Jurnalul Naţional - tot mai confuz!
Jurnalul Naţional din 3 martie 2004 face "ţăndări" filmul "Şah-mat" al Susanei Brandstater. Milton Bearden, fostul şef al CIA pentru Europa de Est spune că regizoarea austriacă i-a răstălmăcit spusele. Dintr-un interviu de 2 ore jumate, Brandstater a prezentat doar un mic fragment care îi convenea. După spusele lui Bearden "nu neg faptul că CIA ar fi efectuat o anumită activitate de strîngere de date, însă în interviu am negat total faptul că CIA ar fi coordonat sau declanşat în vreun fel Revoluţia". Bineînţeles, partea cu negarea totală nu a mai încăput în film. Exact cum spuneam anterior: Brandstater nu a studiat revoluţia română şi, în urma cercetărilor a ajuns la concluzia că aceasta a fost opera agenturilor străine, ci invers. A pornit de la început cu această concluzie, pe care a căutat să şi-o confirme prin declaraţiile pe care le-a căutat, ignorînd orice date care-i contrazic teoria - tipic pentru cei cu idei preconcepute.
Se lămureşte şi un alt episod prezentat distorsionat de Brandstater: Ungaria a oferit arme românilor, dar numai după fuga lui Ceauşescu (mai precis pe 23 decembrie 1989, cînd deja la putere era FSN). Deci, generalul Stănculescu a fost contactat de unguri nu în calitate de agent al serviciilor secrete ungureşti, cum fabulează Brandstater, ci în calitate de reprezentant al FSN şi al armatei. Armele nu s-au oferit aşa ziselor grupe de diversiune ci Armatei Române, în modul cel mai oficial, în condiţiile în care aceasta pretindea că abia-abia face faţă atacurilor teroriştilor. Oferta a fost respinsă.
Eu de la început am catalogat-o pe Branstater drept "idiot util", iată că şi Jurnalul Naţional confirmă aprecierea mea. Nu e ea de tot idioată, că o să cîştige bani buni cu filmul ăsta, care deja a fost achiziţionat de mai multe televiziuni. Mai idioţi sînt cei care o cred.
Apropo de ce spunea Milton Bearden, că CIA a adunat informaţii despre România, dar nu s-a implicat, este exact ceea ce spuneam şi eu în 1992, cînd am comentat cartea securistului Filip Teodorescu "Un risc asumat": "Problema nu e dacă au existat străini curioşi să afle ce se petrece la Timişoara, ci dacă asemenea străini au avut un rol activ în evenimente" (vezi http://timisoara.com/newmioc/55.htm)
În acelaşi Jurnal Naţional mai apare şi Pacepa cu păreri despre revoluţie. Pacepa poate să-şi dea cu părerea despre revoluţie cam cum îşi dă cu părerea Ion Cristoiu sau baba Veta de la colţul străzii, adică e vorba de părerea unui om care n-a fost implicat şi nu are surse de informaţie serioase. Din 1978 Pacepa nu mai are informaţii serioase despre România, prietenii săi din securitate au fost daţi afară imediat după fuga sa (şi nu numai prietenii, ci toţi cei bănuiţi a-i fi prieteni). Dar politica editorială a lui Tucă este de a-i considera pe securişti singurii deţinători ai adevărului. Securiştii sînt înfăţişaţi ca nişte supra-oameni care ştiu totul şi, ei şi numai ei, sînt demni de încredere. De fapt, majoritatea securiştilor au fost nişte tăntălăi. În 16 decembrie 1989 ştiam că putem să-i învingem şi, pe moment, nu ne-am înşelat.
Dacă mîine va apare un securist din Botoşani care n-a fost în viaţa lui prin Timişoara dar pretinde că ştie tainele revoluţiei, imediat mass-media românească îi va oferi spaţiu să-şi spună "dezvăluirile".
("Revoluţia din Timişoara şi minciunile lui Marius Tucă", 10
martie 2004)