Îl vizitam pe Tőkés aproape zilnic

Árpád Gazda - născut în 28 ianuarie 1966 la Covasna, de religie reformată, lăcătuş mecanic la IJPIPS şi student seralist la fizică (1989), redactor şef al cotidianului unguresc clujean "Kronika" - după unele păreri cel mai important ziar de limbă maghiară din România (2001), arestat în revoluţia din decembrie 1989

În 1986 l-am cunoscut pe László Tőkés, care tocmai fusese repartizat la Timişoara. M-am împrietenit repede cu el şi cu întreaga sa familie.

Îl vizitam pe Tőkés aproape zilnic. Vorbeam şi despre situaţia politică. Ceea ce m-a surprins în gîndirea lui era că el mereu spunea: "noi înşine ne facem garduri prin gîndirea noastră. Ne îngrădim libertăţile prin mintea noastră, fiindcă ne închipuim că unele lucruri nu se pot face, că vom fi arestaţi, cînd, de fapt, se pot face mult mai multe lucruri dar noi n-avem curajul să încercăm".

László era în vizorul securităţii de la începutul anilor '80, cînd fusese preot la Dej. A fost dat afară din serviciu şi timp de 2 ani a fost şomer (cînd în România nu era şomaj). Dejul ţine de episcopia Cluj. După 2 ani a putut găsi de lucru numai în cadrul episcopiei Oradea, care i-a oferit un loc de muncă la Timişoara. Preotul paroh de aici, Leo Peuker, se bănuieşte că era securist. Tőkés a fost primit ca preot secundar. În 1987 a murit Leo Peuker şi atunci László a rămas singur.

Cît era Leo Peuker preot, veneau la slujbă 40-50 de oameni. După ce Tőkés a preluat această sarcină, din săptămînă în săptămînă venea tot mai multă lume. Sala devenise arhiplină, în 1989 cred că veneau la fiecare slujbă în jur de 600 de oameni. Predicile sale erau un mod de împotrivire la regim. De pildă, cuvîntul "libertate" era folosit foarte des. Nu spunea ceva direct, dar alegea din Biblie citate cu tîlc.

Prima noastră înfruntare cu securitatea a fost în 1988. La 31 octombrie, de ziua Reformaţiei, am organizat în biserică un recital de poezie din Dsida Jeno. Dsida Jeno a fost un poet transilvănean interbelic care nu pot să spun că era interzis, dar o parte dintre poeziile lui nu puteau să fie publicate.

Eu eram atunci membru în teatrul studenţesc "Thalia", care funcţiona la Casa Studenţilor. Am organizat acel recital împreună cu prietenul Almas Telegdy şi a fost un mare succes. La spectacol au participat nu numai membrii grupului Thalia, ci şi alţi studenţi. Pentru 4 decembrie aveam programat al doilea spectacol.

Securitatea a făcut presiuni ca nu cumva membrii grupului Thalia să participe la cel de-al doilea spectacol. Aceste presiuni s-au făcut prin intermediul conducătorului grupului Thalia, actorul László Matray. Cu toate acestea, în 8 noiembrie ne-am întîlnit în camera lui Zsolt Szilagyi, care era membru în Thalia (acum e deputat UDMR de Bihor) şi am hotărît să ignorăm aceste presiuni.

Patru dintre membrii Thaliei am participat şi la spectacolul din 4 decembrie. După asta, grupul Thalia a fost desfiinţat. Acest grup s-a reînfiinţat în februarie 1989, dar noi, cei care participaserăm şi la al doilea spectacol, am rămas excluşi.

Numele lui László Tőkés a apărut în presa din Ungaria pentru prima oară legat de această problemă. Primul material la radio Kossuth a fost scrisoarea lui Tőkés către episcopul de Oradea László Papp în care cerea sprijinul episcopului pentru noi, cei care am fost persecutaţi fiindcă participasem în biserică la serbarea Zilei Reformaţiei. Scrisoarea, împreună cu răspunsul lui László Papp, a fost citită la radio Budapesta în mai 1989. László Papp era membru în Marea Adunare Naţională, era un episcop-securist.

După asta, la radio Budapesta au apărut frecvent ştiri despre Tőkés, iar în iunie [de fapt iulie - n.n.] a apărut şi la televiziunea Budapesta, în emisiunea Panorama. În această emisiune Tőkés a dat un interviu în care a vorbit despre dărîmarea zidurilor comunismului.

Din vară presiunea securităţii devenise tot mai evidentă. Miliţienii ne legitimau pe cei care intram în casa lui Tőkés. De zeci de ori numele meu a fost scris în condicile lor fiindcă de nenumărate ori am fost legitimat. În prima perioadă nu eram legitimat chiar în faţa casei, dar eram urmărit şi, după jumătate de oră, undeva în altă parte a oraşului, eram legitimat. Asta s-a întîmplat cu toţi cei care îl vizitam pe Tőkés.

S-au făcut tot felul de presiuni. Presiuni psihice, nu ameninţări. Odată am fost ridicat din stradă şi dus la securitate. M-au ţinut jumătate de zi, m-au întrebat unde am fost în ziua precedentă, apoi mi-au spus că sînt bănuit de spargerea unui magazin.

Din 5 octombrie am fost mutat la o secţie din Lugoj a IJPIPS-ului, fără nici o motivaţie. Trebuia să fac zilnic naveta. Era, bineînţeles, foarte greu.

Şi alţi prieteni ai lui Tőkés au păţit la fel. Unul a fost transferat la Casa Poporului din Bucureşti, iar doi fizicieni, Zoltan Balaton şi Lajos Varga, au fost mutaţi la Centrala Nucleară de la Cernavodă.

Din septembrie-octombrie, auzind de la radioul şi televiziunea Budapesta, veneau la slujbele lui Tőkés, din simpatie sau de curiozitate, şi mulţi de religie catolică sau mozaică.

Episcopul Papp a cerut mutarea lui Tőkés în satul Mineu, judeţul Sălaj, şi a numit la Timişoara pe Botond Makay. Această mutare nu s-a făcut conform legilor bisericeşti şi atunci Tőkés a contestat-o. Biserica reformată este o biserică democratică. Spre deosebire de biserica catolică, aici enoriaşii aleg preotul. Dacă un preot este ales de enoriaşi, nu poate fi schimbat de episcop.

După ce a refuzat să se mute la Mineu, Tőkés n-a mai primit salariu, dar el totuşi ţinea slujba. Comunitatea îl ajuta. De nenumărate ori a fost vizitat de autorităţi. El, în fiecare săptămînă după slujbă ţinea o informare în care spunea cine a murit, cine a fost botezat, şi, în afară de aceste ştiri normale el mai spunea că a fost vizitat în data cutare de inspectorul cultelor Ţeperdel, în data cutare a fost invitat la securitate de maiorul cutare... Puterea lui era tocmai faptul că n-a făcut taină din toate cele ce i se întîmplau.

S-au făcut încercări de a-l îndepărta. În toamnă au venit doi superiori care au dorit să ţină ei slujba în locul său. Atunci Tőkés a folosit metoda pe care o va folosi şi în 16 decembrie 1989. A ajuns în biserică pe o scară, printr-un geam, şi cînd cei doi superiori au intrat să ţină slujba, el începuse deja!

Împotriva lui, episcopia a deschis proces, ca să fie evacuat din locuinţă. El locuia în apartamentul rezervat preotului, dar fiind mutat la Mineu nu mai avea dreptul la apartament. Judecătoria a dat sentinţă de evacuare şi în 15 decembrie expira termenul legal, deci de atunci se putea face evacuare silită. În 10 decembrie, la slujbă, Tőkés a anunţat asta şi a chemat enoriaşii să fie martori la această evacuare nedreaptă.

În dimineaţa de 15 decembrie s-au adunat oamenii. Întîi cîte 3-4, care n-aveau curajul să steie în faţa casei (unde erau poliţişti în uniformă). Se plimbau prin zonă, intrau în farmacie, ieşeau, intrau în alimentară, ieşeau. La un moment dat a apărut la geam Tőkés şi atunci toţi cei care erau împrăştiaţi s-au adunat şi l-au întrebat dacă are nevoie de ceva.

Blocada asupra bisericii reformate devenise aşa de puternică încît de la începutul lunii decembrie securiştii nu lăsau pe nimeni să intre la Tőkés. Eu am fost întors din poartă de nu ştiu cîte ori. Bineînţeles, de fiecare dată mi se nota numele şi adresa. Pînă şi medicul a fost împiedicat să intre la soţia însărcinată, nu avea lemne de foc, căruţa cu lemne a fost întoarsă din poartă. Geamurile fuseseră sparte şi acoperite cu cartoane, încă din noiembrie.

În 15 decembrie pe la amiază a apărut Denis Carry de la ambasada americană - era parcă secretar 2 sau 3 - şi l-a căutat pe László. Miliţienii care stăteau la poartă nu erau pregătiţi pentru aşa ceva. Şi diplomatul american a fost împiedicat să intre, dar László a venit la uşă. Cei doi miliţieni stăteau la uşă, în faţa lor era Denis Carry, în spatele lor László Tőkés, şi au discutat aşa în engleză, în prezenţa miliţienilor.

După asta unul din miliţieni s-a dus să ceară sfaturi ce să facă în asemenea cazuri şi apoi miliţia a fost retrasă din poartă - ca urmare a vizitei diplomatului american.

În după-amiaza de 15 am ajuns şi eu acolo (era deja întuneric). Erau vreo 200 de persoane adunate. M-am dus pînă la Casa Studenţilor. Cînd m-am întors, am cerut de la un prieten vreo 20 de lumînări pe care le-am împărţit oamenilor. László a mai apărut din cînd în cînd la geam şi a spus de situaţia lui. A dat explicaţii fiindcă unii nici nu ştiau ce se întîmplă.

Pe la 9 seara a venit o maşină dinspre strada Treboniu Laurean. S-a oprit în mijlocul mulţimii şi a ieşit din ea Rotărescu - preşedintele FDUS [Frontul Democraţiei şi Unităţii Socialiste, organizaţie politică ceauşistă - n.n.]. Acesta s-a prezentat şi a spus că vrea să vorbească cu László Tőkés. Din partea cealaltă, pe jos, a apărut primarul Petre Moţ. S-a prezentat şi el şi a spus că doreşte să vorbească. Lumea era mai agitată, a început să huiduie. László a apărut la geam, observase că se întîmplă ceva afară. Eu i-am spus că aici sînt doi tipi din care unul zice că e primarul, altul preşedinte FDUS, şi doresc să discute. Ăştia doi, văzînd că îl cunosc, m-au invitat pe mine şi pe încă 5 reprezentanţi ai celor din stradă să asistăm la convorbirea lor cu Tőkés.

Am discutat în casa scărilor. László a spus care sînt problemele lui: că urmează să fie mutat printr-o sentinţă nedreaptă, că medicul a fost împiedicat să intre la soţie, că geamurile sînt sparte, că n-are lemne de foc, că nu primeşte salariu. Cei doi au făgăduit că vor rezolva tot în afară de problema mutării la Mineu la care au zis că probabil se rezolvă şi asta dar n-au dat o promisiune clară. În schimb au cerut ca el să spună mulţimii să plece acasă. Noi cei prezenţi ca martori la această convorbire aveam sarcina să dispersăm lumea, să spunem că s-a ajuns la un acord. Eu am vorbit mulţimii în limba maghiară, din uşa bisericii, spunînd că s-a ajuns la o înţelegere. Însă era un alt student care a fost ales în această reprezentanţă a celor din stradă, Istvan Ion, este român (a lucrat apoi ca inginer la Solventul), care urma să vorbească româneşte. M-a surprins curajul lui. El a spus: "Oameni buni, aici primarul Petre Moţ şi Rotărescu au făcut nişte făgăduieli. Hai să le dăm şansa să demonstreze că au spus lucruri adevărate. De aceea vă roagă şi domnul Tőkés să mergeţi acasă. Dar mîine să veniţi să vedeţi dacă s-au ţinut de cuvînt. Dacă nu, fiecare să mai aducă şi vecinii, pentru că aici se întîmplă o nedreptate". Deci el a instigat, pot să spun.

Majoritatea mulţimii s-a dispersat apoi. Am plecat şi eu.

În 16 dimineaţa, pe la 10 am intrat iar în parohie. În stradă erau cel puţin 200 de persoane. Se vedea că Moţ şi Rotărescu vor să demonstreze că se vor ţine de cuvînt. Cel puţin se vedea o intenţie de a satisface dorinţele. Au venit geamgiii, au pus geamuri, au venit medici care au consultat-o pe Edith.

Toată ziua de 16 am stat în casa familiei Tőkés. Am văzut scene impresionante. Bătrîne de 70 de ani, românce, s-au aşezat în genunchi şi au vrut să sărute mîna domnului Tőkés. Oamenii, aflînd că Tőkés n-are salariu, ne aduceau mîncare. Era plin de franzele, portocale, lămîi. Rotărescu şi Moţ au venit iar dar nu mai ştiu ce au discutat.

După amiază a început să se transforme acea mişcare pro-Tőkés în mişcare împotriva regimului. Noi, cei din casă nu am ştiut la început în ce măsură e o provocare sau e ceva real ce se întîmplă afară. La primele scandări "Jos Ceauşescu!" noi realmente eram speriaţi (era încă lumină - cam ora 15). Ne gîndeam că securitatea, prin provocatori, face o demonstraţie anticomunistă pentru a avea apoi pretext să dea sentinţe de ani grei de închisoare. Nu vedeam din casă tot ce se întîmplă afară. Tőkés a început să-i liniştească pe cei din stradă. Conform înţelegerii cu primarul avea obligaţia să spună oamenilor să plece acasă, dar el a găsit o variantă mai deşteaptă - a rugat oamenii să nu demonstreze în faţa parohiei. Noi ne-am înţeles dinainte că asta va zice şi apoi s-au dus cîţiva dintre noi afară şi au lansat că nu aici trebuie demonstrat împotriva sistemului.

Printre cei din stradă a apărut zvonul că Tőkés e forţat să trimită acasă oamenii, că înăuntru sînt securişti. Oamenii bisericii care păzeau poarta au fost bruscaţi de cîteva ori. Pe la orele 6-7 au intrat în casa scării vreo 20-30 de persoane care au vrut să spargă uşa locuinţei şi să scoată afară securiştii. Acolo nu se ştia ce este provocare şi ce este realitate. Eu am ieşit şi am ales trei dintre ei (care erau mai gălăgioşi) să vină înăuntru să vadă locuinţa. Dintre cei trei îmi amintesc de Tibi Kovacs şi de unul Mircea (care lucra la IJPIPS şi cînta în formaţia Bega Blues Band).

Cei trei au verificat amănunţit (şi în dulapuri, şi sub pat), apoi au ieşit şi au spus celorlalţi că nu sînt securişti înăuntru.

Seara, după ce mulţimea a fost alungată din strada Timotei Cipariu, noi nu mai puteam ieşi din casă. 2-3 plutoane de militari în termen, fără arme, stăteau umăr lîngă umăr la intrarea pe stradă. După un timp mulţimea s-a întors şi militarii au fugit. Eram cu un domn bătrîn, Andras Csoke, care spunea că o să trăiască cu 10 ani mai mult fiindcă a văzut acest spectacol - cum fuge puterea de mulţime. În primele rînduri ale demonstranţilor erau puşti de 14-16 ani care aruncau cu pietre. Unii dintre copii aveau căşti şi bastoane în mîini, semn că mai biruiseră o trupă de jandarmi.

Nici nu ştiu de cîte ori strada a fost ocupată de demonstranţi şi reocupată de forţele de ordine. Pînă la urmă a ajuns definitiv în mîna organelor de ordine. Noi ne-am baricadat în clădire. Am pus răngi la uşi şi am încuiat toate lacătele. Ne-am înţeles că dacă vom fi atacaţi ne vom refugia sus în biserică. Biserica reformată nu e o clădire clasică cum sînt alte biserici. În clădire sînt mai multe apartamente. Sala bisericii e la etajul 1. Sub ea e locuinţa preotului şi birourile parohiale. Parohia are şi o curte interioară în care se poate ieşi din locuinţa preotului, prin bucătărie.

Eram acolo 9 persoane: László Tőkés şi soţia Edith, Pal Kiss - cumnatul soţiei, Attila Csoke şi Andras Csoke care sînt catolici dar au participat din 15 dimineaţa - ei au stat la poartă, Ianos Szabo, Norbert Joszt cu soţia Krisztina şi cu mine. Pe la miezul nopţii soţii Tőkés au adormit.

La 3,30 în faţa clădirii a apărut un camion şi alte maşini. Pe la 4 am auzit că se bate în poartă. L-am trezit pe László. Am ieşit în balconul bucătăriei, unde era pregătită o scară. Pe acea scară am urcat la etajul 1, unde era un geam deschis. Prin geam am ajuns în sacristie şi apoi în sala bisericii. 4 inşi am urcat şi am tras scara după noi. Ceilalţi 5 au zis că nu mai urcă.

În curtea interioară, pe un gard de cărămidă, stătea cineva. Ceilalţi au zis, noi n-am auzit, că, atunci cînd am ieşit, persoana aceea ar fi spus "stai acolo că trag!".

În cîteva plase de nailon aveam mîncare, apă. László a zis că la nevoie avem alimente pentru o săptămînă.

Am început să ne rugăm. În acel moment s-a spart uşa. Au intrat vreo 15 persoane, unii în civil, alţii în uniformă de miliţieni. Un tip civil se lovea cu bastonul în palmă şi cu un zîmbet sadic a zis către László: "Roagă-te, că o faci pentru ultima oară!". Eu am fost luat primul. László a fost bătut cu bastonul, îi sîngera faţa. Pe mine atunci nu m-au bătut.

Familia Tőkés a fost urcată într-o dacie iar mobila încărcată în camion, şi au fost duşi la Mineu. Ceilalţi care eram acolo am fost duşi în curtea securităţii. În timpul deplasării am fost bătuţi de un tip care era în dubă, cu un cablu. Tipul urla: "ce, vreţi revoluţie? Las' că vă arăt eu revoluţie!".

În curtea securităţii am fost culcaţi pe burtă şi bătuţi iar, treceau cu bocancii peste noi, se plimbau pe spatele nostru. Apoi am fost puşi în genunchi, cu mîinile la ceafă, şi am luat nişte şuturi în rinichi. Dintre cei care m-au bătut l-am recunoscut pe Viorel Bucur, care la procesul Timişoara se plîngea că în timpul revoluţiei a fost bolnav [la proces, Viorel Bucur a fost achitat - n.n.]. Acest Viorel Bucur i-a dat un pumn lui Pal Kiss, care a căzut. Şi mie mi-a dat un pumn în faţă, spărgîndu-mi ochelarii. Aş fi căzut şi eu, dar m-am sprijinit de dubă.

Apoi am fost duşi în clădire. Pe un coridor am fost iar întinşi pe burtă. Ni s-a spus că dacă vorbim între noi vom fi împuşcaţi. Am stat aşa vreo 5 ore. Oricine trecea pe acolo ne dădea cîte un şut.

Erau doi miliţieni care ne-au păzit. Unul din ei, Popa, sergent-major, era destul de cinstit. De pildă, pe moşul Csoke Andras, care nu putea să stea pe burtă, l-a lăsat să stea pe scaun.

A venit şi Corpodeanu (ulterior i-am aflat numele) care ne-a ţinut o prelegere istorică: "Voi, hunii, aţi venit cu carne crudă sub şa, dar noi românii am agăţat de două ori opinca pe parlamentul din Budapesta şi să ştiţi că a treia oară vom agăţa şi bocancii".

Dimineaţa am fost interogaţi de doi ofiţeri. Unul şchiop, Petru Voican, i-a bătut pe cei care s-au dus la el. Eu am fost interogat de celălalt, care părea destul de înţelegător. I-am spus ce s-a întîmplat în zilele de 15-16 decembrie. Dacă declaraţiile acestea mai există, eu le recunosc corecte şi acum.

Pe la ora 12 am fost duşi la Penitenciar. Aici, parcă eram la sanatoriu. Era calm, nu se urla la noi, nu ne mai băteau. Am ajuns într-o cameră cu vreo 70 de persoane, cîte doi într-un pat. Auzeam că se trage în oraş.

În data de 18 am fost anchetat de procurorul Liviu Ciavici. S-a comportat corect.

În 19 am fost interogat vreo 8 ore, de la 10 dimineaţa. Erau doi inşi - unul care stătea permanent şi altul care mai dispărea. Iarăşi am fost bătut cu bastonul şi cu pumnul. Voiau să afle cine a mai fost în grupul Tőkés. Mi-au dat un teanc de fotografii, luate în 15-16 decembrie, să recunosc cine a mai fost. Le-am spus că nu recunosc pe nimeni, şi aşa era într-adevăr. Am dat o declaraţie de 10 pagini.

În 20, pe la 10 seara, am fost scoşi cu un camion şi eliberaţi la sensul giratoriu de la Punctele Cardinale. Eram convins că ne-au eliberat fiindcă evenimentele s-au extins în mai multe oraşe. Ajungînd acasă, am deschis la TV Budapesta, unde era o emisiune, nu Panorama dar făcută tot de Lajos Chrudinak. Chrudinak tocmai telefona la Timişoara şi cineva din Timişoara i-a relatat în direct ce se întîmplă. De acolo am aflat că mişcarea încă nu s-a extins şi m-am speriat.

În 21 am plecat la părinţi, la Covasna.

În ianuarie 1990 m-am dus la procuratură unde era un teanc de fotografii cu miliţieni şi securişti. I-am recunoscut pe unii dintre cei cu care am avut de a face, dar nu pe toţi. Unele fotografii lipseau - de pildă a celuia care de multe ori m-a legitimat în faţa parohiei reformate. Altele erau fotografii vechi - de pildă unul dintre cei care m-au anchetat în 19, Vasile Marin, era chel, iar pe fotografie nu era chel.

29 decembrie 1995