Revolta de la Timişoara şi filiera iugoslavă

Sub titlul "Revolta de la Timişoara, condusă din Iugoslavia", Jurnalul Naţional din 4 martie 2004 îşi dă peste cap propriile teorii din zilele precedente. După ce, cu cîteva zile înainte scrisese că revolta de la Timişoara a fost făcută de agenţi veniţi din Ungaria, antrenaţi în prealabil de autorităţile de acolo, apoi publicase interviul cu şeful filajului din Securitatea Timiş, Nicolae Mavru, care nu vorbea nimic de agenţii veniţi din Ungaria dar observase 2000 de turişti ruşi, majoritatea basarabeni, acum se publică un interviu cu colonelul Remus Ghergulescu, pentru a lansa o nouă ipoteză: revolta de la Timişoara a fost făcută de iugoslavi!

O primă nedumerire: cum se face că Nicolae Mavru, şeful filajului de la Securitatea Timiş, interviat în 2 martie de Jurnalul Naţional, nu a observat aceşti agenţi iugoslavi şi vorbeşte numai de basarabeni? Am impresia că Jurnalul Naţional, cînd i-a luat interviul lui Mavru, a uitat să-i dea acestuia lista completă a răspunsurilor pe care trebuie să le dea! Ruşinoasă lipsă de profesionalism!

Totuşi, care sînt concret dovezile conducerii din Iugoslavia a revoluţiei din Timişoara? Remus Ghergulescu a văzut niste grupuri de tineri care se organizau, cu lanţuri, bastoane, sticle. Vorbeau româneşte aceşti tineri? Da, răspunde Remus Ghergulescu, dar pentru Jurnalul Naţional chiar şi asta e o dovadă că au fost agenţi străini. Se ştie: una din caracteristicile agenţilor străini este faptul că ştiu să vorbească!

În rest, dovezile conducerii din Iugoslavia a revoluţiei din Timişoara constau în faptul că "printre autoturismele care circulau cu steaguri şi claxonau aveau şi numere sîrbeşti". Acest lucru se întîmpla mult după începutul revoluţiei, cînd se petrecuse deja scăparea armatei din Timişoara de sub controlul generalilor ceauşişti. Ghergulescu spune că a văzut un TAB pe care erau căţăraţi demonstranţii - adică fraternizarea eşaloanelor inferioare ale armatei începuse, era deci 20 decembrie 1989 sau mai tîrziu. Nu se spune cîte maşini sîrbeşti claxonau în semn de solidaritate. Erau două, erau trei? Ce relevanţă mai avea asta cînd în stradă erau deja 200000 de oameni care strigau Jos Ceauşescu! Era deja a 5-a zi de revoluţie. Mult mai relevantă decît cele 2-3 maşini sîrbeşti care claxonau (şi poate 100 de maşini româneşti care claxonau) este defilarea demonstranţilor urcaţi pe TABuri, ceea ce a şi determinat retragerea armatei în cazărmi. Iar în TABurile alea nu se aflau iugoslavi, ci români! Generalii ceauşişti (Guşe, Chiţac, Stănculescu) au priceput atunci că partida e pierdută, şi au început să-şi facă planuri cum să cadă în picioare după ce va fi înlăturat Ceauşescu. Iar planurile le-au reuşit destul de bine, din punctul lor de vedere. Din punctul de vedere a celor 900 de români ucişi în mascarada luptei antiteroriste, n-au fost nişte planuri prea bune!

Mai spune Ghergulescu că Europa Liberă transmitea evenimentele cu o întîrziere de vreo 24 de ore, ceea ce arată că operativitatea acestui post de radio lăsa de dorit. Dacă revoluţia din Timişoara ar fi fost într-adevăr pusă la cale de agenturi străine, sînt convins că nu ar fi existat această întîrziere de 24 de ore în relatarea evenimentelor.

O altă dovadă a conducerii de către iugoslavi a revoluţiei este faptul că "tot ce s-a întîmplat referitor la demonstraţie (e vorba de demonstraţia masivă din centru, începută în 20 decembrie 1989 - nota mea) a fost filmat permanent, 24 din 24. Din datele culese de noi, casetele erau trimise foarte operativ în Iugoslavia".

Problema asta a informaţiilor trimise în Iugoslavia am explicat-o în 1994, cînd am comentat Raportul SRI despre revoluţie (făcut în perioada Virgil Măgureanu) - vezi "Falsificatorii istoriei", Ed. Almanahul Banatului 1994, pag. 101.

Comitetul revoluţionar constituit în 20 decembrie 1989, care a luat numele de Frontul Democratic Român, s-a gîndit că trebuie spartă blocada informaţională instituită de regimul Ceauşescu (ziarele nu scriau nimic despre Timişoara - vă amintiţi?). Pentru asta a luat legătura cu Consulatul Iugoslav din Timişoara şi a cerut consulului Mirko Atanatkovici să anunţe evenimentele din oraş. Mirko Atanatkovici a sprijinit asta, motiv pentru care, după revoluţie, a primit titlul de cetăţean de onoare al Timişorii. Ceea ce trebuie reţinut este: iniţiativa implicării Consulatului Iugoslav a aparţinut revoluţionarilor, nu consulatului; aceste fapte se petreceau mult după începutul revoluţiei, era deja a 5-a zi de revoluţie.

Alt lucru povestit de Ghergulescu este că în 21 decembrie "am fost chemat de generalul Guşe care mi-a spus că se va constitui o echipă de capturare a liderilor din balconul Operei şi eliberare a pieţei. Pregătirea aceasta a fost ordonată de Coman, personal". Este un fapt elocvent care arată că şefii represiunii nu fraternizaseră cu populaţia în 20 decembrie ci continuau să facă planuri de reprimare. La discuţiile pentru alcătuirea acestui plan, zice Ghergulescu, "am exagerat afirmînd că ştiu precis că în clădirea Operei există şi armament". De fapt, n-a exagerat deloc, chiar exista armament în posesia Frontului Democratic Român!

Mai departe, interviul se referă la evenimente de la Bucureşti, care confirmă că lupta antiteroristă începută în 22 decembrie a fost o mascaradă.

Un lucru la care Jurnalul Naţional nu răspunde este: ce aveau de cîştigat iugoslavii din căderea lui Ceauşescu? Superprofesionistele servicii secrete iugoslave cu care ne vrăjeşte Jurnalul Naţional n-au fost capabile să oprească destrămarea Iugoslaviei.

În concluzie: titlul "Revolta din Timişoara, condusă din Iugoslavia" aparţine exclusiv redacţiei Jurnalul Naţional şi nu-şi are justificare în conţinutul articolului.

("Revoluţia din Timişoara şi minciunile lui Marius Tucă", 10 martie 2004)