Raport secret al Securităţii timişorene referitor la evenimentele din 16-18 decembrie 1989

 

 

Inspectoratul Judeţean Timiş

Ministerul de Interne

Securitate Serv "F"

Nr. 261653/19.12.1989

 

            Notă

 

            În ziua de 16 XII 1989, între cei ce incitau pe cei adunaţi în faţa domiciliului li Tokes, a venit şi un individ cu soţia. Individul are următoarele semnalmente: 30-35 ani, statură mijlocie, conformaţia corpului potrivită, faţa ovală, păr negru, ten brunet, frunte înaltă, îmbrăcat în scurtă bleu din fîş, cămaşă de culoare bleumarin, fără cravată, blugi, pantofi negri. Soţia 25-30 ani, de statură înaltă (puţin mai înaltă decît soţul), conformaţie potrivită, faţa ovală, părul castaniu deschis, coafat permanent, ten şaten, ochi căprui, nas drept mijlociu, bărbie ovală, îmbrăcată în palton maro pepit, cizme negre. Vorbesc foarte bine româneşte dar şi ungureşte. El are o ură destul de mare împotriva noastră, dar se fereşte să şi-o manifeste.

            În ziua de 17.12.1989

            La orele 11,00 au început să se adune mai mulţi indivizi pe podul de pe b-dul 6 Martie la intersecţia cu spl. T. Vladimirescu.

            Pînă la orele 12,35 s-au adunat 3-4000 şi, împreună, strigau mai multe lozinci cu caracter denigrator la adresa conducerii de partid şi de stat. Au acţionat pe b-dul 6 Martie, str. Săvineşti, Centrul civic, b-dul Michelangelo, complexul studenţesc, unde au scandat "Studenţi, veniţi cu noi" şi au intrat în grupuri de 40-50 de indivizi şi individe în căminele studenţeşti 3, 4, 5, 6, 7, 16, 17, 18, 19, 20, 21, unde au încercat să mobilizeze mai mulţi studenţi pentru a-i însoţi.

            La orele 12,50 au continuat pe str. Cluj, Michelangelo, b-dul Victoriei, b-dul 23 August, oprindu-se în faţa Comitetului judeţean de partid, în acest timp ataşîndu-li-se şi alte grupuri, la fel de mari.

            Între orele 13-15 au scandat la început "Vrem primarul! Vrem primarul" apoi alte lozinci cu caracter denigrator la adresa conducerii de partid.

            Au încercat să forţeze dispozitivul format din trupe de militari, au aruncat cu pietre, sticle şi au lovit cu bastoane de lemn şi răngi metalice în militari şi alte forţe de ordine, precum şi în clădirea Comitetului judeţean, apoi au intrat mai mulţi indivizi în incinta acestuia.

            La orele 15 cînd s-a intervenit cu tancuri iar prin aer patrula un elicopter, grupul s-a răsfirat continuînd prin Parcul civic, P-ţa Huniade, b-dul 30 Decembrie.

            La orele 16, din direcţia b-dului 6 Martie au început să vină grupuri compacte, de circa 100 de persoane, care s-au oprit în faţa Catedralei ortodoxe. Pînă la ora 17,00 în faţa Catedralei s-au adunat circa 5000 de indivizi şi individe. Pînă la orele 17,30, cînd s-a intervenit cu forţe de ordine în mai multe zone, mai mulţi indivizi, majoritatea tineri între 13-20 de ani au spart vitrinele magazinelor şi au furat mărfurile din interior. Din mulţimea adunată s-a aruncat cu petarde, pietre şi sticle incendiare asupra forţelor de ordine precum şi asupra blindatelor, multe fiind imobilizate şi trecîndu-se la dezarmarea acestora.

            Din cartierele Girocului, Circumvalaţiunii, Calea Şagului, Calea Lipovei au început să vină spre b-dul 30 Decembrie mai multe grupuri compacte care s-au oprit în faţa Catedralei ortodoxe, mărind cu mult numărul celor prezenţi şi scandînd lozinci cu caracter denigrator.

            De asemenea, în cartierele menţionate mai sus, grupuri izolate de indivizi tineri (15-20 ani), avînd asupra lor răngi, au spart vitrinele de la toate magazinele de pe arterele principale, iar mărfurile, fie că au fost furate, fie au fost arse.

            De pe b-dul 30 Decembrie un grup compact de circa 3-400 de persoane s-a deplasat pe bd. Politehnicii, V. Pârvan, şi s-a oprit în faţa Universităţii unde de asemenea au strigat lozinci cu caracter denigrator. Şi în alte zone au fost observate grupuri de 50-200 de persoane care au avut manifestări asemănătoare.

            Permanent am urmărit şi am comunicat ofiţerului de servici sau conducerii situaţia operativă, mişcarea grupurilor, direcţia de deplasare, comportarea, în funcţie de aceasta luîndu-se măsurile corespunzătoare.

            De asemenea am comunicat dacă forţele care au intervenit reuşesc sau nu să-şi ducă la îndeplinire misiunea.

            În ziua de 17 XII 1989 am infiltrat ofiţeri în rîndul demonstranţilor pînă în momentul începerii activităţilor de la Consiliul judeţean.

            Menţionez că spargerea geamurilor şi alte acte huliganice au fost începute de trei copii de 10-12 ani, ţigani, fiind urmaţi la început de 3-4 tineri prost îmbrăcaţi apoi de circa 40-60 de alţi tineri.

            O individă a luat steagul RSR şi s-a urcat cu el pe pervazul ferestrei fluturîndu-l în timp ce gloata o aplauda şi striga "Libertate" - referindu-se la statuia din SUA (care a înţeles aşa ceva). Avînd în vedere că individa şi o parte din gloată au înţeles din mimica ei că trecea drept o Ioana d'Arc sau statuia Libertăţii, considerăm că este studentă. Semnalmentele individei: 19-24 ani, statura mijlocie, conformaţia corpului potrivită spre plinuţ, părul castaniu bogat, lung peste umăr legat, tip coadă de cal, umflat (puţin creţ) spre frunte, faţa ovală, tenul roz, fruntea puţin bombată (poate din cauza coafurii), nas mijlociu, gura mijlocie spre mare, cu ruj roşu, bărbie ovală. Era îmbrăcată cu geacă de culoare albă (ca şi cele confecţionate de "Spumotim") pantaloni tip ginşi de culoare vişinie, cizmuliţe cu toc de culoare gri.

            Un individ pe care l-am observat toată ziua de 16 XII 1989, la manifestaţia de la Tokes şi în continuare, precum şi în ziua de 17 XII 1989 cînd s-a acţionat asupra Consiliului Popular judeţean şi care s-a manifestat foarte violent, avea următoarele semnalmente: 28-33 ani, înalt de 176-179 cm, conformaţie potrivită, atletic, faţa ovală, părul blond, rar, chelia frontală pronunţată foarte înaltă, sprîncene blonde stufoase, ochi albaştri, nas drept mijlociu, gura mijlocie, bărbie ovală, mustaţă blondă, îmbrăcat în costum de blugi prespălaţi. De regulă nu se aşeza în primele rînduri, dar incita foarte tare pe ceilalţi, avînd o voce puternică.

            În ziua de 17 XII 1989 am organizat posturi de filaj în căminul 7 şi l-am reperat pe unul din principalii instigatori ai demonstraţiei din 16 XII, care a contribuit în mare măsură la pornirea mulţimii pe străzi - în persoana lui Straub Iosif, student.

            Unul dintre instigatorii care au devastat magazinele din P-ţa Traian are 45-50 ani, statura mijlocie, conformaţia corpului potrivită, faţă ovală, părul castaniu deschis rar, pare netuns la ceafă, cu chelie frontală pronunţată, sprîncene spălăcite, nas drept mijlociu, cu buze subţiri, bărbie ovală, umblă îmbrăcat neîngrijit şi locuieşte pe str. Ştefan cel Mare nr. 4 et. 2 sau 3. A declarat că vrea să dea foc la toate clădirile.

            În timp ce ne aflam la un obiectiv al serviciului 0110, filorii au sesizat un grup de 7 indivizi tineri care discutau despre cele ce au făcut la demonstraţie. Plănuiau să facă rost de arme şi camioane pentru a trece peste securişti şi miliţieni. Au fost stabiliţi astfel:

            - un individ la str. Ana Ipătescu nr. 6 scara A

            - trei indivizi în strada Ştiinţei nr. 37

            - doi indivizi în str. Ana Ipătescu, bloc D56, sc. B, a plecat cu tatăl său cu autoturismul 3-TM-5940.

            Am aflat că Moisescu Dan şi Lungeanu Dan din Calea Lipovei str. I. I. de la Brad bl. 29 sc. A ap. 13 şi respectiv 14 au fost instigatorii manifestanţilor din Calea Lipovei.

            Am transmis informaţia că în jurul orei 16-16,30 se vor aduna din nou manifestanţii (ceea ce s-a şi confirmat, dar au intervenit forţele de ordine).

            I-am depistat la penitenciar pe cei doi tineri care în ziua de 16.12.1989 au spart sticla de la stema P.C.R. cu seceră şi ciocanul şi i-am raportat tov. lt.-col. Atudoroaie.

            S-a aflat că un individ a strigat lozinci, a instigat lumea de la balcon dar nu a părăsit domiciliul. Locuieşte în str. I. I. de la Brad, bl. B29 sc. B. Este fost condamnat fără ocupaţie, iar soţia este asistentă medicală.

            Numitul Harsany Nicolae, în atenţia serviciului III, a fost observat în ziua de 17 XII 1989 între manifestanţi şi cu îmbrăcămintea schimbată. Acelaşi individ a fost văzut în 18 XII 1989 pe bd. Eroilor, str. Cluj şi str. Arieş, privind la persoanele care se deplasau înspre centru.

            În ziua de 18.12.1989

            La obiectivul "Vasile"[1], în grupul care s-a adunat, s-a discutat despre acel obiectiv că a fost mutat noaptea la 4,00 şi că nu se ştie nimic despre el. Dădea indicaţii despre obiectivul "Vasile" o femeie care domiciliază în curte la biserica reformată. Un individ în etate, maghiar, a afirmat că reformaţii sînt foarte hotărîţi (n-a afirmat ce au de gînd să facă).

            De asemenea, a venit o individă care s-a dat drept studentă din Cluj, care a afirmat că a venit cu alţi studenţi, că deseară vor mai veni şi se va manifesta apelînd la toţi cei prezenţi, ca să vină şi ei. Aceasta a fost ridicată de organul informativ. Se numeşte Petrighean Anca, născută în 1970, în Timişoara. A vorbit în mulţime cu un individ în etate de 40-53 ani, statură mijlocie, conformaţia corpului robustă, păr negru încărunţit înspicat, îmbrăcat în pantaloni gri şi scurtă de fîş bleumarin. nu vorbea tendenţios, dar era nemulţumit că obiectivul "Vasile" a fost evacuat, cu toate că s-a promis contrariul.

            Menţionăm că în timp ce pe Calea Girocului au venit trupele de intervenţie şi-au acţionat asupra turbulenţilor, unii curioşi discutau că soldaţii sînt în vîrstă şi sînt de la ministerul de interne, ofiţeri îmbrăcaţi în soldaţi.

            Grupurile formate pe Calea Girocului cuprindeau tineri pînă la 23 de ani şi erau foarte agresivi fiind dotaţi cu sticle incendiare.

            În 18 XII 1989 am patrulat permanent, stradă cu stradă, comunicînd conducerii orice mişcare a populaţiei, în funcţie de care a luat măsurile impuse de situaţie.

 

            Şeful Serviciului, Maior Mavru Nicolae

 

(reprodus după ziarul "Timişoara" din 8 decembrie 1990)

 



[1] sub acest nume era trecut în rapoartele Securităţii Laszlo Tokes.