Face Ion Coman jocul agenturilor străine?

Stimată redacţie,

Urmare a continuării publicării în revista dv. a materialului lui Ion Coman despre revoluţia din Timişoara, revin cu completări la articolul meu din 23 decembrie 2003. Mă voi referi şi la unele afirmaţii ale lui Coman pe care le-am lăsat necomentate în replica anterioară.

Referitor la articolul lui Coman din 11 decembrie 2003:

Ion Coman îl învinuieşte pe Doru Braia, care nici nu era în România în decembrie 1989, pentru cele întîmplate la Timişoara. Eu n-am auzit de publicaţia "Planeta Pres" din care citează dl. Coman că Braia "a format un grup care urma să fie folosit pentru incitarea timişorenilor contra regimului Ceauşescu". Unde apare această publicaţie (oare există?), cine o editează, cînd a apărut declaraţia lui Braia (oare a apărut cu adevărat?)? Dacă Braia a dat totuşi declaraţia citată de Coman, asta dovedeşte doar că dînsul e un mitoman care îşi dă mai multă importanţă decît are.

Spune Coman: "Spusele lui Doru Braia sînt elocvente pentru felul în care au fost pregătite grupurile diversioniste; argumentul forte au fost banii; justiţia a constituit instrumentul folosit pentru ascunderea adevărului".

Doru Braia n-a avut niciodată puterea politică în România. Cum a putut Doru Braia să influenţeze judecătorii Curţii Supreme?

Lipsa completă a logicii este dovedită de Coman în următorul fragment: "nici un instigator la anarhie, jefuitor sau asasin nu a fost identificat ca atare, cercetat, adus în instanţă pentru o judecată pe măsură, ci au fost aduşi ca martori ai acuzării". Păi, dacă au fost aduşi în instanţă ca martori ai acuzării, înseamnă că au fost identificaţi! Desigur, instanţa nu i-a catalogat pe aceştia ca "instigatori la anarhie", cum ar dori Coman. Aceştia sînt luptători în revoluţie, care aveau dreptul să ceară înlăturarea lui Ceauşescu chiar conform legilor în vigoare atunci (art. 28 din Constituţia Republicii Socialiste România).

Cît despre asasini, şi aceştia au fost parţial identificaţi de instanţă, iar Ion Coman face parte dintre ei. Amintesc că, contrar propagandei mincinoase care s-a făcut, nici un membru al forţelor de ordine nu a fost ucis de către revoluţionari la Timişoara.

Coman răstălmăceşte o declaraţie a preşedintelui instanţei, Cornel Bădoiu, care ar fi spus: "procuratura nu a fost în stare să dovedească vinovăţia inculpaţilor şi nici chiar instanţa". Exact acest Cornel Bădoiu i-a dat lui Coman 25 ani de închisoare! Dacă Ion Coman a executat doar 3 ani, 3 luni şi 10 zile (vezi cartea sa "Timişoara. Zece ani de la sîngerosul decembrie 1989", Ed. Sylvi, Bucureşti 2000, pag. 39) este din vina sistemului justiţiar românesc, care îngăduie celor cu bani să găsească portiţe pentru a nu executa pedepsele legale. Bădoiu s-a referit la acei inculpaţi din proces care au fost achitaţi, nu la Ion Coman, a cărui situaţie e limpede. Amintesc că Bădoiu a achitat 6 din inculpaţii procesului "Timişoara", pentru "neîntrunirea tuturor elementelor constitutive ale infracţiunii" (unul dintre aceştia - Ilie Matei - avea să fie condamnat la recurs), iar alţi 10 inculpaţi au fost încadraţi la fapte deja amnistiate.

O problemă importantă o atinge Coman cu privire la sechestrul asigurator asupra averii sale, care fusese instituit iar apoi ridicat. Datorită lipsei de profesionalism a lui Cornel Bădoiu, în primul proces "Timişoara" nu s-a respectat art. 76 Cod procedură penală conform căruia "organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are obligaţia să cheme, spre a fi ascultate, persoana care a suferit o vătămare prin infracţiune, precum şi persoana civilmente responsabilă. Înainte de ascultare, persoanei vătămate i se pune în vedere că poate participa în proces ca parte vătămată, iar dacă a suferit o pagubă materială, că se poate constitui parte civilă". Astfel, în sarcina inculpaţilor nu s-au stabilit despăgubiri de plătit, sechestrul fiind ridicat în cele din urmă. Mai apoi, prin procesul Chiţac-Stănculescu, s-au stabilit şi despăgubirile de plătit victimelor revoluţiei (în total, vreo 36 miliarde lei). Din păcate, aceste despăgubiri le-a plătit Ministerul Apărării Naţionale. Acest minister are dreptul să înceapă o acţiune în justiţie pentru recuperarea despăgubirilor plătite împotriva vinovaţilor direcţi ai crimelor din 1989, inclusiv împotriva lui Ion Coman. O asemenea acţiune ar beneficia de autoritatea de lucru judecat a hotărîrilor judecătoreşti existente, conform art. 22 alin. 1 Cod procedură penală. Nădăjduiesc că la M.Ap.N. se va întrona în cele din urmă respectul faţă de banii contribuabililor, şi această instituţie va întreprinde demersurile juridice de recuperare a sumelor plătite ca despăgubiri pentru victimele revoluţiei.

Referitor la articolul lui Coman din 23 decembrie 2003:

Punerea în libertate a persoanelor reţinute în primele zile ale revoluţiei de la Timişoara a fost una din revendicările delegaţiei revoluţionare care au dus tratative cu primul ministru Constantin Dăscălescu. În urma acestor tratative s-a realizat, în 20 decembrie 1989, eliberarea majorităţii arestaţilor, existînd însă şi un grup considerat de instigatori pentru care se urmărea trimiterea în judecată şi care au fost ţinuţi în arest pînă la căderea lui Ceauşescu. Deci, meritul eliberării majorităţii arestaţilor revine liderilor revoluţionari care au dus tratative cu Dăscălescu. Cine sînt aceştia şi cum au decurs tratativele, se ştie. Cărţile despre revoluţie editate la Timişoara au tratat problema amănunţit. Pentru cei interesaţi semnalez cărţile lui Titus Suciu - "Reportaj cu sufletul la gură", Editura Facla 1990 şi "Lumea bună a balconului", Editura Almanahul Banatului 1995. Dacă vreo persoană din conducerea comunistă are vreun merit pentru eliberarea unor arestaţi, aceasta e Constantin Dăscălescu, nicidecum Ion Coman.

Este cinică invocarea Decretului 271/1960 care reglementa, spune Coman, "înhumarea persoanelor neidentificate", pentru a justifica furtul şi incinerarea (nu înhumarea!) celor 40 de cadavre ale revoluţionarilor timişoreni. Familiile celor morţi cereau cu disperare să primească trupurile rudelor lor, dar miliţia a interzis intrarea în Spitalul Judeţean. De ce n-au fost lăsate familiile să intre în spital, pentru a se identifica morţii? Dacă totul a fost legal, de ce cadavrele au fost luate noaptea, iar lumina din curtea spitalului stinsă? De ce cadavrele au fost incinerate, şi nu înhumate, de ce au fost duse pînă la Bucureşti?

Nici o instanţă de judecată nu a considerat că activitatea din decembrie 1989 a colonelului Gh. Diaconescu a fost legală. Dar Curtea Supremă nu se poate autosesiza, ea judecă doar persoanele trimise în judecată de procuratură. În 1997 procuratura a pus problema trimiterii în judecată şi a (deja) generalului Gh. Diaconescu, dar fapta se prescrisese.

După ce încearcă să convingă cititorul că agenturile străine sînt vinovate de omorurile din Timişoara, Coman cere o amnistie legată de revoluţia din 1989. Dacă într-adevăr agenţii străini sînt criminalii, de ce stăruie domnul Coman pentru amnistierea acestora? Face cumva domnia sa jocul agenturilor străine?

Raportul Comisiei Senatoriale condusă de Sergiu Nicolaescu nu e nicidecum "probă de necontestat". El a fost contestat de Asociaţia "17 Decembrie" a răniţilor şi familiilor îndoliate din Timişoara (vezi articolul "Raportul lui Sergiu Nicolaescu - o minciună!" din "Renaşterea Bănăţeană" din 2 iunie 1992). În cartea mea "Revoluţia din Timişoara şi falsificatorii istoriei" (Editura Sedona 1999) am tratat pe larg atît activitatea lui Sergiu Nicolaescu, cît şi cea a lui Valentin Gabrielescu. Polemica aceasta fiind cu Ion Coman, nu cu Nicolaescu sau Gabrielescu, nu intru în amănunte. Curioşii pot citi pe internet, la http://timisoara.com/newmioc/62.htm respectiv http://timisoara.com/newmioc/63.htm reproşurile aduse comisiilor senatoriale "Decembrie 1989".

Pînă şi spusele lui Silviu Brucan ajung pentru Coman "probe de necontestat", atunci cînd îi convine. Dar tot Coman remarcase, în articolul precedent (11 decembrie 2003), cum a minţit Brucan pe 8 ianuarie 1990, cînd a spus că au fost 10000 de morţi. Ce e totuşi Brucan: mincinos sau emiţător de adevăruri "de necontestat"? Insul cu pricina a stat toată perioada revoluţiei, pînă după fuga lui Ceauşescu cu elicopterul, în cartierul Dămăroaia, sub stricta supraveghere a securităţii. Deci, pretenţiile sale (făţişe sau sugerate) că ar fi contribuit hotărîtor la înlăturarea lui Ceauşescu sînt rodul unei lăudăroşenii neîntemeiate.

O ultimă observaţie: fotografia "Azi în Timişoara, mîine în toată ţara!" cu care aţi ilustrat articolul, e de la mitingurile anti-FSN din 1990, nu din timpul revoluţiei. Se vede pancarda Ligii Studenţilor, care nu exista în decembrie 1989.

(articol trimis la "Flacăra lui Adrian Păunescu"; nu cunosc să fi fost publicat)