I-am rugat pe pocăiţi să vină să cînte colinde
Imre Borbely - născut la 22 septembrie 1948 în Timişoara, de religie catolică, cercetător la "Solventul" Timişoara (1989), deputat UDMR de Harghita între 1992-1996 (după cum mi-a declarat, a ales să candideze în Harghita datorită concepţiilor sale "autonomiste"), absolvent al Şcolii de politologie de la Budapesta (după ce, intrînd în conflict cu Bela Marko, n-a mai fost deputat), expert politic angajat în echipa deputatului UDMR de Timiş Tibor Toro (2001). Fost cuscru cu Bela şi Ildiko Sepssy.
L-am cunoscut pe László Tőkés în 1986, cînd am aflat că este un preot care a reuşit să atragă tineretul maghiar din Timişoara şi o parte din intelectualitate. M-am dus acolo, ne-am împrietenit. Biserica sa n-o frecventam, eu fiind catolic liturghia reformată mi se pare sterilă. Eram interesat de faptul că este cineva care are curajul să cheme la el acasă mai multă lume, maghiari, ceea ce pe vremea lui Ceauşescu nu a prea fost indicat. S-a dezvoltat un fel de prietenie între noi.
În 1989, în vară a fost transmis un interviu la TV maghiară, la Panorama, care a fost făcut cu el în martie. Interviul ne-a luat, şi pe el şi pe mine pe nepregătite. El a dat inteviul unui ştab care a venit din Canada. Nu s-a aşteptat ca într-o emisiune atît de populară cum a fost Panorama să apară. Dar a apărut, şi acest lucru a indus o schimbare radicală în jurul lui László Tőkés, întrucît 90% din cercul de prieteni de pînă atunci l-a părăsit pentru că le-a fost frică. Noi atunci am hotărît, toată familia, că ne vom alătura şi mai mult şi îl vom ajuta după putinţă. Am avut cum să ajutăm, fiindcă am fost unul dintre cei care au ajutat ca informaţiile să ajungă de la el pînă în străinătate, ceea ce era pe vremea aceea o treabă destul de riscantă. Am reuşit să facem asta chiar şi atunci cînd a fost păzit de miliţieni în uniformă în faţa casei, întrucît nora mea a reuşit de fiecare dată după slujbe să intre la el în casă, a primit de acolo videocasetele, audiocasetele sau scrisorile care mi le-a adus mie. Eu am avut mulţi prieteni RDG-işti cu care am cutreierat munţii, şi prin ei am reuşit de cele mai multe ori să trimit informaţiile pînă la Budapesta, întrucît ei nu au fost în vizorul vameşilor şi securităţii de la graniţă. Ei umblau cu rucsace din RDG şi au fost lăsaţi să treacă. Pe lîngă ei au venit din Ungaria şi necunoscuţi. Printr-o parolă care a fost între mine şi cel care i-a trimis din Budapesta am putut să mă asigur că nu sînt provocatori. Eu nu ştiu prin alte filiere cît din materialele lui László au ajuns în străinătate, ştiu că eu am fost ultimul care a mai funcţionat, întrucît în 15 decembrie seara, la ora 8 am scris ştirea despre demonstraţia cu lumînări din faţa casei lui László Tőkés, care a fost luată şi dusă de un cetăţean maghiar pînă la graniţă, a trecut graniţa, de acolo a telefonat la radio Kossuth care deja la ora 21 a dat ştirea. După aceea radio Kossuth n-a mai reuşit să primească nici o ştire, 15 decembrie a fost ultima zi în care ştirile au mai putut să ajungă afară, prin mine. Materialele, de cele mai multe ori ajungeau la radio şi televiziunea maghiară, dar au fost transmise şi în Elveţia, la "Glaub in der Zweizung Welt", o mică organizaţie care se ocupă de protecţia religiilor şi a drepturilor omului din lumea a 2-a (comunistă) - ei de acolo au trimis la diferite ziare din Elveţia, la "Neue Zuricher Zeitung", "Der Spiegel" şi celelalte. Foarte probabil că informaţiile au ajuns şi la politicieni, dar scopul principal a fost ca să obţină cazul Tőkés o cît mai mare popularitate, pentru că am pornit de la convingerea că asta este singura sa protecţie.
Interesantă situaţia lui László, pentru că pe de o parte a fost păzit de miliţie ca să nu-şi părăsească locuinţa [se pare, greşeală de interpretare a martorului: rolul miliţienilor a fost de a-i controla pe cei care vin la Tőkés, nu de a-l împiedica pe Tőkés să iasă din locuinţă], dar pe de altă parte a fost chemat şi la procuratură, unde l-am petrecut (împreună cu fratele lui Andras), iar de două ori a fost la Arad, unde era protopopiatul reformat. Prima oară cînd l-am petrecut, la Arad, am avut un incident. L-am petrecut pînă acasă de la gară, şi cînd am venit spre casa mea, în dreptul spitalului militar, s-a oprit lîngă mine o dacie din care au ieşit nişte indivizi în civil, m-au somat să mă opresc şi m-au căutat pe corp dacă am arme. Nu s-au prezentat că ar fi de la miliţie, dar nici eu n-am întrebat pentru că a fost clar cine au fost respectivii, m-au cunoscut după nume şi mi-au spus să mă opresc şi să sprijin peretele. M-au întrebat unde este arma şi unde am fost. Le-am spus că l-am petrecut pe popa Tőkés la Arad. Atunci a venit întrebarea cum faci pe bodigardul fără armă şi cum îţi închipui că îl poţi apăra faţă de noi? la care am spus că nu am armă pentru că la felul de protecţie la care ne-am gîndit noi nu am nevoie de armă. Dar cum? Singurul lucru care îl puteţi face, dacă este singur, este să-l aruncaţi afară din tren şi să-i băgaţi înainte nişte rom în gură, ca să spuneţi că beat fiind a căzut din tren. Cu doi oameni nu mai puteţi să faceţi treaba asta. La acest răspuns, s-au uitat unul la altul, m-au lovit prieteneşte peste umăr şi mi-au zis "bine, pleacă", cumva s-au liniştit, a devenit treaba logică în capul lor. A doua oară nu m-au mai deranjat, n-au fost presiuni asupra mea ca să-l părăsesc pe László Tőkés. Prin 1979-1981 mai fusesem interogat de 11 ori de securitate. Eu discutam destul de liber despre comunism, teoria continuităţii, despre probleme care ne-au frămîntat pe vremea aceea şi ne frămîntă şi acum. Pe lîngă asta, cînd mi s-a propus să intru în partid am refuzat. Am motivat refuzul prin faptul că partidul comunist e un partid ateist. Au spus că nu contează, pot să merg la biserică şi să fiu membru de partid. Am spus că problema se pune invers, eu nu am ce căuta într-un partid ateist, cel mult într-un partid creştin aş putea intra. Eu am avut deja dosar la securitate, n-au avut motiv să se apropie de mine, capitolul Borbely era clar pentru ei.
Toată lumea crede că Tőkés a avut nişte acţiuni extraordinare. Nu a avut acţiuni extraordinare, extraordinar a fost că s-a comportat normal într-o lume paranoică. S-a comportat ca şi cineva care n-are frică, a spus absolut totul ce i s-a întîmplat, dacă a fost securitatea la el a spus totul în faţa comunităţii, practic n-a făcut altceva decît să transmită ce i se întîmplă. Se pare că asta, dozat aşa cu a dozat el şi modul cum a fost acest lucru transmis a dat putere la nişte oameni care au fost exact ca toţi ceilalţi. Foarte multă lume crede că reformaţii sînt mai "cîinoşi" decît ortodocşii sau alţii. Nu e adevărat, ei au treabă exact în aceeaşi măsură cu frica, numai a fost aici un om care a reuşit să îşi ridice capul, acest lucru a fost ieşit din comun.
În 16 decembrie am fost împreună cu Balaton Zoltan la pocăiţi pe malul Begăi, am uitat numele pastorului de acolo, mi-a fost coleg deputat [e vorba de Petre Dugulescu, pastor baptist şi fost deputat PNŢCD]. I-am rugat să vină să cînte colinde pentru ca faţă de securitate László să aibe acest alibi, nu este o demonstraţie politică, este o demonstraţie religioasă. Au venit şi au cîntat colinde, dar ştirea despre demonstraţia care a fost în 15 şi care n-a fost prea mare, s-a răspîndit prin oraş astfel încît în 16 deja a fost acolo o mulţime care a devenit pe la prînz foarte înfierbîntată şi clar cu o tentă politică. În 16 practic comunitatea reformată n-a mai avut nici un fel de efect asupra mulţimii. În 16 am stat pînă seara tîrziu. Fratele meu, Zoltan Borbely, împreună cu Zăgănescu Daniel au fost cei care au oprit tramvaiul, ei s-au urcat pe tramvai şi au strigat primele lozinci anticeauşiste[1]. N-am participat direct la bătaie dar am fost foarte aproape de încăierările din Piaţa Maria. Mai mult am cutreierat împreună cu soţia împrejurimile pentru că m-am aşteptat la acţiuni militare şi am vrut să văd care sînt dispozitivele care le desfăşoară pentru ca eventual să-l avertizez pe fratele meu care era în mijlocul mulţimii. Gîndul meu principal a fost ca să văd cum se mişcă duşmanul. Seara am intrat la László, am schimbat cîteva cuvinte cu el, i-am zis că mă duc în mulţime fiindcă Zoli este în mulţime, şi voi veni înapoi. Cînd am vrut să vin înapoi la el deja era blocat, nu s-a mai putut trece. Ulterior am aflat că atunci a fost [László Tőkés] arestat. Aşa am scăpat să fiu şi eu arestat, cum a fost Gazda Árpád de exemplu.
În 17 am demonstrat în Piaţa Libertăţii pînă cînd mulţimea s-a răsfirat, din cauza focurilor care s-au tras asupra noastră. Apoi iar am căutat să văd ce se întîmplă, am văzut indivizi îmbrăcaţi cam la fel care aprindeau foc în diferite locuri, chiar în Piaţa Unirii au dat foc la nişte zdrenţe stropite cu motorină. Am văzut pe cei care au spart metodic vitrinele, pentru mine a fost clar că aceştia sînt provocatori ai puterii.
În ziua de 18 decembrie 1989 la serviciu m-a chemat şeful meu, Marius Mătieş, şi mi-a spus că am fost căutat de securitate de căpitanul Andrei, şi să mă duc imediat acasă, să-mi rad barba şi să plec la prieteni pentru că mă vor căuta şi acasă. Aşa am şi făcut, şi am şi fost căutat, dar nu mai eram acasă. Am fost la prietenul meu Ungvar Csaba, sculptor.
În 20 am ieşit iar la demonstraţie, fiind demonstraţie mi-am zis că n-o să aibe ei posibilitate să mă caute anume pe mine. M-am simţit mai primejduit decît un om normal care a participat la demonstraţie, pentru că am fost vizat personal, nu am fost un anonim.
La serviciu n-am mai fost în acea perioadă, în urma celor spuse de şeful meu.
În martie 1990 acelaşi Mătieş care mă ajutase în 18 decembrie 1989, mi-a spus că trebuie să aleg: ori László Tőkés ori "Solventul", aşa că mi-am dat demisia de la serviciu.
1 noiembrie 2001
[1] Referitor la cine a oprit primul tramvaiul în Piaţa Maria şi a strigat primele lozinci anticeauşiste, există mai multe variante: Ziarul "Timişoara" a susţinut că fostul lor redactor Ion Monoran - acum răposat - este cel care a făcut asta; în cartea "Reportaj cu sufletul la gură" de Titus Suciu (pag. 29), apărută în 1990, mai apare o persoană care ar fi fost "primul tribun al revoluţiei" urcat pe tampoanele tramvaiului oprit: un oarecare Vasile Goruţă sau Moruţă (fără să se spună că tot acesta ar fi oprit tramvaiul); o altă carte publicată în 1990 - "Timişoara 15-21 decembrie '89" de Miodrag Milin menţionează un oarecare Daniel Vălcăneanţu (pag. 24) care ar fi ţinut primul discurs anticeauşist căţărat pe tramvai - deasemeni nu se spune că acelaşi ar fi oprit tramvaiul - iar primele scandări "Libertate", chiar înainte de oprirea tramvaielor, ar fi aparţinut lui Tiberiu Kovacs (pag. 31).