Şeful DIA şi revoluţia din 1989

 

 

            În 4 numere consecutive ale Jurnalului Naţional (26-29 aprilie 2004) ni se prezintă "dezvăluirile" despre revoluţie ale şefului Direcţiei de Informaţii a Armatei (DIA) din decembrie 1989, viceamiralul Ştefan Dinu. Aceste dezvăluiri sînt de două feluri: fapte la care dl. Dinu a fost martor ocular şi fapte despre care dl. viceamiral vorbeşte din auzite sau prin deducţiile acelei cantităţi de logică de care dispune.

            Pentru faptele de primul fel acordăm încredere spuselor fostului şef al DIA. Credem deci că a existat o încercare a lui Ilie Ceauşescu de a prelua conducerea armatei după moartea lui Milea, încercare susţinută iniţial chiar şi de Ştefan Dinu. Credem că în 22 decembrie 1989, ora 10, după sinuciderea lui Milea, generalul Stănculescu, deşi "plecase spre Bucureşti", "era de negăsit" (adică încă nu ajunsese) - vezi JN din 27 aprilie 2004. Se confirmă astfel memoriul văduvei din revoluţie Ferkel-Şuteu referitor la recursul în anulare din cazul Chiţac-Stănculescu (vezi "Timişoara" din 22 aprilie 2004, pag. 7): Stănculescu a plecat din Timişoara abia în dimineaţa de 22 decembrie. Ceea ce a susţinut Parchetul General în apărarea lui Stănculescu, că acesta ar fi plecat din Timişoara în dimineaţa de 21, este o minciună[1].

            Despre episodul "Timişoara" al revoluţiei, Ştefan Dinu vorbeşte doar din auzite, nefiind prezent aici în timpul revoluţiei. Ne-am obişnuit de 15 ani cu politica mass-mediei bucureştene: despre ce s-a întîmplat la Timişoara în decembrie 1989 vorbesc mai ales oameni care n-au fost în Timişoara în acea perioadä, unii dintre ei nici nu ştiu sä găsească Timişoara pe hartă.

            Vorbeşte Dinu despre "acele grupuri neidentificate" de la Timişoara, "special pregătite pentru tulburarea ordinii şi provocarea de acte diversioniste, care au acţionat atît în prima fază a evenimentelor, cît şi după data de 22 decembrie" (JN 27.04.2004). Deşi grupurile sînt "neidentificate", dl. viceamiral ne spune că erau formate din agenţi sovietici ("Teroriştii din '89, controlaţi de la Moscova" scrie pe prima pagină JN din 29.04.2004).

            Ca dovadă concretă a faptului că terorismul de după 22 a fost pus la cale de ruşi, Ştefan Dinu pomeneşte faptul că "spre amiaza zilei de 23 decembrie, generalului Eftimescu Nicolae, locţiitorului şefului Marelui Stat Major, i s-a cerut ca [cine anume i-a cerut rămîne o taină - nota mea], prin legăturile militare existente, să pună întrebarea Statului Major General sovietic «dacă s-ar putea conta pe un eventual ajutor militar împotriva teroriştilor» (...) La capătul celălalt al firului a răspuns generalul Moiseev, şeful Statului Major General sovietic. La întrebarea pusă, acesta a răspuns fără ezitare: «O asemenea problemă poate fi discutată numai la nivelul guvernelor» (...) Din spusele col. Mircea, rezultă că generalul rus ar fi vrut să mai spună ceva, dar brusc parcă s-a răzgîndit, închizînd telefonul".

            Deci, fiindcă generalul rus n-a fost de acord să trimită trupe ruseşti în România, şi a închis telefonul (sau s-a întrerupt legătura), rezultă că ruşii s-au amestecat în revoluţia din 1989. Dacă ar fi fost de acord cu trimiterea trupelor, tot aia ar fi rezultat.

            A arunca vina pe străini (ruşi, americani, unguri, sîrbi - nu contează prea mult ce fel de străini, dacă luaţi colecţia din ultimele 3 luni a Jurnalului Naţional veţi găsi străini pe gustul fiecăruia) pentru crimele din decembrie 1989 este exact ceea ce urmăresc adevăraţii criminali (care sînt români), ca să scape ei de răspundere.

            Aşa-zişi tulburători ai ordinii publice sînt identificaţi cu nume, prenume şi adresă în raportul şefului filajului de la Securitatea Timiş, Nicolae Mavru. Raportul a fost publicat de ziarul "Timişoara" din 8 decembrie 1990 şi republicat de "VIP în Banat" din 1-15 mai 2004. Aşadar la Timişoara lucrurile nu sînt chiar aşa de misterioase precum lasă să se înţeleagă Jurnalul Naţional. După 22 decembrie am avut acţiuni teroriste într-o mulţime de localităţi, nu numai la Timişoara, deci, nu se pot explica teroriştii cu grupurile de la Timişoara.

            Citind Jurnalul Naţional din 4 mai 2004, ne dăm seama că nici cei care au tras după 22 decembrie nu sînt chiar aşa de misterioşi. "Anchetatorii au reuşit să finalizeze un număr important de dosare privind revoluţia. În foarte multe dintre acestea s-a reuşit refacerea lanţului cauzal victimă-trăgător şi majoritatea celor care au apăsat pe trăgaci (ori au dat ordin nemijlocit în acest sens) au fost trimişi în judecată. Toate aceste dosare au însă o caracteristică comună: se referă doar la victimele apărute după fuga Ceauşeştilor". Este pentru prima oară cînd un ziar pretinde că "majoritatea" celor care au apăsat pe trăgaci după 22 decembrie 1989 au fost identificaţi, ba chiar trimişi în judecată. Eu privesc cu scepticism această afirmaţie. Ştiam că există unele cazuri lămurite, nu ştiam că s-a lămurit chiar "majoritatea" cazurilor. Dar dacă "majoritatea" acestor criminali a fost identificată apare o întrebare simplă: au fost aceşti criminali identificaţi şi trimişi în judecată cetăţeni români sau sovietici? Dacă au fost cetăţeni români, de ce pretinde JN din 29.04.2004 că teroriştii din '89 au fost ruşi? Iar dacă au fost sovietici, de ce încearcă JN să dovedească implicarea sovietică în acţiunea teroristă cu dovezi slăbuţe de tipul "un general rus a închis telefonul", în loc să arate exact cazurile deja trimise în judecată? Te pomeneşti că-s pline puşcăriile patriei de sovietici care au tras în decembrie 1989, şi noi nici nu ştiam!

            Vorbind despre fenomenul CADA, Ştefan Dinu uită să pomenească prima revendicare a acestei mişcări: "Stabilirea adevărului privind rolul armatei în revoluţie, în special în perioada 16-20 decembrie la Timişoara". Deasemeni, uită să pomenească de punctul 4 al revendicărilor CADA, care-l învinuieşte pe ministrul de interne din acea perioadă (generalul Chiţac) de reprimarea revoluţiei de la Timişoara. În schimb inventează lucruri care n-au figurat niciodată în programul CADA: "alegerea comandanţilor, adoptarea deciziilor cu acordul lor [al cadrelor militare - n.m.]", pretinzînd că prin CADA se dorea impunerea unor "reguli în exercitarea actului de comandă de tip bolşevic". În cartea maiorului Nicolae Durac - "Neliniştea generalilor", Editura MPS, Timişoara 1991, se poate citi exact programul CADA, atît în forma lui iniţială din 9 februarie 1990, în 11 puncte (pag. 48), cît şi în forma lui finală în 13 puncte (pag. 50-51). Nici vorbă despre regulile de tip bolşevic! Sigur, din 1990 pînă în 2004 lumea a mai uitat, de aia se explică dezinvoltura cu care mint Ştefan Dinu şi Jurnalul Naţional! Documentele există însă (dar presa nu-i interesată de ele)!

            Zice Dinu că l-a auzit pe Milea spunînd că "nu cunoaşte nici o lege şi nici o prevedere din regulamentele militare care să oblige armata să tragă împotriva propriului popor". Aşa erau legile, dar Milea le-a încălcat. În dosarul procesului Chiţac-Stănculescu se află ordinul dat în 17 decembrie 1989 de Vasile Milea, pentru a se trage în demonstranţi. Mi-am făcut şi eu o copie xerox după ordinul ăla, ca s-o arăt la nepoţi. În ordin se foloseşte cuvîntul "demonstranţii", împotriva acestora ordonîndu-se să fie avertizaţi, iar apoi să se tragă la picioare. Adică, nu se vorbeşte despre trupe străine care ar fi invadat România, nici despre agenţi străini, nici măcar despre diversionişti. Se ştia exact de către conducerea armatei cine era vrăjmaşul - DEMONSTRANŢII. Se mai explică în ordin ticăloşiile la care recurg aceşti demonstranţi - "împing bătrînii şi copiii în faţă". Trebuie spus că ordinul lui Milea nu s-a aplicat întocmai, nu s-a tras numai la picioare şi nu totdeauna s-a avertizat înainte de a se trage.

            În JN din 4 martie 2004 s-a publicat articolul "Revolta de la Timişoara, condusă din Iugoslavia", iar în JN din 26 aprilie 2004 se publică declaraţia viceamiralului Dinu că a fost avertizat de iugoslavi că se pregătesc acţiuni pentru răsturnarea regimului Ceauşescu. Păi iugoslavii ăştia erau tîmpiţi? Ei conduc operaţiunea de răsturnare a lui Ceauşescu, cum scrie JN din 4 martie 2004, dar se sabotează singuri anunţînd autorităţile române despre ce au de gînd să facă?

            Un îndemn a lui Dinu ar trebui urmat şi de redacţia JN: "pentru că, auzind o minciună, cum spune un vechi proverb, ar echivala cu fuga după ce ai văzut o crimă, se impune, ca o datorie a fiecăruia, de a lua atitudine critică şi faţă de cei care falsifică realităţile din decembrie 1989".

 

("VIP în Banat" din 16-31 mai 2004)

 


[1] textul recursului în anulare din cazul Chiţac-Stănculescu în care se găseşte susţinerea că Stănculescu ar fi părăsit Timişoara în dimineaţa de 21 decembrie 1989, a fost publicat de mine în volumul Curtea Supremă - Procesele revoluţiei din Timişoara (1989), Editura Artpress, Timişoara 2004.