ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIILE UNITE

DECIZIA nr. 1 Dosar nr. 4/2001

Şedinţa publică de la 22 martie 2004

PREŞEDINTE: Lidia Bărbulescu - Vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Ion Tiucă - Preşedintele Secţiei civile

Eugenia Lohan - Preşedintele Secţiei comerciale

Nineta Anghelina - Judecător

Maria Anghelescu - Judecător

Mircea Aron - Judecător

Voica Bărbulescu - Judecător

Gabriela Victoria Bârsan - Judecător

Mona-Lisa Belu Magdo - Judecător

Adrian Bordea - Judecător

Mădălina Cristina Buta - Judecător

Silvia Caramihai - Judecător

Elena Cârcei - Judecător

Adriana Chioseaua - Judecător

Dănuţ Cornoiu - Judecător

Florin Costiniu - Judecător

Maria Coca-Cozma - Judecător

Alexandrina Cochinescu - Judecător

Vasile Culcea - Judecător

Ana-Maria Dascălu - Judecător

Magdalena Dumitru - Judecător

Adrian Duţă - Judecător

Mihai Marian Eftimescu - Judecător

Constantin Furtună - Judecător

Maria Gaiţă - Judecător

Gabriela Gaspar - Judecător

Emil Gherguţ - Judecător

Magdalena Ghermeli - Judecător

Paşcu Ghiciu - Judecător

Radu Giroveanu - Judecător

Florica Glodean - Judecător

Sanda Huiduc - Judecător

Cornel Iacob - Judecător

Elisabeta Ioaniţiu - Judecător

Nicolae Ionescu - Judecător

Niculina Iorgovan - Judecător

Corina Jîjîie - Judecător

Rozalia-Ana Lazăr - Judecător

Edita Lovin - Judecător

Viorica Lungeanu - Judecător

Carmen-Fulga Lungu - Judecător

Gheorghiţa Luţac - Judecător

Alexandra Mănescu - Judecător

Maria Despina Mihai - Judecător

Rodica Moscu - Judecător

Aurelia Motea - Judecător

Maria Ileana Muţiu - Judecător

Maura Olaru - Judecător

Georgeta Onica - Judecător

Elena Osipencu - Judecător

Anton Pandrea - Judecător

Paula Pantea - Judecător

Leonida Pastor - Judecător

Victor Paşca Cameniţă - Judecător

Pavel Perju - Judecător

Eugenia Popa - Judecător

Iuliana Popescu - Judecător

Veronica-Carmen Popescu - Judecător

Zenovia-Maria Popescu - Judecător

Marioara Prodan - Judecător

Eugenia Puşcariu - Judecător

Rozalina Rădoi - Judecător

Veronica Rădulescu - Judecător

Florica Robescu - Judecător

Maria Roşu - Judecător

George Rotar - Judecător

Ana-Alexandrina Savin - Judecător

Petre Similean - Judecător

Lidia Stancu - Judecător

Luana Stancu - Judecător

Gabriela Stecoza - Judecător

Georgeta Teodorescu - Judecător

Camelia Toader - Judecător

Marin Voicu - Judecător

Ecaterina Vorobciuc - Judecător

Magistrat-asistent: Vasile Gheorghiescu

Procuror: Nicoleta Eucarie

S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lîngă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei nr. 9 din 15 iulie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penală şi deciziei nr. 8 din 25 februarie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie - Completul format din 9 judecători.

La apelul făcut s-au prezentat intimaţii inculpaţi Stănculescu Victor Atanasie, asistat de avocat Toma Dragomir, apărător ales şi Chiţac Mihai, asistat de avocat Dan Ioan, apărător ales, intimata parte responsabilă civilmente Ministerul Apărării Naţionale, prin consilier juridic Ghigiu Florea, intimata parte civilă Şandru Horia Teodor, în nume personal şi de mandatar al părţilor civile Benea Silvia, Benea Gh. Teofil şi Putin Adela, moştenitori ai părţii civile Benea Trofin, precum şi mandatar al părţii civile Grama Daniela, moştenitoarea părţii civile Grama Elena, partea civilă Bânciu Ioan[1], Mioc Marius Remus, mandatar al părţii civile Ferkel Şuteu-Mihaela[2], partea civilă Harascsac Iuliu-junior, moştenitor al părţii civile Harascsac Iuliu-senior, precum şi părţile vătămate Chivu Alexandru, Gavra Silvia, Pricop Ion şi Voichiţiu Monica, prin soţul său.

Procedura de citare a fost îndeplinită.

Preşedintele completului de judecată a învederat în şedinţă publică că recursul în anulare nu priveşte latura civilă a cauzei.

Cauza fiind în stare de judecată, s-a acordat cuvîntul părţilor.

Procurorul a efectuat un scu[r]t istoric al dosarului, după care a expus sintetic motivele scrise ale recursului în anulare, solicitînd casarea parţială a hotărîrilor atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanţă, în vederea aducerii la îndeplinire a celor semnalate, iar în final să se reaprecieze probele administrate.

Partea civilă Şandru Horia Teodor, în nume propriu şi de mandatar al părţilor civile Benea Silvia, Benea Teofil şi Putin Adela şi de mandatar al părţii civile Grama Daniela, a solicitat a se respinge recursul în anulare.

De asemenea, au solicitat a se respinge recursul în anulare şi părţile civile Bânciu Ioan, Harascsac Iuliu şi Radu Marin.

Partea vătămată Gavra Silvia a depus o petiţie prin care se solicită despăgubiri suplimentare pentru fiul său Gavra Dan, iar partea vătămată Chivu Alexandru a depus un memoriu, susţinînd că vina o poartă Ministerul Apărării Naţionale.

Partea vătămată Pricop Ion şi soţul părţii vătămate Voichiţiu Monica au solicitat respingerea recursului în anulare.

Apărătorul inculpatului Stănculescu Victor Atanasie a pus concluzii de admitere a recursului în anulare, dezvoltînd oral motivele scrise prin care s-a referit la motivele ce au fost formulate în recursul în anulare, solicitînd casarea hotărîrilor atacate şi restituirea cauzei la Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Parchetelor Militare, iar în ceea ce priveşte fondul, a solicitat achitarea inculpatului conform dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. c din Codul de procedură penală.

Apărătorul inculpatului Chiţac Mihai a dezvoltat oral concluziile scrise, pe care le depune la dosar, solicitînd admiterea recursului în anulare, casarea hotărîrilor atacate şi achitarea inculpatului în temeiul art. 11 lit. a şi art. 10 lit. c din Codul de procedură penală întrucît nu este el autorul uciderilor şi vătămărilor corporale ale unor persoane în timpul revoluţiei de la Timişoara.

Procurorul, solicitînd din nou cuvîntul, a considerat că nu se impune restituirea cauzei la parchet ci trimiterea dosarului la prima instanţă pentru rejudecare.

Responsabilul părţii responsabile civilmente, Ministerul Apărării Naţionale, a fost de acord cu motivele recursului în anulare, solicitînd a se admite, a se casa hotărîrile atacate şi a se rejudeca cauza iar, pe fond, a se pronunţa achitarea inculpaţilor în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c şi d din Codul de procedură penală. A mai solicitat instanţei să se ia în discuţie şi latura civilă a cauzei, menţionînd totodată, că ministerul a plătit suma de 44 miliarde lei[3] despăgubiri părţilor civile, acestea beneficiind şi de indemnizaţiile de revoluţionari, din fondul statului.

În ultimul cuvînt acordat, inculpatul Stănculescu Victor Atanasie a arătat că este de acord cu recursul în anulare şi concluziile puse de apărătorul său menţionînd că dacă va exista înţelegere să se pronunţe o hotărîre justă.

Inculpatul Chiţac Mihai a depus la dosarul cauzei concluzii scrise cu privire la ultimul cuvînt acordat, sintetizîndu-le oral şi a solicitat a se adopta o hotărîre care să exprime dreptatea şi adevărul.

CURTEA

Asupra recursului în anulare de faţă;

În baza lucrărilor de la dosar constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 9 din 15 iulie 1999 (...) [se povesteşte conţinutul sentinţei nr. 9 din 15 iulie 1999, pe care nu-l mai repetăm]

Împotriva sentinţei au declarat recurs inculpaţii, partea responsabilă civilmente Ministerul Apărării Naţionale, precum şi părţile civile Cherlea Simion, Radu Marin şi Şuşuia Moise Ion. (...) [se povesteşte conţinutul recursurilor respective, pe care nu-l mai repetăm]

Prin decizia nr. 8 din 25 februarie 2000 (...) [se povesteşte conţinutul deciziei nr. 8]

Împotriva sentinţei nr. 9 din 15 iulie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penală şi deciziei nr. 8 din 25 februarie 200 a Curţii Supreme de Justiţie - Completul de 9 judecători, procurorul general al Parchetului de pe lîngă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, cu privire la soluţionarea laturii penale (...) [se povesteşte conţinutul recursului în anulare, pe care nu-l mai repetăm]

Recursul în anulare este fondat, în sensul şi pentru motivele care se vor arăta în continuare.

Cu privire la primul aspect al motivului de la pct. 1, critica este fondată.

Potrivit art. 117 alin. 1 din Codul de procedură penală, în cazul infracţiunii de omor deosebit de grav, efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie, iar conform alin. 2 al aceluiaşi articol, în acest caz expertiza se efectuează în instituţii sanitare de specialitate.

În vederea efectuării expertizei, organul de cercetare penală, cu aprobarea procurorului sau instanţa de judecată, dispune internarea învinuitului sau inculpatului pe timpul necesar. Această măsură este executorie şi se aduce la îndeplinire, în caz de opunere, de organele de poliţie.

În cauză, expertiza psihiatrică privind pe inculpatul Stănculescu Victor-Atanasie, dispusă de organul de urmărire penală, nu a fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor legale.

Astfel, raportul medico-legal psihiatric s-a efectuat pe baza observaţiilor dintr-o singură zi, fără ca inculpatul să fi fost internat pe timpul necesar în Spitalul "Gh. Marinescu" aşa cum s-a solicitat în ordonanţa organului de urmărire penală (filele 427-428 vol. VII dosar urmărire penală).

La prima instanţă, inculpatul Stănculescu Victor Atanasie a solicitat o nouă expertiză medico-legală psihiatrică care să fie efectuată în condiţiile prevăzute de lege.

În şedinţa din 19 aprilie 1999, instanţa a respins cererea formulată de inculpat, motivînd că expertiza medico-legală, dispusă la urmărirea penală nu s-a efectuat în condiţiile de internare într-o instituţie sanitară de specialitate, deoarece inculpatul nu s-a prezentat la internare.

Totodată, instanţa a considerat că nu se impune efectuarea noii expertize solicitate, întrucît inculpatului i-au fost efectuate toate examenele şi analizele obligatorii, conform Decretului nr. 446/1966 şi nu există îndoieli asupra stării psihice a acestuia.

Or, expertiza medico-legală psihiatrică în cauza respectivă, fiind obligatorie, în condiţii de internare, în cazul neexecutării de către inculpat a internării, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată trebuia să aducă la îndeplinire măsura, conform textului de lege la care ne-am referit, prin organele de poliţie.

Însă nu numai că nu s-a procedat astfel, dar nici nu se dovedeşte că inculpatul ar fi fost încunoştiinţat în acest sens, deşi s-a prezentat pentru a fi examinat de medicul legist.

Pe de altă parte este îndoielnică susţinerea că au fost efectuate toate examenele şi analizele necesare[4], cu ocazia prezenţei într-o singură zi a inculpatului, la institutul medico-legal, şI, oricum, această examinare nu echivalează cu internarea într-o instituţie sanitară de specialitate, impusă de lege.

În ceea ce priveşte motivarea neefectuării unei noi expertize pe considerentul că nu ar exista îndoieli asupra stării psihice a inculpatului, de asemenea, nu poate fi acceptată, întrucît din dispoziţiile art. 117 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală rezultă că, în cazul infracţiunii de omor deosebit de grav, efectuarea expertizei psihiatrice în caz de omor deosebit de grav este obligatorie, fără a fi condiţionată de existenţa îndoielii asupra stării psihice a inculpatului.

Aşa fiind, raportul de expertiză efectuat cu privire la starea psihică a inculpatului Stănculescu Victor-Atanasie, fără internarea acestuia, ci doar pe baza examinării sale la institutul medico-legal, nu satisface cerinţele textului de lege citat, împrejurare ce constituie, potrivit art. 419 alin. 1 partea II pct. 8 din Codul de procedură penală, motiv de casare în recursul în anulare.

Critica din aspectul secund al primului motiv al recursului în anulare, în sensul că hotărîrile pronunţate în cauză sînt contrare legii, deoarece constatările şi expertizele medico-legale privind victimele au fost luate în considerare, deşi nu au fost avizate de Comisia de control şi avizare, nesocotindu-se prevederile art. 9 alin. 1 lit. a din Decretul nr. 446/1966, este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 2 alin. 3 din sus-menţionatul decret, în cadrul Institutului de Medicină Legală "Prof. dr. Mina Minovici" şi al filialelor sale, funcţionează comisii de control şi avizare a actelor medico-legale, iar conform art. 9 din acelaşi decret, numai actele de constatare sau expertizele medico-legale, efectuate de serviciile medico-legale în cazurile de omor, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi de moarte suspectă, sînt supuse spre avizare comisiei amintite.

Deci actele medico-legale efectuate chiar de către Institutul de Medicină Legală "Prof. dr. Mina Minovici" sau filialele sale nu trebuie supuse spre confirmare comisiei.

În cauză, se constată că actele medico-legale privind victimele de la Timişoara, au fost întocmite de Institutul de Medicină Legală Bucureşti "Prof. dr. Mina Minovici" - Laboratorul Exterior Timişoara, astfel că potrivit textului amintit nu trebuie supuse spre confirmare comisiei de la acel laborator[5]. Totodată, nici nu s-au constatat elemente care să determine îndoieli asupra exactităţii concluziilor actelor respective.

Motivul 2 al recursului în anulare, prin care se susţine că nelegal a fost respinsă, ca nefondată, excepţia de neconstituţionalitate formulată de inculpaţi, este întemeiat.

Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, la prima instanţă, în şedinţa din 14 iunie 1999, apărătorul inculpatului Stănculescu Victor-Atanasie a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţilor legale, prin care sentinţele pronunţate de Secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, în cauzele privind infracţiunile săvîrşite de generali, pot fi atacate numai cu recurs la Completul de 9 judecători, susţinînd că inculpatul fiind privat de calea ordinară a apelului, de care poate beneficia orice cetăţean, s-a creiat o discriminare inadmisibilă.

Apărătorul inculpatului Chiţac Mihai şi reprezentantul părţii responsabile civilmente Ministerul Apărării Naţionale au fost de acord cu excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Potrivit dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau din oficiu, de către instanţa de judecată.

Excepţia trebuie să se refere la o lege sau ordonanţă, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei, neputînd face obiectul excepţiei prevederile legale a căror constituţionalitate a fost stabilită potrivit art. 145 alin. 1 din Constituţie sau prevederile [care] au fost constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Dacă excepţia este contrară acestor dispoziţii, instanţa o respinge ca inadmisibilă, printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională.

În cazul în care excepţia ridicată nu este inadmisibilă, instanţa de judecată, în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, sesizează Curtea Constituţională printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor şi opinia instanţei şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi.

În cauză, se constată că instanţa de fond, prin încheierea din 14 iunie 1999, a luat act de excepţia de neconstituţionalitate ridicată de inculpaţi[6], dar nu a examinat condiţiile de admisibilitate ci, fără a avea competenţa legală, cu încălcarea art. 23 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a respins excepţia ca nefondată şI, contrar dispoziţiilor art. 302 alin. 2 din Codul de procedură penală, nu a motivat soluţia adoptată (fila 96 vol. 28).

Aşa fiind, se constată şi existenţa cazului de casare prevăzut de art. 410 alin. 1 partea I pct. 7¹ din Codul de procedură penală, hotărîrea fiind contrară legii.

De asemenea, este fondată şi critica formulată în motivul 3 al recursului în anulare, în legătură cu asistenţa juridică a inculpatului Stănculescu Victor-Atanasie.

Din verificarea actelor dosarului, se constată că la instanţa de recurs, la termenele din 7 februarie 2000 şi 21 februarie 2000, recurentul inculpat Stănculescu Victor-Atanasie nu a fost prezent şi a trimis acte medicale din care rezultă că se afla în tratament medical, în străinătate (filele 84-90 dosar nr. 55/1999 al Completului de 9 judecători).

Printr-o scrisoare, din 8 februarie 2000, transmisă prin fax, inculpatul a delegat pe George Roman să semneze, în numele său, contractul de asistenţă juridică cu apărătorii aleşi pentru a fi reprezentat de aceştia, întrucît starea sănătăţii îl pune în imposibilitate de a participa la judecarea cauzei (fila 82 dosar).

La data de 20 februarie 2000, reprezentantul inculpatului a încheiat contractul nr. 359134, cu avocatul Ionel Olteanu, pentru asistenţă şi reprezentarea inculpatului la judecarea recursului şI, totodată, s-a întocmit împuternicirea (delegaţia) avocaţială (filele 80 şi 83).

La termenul de judecată din 21 februarie 2000, apărătorul ales al inculpatului Stănculescu Victor-Atanasie a solicitat amînarea judecării cauzei pentru pregătirea apărării, iar instanţa a respins cererea.

Se motivează că, prin plecarea sa (inculpatului) în străinătate şi poziţia pe care a adoptat-o succesiv, în proces, inculpatul a demonstrat că foloseşte excesiv dreptul de a-şi alege avocat pentru a-i susţine recursul, ceea ce constituie un abuz de drept.

Totodată, faţă de declaraţia apărătorului ales, că nu poate pune concluzii, deoarece nu a avut timpul necesar să se pregătească în acest scop, a dispus ca apărarea inculpatului să se facă de apărătorul desemnat din oficiu.

Concluzia Completului de 9 judecători, că inculpatul Stănculescu Victor-Atanasie a folosit excesiv dreptul de a fi asistat de un apărător ales, ceea ce constituie un abuz de drept, este nejustificată.

Plecarea acestuia în străinătate a fost motivată de cauze medicale şi necesitatea unui tratament[7], considerînd că poate fi efectuat cu mai bune rezultate în străinătate.

Sub acest aspect, certificatul din 5 februarie 2000, precizează că inculpatul are o serioasă boală de inimă şi a suferit un preinfarct cu un an în urmă, că se află sub supraveghere medicală permanentă, zilnică, era în imposibilitate de a călători cu avionul sau maşina pe distanţe lungi şi nici nu putea fi transportat datorită stării sănătăţii sale, nu avea voie să facă eforturi şi i se recomanda odihnă (fila 96 dosar recurs).

Pentru că era în imposibilitate de a se prezenta la instanţă, inculpatul a manifestat preocuparea de a fi reprezentat de apărători aleşi, mandatînd prin scrisoarea din 8 februarie 2000, transmisă prin fax[8], pe George Roman "să semneze, în numele său împuternicirile avocaţiale necesare pentru a fi reprezentat de apărătorii săi".

Faptul că acea persoană a întocmit contractul de asistenţă juridică cu apărătorul ales Ionel Olteanu, după 12 zile, la 20 februarie 2000, cu o zi înainte de termenul de judecată, situaţie în care apărătorul, care nu l-a asistat pe inculpat în celelalte faze ale procesului (fila 96 vol. 29), nu a avut posibilitatea să studieze numerosul material probator al celor 36 volume şi a fost nevoit să solicite amînarea judecării cauzei pentru pregătirea apărării, nu este imputabil inculpatului, care, aşa cum s-a arătat, se afla în străinătate, în tratament medical şi nu este de natură să justifice privarea acestuia de dreptul de a fi reprezentat de un apărător ales, garantat prin art. 6 din Codul de procedură penală.

Potrivit aceluiaşi articol, organele judiciare sînt obligate să ia măsuri pentru asigurarea asistenţei juridice (printr-un apărător desemnat din oficiu), dacă inculpatul nu are apărător ales.

Mai este de observat că, prezentîndu-se avocatul Ionel Olteanu, ca apărător ales al inculpatului Stănculescu Victor-Atanasie, în conformitate cu art. 171 alin. 6 din Codul de procedură penală, delegaţia apărătorului desemnat din oficiu a încetat de drept.

Rezultă, deci, că apărătorului ales al inculpatului Stănculescu Victor Atanasie nu i s-a dat posibilitate să-şi exercite mandatul şi nici să pună concluzii, deoarece nu a putut pregăti apărarea din cauze neimputabile inculpatului.

Respingînd cererea justificată a apărătorului ales, de amînare a judecării cauzei pentru pregătirea apărării şi dispunînd ca apărarea să se facă de apărătorul desemnat din oficiu, instanţa de recurs a încălcat dispoziţiile legale amintite cu privire la garantarea dreptului la apărare printr-un apărător ales, astfel încît şi sub acest aspect hotărîrea, fiind contrară legii, este supusă casării în recursul în anulare conform art. 410 alin. 1 partea I pct. 7¹ din Codul de procedură penală.

De altfel, nici nu se poate considera că dreptul la apărare a fost asigurat în mod real prin apărătorul din oficiu, deoarece desemnarea acestuia de instanţă s-a făcut în ziua cînd s-a soluţionat cauza, fără ca acesta să poată studia cele 36 volume şi a face o apărare calificată.

Analizînd cauza şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 410 alin. 4 din Codul de procedură penală, Curtea constată că instanţa de recurs a încălcat şi dispoziţiile art. 385⁶ alin. 3 din Codul de procedură penală, întrucît nu a examinat întrreaga cauză sub toate aspectele, motiv pentru care nu a fost sesizată încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 117 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală şi ale art. 23 din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Aşa fiind, hotărîrea instanţei de recurs este contrară legii şI, ca atare, supusă casării conform art. 410 alin. 1 partea I pct. 7¹ din Codul de procedură penală şi din acest punct de vedere.

Faţă de motivele de casare constatate se va admite recursul în anulare şI, în conformitate cu art. 414¹ alin. 1 raportat la art. 385¹² pct. 2 lit. c alin. 3 din Codul de procedură penală, se va trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă cu privire la ambii inculpaţi, în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice referitor la inculpatul Stănculescu Victor-Atanasie, cu respectarea dispoziţiilor art. 117 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală şi pentru a se examina, în limite legale, excepţia de neconstituţionalitate invocată de ambii inculpaţi.

Soluţia de casare a hotărîrilor atacate pentru motivele menţionate şi de trimitere a cauzei spre rejudecare la prima instanţă, fac inutilă examinarea motivului 4 de recurs în anulare, prin care, în esenţă, se susţine că lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii, întrucît numai după ce se vor îndeplini cerinţele legale, arătate în cazurile care au determinat casarea hotărîrilor, se va putea examina fondul cauzei, de către instanţa de rejudecare.

Totodată, avîndu-se în vedere că procurorul general al Parchetului de pe lîngă Curtea Supremă de Justiţie a suspendat executarea hotărîrilor atacate, în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, pînă la soluţionarea recursului în anulare, precum şi soluţia care se va pronunţa asupra recursului în anulare, urmează a se dispune anularea formelor de punere în executare a hotărîrilor cu privire la această latură.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE

Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lîngă Curtea Supremă de Justiţie.

Casează sentinţa nr. 9 din 15 iulie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penală şi decizia nr. 8 din 25 februarie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie - Completul format de 9 judecători, privind pe inculpaţii Stănculescu Victor-Atanasie şi Chiţac Mihai.

Trimite cauza, spre rejudecare, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

Anulează formele de punere în executare a hotărîrilor, cu privire la latura penală.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 martie 2004.

[se repetă lista tuturor judecătorilor care au judecat cauza, listă prezentată la începutul deciziei]

Cu opinia separată - în sensul respingerii recursului în anulare - a judecătorilor:

Zenovia Popescu

Luana Stancu

Paula Pantea

Silvia Caramihai

[textul nu a fost inclus în ediţia tipărită a cărţii]

[1] este o confuzie aici, Bânciu Ioan nu a fost prezent, în schimb a fost prezent partea vătămată Bănicioiu Ion, fost ofiţer M.Ap.N. lovit de demonstranţi în timpul revoluţiei

[3] la plata despăgubirilor sumele stabilite au fost reactualizate conform inflaţiei pînă în momentul plăţii efective.

[4] ar fi fost folositor dacă instanţa care şi-a exprimat îndoiala cu privire la efectuarea tuturor examenelor şi analizelor necesare, ar fi indicat concret care anume analize suplimentare mai trebuie făcute. Altfel, medicii legişti se pot trezi în dilemă neştiind la ce examene să-l mai supună pe inculpat ca să mulţumească instanţa.

[5] am căutat să aflu date pe acest subiect şi direct de la Institutul Medico-Legal "Mina Minovici". Iniţial Institutul "Mina Minovici" a refuzat să-mi răspundă, dar apoi am obţinut o decizie a Curţii de Apel Timişoara prin care Institutul a fost obligat să-mi dea lămuririle cerute. Ca urmare, mi s-a comunicat prin adresa 2181 din 4 martie 2004, sub semnătura prof. univ. dr. Dan Dermengiu că "din evidenţele INML Bucureşti nu deţinem date privind avizarea certificatelor medico-legale referitoare la cazurile de omor săvîrşite în timpul revoluţiei din decembrie 1989 la Timişoara" şi că "actele medico legale - conform metodologiei sînt supuse avizării Comisiei de control şi avizare teritoriale, deci în cazul de faţă - Comisiei de Avizare şi Control a IML Timişoara. Certificatele medico-legale nu sînt supuse avizării, pot fi supuse avizării rapoartele medico-legale de autopsie". Amintesc că victimele revoluţiei în general nu au fost autopsiate.

[6] de fapt, numai de unul dintre inculpaţi, anume Stănculescu Victor Atanasie

[7] Însă, într-o emisiune "Naşul" de la B1TV de după admiterea recursului în anulare, Stănculescu a declarat că a plecat în străinătate fiindcă îi era frică că va fi asasinat. Deci, nici vorbă de tratament medical.

[8] se vede de aici că mandatul dat de Stănculescu lui George Roman nu îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 68 alin. 1 Cod procedură civilă, anume de a fi făcut prin înscris "sub semnătură legalizată". Faptul a fost semnalat în memoriul văduvei Ferkel-Şuteu dar nu este comentat în această Decizie (de altfel, niciunul din argumentele din memoriul văduvei Ferkel-Şuteu nu este comentat în decizie, semn că acest memoriu a fost ignorat de judecători). Dacă instanţa ar fi acceptat apărătorul ales de George Roman iar hotărîrea judecătorească tot nu ar fi fost pe placul lui Stănculescu, acesta ar fi putut pretinde apoi că faxul respectiv nu îi aparţine iar dreptul la apărare i-a fost încălcat căci George Roman nu este prietenul său ci al duşmanilor săi.