Precizări
Această carte se doreşte o analiză amănunţită asupra apariţiei şi dezvoltării cazului László Tőkés, caz care stă la obîrşia izbucnirii revoluţiei române din decembrie 1989. Studierea evenimentelor am făcut-o conform principiului "fără ură şi părtinire", care cred că trebuie să stea la temeiul oricărei cercetări istorice. Am considerat că este bine să limitez comentariile personale şi să las documentele şi martorii să vorbească. Analizarea poziţiei politice actuale a lui László Tőkés nu face parte dintre obiectivele acestei cărţi.
Mulţumesc domnului Ferencz Banyai, protopop reformat de Timişoara, care mi-a pus la dispoziţie procesele verbale ale şedinţelor consiliului parohial (presbiteriului) al parohiei reformate din Timişoara, doamnei Eva Labadi, care a tălmăcit aceste procese verbale, conducerii Judecătoriei Timişoara, care mi-a pus la dispoziţie dosarul procesului dintre Episcopia Reformată şi László Tőkés[1], martorilor care au acceptat să discute cu mine.
Aş fi dorit să studiez şi corespondenţa pe care parohia reformată Timişoara a avut-o în 1989, dar n-am izbutit. Din cele spuse de către secretara protopopiatului, întreaga corespondenţă a fost ridicată de episcopul László Tőkés după revoluţie, pentru a-şi scrie cărţile despre acest subiect. În discuţia pe care a avut-o cu mine, domnul László Tőkés a confirmat că are "kilograme de documente", inclusiv documentele despre care pomeneşte în "Asediul Timişorii", dar numai cópii, originalele ar trebui să se găsească totuşi la parohia din Timişoara. Din lipsă de timp, domnul Tőkés nu a sortat documentele şi nu mi le-a pus la dispoziţie (deşi întîlnirea cu dînsul fusese convenită din timp, iar cererea mea de a vedea documentele era cunoscută). În decembrie 2001, m-am întîlnit iar cu domnul Tőkés, dînsul venind la Timişoara pentru aniversarea revoluţiei, dar fără să aducă documentele despre care discutaserăm.
Am folosit spre documentare şi cartea "Asediul Timişoarei" scrisă de László Tőkés şi editată chiar de episcopia pe care o conduce în 1999, carte care cuprinde o parte din corespondenţa parohiei, pe care eu n-am putut-o studia personal. O carte similară a publicat Tőkés şi în limba maghiară, în 1990, care este mult mai voluminoasă decît cartea în limba română. O parte din cele scrise în "Asediul Timişorii" se confirmă de către martorii intervievaţi de mine. Unde nu am găsit confirmări, am precizat că informaţia nu este confirmată din surse independente.
Din păcate, unii dintre martorii evenimentelor nu mai sînt în viaţă (Radu Bălan, fost prim-secretar PCR Timiş, Tibor Unterweger, prim-curator al parohiei reformate Timişoara în 1989, László Papp, fostul episcop reformat) sau nu au vrut să discute cu mine (Mihai Ţeperdel, fost inspector în Departamentul Cultelor, Iosif Kovacs, fost protopop reformat de Arad, Magda Ghenici, fiica lui Ernő Újvárossy, Zoltan Balaton şi alţii).
O observaţie pe care consider necesară este că datarea evenimentelor de către martori este uneori greşită, după 12 ani memoria omenească nefiind un instrument 100% exact. Pe baza documentelor se poate stabili totuşi o datare mai precisă, iar unde a fost necesar am completat mărturiile cu corecţii.
Intervenţiile mele sînt marcate cu paranteze drepte.
[1] în ianuarie 2001, cînd am cerut dosarul procesului lui László Tőkés, reacţiile cu care m-am confruntat la arhiva Judecătoriei au fost: "nu sînt parte în proces, aşa că n-am dreptul să văd dosarul" şi "ce mai vin după atîţia ani să cer acest dosar, în procesele de evacuare termenul de păstrare a dosarelor e de 10 ani (adică depăşit)" (doar sentinţele au termen de păstrare mai lung). Totuşi dosarul nu fusese distrus, nu pentru că i s-ar fi dat vreo importanţă deosebită, ci pentru că încă nu se sortaseră dosarele anului 1989. Se pare că acest dosar nu a stîrnit prea mare curiozitate după revoluţie, am găsit o singură cerere de consultare a dosarului, din 1990 (un avocat timişorean, acum judecător, care motiva că vrea să scrie un articol pentru revista "Orizont"). Prin audienţe la conducerea judecătoriei şi după cîteva luni de aşteptare, am putut să consult dosarul şi să fac cópii (plătind taxă de timbru). M-a ajutat în acest sens şi Asociaţia "Memorialul Revoluţiei", care este recunoscută prin Legea 152/2000 drept administratoarea Centrului Naţional de Documentare şi Informare Publică despre revoluţia din decembrie 1989, şi care mi-a dat o împuternicire precum că reprezint Asociaţia.