoarea Piteşti. Iată cum a fost audiat:

- Ai fost la închisoarea Piteşti ?
-Da, am fost.

- Ce ştii despre Voinea Octavian ?

- Voinea Ocavian a fost şeful "comandamentului legionar" din închisoarea Piteşti. A recrutat pe Ţurcanu şi pe alţi călăi ca să ne tortureze.

(Reproducea exact varianta Securităţii, care i-a fost repetată de sute de ori în cei doi-trei ani de anchetă).

Eu am cerut imediat să-i pun o întrebare martorului , deşi se vedea că nu se admite a se pune nici un fel de întrebări de teama să nu se strice "poezia". Preşedintele, probabil, crezând că acesta nu se va fâstâci, a încuviinţat. Am pus următoarea întrebare martorului:

- Să spună martorul ce mi-a făcut mie Ţurcanu şi ce anume mi-a zis în camera 4 spital, unde eram supus torturilor ?

Preşedintele i-a dat cuvântul, iar bietul Tomuţă începu:

- Voinea a fost torturat, Voinea a fost chinuit îngrozitor... Apoi o lua de la capăt: Voinea a fost torturat, Voinea a fost chinuit îngrozitor...

Pur şi simplu se dereglase, repetând mereu acelaşi lucru. Atunci preşedintele a zis:

- Luaţi-l şi scoteţi-l afară.

În felul acesta, Octavian Tomuţă a fost scos din sală fără să fi semnat măcar declaraţia de martor.

După ce 1-a scos pe Tomuţă din sala, preşedintele s-a umflat în pene luându-şi alură de generalism şi a zis:

- Singur că da. Asta-i metodă legionară, ca şeful să se dea exemplu anume ca să vadă şi ceilalţi că trebuiesc suportate toate torturile numai ca umanul regim comunist să fie compromis. În acelaşi timp Voinea dădea pildă de felul cum se respectă legea tăcerii legionare.

Cu asta chiar că "mi-a rupt gura".

Rechizitoriul procurorului

Procurorul era un evreu maghiar, cu grad de maior. La început a repetat actul de acuzare care a fost îmbogăţit cu declaraţiile date de acuzaţi, atât în faza de anchetă cât şi la interogatoriul instanţei (care s-a făcut separat pentru fiecare deţinut în parte).

Abia cu această ocazie (şi în exclusivitate) am luat cunoştinţă de ceea ce-au declarat la interogatoriu ceilalţi coinculpaţi şi ce anume este scris în declaraţiile de la dosar.

Iată ce am reuşit să prind din "zbor":

Punctul de vedere al călăilor deţinuţi :

În timpul anchetei, Ţurcanu a fost singurul dintre toţi deţinuţii acuzaţi care nu a acceptat să declare că ceea ce a făcut el ar fi fost o activitate legionară.

El a susţinut tot timpul că acţiunea lui a fost făcută din ordinul Partidului Comunist Român şi al Securităţii pentru a distruge pe "bandiţii legionari" şi a da oameni reeducaţi societăţii. A susţinut în faţa completului de judecată că el a îndeplinit o "misiune istorică", cu care a fost însărcinat -mult mai înainte de a fi arestat - de către Partidul Comunist.

De reţinut că toate acestea le-a susţinut în timpul anchetei. La interogatoriul din cadrul procesului şi-a menţinut acelaşi punct de vedere (care - de altfel - era şi realitatea).

Ceilalţi călăi şi-au însuşit puncul de vedere al Securităţii. Aceştia au fost ademeniţi de anchetatori cu gogoriţa că vor fi recompensaţi după merit şi puşi în libertate. Pentru a obţine aceste "favoruri" ei trebuiau să declare că masacrul l-au săvârşit din ordinul "comandamentului legionar". Toate acestea nu sunt decât nişte "formalităţi" în vederea înmormântării definitive a Mişcării Legionare.

Din propria mea anchetă mi-am dat seama cum au decurs celelalte anchete.

Tot din rechizitoriul procurorului am aflat că Ţurcanu s-a întâlnit cu tartorii creaţi de dânsul în închisoarea Ploieşti.

Această "întâlnire" a fost pusă la cale de Securitate şi a făcut parte din "regia" procesului. Ţurcanu i-a întrebat pe ceilalţi:

- Ce aţi făcut în această anchetă ?

- Am susţinut că am primit ordin din partea "comandamentului legionar".

- Sunteţi nişte tâmpiţi. V-aţi dat pe mâna Securităţii.

Procurorul a acceptat această fază punând mare preţ pe discuţiile deţinuţilor, dându-le următoarea interpretare:

-Aţi văzut tovarăşe prşedinte ?! Ţurcanu i-a acuzat pe ceilalţi inculpaţi "că au călcat consemnul" şi au deconspirat activitatea "comandamentului legionar".

Atât de diabolică a fost fantezia, regizorilor acestui proces, încât i-au întins acea momeală lui Ţurcanu şi acesta a muşcat din ea fără să bănuiască ce au pus la cale stăpânii lui.

Deja aveam o imagine clară a întregii înscenări, chiar dacă n-am participat la interogatoriul lui Ţurcanu şi a celorlalţi călăi.

În final procurorul a tras următoarele concluzii:

- Aceştia nu sunt oameni. Pentru prima oară se întâmplă aşa ceva în omenire şi în istoria penitenciarelor. Nu există altă cale decât condamnarea la moarte a tuturor.

Se vedea din toate acestea că regizorii procesului, inclusiv instanţa de judecată, aveau conştiinţa gravităţii faptelor săvârşite de regimul comunist, fapte pe care acum încercau să le arunce în spatele victimelor.

Procurorul s-a ambalat atât de mult în argumentaţii şi se prefăcea atât de pătruns de minciunile pe care le deborda, încât se înroşise la faţă.

L-am văzut clipind ca şi cum ar lăcrima. A scos batista din buzunar, o batistă mare, aproape cât un prosop, cu care a mimat ştergerea lacrimilor şi şi-a mai suflat şi nasul care a răsunat zgomotos în liniştea sălii ca o trompetă spartă.

- Tovarăşe preşedinte, despre o reeducare la aceşti criminali nu poate fi vorba. Li s-a acordat o şansă pecare ei au folosit-o de pe poziţii legionaro-criminale.

Apoi s-a adresat în exclusivitate instanţei cu următoarele cuvinte:

- Clasa muncitoare a oferit mari salarii unor persoane. Au fost plătiţi şi compensaţi cu favoruri pentru a reeduca acest tineret rătăcit. Dar aceşti salariaţi, în care partidul şi guvernul au avut atâta încredere, au dat dovadă de lipsă de vigilenţă. Aceasta, din cauza unor mentalităţi învechite, burgheze.

Procurorul a propus ca toţi acei angajaţi ai regimului să fie aduşi în faţa instanţei de judecată şi pedepsiţi pentru că "nu au supravegheat" pe deţinuţi "acceptând" asemenea crime şi orori.

Se vedea cum se conturau alte înscenări pentru proprii lor oameni docili şi veşnic morcoviţi. Bănuiam că în sală se găseau şi unii vizaţi de ameninţările procurorului. Era o satisfacţie. Un fel de "să moară şi capra vecinului"...

Aşa a luat sfârşit cea mai importantă parte a procesului a celei mai oribile înscenări cunoscută de istorie. Această nemernicie a întrecut cu mult înscenările făcute de "'tătucu" Stalin împotriva duşmanilor săi.

Apărarea

Eu am refuzat orice apărare din oficiu pe motiv că n-am avut acces la dosar. Cu acest refuz s-a trecut la al doilea acuzat.

Inspiratul refuz mi-a dat satisfacţie, deoarece, avocaţii s-au grăbit să afirme în cor că "în faţa unor asemenea orori, nu au ce apăra". Atâta le-ar fi trebuit să încerce...!

Ultimul cuvânt

În calitatea de şef declarat al lotului, am fost primul care am vorbit: Mi-am menţinut susţinerile de la începutul procesului. L-am acuzat pe Ţurcanu, caracterizându-1 ca pe un tip lombrozian. Ceea ce a făcut el este în afara oricărei imaginaţii. Am cerut preşedintelui să-şi explice dacă mai cunoaşte un caz în istorie în care un şef- cum am fost eu declarat de Oculta comunistă - a dat ordin ca (el şeful) să fie flagelat?

Am avut tăria să-i zic că sunt o victimă a crimelor făcute de Securitate, iar prin acest proces am devenit un "ţap ispăşitor".

Am cerut achitarea.

A urmat Cobâlaş, bărbatul care nici n-a fost la Piteşti şi care nici măcar n-a auzit ce s-a întâmplat acolo. S-a pomenit dintr-odată târât într-o înscenare murdară, în care toată lumea trebuia să fie condamnată la moarte. Cobâlaş a fost introdus în proces numai pentru ca Securitatea să dovedească existenţa unui "comandament legionar" la închisoarea Suceava, al cărui şef - chipurile- ar fi fost dânsul.

Cobâlaş a zis la ultimul cuvânt:

- Am fost martor spectator in acest proces la un lucru ce s-a întâmplat in afara razei ochilor si urechilor mele. Pot să zic că mulţumesc Securităţii că mi-a dat posibilitatea să iau cunoştinţă despre ce ar fi trebuit şi ar fi dorit Securitatea să declar că aş fi avut de gând să fac.

Cu asta a tăcut luând loc pe bancă.

Aşa, total nevinovat, a fost şi el condamnat la moarte şi executat la data de 17 decembrie 1954, alături de alte victime în fruntea cărora s-a găsit unicul vinovat, Eugen Ţurcanu, agent al Securităţii.

I s-a dat cuvântul lui Dan Dumitrescu. Sufletul acestuia a fost complet distrus în Piteşti...

Pe banca acuzaţiilor nu se mai găsea bărbatul dârz de altă dată, ci un robot a cărui conştiinţă a fost întoarsă şi care nu cunoştea decât formulele cu care a fost intoxicat piin torturi la închisoarea Piteşti şi apoi prin sute de repetiţii în cei doi- trei ani de anchetă. Iată ce a zis:

- Am fost crescut in preajma unchiului meu Butnaru, comandant legionar, învăţând tot tipicul Mişcării Legionare. Am învăţat să fiu criminal, numai că n-am avut mediul prielnic de desfăşurare. În Piteşti am făcut şi eu ce am putut...

Au luat cuvântul şi ceilalţi inculpaţi. Unii dintre ei au zis:

-In mod sincer am crezut că înmormântez Mişcarea Legionară şi abia acum imi dau seama că - in realitate -am executat un ordin al "comandamentului legionar" şi că am fost manipulat. (Socoteau aceştia că prin această ticăloşie vor scăpa mai uşor).

Şocant a fost ultimul cuvânt a lui Cornel Pop. Acesta era fiu de preot şi a fost unul din bravii şi inimoşii conducători ai studenţimii legionare din Cluj.

Eminent student la medicină, având şi o atitudine creştină model, în "reeducarea" de la Piteşti a cedat foarte greu.

Ţurcanu 1-a torturat în mod special, vrând să-1 compromită şi să-1 ducă la moarte. Abia după luni de zile de tortură neîntreruptă creierul i-a fost şters şi voinţa distrusă. Cu toate astea, în timpul celor doi-trei ani de anchetă n-a vrut să recunoască varianta inventată de Securitate.

Este greu de ghicit ce s-a întâmplat în sufletul lui. Probabil, a luat în considerare ameninţarea preşedintelui Tribunalul de la începutul şedinţei de judecată , că la ultimul cuvânt a zis:

- Am fost instruiţi în cadrul Mişcării Legionare ca să distrugem. La Piteşti şi Gherla n-am făcut altceva decât să punem în practică ceea ce am învăţat în cadrul educaţiei legionare.

În prima zi când am luat loc în boxă, acesta era frumos şi gras la faţă. Numai în trei zile a scăzut atât de mult încât a devenit o umbră, o epavă.

Cea mai interesantă a fost poziţia lui Ţurcanu de la ultimul cuvânt. În tot timpul anchetei, precum şi la interogatoriu a susţinut că acţiunea de dezumanizare a studenţilor a fost înfăptuită de dânsul din ordinul Securităţii şi Partidului Comunist. Iată că la ultimul cuvânt a sărit în extrema cealaltă. Probabil a încercat ultima variantă de salvare - imposibilul - zicând:.

- Mă surprinde cum Voinea minte în faţa dumneavoastră, când el a fost cel care m-a selecţionat, m-a instruit şi mi-a arătat unde să lovesc ca să nu omor, doar durerea să fie mai mare....

Oricât mi-am stors mintea, nu mi-am putut da seama dacă ultimul cuvânt a lui Cornel Pop şi al lui Ţurcanu au fost variante de dânşii alese sau de Securitate impuse.

Şedinţa de judecată s-a declarat încheiată pe data de 10 noiembrie 1954, urmând pronunţarea şi executarea.