Procesul Chiţac - Stănculescu

Pe 18 noiembrie 2002 s-a desfăşurat la Curtea Supremă o nouă înfăţişare în procesul Chiţac - Stănculescu. Prilej pentru o nouă amînare, pe un motiv care, credem, este o premieră în justiţia românească: completul de judecată nu s-a putut constitui legal! Anume, după cum a explicat preşedintele instanţei: judecarea recursului în anulare la secţiile unite ale Curţii Supreme trebuie să se facă cu minim 3/4 din judecătorii Curţii, adică 72 de judecători. Dar unii judecători sînt incompatibili, fiindcă au judecat pricina anterior, iar alţii sînt bolnavi, aşa că nu au fost decît 70 de judecători prezenţi.

Un calcul matematic ne arată că trebuie să fie 96 de judecători la Curtea Supremă, din care 12 sînt incompatibili pentru această cauză. Înseamnă că 14 judecători au fost bolnavi în 18 noiembrie 2002 (14.6% din efectivul Curţii Supreme), presupunînd că nu au fost şi chiulăi (cel puţin preşedintele instanţei nu a vorbit de aşa ceva). Starea de sănătate a judecătorilor Curţii Supreme pare îngrijorătoare.

Aceasta este cea de a 3-a amînare a judecării recursului în anulare, după cea din 28 ianuarie, cînd s-a spus că n-au fost citate legal toate părţile din proces, şi cea din 24 iunie, cînd avocatul inculpatului Stănculescu a lipsit din ţară.

În ritmul ăsta prevedem că răniţii şi urmaşii celor decedaţi la revoluţie se vor plictisi să tot facă degeaba naveta Timişoara - Bucureşti, iar procesul se va judeca numai în prezenţa inculpaţilor, avocaţilor acestora şi a procurorului. Dar poate asta se şi urmăreşte!

Din dosarul procesului Chiţac - Stănculescu:

De acord cu achitarea lui Stănculescu şi Chiţac, dar să mi se dea un miliard!

Văduva din revoluţie Verginia Jugănaru, a cărei soţ Dumitru Jugănaru este se pare primul mort al revoluţiei din zona Calea Girocului, tratează în mod pragmatic problema recursului în anulare declarat în procesul Chiţac - Stănculescu.

Într-un memoriu adresat Curţii Supreme în 14 septembrie 2002, distinsa văduvă îşi arată nemulţumirea că pînă acum i s-au acordat despăgubiri de doar 300 milioane lei şi cere mărirea acestor despăgubiri la 1 miliard. Cît despre pedepsirea celor care i-au ucis soţul, aceasta nu mai figurează printre priorităţi: "Eu sînt de acord cu instanţa dacă decide eliberarea celor doi inculpaţi cu respectarea cererii mele", explică doamna Jugănaru în memoriul adresat instanţei.

O schimbare de poziţie apare şi în cazul lui Simion Cherlea. Cînd procesul era la prima instanţă, în 24 noiembrie 1998, domnul Cherlea a depus un memoriu în care scria: "Cu privire la Stănculescu (şi Chiţac) e clar: au făcut exces de zel şi de dovezi de ataşament faţă de Ceauşescu. Se cunoaşte că pe unde au trecut (şi de cînd au apărut ei) a apărut şi pîrjolul. Mai ales cu privire la zelosul, credinciosul şi supusul Chiţac sînt în posesia ("umbrei lui Chiţac") unor documente (şi repet: a umbrei lui vorbitoare) pe care nu le voi preda decît domnului Preşedinte Emil Constantinescu, pentru a nu dispărea". În schimb, domnul Cherlea îşi arăta admiraţia faţă de Ion Coman: "Un mare ocrotitor al Timişoarei a fost Ion Coman (căruia, ca martor, autentic, i-aş ridica statuie) pentru că dădea rapoarte tendenţios denaturate dictatorului Ceauşescu". Totodată, domnul Cherlea deplîngea nostalgia "bolşevico-kaghebisto-comunistă" şi arăta că "autorul moral al tuturor suferinţelor Românilor este Iliescu, Roman, V.C. Tudor, Funar, Gavra, Verdeţ ş.a.".

După schimbarea conjucturii politice, domnul Cherlea şi-a schimbat opinia şi cere, prin memoriul din 27 ianuarie 2002, admiterea recursului în anulare, căci inculpaţii Chiţac şi Stănculescu l-au trădat de fapt pe Ceauşescu. Nu uită însă să precizeze că daunele de 100 milioane care i-au fost plătite nu acoperă nici 50% din prejudiciul pe care l-a suferit, motiv pentru care cere încă 100 milioane.

Fiindcă veni vorba de Ion Coman, precizăm că la dosar se află şi declaraţia dată în 9 iunie 1990 de către Lt-col. Constantin Zeca, în care acesta relata: "Aproximativ în jurul orelor 18,30, aflîndu-mă în imediata apropiere a generalului Guşă, acesta a fost sunat la telefonul operativ de Coman Ion, care, pe un ton imperativ, i-a spus următoarele: "Guşă, se trage, cu toată fermitatea se trage; într-o oră trebuie să terminăm. Ai înţeles?" Generalul Guşă, ca orice militar, a răspuns: "Am înţeles!" (...) Ţin să menţionez că am căutat să redau ordinul transmis de Coman Ion, prin telefon, cu toată exactitatea, fără vreo exagerare. Sînt conştient de gravitatea afirmaţiilor mele, dar ele reflectă realitatea".

("VIP în Banat - Eurocopita" decembrie 2002)