1989: Aplicaţii militare în jurul României

 

 

            Răzvan Belciuganu şi Poliana Mardari publică, în Jurnalul Naţional din 8 noiembrie 2004, sub titlul "Tensiuni mari la graniţa României", o listă cu aplicaţiile militare care se desfăşurau în jurul României în 1989. Sursa informaţiilor este viceamiralul Ştefan Dinu, şef al Direcţiei de Informaţii a Armatei în perioada revoluţiei.

            Prin însuşi titlul sub care publică informaţiile, JN sugerează că acestea dovedesc că "revoluţia a fost provocată din afara graniţelor". Hai să analizăm fără prejudecăţi informaţiile lui Ştefan Dinu:

            Ungaria: "în perioada 6-8 iunie a fost organizată o aplicaţie comună ungară, cehoslovacă şi sovietică, cu activarea unor elemente de comandament şi trupe marcate, care, după aprecierile noastre, nu puneau nici o problemă. Mai apoi, între 14-28 octombrie, trupele sovietice din Ungaria au organizat o aplicaţie în raionul Budapesta-Tokay". Deci, aplicaţiile militare din Ungaria, nu au fost în timpul revoluţiei ci cîteva luni mai devreme, nu erau lîngă graniţa cu România ci lîngă cea cehoslovacă şi, după aprecierea şefului DIA "nu puneau nici o problemă".

            URSS: "de asemenea, au avut loc unele activităţi militare nesemnificative. În intervalul de timp octombrie-noiembrie s-au executat trei aplicaţii de teren cu trupe marcate". Aplicaţiile erau în Bucovina de Nord şi Basarabia. Aşadar, însuşi şeful DIA consideră aceste activităţi "nesemnificative", iar prin expresia "de asemenea" pe care o foloseşte, arată că acelaşi calificativ se cuvine şi aplicaţilor din Ungaria, la care se referise anterior. Nici aplicaţiile militare sovietice nu s-au desfăşurat în decembrie 1989, ci în octombrie şi noiembrie.

            Marea Neagră: Aplicaţii navale au fost "la Sud Est de Insula Şerpilor, la Sud de Yalta, la Vest de Suhumi şi la Sud de Subla". Nu ni se spune cînd au avut loc aceste aplicaţii, dar din celelalte exemple credem că e vorba de întregul an 1989. În afară de Insula Şerpilor, celelalte zone de aplicaţii militare nu sînt lîngă graniţele României. Pentru a crea impresia unor "tensiuni mari la graniţele României", Jurnalul Naţional enumeră şi oraşul Suhumi din Caucaz ca dovadă a activităţii militare intense din jurul României. Dacă Suhumi e la graniţa României, atunci şi Munchenul sau Parisul le putem considera lîngă graniţa României.

            Bulgaria: "două aplicaţii militare au fost mai importante: în iunie - Balkan 89 şi în august - Mariţa 89, ambele orientate pe direcţia de Sud, spre Grecia". Deci, şi în cazul Bulgariei, aplicaţiile militare care au fost nu s-au desfăşurat în timpul revoluţiei şi erau îndreptate "spre Grecia", nicidecum spre România.

            Datele furnizate de Ştefan Dinu, fostul şef al DIA, nicidecum nu duc la concluzia Jurnalului Naţional că "revoluţia a fost provocată din afara graniţelor". Din contră, aceste date ne arată că anul 1989 nu e cu nimic mai deosebit decît anii precedenţi în ceea ce priveşte intensitatea aplicaţiilor militare care se desfăşurau în jurul României. Dar, la JN, titlul articolelor nu reflectă conţinutul acestora ci prejudecăţile reporterilor şi direcţia în care se doreşte manipularea opiniei publice.