Bănuiam eu că motive majore îi fee pe aceşti nemernici să grăbească recunoaşterea din partea mea a existenţei unui "comandament legionar" la închisoarea Piteşti, dar nu bănuiam nemernicia în întregul ei.
Am fost scos la anchetă în toiul nopţii, cu ochii acoperiţi şi mâinile legate la spate în cătuşe.
Cu auz de sălbăticiune am sesizat că numai la câţiva metri în faţa mea mai era un deţinut nelegat la ochi, dar cu căluşul în gură.
Anchetatorul îmi punea mie întrebări cu privire la
existenţa unui "comandament legionar" în închisoarea Piteşti,
conform "instrucţiunilor" primite de la Horia Sima şi CIA-ul american.
La întrebare eu răspundeam cu tâlc că "cine are urechi de auzit să audă":
- Domnu anchetator mi-a spus că din comandament fac parte... Pe loc anchetatorul mă corecta cu: "Anchetatorul mi-a reamintit"...
Aşa s-au pus vreo 5-6 întrebări până s-a epuizat subiectul. Apoi anchetatorul strigă la celălalt anchetat:
- Auzi ce spune Voinea ? Voi de ce nu recunoaşteţi ?
Am auzit
un geamăt surd de gură închisă ce nu poate să vorbească, iar pe anchetator
zicând altui anchetator:
-Împiedică-l !...
Lecţia pe care mi-au repetat-o de sute de ori s-a înşurubat în minte ruginind acolo. Era o lecţie pe care conştiinţa cât un un grăunte - ce îmi rămăsese - o respingea. O respingea în zadar, deoarece, în faţă aveam structura nervilor întorşi care erau gata să răspundă aşa cum m-au învăţat anchetatorii.
Pe de o parte mă vedeam pe mine acela de demult, care zăceam epuizat pe patul morţii. Lângă mine (acela de demult) mai stătea unul, care eram tot eu... Un robot speriat şi rece, gata să execute orice ordin.
O luptă aprigă se dădea între cel ce am fost şi cel ce sunt. Adică omul creat de Securitate prin amarnice torturi.
Eu, muribundul, duram o agonie lungă... Tot eu, cel cu structurile întoarse, mă zbăteam voind samă ascult pe mine însumi.., Pe cel ce am fost odinioară.
Nu putem. Mă simţeam încremenit locului, ca ţintuit. Stânga era dreapta. Faţa era spatele. Cerul era sub picioare. Negrul pământ îl simţeam pe moalele capului... Eram complet răvăşit.
Era o stare de neimaginat. Era o ipoteză imposibil de explicat. Nu găseam cuvinte... Nu existau expresii care să o cuprindă.
Îmi mai rămânea o singură şansă, aceea de a nu-mi descoperi slăbiciunile în faţa anchetatorilor, ca ei să mă exploateze până la capăt şi eficient.
Am fost dus din nou la anchetă, Surpriză mare... Oamenii erau total schimbaţi. Oare ce au păţit ?
Începu anchetatorul un monolog lung de tot. Repeta a nu ştiu câta oară aceleaşi lucruri, cu mici accepţiuni, care nu schimbau fondul problemei,.. Îmi dădeau mie satisfacţie. Mă recunoşteau pe mine drept victimă a Piteştiului...
Din "comandamentul" imaginat de Securitate făceam parte eu (Octavian Voinea), Costache Oprişan, Aurel Popa, Dragoş Hoinic.
În noua variantă (ticluită de Securitate), din mine făceau
victimă în sensul că eu nu aş fi fost de acord cu
torturarea deţinuţilor. Din această cauză eu însumi am fost
torturat de către cei din "comandament" ca element rebel.
Cu un aer triumfător anchetatorul se ambala în argumentări de tot felul...
Eu tăceam şi ascultam buimac cum le bâzâie mintea acestor farsori neştiitori de lucruri bune.
Dintr-odată anchetatorul s-a oprit din cuvântarea sa degajată, schimbându-şi atitudinea. S-a încruntat la mine, devenind crâncen:
- Trebuie să-fi intre în cap - Voinea - că viu din mâinile noastre nu vei scăpa, mai ales tu pe care te considerăm şef. Vom face din voi cea ce vrem noi, nu ceea ce doriţi voi.
Nu veţi fi eroi aşa cum vă sunt principiile. Veţi fi nişte ticăloşi mascaţi, departe de orice virtute. Nu veţi muri decât atunci când vrem noi. Întâi vă vom transforma în monştri... Apoi vă vom obliga - prin metodele noastre - să declaraţi numai ce vrem noi. Aceste declaraţii smulse cu cleştele roşit în foc le vom păstra ca mărturii, ca acte pentru arhivă, după care se va scrie istoria.
Vom păstra dosarele până ce voi veţi pieri. Vom muri şi noi. Istoria se va scrie pentru generaţiile viitoare după aceste documente.
Astfel cercetătorii vor scrie cum vrem noi. Nu cum este realitatea. Noi creem istoria aşa cum ne place. Aşa cum ne convine.
Proştii deazi - care sunteţi voi- o veţi scriecu mâinile voastre aşa cum vrem noi. Tâmpii de mâine o vor confirma aşa cum noi am imaginat-o in dosarele ticluite de noi.
Avem experienţa Piteştiuluipe care noi l-am imaginat cu mult înainte de arestarea voastră şi a ieşit exact cum noi am dorit. Ca la comandă şi fără retuşuri.
Am avut noi grijă să ne asigurăm cu mult înainte de conspirativitatea descoperirii acestei acţiuni.
Acum punem la punct regizarea ultimului act al acestei piese. Ce-ţi închipui că va ieşi altfel de cum dorim noi ?
Întreaga "operaţie Piteşti" se va termina cu acest proces pe care acum îl "punem în scenă". Cu asta vom demonstra că toate atrocităţile petrecute la Piteşti au fost concepute de Mişcarea Legionară care este în slujba CIA-ului american contra unor mari sume de bani.
Vom face legătura şi analogia cu toate crimele săvârşite de voi începând cu asasinarea lui Manciu şi culminând cu Piteştiul... Vom demonstra că voi sunteţi cei care aţi extins metodele Piteştiului la Canalul Dunăre-Marea Neagră, la Gherla, la Ocnele Mari şi Tărgu Ocna...
Cu asta vom înmormânta Mişcarea Legionară şi nu se va mai auzi de ea. Dacă totuşi se va auzi se va cunoaşte numai varianta ticluita de noi.
Ţie Voinea trebuie să-ţi intre în cap că eşti legionar la a doua generaţie şi ai credibilitate în faţa opiniei publice, ba chiar şi în faţa istoriei. De aceea vei mărturisi numai ce noi vrem, indiferent dacă îţi convine sau nu.
Vei susţine că este minciună ? Numai noi suntem cei în măsură a aprecia ce-i adevărat şi ce nu-i adevărat.
Clasa muncitoare are puterea în mână. Aşa că noi facem istoria aşa cum ne convine. Şi clasele exploatatoare au făcut-o până acum aşa cum le-a convenit lor.
Îţi repet : Eşti în mâinile noastre. Nu vei scăpa până nu-ţi însuşeşti punctul nostru de vedere. În caz că vei refuza, vei fi atâta torturat şi readus din nou la viaţă, până când tot ca noi vei zice. Vei fi atunci ca curva "şi bătută şi f... şi cu banii luaţi."
Terminandu-şi fraza, şi-a ridicat fruntea în sus
privindu-mă sfidător. Gardianul tocmai intrase în camera de anchetă. Mi-a pus
ochelarii pe ochi şi m-a dus în celulă.
M-a cutremurat cinismul cu care îmi vorbise. Cu adevărat fiecare din aceşti anchetatori era câte un Lucifer aparte.
Nu s-a terminat aici ancheta, ci a continuat zeci de zile In acelaşi mod. Unul îmi preda aceeaşi lecţie, iar celalalt mă examina.
La un moment dat s-au schimbat anchetatorii. Au apărut oameni mai evoluaţi intelectual. Păreau calmi, culţi, plini de răbdare. Abia acum lecţiile învăţate urmau să fie consemnate de către aceştia în procesele verbale de interogatoriu spre a constitui act la dosar.
El mă întreba, iar eu răspundeam având grijă ca de fiecare dată să pun în faţă formula "'Aşa cum domnu anchetator a zis". Aceasta îl irita puţin fără să-l scoată din sărite.
După ce într-o atmosferă calmă a scris întregul proces
verbal de anchetă de la cap la coadă, mi-a pus întrebarea:
Acum spune-mi ce nu este adevărat în această
declaraţie ?
-Nu-i nimic adevărat domnule anchetator, toate sunt
scorneli şi minciuni.
- În cazul acesta te duci şi te mai
gândeşti.
N-am fost dus la celulă, ci într-o altă cameră de anchetă
unde m-au dezbrăcat la pielea goală şi m-au torturat prin bătaie
cruntă la tălpi şi la spate lovindu-mă pe locurile rănite şi sângerânde.
Astfel am ajuns la sfârşitul puterilor şi nu mai voiam să
mă opun.
A doua zi le-am făcut pe voie. Da, toate sunt adevărate. Şi am semnat.
Înscenarea judiciară pe care o puneau la cale anchetatorii putea fi crezută şi înfăptuită numai de oameni care nu ştiu de brânza lor pe ce lume trăiesc. Ascultându-l pe anchetator aveam impresia că şi-a pierdut minţile şi acum o ia razna.
Iată ce încerca acesta "să-mi amintească":
În primăvara anului 1947, cu un an înaintea marilor arestări, Horia Sima s-a întâlnit cu reprezentanţii CIA-ului american şi au pus la punct modalitatea în care Partidul Comunist Român poate fi compromis In faţa opiniei publice.
Conform fabulaţiei imaginată de Securitate, legionarii urmau să aplice cele mai bestiale torturi împotriva acelor elemente din rândurile lor care ar fi dispuşi să renunţe la credinţa creştină şi să se ataşeze ideilor comuniste. Prin aceasta regimul comunist va fi compromis ca inuman, iar legionarii îşi vor selecţiona cadrele devotate.
Această idee diavolească ar fi fost transmisă de către Horia Sima comandametului legionar pe ţară şi diferitelor comandamente legionare teritoriale...
Îl priveam pe prostăvan cu mirare şi nu-mi venea a crede urechilor. Oare cine le-a dat sugestia ? Cine i-a învăţat această lecţie ? Erau pur şi -simplu de speriat... Judecata era rafinată şi drăcească. Era rezultatul unor minţi pervertite la extrem.
Aceşti securişti aveau un nivel cultural foarte scăzut. Ca intelect, parcă erau selecţionaţi din cei mai reduşi oameni vorbitori de pe pământ.
Vorbeau cu atâta seriozitate despre aceste lucruri, încât nu schiţau nici cel mai mic zâmbet în colţul gurii. Pe chipul lor nărod nu puteai distinge nici o urmă de jenă pe care orice om cu bun simţ ar fi trebuit să o încerce. Nimic. Păreau adânc convinşi de ceea ce ziceau.
Aceşti troglodiţi continuau patetic astfel:
- Ordinul a fost transmis lui Nicolae Petraşcu si lui Valeriu Negulescu (care conduceau Mişcarea Legionară din ţară), iar aceştia au transmis mai departe ordinul comandamentului legionar din închisoarea Piteşti.
Mă gândeam în mine: Oare cum vor întoarce-o când va veni vorba de Ţufcanu, care era agentul lor comunist, instruit şi introdus printre deţinuţi!? N-am dus judecata până la capăt că anchetatorul a abordat tocmai această chestiune.
Iată cum au ticluit-o şi pe asta:
- Noi, legionarii conducători, cu condamnări mari, nu puteam acţiona direct. N-aveam credibilitate la administraţia închisorii. A trebuit să recurgem la selecţionarea unor deţinuţi de încredere cu condamnări mici. Numai aceştia puteau fi credibili si puteau "pâcăli" administraţia închisorii.
În felul acesta "comandamentul" a selecţionat ca "mare executor" pe "legionarul" Eugen Ţurcanu.
Ziceam în mine: Doamne, cum nu se crapă pământul pe care călcaţi, cum nu se prăbuşeşte cerul spre care priviţi ?!
În disperare, opuneam o rezistenţă îndârjită tuturor acuzaţiilor şi le dovedeam că toate acestea nu sunt decât elucubraţii de oameni cu mintea bolnavă.
Anchetatorul se prefăcea că n-a reţinut nimic din ceea ce argumentam eu, dar la următoarea anchetă îşi corecta unghiul de atac în funcţie de argumentările mele.
Le-am dat şi un exemplu: Ţurcanu a venit la închisoarea Piteşti în anul 1949, cum am putut să-i dau eu ordine în 1948. A reţinut obiecţiunea, deşi s-a prefăcut că nici n-a auzit-o.
Altă dată i-am zis: Cum e posibil ca Bogdanovici să fie omorât de Ţurcanu la Piteşti? De ce nu l-a omorât la Suceava ?
Anchetatorul a tăcut chitic la această obiecţiune, prefacându-se că-i obosit şi plictisit şi m-a trimis la celulă.
Dus în celulă m-a obsedat tot timpul acest scenariu drăcesc. Mă simţeam vinovat că-lajutasem pe anchetator să-şi ajusteze susţinerile cu argumentele mele. Dacă aş fi tăcut, era şi mai rău...
Nu mai ştiam ce ar fi bine să fac. Ce ar trebui să le răspund ca să-i întorc... Numai că pe Satana nimeni nu-l poate întoarce !
Am ajuns la concluzia că-i bine să mă las dus de valul acestei ticăloşii şi să încerc a rezista până la limita posibilului.
După câteva zile am fost dus din nou la anchetă. Anchetatorul a început chiar cu cazul Bogdanovici:
- Să ştii că am cercetat şi cazul Bogdanovici şi am descoperit toată filiera. De acum nu mai avem nici-un dubiu. Bogdanovici a fost un băiat sincer. Voia cu tot dinadinsul să se lepede de trecut şi să se reeduce. Din această cauză "comandamentul legionar" de la Suceava l-a condamnat la moarte. Sentinţa a fost transmisă la închisoarea Piteşti şi aici a fost aplicată prin executorul comandamentului - Eugen Ţurcanu.
Am rămas din nou blocat. Din nou gândurile s-au oprit pe loc. În loc de
creier parcă aveam un bolovan.
În starea aceasta vecină cu nebunia am fost transportat din nou în celulă.
Era absolută nevoie să existe un şef. Securitatea a socotit că cel mai potrivit şef ar fi Vîcă Negulescu din următoarele motive:
- Întâi,
Vică Negulescu era comandant legionar şi avea multă influenţă în rândurile legionarilor.
- A fost
refugiat în Germania, petrecându-şi anii războiului în lagărul de la Buchenwald, alături de
Horia Sima şi de ceilalţi legionari.
- În
sfârşit, întâmplarea a făcut ca după arestare şi condamnare să stea în aceeaşi
cameră cu noi, studenţii. Din această nimereală s-a înscenat ultimile dispoziţii
date de Negulescu către "comandamentul legionar" care,
chipurile,
trebuie să se
instaleze la închisoarea Piteşti.
Vică Negulescu a plecat din Jilava la închisoarea Aiud pentru executarea pedepsei.
Securitatea a socotit necesar că trebuia să existe o permanenţă la închisoarea Jilava care să transmită ordinele spre diferite închisori ...
Au ticluit-o şi pe asta. Iată cum:
Un deţinut, pe nume Traian Popescu, fost student la Facultatea de construcţii din Bucureşti, a fost dus de la închisoarea Piteşti laînchisoarea Jilava pentru motive de anchetă. A fost ţinut acolo peste un an de zile, cuprinzând aproximativ toată perioada cât a durat dezumanizarea studenţilor laînchisoarea Piteşti.
Interpretând această situaţie, minţile diabolice ale anchetatorilor au făcut din Traian Popescu "Distribuitor de ordine".
O acţiune cu "comandamente" şi alte aiureli imaginate de Securitate trebuia să aibă şi un agent de legătură, adică un "curier".
L-au găsit In persoana lui Iosif V. Iosif, care a avut ghinionul ca de la Ministerul de Interne să fie dus la Piteşti. De la Piteşti să fie din nou dus la Ministerul de Interne din motive de anchetă. Acest dute-vino s-a repetat de mai multe ori.
Imaginaţia bolnavă a securiştilor a mai potrivit o minciună. Anume că ordinele erau transmise scris şi cifrat pe petece de pânză cusute pe rundul izmenelor lui Iosif V. Iosif.
Cu tot ridicolul acestor scenarii, farsorii securişti când vorbeau despre aceste lucruri îşi compuneau figuri grave, pline de solemnitate şi importanţă.
Erau atât de incredibile aceste scorneli încât aveam impresia că trăiesc un coşmar într-un somn adânc din care nu pot să mă trezesc.
Printre studenţii supuşi acţiunii de dezumanizare, alături de legionari, au existat şi grupuri mici de studenţi naţional-ţărănişti, regalişti, frontierişti fără culoare politică şi alţi oameni total nevinovaţi.
Aceştia neavând un crez politic sau de altă natură au trecut mai curând de partea lui Ţurcanu. Unii benevol, alţii sub tortură.
lată-i pe cei care după faptele ce le-au săvârşit ar fi trebuit să apară In proces, alături de ceilalţi inculpaţi:
- Titus
Leonida - despre care am vorbit In capitolele anterioare...
Acesta n-a fost legionar.
- Cori
Gherman - socialist, condamnat pentru tentativă de trecere frauduloasă
a frontierei. A fost un torţionar odios, schingiuitor de prima mână la Canalul
Dunăre-Marea Neagră.
- Fux şi Staner
- doi evrei sionişti, condamnaţi pentru tentativă de
trecere ilegală a frontierei. Au fost schingiuitori de primă
mână. După opinia multor studenţi, rolul lor în închisoarea Piteşti a fost
cu "cântec". Aceştia
doi supravegheau activitatea lui Ţurcanu.
- Ion
Bogdănescu, student la Facultatea de Medicină
din Cluj. Torţionar fioros la Piteşti, brigadier la Canalul
Dunăre-Marea Neagră unde l-a asasinat pe dr. Simionescu. Colaborator periculos
al Securităţii atât In timpul detenţiei cit şi după ieşirea din
închisoare. A fost arestat ca făcând parte dind-o organizaţie naţional-ţărănistă.
- Nicolae
Zaharia, student la medicină. A făcut parte dintr-o
organizaţie naţional-creştină.
- Rek şi Matei au fost membri ai Partidului Comunist Român dar au căzut în dizgraţie. Aceştia s-au evidenţiat în masacrele din închisoarea Gherla.
... Şi lista-i mai lungă. Şi aceştia trebuiau să stea pe banca acuzaţilor.
N-au fost introduşi în proces deoarece regimul diavolesc din România voia să demonstreze că singurii duşmani ai noii orânduiri ar fi fost numai legionarii. Celelalte culori politice n-ar fi participat la lupta anticomunistă.
Şi asta nu era decât o diversiune. Încercau să dezbine tineretul anticomunist şi prin aceasta metodă.
La
închisoarea Piteşti a fost încarcerat şi un tânăr din Oradea, pe nume Grigore Romanescu. Era proaspăt absolvent al liceului şi, din fire,
era foarte fricos. N-avea nici o rezistenţă la presiuni morale şi mai
ales la torturi.
"Paharul" rezistenţei acestuia a fost cel mai mic din câte se pot imagina.
Acest Romanescu avea o condamnare doar de trei ani. Ar fi putut trece uşor prin "râşniţa'" Piteştiului, ieşind la capătul celălalt. Dar meteahna fricii bolnăvicioase cu care l-a înzestrat Dumnezeu la naştere i-a adus pierirea.
La Piteşti, luat în "focuri", s-a speriat atât de tare încât din primul moment a trecut de partea lui Ţurcanu, devenind un torţionar convins şi feroce.
După ce a fost pus în libertate din penitenciarul Gherla, în urma sfaturilor inoculate la punerea în libertate, a devenit un redutabil informator al Securităţii în stare de libertate.
Este unicul caz când un deţinut trecut prin "moara" Piteştiului şi-a menţinut reflexele fără nici o atenuare.
Uşor i-a fost Securităţii să facă din acest om un dublu justiţiabil potrivit scopurilor ei. Pe de o parte acuzat, pentru a rămâne cu gura închisă. Pe de altă parte martor al acuzării, care să fie dispus a depune orice mărturie şi cu orice risc.
Securitatea l-a arestat din nou. L-a pus să declare că a primit de la Gheorghe Calciu-Dumitreasa două geamantane cu informaţii scrise, care au fost duse de dansul direct la Ambasada americană din Bucureşti şi predate acolo.
Bineînţeles că Partidul Comunist şi Securitatea l-au răsplătit pe acest papă-lapte cu o condamnare la moarte şi un glonte în ceafă. Voiau să fie siguri că frica de care era cuprins Romanescu nu o va mai folosi niciodată împotriva socialismului biruitor.
În ceea ce îl priveşte pe Gheorghe Calciu-Dumitreasa, ştiu că acesta a intrat în ghiara lui Ţurcanu în acelaşi timp cu mine. Dar în altă cameră. Acolo a fost făcut tocătură în bătăi şi alte chinuri la care a fost supus până i-au întors mintea şi i-au format reflexele condiţionate dorite de Securitate.
Au făcut din Dumitreasa un robot de calitate superioară, întrucât era inteligent şi peste măsură de isteţ din naştere.
Ultimii studenţi au plecat din Piteşti şi au ajuns la închisoarea Gherla. O parte din noi am fost trimişi să lucrăm la ateliere. O altă parte, la fel de numeroasă, a fost răspândită prin celule. O parte mai mică - fiind consideraţi mai destoinici - a fost luată ca ajutoare pe posturi de călăi pe lângă Ţurcanu.
Printre acele ajutoare ale lui Ţurcanu a fost selecţionat şi Gheorghe Calciu-Dumitreasa. Selecţionarea lui s-a făcut numai după ce a fost pus la probe de încercare, transformându-l în călău feroce în camera 99 din închisoarea Gherla. În felul acesta Gheorghe Calciu-Dumitreasa a devenit un călău deosebit de temut printre torţionarii din închisoarea Gherla.
Ofiţerul politic Avădanei avea nevoie de un ajutor de nădejde care să-i răspundă prompt la orice întrebare. Avea nevoie de un om cu bună ţinere de minte. Cel mai bun "reeducat" din acest punct de vedere era Calciu-Dumitreasa. În felul acesta Calciu-Dumitreasa a ajuns omul de încredere al ofiţerului politic.
Ofiţerul politic i-a dat lui Calciu-Dumitreasa misiunea de a centraliza toate "demascările" şi informaţiile şi să i le prezinte gata centralizate. Pentru această misiune i-a pus la dispoziţie un birou situat în una din celulele închisorii.
Când un deţinut era pus în libertate, acesta trebuia să dea o declaraţie că nu va divulga nimic din ceea ce a văzut şi auzit prin închisori şi că, odată ajuns în libertate, va colabora cu Securitatea. Toate aceste declaraţii se dădeau scris lui Calciu-Dumitreasa şi acesta le prezenta la ofiţerului politic.
Iată chichiţa, iată şiretlicul pe care Securitatea l-a exploatat din plin făcând din el uriaşa gogoaşă cu cele două geamantane cu documente scrise transmise Ambasadei americane din Bucureşti prin deţinutul Romanescu.
Când a început ancheta lui Calciu, acesta pe loc şi-a dat seama de toată înscenarea. Dintr-o singură scuturătură de cap a scăpat înlăturând de la el dresura. A devenit din nou omul care fusese înainte de arestare.
Securitatea rostind prostiile cu o plină dezinvoltură voia să dea impresia că misiunea deţinuţilor în închisoare era să-i păzească pe gardieni, nu gardienii pe deţinuţi. Se prefăceau că gardienii ar fi fost victimele deţinuţilor, nu deţinuţii victimele gardienilor.