Prefaţă

 

 

            De îndată ce Jurnalul Naţional a început campania publicistică referitoare la revoluţia din 1989, am simţit nevoia să dau o replică celor scrise de acest ziar. Pentru început am intervenit în forumul de discuţii pe internet găzduit de Jurnalul Naţional, unde au fost postate majoritatea celor publicate în această carte (tema de discuţie "decembrie 1989 şi manipulările lui Tucă"). Deasemeni am publicat replicile la forumul internet al emisiunii Marius Tucă show (www.tucashow.ro). Replicile le-am scris "la cald", imediat ce apăreau articolele din ziar pe care le contestam. În 10 martie 2004 am editat ziarul ediţie specială "Revoluţia din Timişoara şi minciunile lui Marius Tucă" care a fost distribuit numai la Timişoara, şi care cuprindea cele scrise de mine pînă atunci pe internet. Cum campania publicistică a Jurnalului Naţional a continuat şi după 10 martie, am continuat şi eu să dau replici la aceasta, atît prin internet cît şi prin publicaţia timişoreană "VIP în Banat".

            La un moment dat, pe forumul Jurnalului Naţional mi s-a interzis accesul pe forum şi s-au şters replicile mele. Am reintrat însă cu un alt nume ("timişoreanul") şi am postat iarăşi articolele care fuseseră şterse. Pe forumul Tucă show n-am avut probleme cu cenzura, cel puţin pînă acum.

            Articolele din această carte sînt, în majoritate, cele publicate pe internet şi republicate în ziarul "Revoluţia din Timişoara şi minciunile lui Marius Tucă" şi în "VIP în Banat". Unele mici diferenţe pot exista între varianta de pe internet, publicată imediat (sub 24 de ore) după apariţia articolelor în Jurnalul Naţional şi varianta din carte, timpul mai lung îngăduindu-mi o elaborare mai atentă a materialelor.

            Am mai adăugat cîteva articole ale mele legate de revoluţia din 1989, care încă n-au fost publicate în volum.