Disciplinar la secţia T.B.C.

În salonul vecin cu care aveam uşă omună, dar şi interdicţie de a trece dintr-o cameră în alta, aveam mai mulţi prieteni buni : GILI IOANID, MIHAI TIMARU, GROSOLINA, (mă mir mereu cum pot să-mi amintesc aceste nume şi cum nu-mi amintesc pe cei de la Piteşti şi Gherla cu care am suportat supliciile satanicei reeducări).

Îmi revenisem destul de bine. Mi se făcea periodic pneumotorax la plămânul drept şi de acum mă mişcăm mai uşor.

Într-una din zile am trecut la prietenii mei din salonul vecin prin intrarea interzisă.

Ghinionul meu. Tocmai atunci intră în salon un felcer tânăr, plin de sine, care mă întreabă ce caut în celălalt salon. Eu, negăsind un răspuns adecvat zic : "Nu pot să vă spun".

Felcerul respectiv îmi face raport disciplinar în care scrie că răspunsul meu a fost :"M/ vreau să vă spun". Drept pedeapsă - am fost scos din spital şi trecut la secţia T.B.C.

Deşi şi pe secţia T.B.C. se acorda aceeaşi asistenţă, nu era chiar spital. Aici eram în celulă.

După puţin timp boala se agravează din nou. trebuind să fiu scos la aer în curte pe targa.

Prin alte camere

M-au mutat din această cameră, nimerind în una cu nişte oameni cu totul şi cu totul deosebiţi, dintre care îmi amintesc următoarele nume : GHFŢĂ JIJIE, ALUPEI VASILE, TASE BERZESCU...

La iniţiativa lui Ghiţă Jijie se începe un curs de limba engleză pe care şi el şi-o însuşise de la profesorul Gheorghe Mânu cu care fusese în celulă.

M-am antrenat mult în această limbă şi cu plăcere...

Într-una din zile intră doctorul Bogăţeanu în celulă şi văzând paturile -la noi erau suprapuse (ca să avem puţin spaţiu de mişcat în celulă), dă dispoziţie să punem toate paturile jos ; eu, nervos fiind, văzând că ni se ia si puţinul loc de plimbat, am ripostat -poate- puţin mai energic, drept pentru care sunt pedepsit şi trescut pe cealaltă parte a secţiei cu orientare spre nord într-un salon imens cu bolnavi -în general- bătrâni.

Ţin minte că moşul STANA de prin preajma Aradului avea către 70 de ani.

Aici atmosfera era mai morbidă, mai insalubră. în consecinţă timpul trecea mai greu.

După o perioadă -nu mai ţin minte cât de lungă-sunt reintrodus în celula din care plecasem.

A fost o bucurie imensă, atât pentru mine, cât şi pentru ceilalţi.

Reţin cum inginerul Ghiţă Jijie declară solemn :

- "Problema a fost rezolvată " !

Ce se întâmplase ?

În timp ce eram la plimbare în curte, o cioară scapă din cioc o nucă. Au cules-o de pe jos băieţii şi reveniţi în celulă trebuie s-o împartă.

Şi-au frământat cu toţii minţile cum ar putea să împartă în mod echitabil o nucă la şapte inşi. Tocmai atunci am intrat eu în cameră, spre bucuria tuturor.

Propunerea lui Ghiţă Jijie ca nuca să-mi fie dată mie în întregime, ca un dar de bun venit, a fost aprobată de toată lumea. Astfel după aproape nouă ani de închisoare m-am ospătat cu un miez de nucă primit de la cei mai buni camarazi ai mei.

Atmosfera din această cameră era foarte plăcută şi datorită faptului că pe secţie se afla un tânăr gardian cu grad de plutonier, pe nume Filimon. Era unul din cei mai cumsecade oameni pe care i-am întâlnit vreodată.

Când era el de serviciu puteam circula între celule şi toate astea fără teamă. Filomon ne păzea. Când apărea vreun superior, ne atrăgea atenţia şi fiecare stăteam cuminţi la locul nostru.

Sub domnia plutonierului Filimon

Unii din cameră au reuşit să cioplească, chiar să sculpteze, nişte piese de sah. Erau printre noi pasionaţi în jocul de şah.

Întrucât piesele erau prea frumoase s-a pus problema ce ar trebui să facem în cazul că vom fi surprinşi jucând. Prinderea în flagrant s-ar fi soldat -pe puţin- cu confiscarea lor.

Pentru aceasta s-a cioplit încă un rând de piese mult mai rudimentare şi care abia că semănau cu piesele de şah.

La o eventuală surprindere în timpul jocului să fie date piesele cele brute şi ascunse cele frumoase.

În una din seri, în timp ce era de serviciu plutonierul Filimon (deci se putea juca destul de lejer),. -fără a fi prevăzători- se juca o partidă tare de şah. Toţi cei din celulă erau în jurul tablei de şah şi urmăreau cu atenţie mişcările. Se juca cu piesele frumoase.

La un moment dat o mână se întinde peste toţi, prinde o piesă de şah, şi făcând o mişcare, zice : "mat" !

Surprinşi, ne-am uitat cine a făcut mişcarea. Când colo, domnul plutonier Filimon cu un zâmbet şăgalnic pe buze.

Deschisese uşa atât de încet, cum numai temnicerii se pricep. Intrase şi dăduse "matul" fără ca nimeni să sesizeze.

Ne-am cam speriat...Cât era el de bun - era totuşi gardian.

-Şi acum daţi piesele încoace, zise Filimon.

Unul din jucători, văzând că se pierd piesele cele frumoase, împinse imediat punga cu piesele cele brute, la care Filimon ripostează:

-Aha... Voi aveţi şi alte piese. Daţi-le şi pe alea. Aşa că, mai în glumă, mai în serios, piesele au fost confiscate. Dar pe Filimon nu ne puteam supăra ; era un om bun şi nu ne-a făcut raport pentru a fi trimişi la izolare.

Încă un gardian de omenie

Mai exista un gardian de omenie. Nu chiar ca Filimon, dar nici acesta nu făcea raport pentru nimica toată. Pe deasupra avea un desvoltat simţ al umorului.

Într-o zi se încinsese o discuţie foarte aprinsă în celulă. Nu mai ştiu pe ce temă. Putea fi o discuţie de filozofie sau o temă banală despre închiderea şi deschiderea geamului...

Se vocifera, unul susţinând una, celălalt alta exact opusă... Când la un moment dat se deschise uşa şi apare o mână cu un ciomag. Apoi vocea gardianului care zice :

-Luaţi-o pe asta, fraţilor...

Desigur discuţia a încetat şi s-a gustat din plin gluma gardianului.

Asta spre deosebire de alţi gardieni (precum Biro, Hasiu şi marea lor majoritate ) care pentru orice fleac, numai să te fi auzit vorbind ceva mai tare, şi te trezeai dus la izolare.

Din nou la anchetă

Nu stăpânesc exact cronologia evenimentelor.

Îmi amintesc cum într-o zi fiind la spital sunt examinat de medicul şef al spitalului ce mai multă atenţie ca de obicei, după care aflu că voi fi trimis în anchetă la securitatea din Baia Mare.

Nu-mi dădeam seama despre ce ar fi vorba.

Sunt dus cu duba-tren până la Satu-Mare şi încarcerat într-o celulă din închisoarea oraşului.

După câteva zile vine un medic -colonel de securitate- din Baia Mare şi împreună cu câţiva gardieni sunt transportat cu un jeep la securitatea din Baia Mare şi depus într-o celulă singur.

Nu a trecut o oră că sunt scos din celulă, mi se pun nişte ochelari negri la ochi... Simt că sunt scos în afara clădirii după care mi se spune că voi urca câteva trepte, să am grijă să nu dau cu capul şi simt o mână protectoare pe frunte. îmi dau seama că intru într-o dubită.

Când mi s-au scos ochelarii, am văzut că cel care mă condusese şi care mi-a protejat capul să nu lovesc partea superioară a uşii, era un ofiţer care mă privea cu multă compătimire.

.. .Şi totuşi, mai existau "oameni" şi printre ei...

Mi-a rămas în amintire acea mână care mă protejase şi mă gândeam că acest ofiţer trebuie să fi avut o mamă foarte bună.

Mi se comunică că sunt dus înapoi la Satu Mare, întrucât datorită stării mele de sănătate (se vede că doctorul de la Aiud a întocmit bine dosarul meu medical) nu puteam fi anchetat de securitate.

Nu-mi vine să cred urechilor. De unde atâta umanism ?!... După cum am mai spus -la ora respectivă România semnase "ceva" acorduri internaţionale cu privire la drepturile deţinuţilor politici.

Deci, sunt la închisoarea din Satu Mare.

După câteva zile sunt scos din celulă şi dus într-o cameră în care erau doi ofiţeri.

Unul dintre ei a scos dintr-o mapă un plic pe care 1-a desfăcut în faţa celuilalt ofiţer...

Sunt întrebat dacă l-am cunoscut pe inginerul Pop Mihai.

Cu toată sinceritatea i-am spus că nu l-am cunoscut.

După răspunsul meu categoric -şi sincer în acelaşi timp- cei doi ofiţeri s-au retras, iar eu am fost dus la celulă.