Începutul sfîrşitului, în varianta lui Tucă

 

 

            Jurnalul Naţional din 14, 15 şi 16 aprilie 2004 ne explică căderea lui Ceauşescu: "20 decembrie 1989: începutul sfîrşitului" este titlul unui articol din acest ziar (14 aprilie), iar în seara aceleiaşi zile la "Marius Tucă show" se vorbea despre acelaşi subiect. De ce 20 decembrie? Foarte simplu: perioada 15-19 decembrie 1989 trebuie ştearsă din istoria revoluţiei. Mai ales, trebuie şterse zilele de 17, 18 şi 19 decembrie, cînd s-au petrecut crimele de la Timişoara, crime despre care (şi despre făptuitorii cărora) poporul român este îndemnat să uite. Pentru asta, românilor li se dau alte subiecte de meditaţie. De pildă: cine a pus la cale mitingul de la Bucureşti din 21 decembrie? E limpede că Ceauşescu personal l-a pus la cale, dar asta nu-l împiedică pe Tucă să dezbată şi răsdezbată această problemă de mult lămurită. După îndelungi căutări, echipa lui Tucă a găsit şi un securist care să declare ce se doreşte, dar numai sub protecţia anonimatului. Fraierilor li se explică că securistul vrea anonimat fiindcă "unele persoane vor fi deranjate" (JN din 16 aprilie 2004). De fapt anonimatul e necesar pentru că declaraţia e mincinoasă, iar securistul respectiv nu vrea să fie cunoscut ca mincinos.

            Încercarea de a scrie istoria revoluţiei cu declaraţii anonime luate la 15 ani de la evenimente este un obicei mai vechi al Jurnalului Naţional. Cu ceva vreme în urmă Tucă se ocupa de alt aspect de mult lămurit - şedinţa C.P.Ex. din 17 decembrie 1989 - tot cu declaraţii senzaţionale ale cuiva care vrea să rămînă anonim. De la şedinţa aia există stenogramă şi există declaraţiile a practic fiecărui participant, date prin 1990 în faţa justiţiei (cu asumarea răspunderii, nu sub anonimat!). O declaraţie din 1990 e mai valoroasă decît una din 2004 măcar pentru faptul că memoria martorilor era atunci proaspătă. Dar pentru Tucă şi cercurile de interese pe care le slujeşte, tot ce s-a strîns ca declaraţii şi documente în 1990 trebuie uitat, iar istoria trebuie rescrisă cu declaraţii din 2004! Cel mai bine cu declaraţii anonime, astfel ca nimeni să nu acuze declaranţii de minciună!

            Tucă are nevoie de declaraţii ca să susţină teoria sa cu securiştii patrioţi care l-au dat jos pe Ceauşescu, iar securiştii au priceput asta şi îi sar în ajutor. Dacă se dau şi certificate de revoluţionar pentru martori, se pot găsi o mulţime de martori care să declare că ei, personal, au venit cu ideea mitingului din 21 decembrie 1989, pe care i-au insuflat-o lui Ceauşescu.

            Au fost totuşi o mulţime de oraşe în care revoluţia a început fără nici un miting pus la cale de autorităţi. La Timişoara, în 15 decembrie s-a adunat lume la casa lui Tokes, iar din 16 decembrie mişcarea a căpătat un aspect neechivoc anti-Ceauşescu, fără ca nimeni din partea patrioţilor de securişti să organizeze mitingul. În 20 decembrie a început revoluţia la Lugoj, în 21 decembrie la Arad, Cluj, Cugir, Alba Iulia, Braşov, Sibiu, Cisnădie (jud. Sibiu), Reşiţa, Buziaş (jud. Timiş), Caransebeş, Făgăraş, Ghimbav (jud. Braşov), Tîrgu Mureş, Nădrag (jud. Timiş), iarăşi fără organizare, fără vuiet pus la cale de nu ştiu cine. De ce pretinde Jurnalul Naţional că vuietul ăla care s-ar fi auzit la Bucureşti e atît de important, sînt bucureştenii tîmpiţi şi nu se puteau răscula fără să le pună securitatea vuiete la difuzoare? Cei din alte oraşe cum s-au răsculat?

            Imediat după revoluţie Nica Leon a susţinut că el este omul care a stricat mitingul lui Ceauşescu din 21 decembrie. Dar Nica Leon nu este securist, nici membru al nomenclaturii comuniste, de aia se explică efortul Jurnalului Naţional de a găsi pe cineva "cu origine sănătoasă" (securist sau nomenclaturist) care să susţină că l-a sabotat pe Ceauşescu. Se bate şaua ca să priceapă Barbu Petrescu, dar se pare că acesta încă nu s-a hotărît să-şi aroge meritul. Hai Petrescule, grăbeşte-te, că altfel găseşte Tucă pe altcineva pentru rolul de erou al neamului!

            "Unităţile antitero, înlăturate din piaţă", e titlul pe prima pagină în Jurnalul Naţional din 16 aprilie. Alt titlu mincinos, căci acelaşi număr din Jurnalul Naţional publică declaraţia colonelului Botofei de la antitero, că "la ora 11 se afla, împreună cu oamenii săi, în Piaţă, la intrarea principală. Mitingul a început pe la ora 12". Atît îs de proşti ăştia de la Jurnalul Naţional, că-ţi poţi da seama cum mint doar citindu-le ziarul! Măi băieţi, dacă tot minţiţi, cel puţin învăţaţi să minţiţi coerent!

            Pentru orice om normal, problema principală a revoluţiei din 1989 este cine e vinovat de omorîrea a peste 1000 de oameni. Unul dintre vinovaţi - Paul Niculescu Mizil - a fost prezent la emisiunea lui Tucă din 14 aprilie, unde era înfăţişat ca exemplu de om politic care a apărat demnitatea naţională. În 17 decembrie 1989, cînd a fost de acord cu propunerea lui Ceauşescu să se verse sînge românesc, unde era demnitatea lui Paul Niculescu Mizil?

 

("VIP în Banat" din 1-15 mai 2004)