Cu doctorul Ioan Muntean, cred că m-am întâlnit în scurtul timp, când am fost adus, de la Securitatea Regională, în aprilie 1949, la Penitenciarul de lângă Tribunalul Cluj. Eram cu febră mare, ca urmare a unei otite-mastoidite şi camarazii medicinişti din acea cameră, între care unii cunoscuţi ai mei (Petre Săbăduş, Pavel Mârza), colegi cu Ion Muntean (ca şi conjudeţeanul meu, năsăudean, Octavian Alexi), au bătut insistent în uşă şi am fost, de îndată, dus la infirmeria închisorii. Am fost coleg şi prieten apropiat, la Academia Comercială, cu fratele lui, Gheorghe Muntean, pe care l-am vizitat acasă la el, anul trecut. I-am lăsat numerele din Amintirea, apărute până atunci. În numărul 3-4 (martie-aprilie 1999), în materialul intitulat 50 de ani de la procesul celui mai mare lot de student clujeni anticomunişti (aprilie 149), am folosit, ca principală sursă de documentare, cartea doctorului Ioan Muntean,  La pas, prin  «reeducările»  de la Piteşti, Gherla şî Aiud (Editura Majadahonda, Bucureşti, 1997).

La scrisoarea pe care mi-a trimis-o din Oraviţa, cu data de 21 februarie 2000, a ataşat şi 14 pagini dactilografiate, intitulate Ca o lacrimă de sânge... Titlul este începutul cunoscutului cântec pentru cei trecuţi din viaţă. Sunt rânduri, mărturisiri scrise, mai ales pentru fostul lui coleg de Facultate, de la Cluj, Cornel Pop. „Cornel, pentru mine, a fost o lacrimă de sânge... Eu - spune mai departe doctorul I.M. -, mă simt dator, faţă de memoria lui Cornel Pop şi a lui Costică Juberian şi chiar a lui Ion Voin, clujenii condamnaţi la moarte în lotul Ţurcanu, să vorbesc câte ştiu şi câte am găsit trecute printre rânduri, chiar în singura carte cu material oficial despre acest proces..." E vorba, desigur, de volumul la care face trimitere din primele rânduri ale acestui material.

Având ca model broşura lui Viorel Gheorghiţă, Sub semnul ororii depline (Reducare-Demascări-Procese), care e un adaos la cartea lui, Et ego (Sărata, Piteşti, Gherla, Aiud - scurtă istorie a devenirii mele), Editura Marineasa, Timişoara, 1994, editată ca supliment al revistei Gazeta de Vest, noiembrie 1995, tipărim şi noi acest material al doctorului Ion Muntean, ca supliment al Amintirii, anul II, nr. 2 (14), februarie 2000.

 

Nicolae Trifoiu