Decembrie 1989 şi manipulările lui Tucă

 

 

            În articolele din Jurnalul Naţional din 25 şi 27 februarie 2004 Marius Tucă nu scapă prilejul de a arunca cu noroi în revoluţia din Timişoara, poleind totodată revoluţia din Bucureşti, unde a participat Ion Iliescu.

            Cînd e vorba de evenimentele din Bucureşti, acestea (mai ales înscăunarea lui Iliescu) sînt strict rodul voinţei poporului român, încearcă Tucă să convingă publicul: "Poporul şi conducătorii revoluţiei, în fapt cei care au preluat puterea, Ion Iliescu, Petre Roman ş.a.m.d. n-aveau nici o legătură cu această conspiraţie (a CIA sau KGB - nota mea)" ("Cine l-a dat jos pe Ceauşescu!" în JN din 25 februarie 2004). Dar ce s-a întîmplat la Timişoara este opera CIA sau KGB, zice Tucă: "Putem să admitem că ceea ce s-a întîmplat la Timişoara, scînteia, este opera CIA sau KGB" ("Poporul român, agent al serviciilor secrete", JN 27 februarie 2004). În 14 ani nu s-a hotarît dacă a fost CIA sau KGB, dar pentru Tucă asta e un amănunt neimportant: important e să fie slujite interesele criminalilor de la Timişoara, la a căror scăpare de puşcărie au trudit atît Ion Iliescu cît şi Marius Tucă.

            Teoria că ceea ce s-a întîmplat la Timişoara a fost opera agenturilor străine a fost lansată de răposatul Ceauşescu. După revoluţie, a fost o perioadă în care nimeni n-o mai susţinea. Nici măcar inculpaţilor procesului "Timişoara" nu le-a trecut prin minte să o susţină. De pildă, colonelul de securitate Filip Teodorescu, trimis de la Bucureşti la Timişoara de Ceauşescu anume pentru a găsi agenţi străini, a spus clar că nu a găsit asemenea agenţi. Depoziţia lui a fost prezentată la radio Timişoara şi la TVR prin martie 1990, dar n-a mai fost reluată, că nu mai convine celor de la putere.

            Printre cei 978 de arestaţi din timpul revoluţiei din Timişoara, nu se află nici un cetăţean străin.

            În dosarul procesului Timişoara se află toate rapoartele securiştilor din Timişoara alcătuite în decembrie 1989, şi nici unul din aceste rapoarte nu vorbeşte despre găsirea unor agenţi străini. Din contra, toate aceste rapoarte dovedesc că revoluţia din Timişoara au făcut-o chiar timişorenii. De aceea, securiştii inculpaţi în procesul Timişoara n-au îndrăznit să susţină teoria agenţilor străini în 1990.

            Semnificativ cazul lui Radu Tinu, adjunct al şefului securităţii Timiş, care spune (JN 25 februarie 2004) că el de 5 ani susţine că "Revoluţia nu am făcut-o noi, românii, ci doar am dansat pe muzica altor servicii de informaţii. Step, pentru CIA, kalinka pentru KGB". De ce de 5 ani susţine asta şi nu de 14, că doar a fost inculpat în procesul Timişoara, şi era normal să spună în faţa instanţei tot ce ştie? Simplu: instanţa nu putea fi fraierită, la dosar se aflau rapoartele sale alcătuite chiar în decembrie 1989. Opinia publică însă nu cunoaşte rapoartele din decembrie 1989 ale securiştilor aflate la dosarul procesului Timişoara şi poate fi fraierită, mai ales cu o campanie de presă bine orchestrată. Despre această campanie de presă, care include bombardarea redacţiilor cu informaţii false, eu am scris încă din 1990 (revista "Nu" nr. 33/1990) (vezi http://timisoara.com/newmioc/49.htm)

            Totuşi, Radu Tinu are dreptate cînd spune că "revoluţia nu am făcut-o noi". El, Radu Tinu şi ei, securiştii, nu au făcut revoluţia ci au luptat contra ei. Radu Tinu a fost achitat cu 5 voturi contra 4 la Curtea Supremă pentru "neîntrunirea tuturor elementelor constitutive ale infracţiunii". 4 judecători ai Curţii Supreme au considerat că Radu Tinu e vinovat de omor deosebit de grav, 5 au considerat că nu sînt întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii. Totuşi, Radu Tinu a fost clar împotriva revoluţiei, a bătut revoluţionari arestaţi, lucru dovedit în faţa instanţei de judecată. Însă, în ianuarie 1990, preşedintele Iliescu a dat un decret prin care infracţiunea de purtare abuzivă a fost amnistiată.

            Reluarea teoriei lui Ceauşescu despre agenţii străini a făcut-o Ion Cristoiu, actual colaborator al Jurnalului Naţional, unul din susţinătorii amnistierii criminalilor din decembrie 1989, pe care din 1994 l-am numit vîrful de lance al campaniei de falsificare a istoriei revoluţiei (vezi http://timisoara.com/newmioc/51.htm)

            După Ion Cristoiu, treptat, treptat au început tot mai mulţi să susţină teoria agenţilor străini. S-a văzut că felul ăsta de dezinformare are şanse de succes, şi de fapt teoria asta vrea să justifice reprimarea revoluţiei din Timişoara. Este exact interesul lui Iliescu şi a celor care au preluat puterea în 1989. Să nu uităm că Iliescu tocmai de la Timişoara a fost contestat în 1990, iar în gaşca din 1989 a lui Iliescu s-au aflat Chiţac şi Stănculescu, pe care nu eu, ci Curtea Supremă, i-a considerat vinovaţi de crimele de la Timişoara. Recursul în anulare promovat la porunca lui Iliescu de 2 ani înregistrează doar amînări, într-un dispreţ total al art. 295 alin. 1 Cod procedură penală (s-a făcut şi plîngere la Consiliul Superior al Magistraturii pe acest subiect, dar fără rezultat; magistrat la magistrat nu-şi scoate ochii)[1].

            Să ne amintim emisiunea din 1999 a lui Tucă, imediat după condamnarea lui Stănculescu şi Chiţac, cînd, într-un dispreţ total al deontologiei gazetăreşti, au fost prezenţi doar apărători ai inculpaţilor, pentru a convinge opinia publică că procesul este manipulat politic. Despre probele de la dosar nu veţi afla niciodată de la Tucă, dar puteţi afla de aici: http://timisoara.com/newmioc/stanculescu.htm

            Ion Iliescu a fost în fruntea revoluţiei, este axioma lui Tucă, şi de aceea încearcă să arunce cu noroi în episodul Timişoara, în care Iliescu nu are nici un amestec. Timişoara este oraşul care l-a contestat pe Iliescu în 1990, asta nu se uită şi nu se iartă! De fapt, Iliescu nici la Bucureşti nu s-a amestecat decît cînd căderea lui Ceauşescu era sigură. După propriile-i declaraţii, a stat ascuns în bîrlog (editura Tehnică) pînă ce a văzut că nu mai e nici o primejdie (fuga lui Ceauşescu cu elicopterul), apoi hop, ţop la TV să se dea lider al revoluţiei. Şi dacă unii îl contestau, după ce-a început mascarada cu teroriştii (care trăgeau peste tot, numai în balconul CC nu!) nimeni nu mai avea timp să-l conteste, toţi se luptau să salveze revoluţia.

            Se vorbeşte în Jurnalul Naţional despre exagerarea numărului morţilor revoluţiei, dar se uită să se spună de rolul important pe care l-a avut în asta procesul lui Ceauşescu, unde oficial s-a vorbit de 60000 de morţi. Pînă la procesul Ceauşescu n-au fost numai relatări exagerate despre numărul morţilor, ci au fost şi relatări corecte sau relatări minimalizatoare (New York Times din 19 decembrie 1989 vorbea de un număr de morţi între doi şi cîteva sute). Iar procesul lui Ceauşescu nu l-a organizat CIA sau KGB, ci chiar FSNul lui Iliescu, în frunte cu Voican (interviat în Jurnalul Naţional din 27 februarie 2004 - tot mincinoşii dovediţi vorbesc despre revoluţie - http://timisoara.com/newmioc/52.htm - firesc că aşa nu se află adevărul) şi Stănculescu (simpatia lui Tucă). După ce oficial s-a anunţat de autorităţile române - adică FSNul lui Iliescu - că au fost 60000 de morţi, au căpătat credibilitate celelalte relatări exagerate. Este avantajos pentru Iliescu să se dea vina pe CIA, KGB sau oricare alte servicii secrete străine, numai el să iasă nevinovat.

            Foarte mult se face propagandă cu cele cîteva cadavre dezgropate în cimitirul săracilor din Timişoara în 22 decembrie 1989, de către familiile celor care nu-şi găseau morţii (să ne amintim că pe atunci nu se ştia încă despre cele 40 de cadavre ale revoluţionarilor timişoreni incinerate la Bucureşti). Într-adevăr, acele cadavre nu erau din revoluţie, dar nu cele cîteva cadavre fotografiate atunci au lansat dezinformarea cu 60000 de morţi. Familiile erau disperate, că nu-şi găseau rudele, şi au căutat pe unde le-a trecut prin minte. Se uită însă să se vorbească despre cadavrele dezgropate în ianuarie 1990 în groapa comună din cimitirul eroilor din Timişoara. Atunci a fost o emisiune la TVR filmată de Jeana Gheorghiu, dar apoi subiectul a devenit tabu. În filmul lui Tatulici "Revoluţia română în direct" s-a prezentat unul din cazurile găsite în groapa comună - Boţoc, dar s-a spus că ar fi singurul caz şi s-a explicat prin aceea că Luminiţa Boţoc avea 14 ani dar era bine dezvoltată, părea de 20, de aia medicii au spus familiei ca n-au fată de 14 ani în morgă iar apoi au îngropat-o ca nerevendicată. Ar fi o explicaţie plauzibilă dacă n-ar fi fost vreo 9 cazuri îngropate la groapa comună. Tatulici a minţit cînd a spus că Boţoc e singurul caz[2]. Chestii de astea nu le va prezenta niciodată alde Tucă, el are poruncă să spună că n-a fost nici o groapă comună la Timişoara! Nu va face niciodată o emisiune despre revoluţie cu membrii familiilor îndoliate care şi-au găsit rudele la groapa comună sau nu le-au mai găsit niciodată, că au fost arse la crematoriu, pentru Tucă numai securiştii pot dezvălui adevărul despre revoluţie.

            Că s-a găsit în Occident o Susanne Brandstater care să preia teoriile cu agenturile străine e firesc. În Occident există tîmpiţi de toate felurile: comunişti, anarhişti, sectanţi de toate felurile, simpatizanţi a lui Ben Laden, simpatizanţi a lui G. W. Bush. S-a găsit printre ei şi un idiot util care să se lase convins de propaganda din România şi să reia teoriile lui Ceauşescu. În interviul dat revistei "22" din 30 decembrie 2003 Brandstater explică limpede că a pornit cu idei preconcepute. Adică: nu a studiat revoluţia română şi, în urma cercetărilor a ajuns la concluzia că aceasta a fost opera agenturilor străine, ci invers. A pornit de la început cu această concluzie, pe care a căutat să şi-o confirme prin declaraţiile pe care le-a căutat (aş zice eu: ignorînd orice date care-i contrazic teoria - tipic pentru cei cu idei preconcepute).

 

("Revoluţia din Timişoara şi minciunile lui Marius Tucă", 10 martie 2004)

 


[1] acest articol a fost scris înainte de Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţiile unite, care în 22 martie 2004 a admis recursul în anulare din cazul Chiţac-Stănculescu şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă - secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

[2] În filmul lui Tatulici într-adevăr este prezentat doar cazul Boţoc, dintre cazurile de revoluţionari găsiţi în groapa comună, dar nu se face afirmaţia că acesta ar fi singurul caz. Din contră, se precizează că au fost 11 astfel de cazuri. Articolul acesta a fost scris imediat după apariţia articolelor din Jurnalul Naţional, doar din amintiri mai ţineam minte ce era în filmul lui Tatulici, care fusese prezentat în 1991. Mai apoi am revăzut înregistrarea emisiunii, fac cuvenita corecţie şi cer scuze domnului Tatulici.