[Elementele constitutive ale
infracţiunii]
Deci, în cazul condamnării,
trebuie să se dovedească, fără echivoc, existenţa tuturor elementelor
constitutive ale infracţiunii, dubiile existente interpretîndu-se totdeauna în
favoarea inculpatului care, pînă la proba contrarie, este prezumat inocent.
Or, în cauză, o analiză atentă
şi obiectivă a tuturor probelor evidenţiază lipsa de temeinicie a soluţiei de
condamnare a inculpaţilor.
Astfel, este de necontestat că,
începînd cu 16 decembrie 1989, în municipiul Timişoara a fost declanşată o
acţiune de protest care s-a amplificat şi transformat, în aceeaşi zi, într-o
mişcare populară împotriva condiţiilor sociale şi economice precare, precum şi
pentru înlocuirea conducerii politice a statului.
Pe de altă parte, profitînd de
manifestaţiile paşnice şi justificate a mii de cetăţeni, cîteva grupuri de
persoane au acţionat în zonele de protest şi au procedat la jefuirea şi
distrugerea unor magazine şi unităţi social-culturale.
Aceste fapte au debutat, în
noaptea de 16/17 decembrie 1989, ora 2,00, prin devastarea şi incendierea
magazinelor şi altor societăţi din zona Parcului Central, fiind necesară şi
intervenţia militarilor din U.M. "01115" Timişoara (fila 70 - volumul
I).
Totodată, în mod inevitabil,
s-au produs incidente violente între manifestanţi şi forţele de ordine care au
primit dispoziţie de asigura paza
obiectivelor sociale, economice sau unităţi militare (filele 50-108, volumul
I).
În municipiul Timişoara a fost
declarată starea de asediu în 17 decembrie 1989, în jurul orei 13,00,
acţionîndu-se deja cu forţe militare şi constituindu-se dispozitive în acest
sens (fila 54 - volumul I).
Tot în 17 decembrie 1989
ministrul Milea Vasile a ordonat trupelor Ministerului Apărării Naţionale
transformarea indicativului "Munţii de Aramă" (care implica
pregătirea de luptă a unităţilor militare) în indicativul "Radu cel
Frumos", care însemna alarmă de luptă (de război) parţială (fără
mobilizarea rezerviştilor), ordin transmis unităţilor militare din Timişoara
între orele 14,15 şi 15,20 (filele 54 şi 83 din volumul I).
Acest ultim indicativ a presupus
executarea unor misiuni de luptă prin folosirea armamentului şi muniţiei din
dotare, inclusiv la graniţă, acţionîndu-se numai grupat şi sub comandă. De
asemenea se protejează tehnica de luptă, în sensul că militarii să nu se lase
dezarmaţi sau armamentul capturat[1].
Totodată, se permitea uzul de
armă, în condiţiile art. 36 şi 37 din Decretul nr. 367 din 26 ianuarie 1971.
În acest context, din ordinul
lui Nicolae Ceauşescu, printre altele comandant suprem al armatei, au fost
trimişi la Timişoara, cu avionul, Ion Coman - secretar al Comitetului Central
al Partidului Comunist Român şi generalii Nuţă Ion, Guşe Ştefan, Stănculescu
Victor-Atanasie şi Chiţac Mihai.
Cei menţionaţi au ajuns în
Timişoara în jurul orei 16,15, iar
la Comitetul judeţean la ora 17,30,
cînd deja cordoane de poliţie, armată şi securitate erau instalate şi sute de
persoane arestate (filele 17, 110 şi 178 - volumul V).
În timp ce se deplasau spre
Piaţa Libertăţii, însoţiţi de Zeca Constantin, comandantul Diviziei 18
Mecanizate, au constatat distrugerile provocate în oraş şi au văzut că anumite
grupări au atacat cordoanele de militari amplasate în acel loc, au dezarmat un
lucrător de poliţie şi folosindu-i arma au împuşcat 3 militari, după care au
dispărut cu pistolul mitralieră şi ostatecul.
De asemenea, martorul mai
precizează că, pînă la sosirea acestora a fost atacat, devastat şi incendiat
sediul Comitetului judeţean Timiş, au fost incendiate autoturisme, tehnica
militară şi a fost atacat sediul Diviziei 18 Mecanizate (filele 178-184 volumul
V).
Cele menţionate sînt confirmate
şi de Ion Coman (filele 3, 4 volumul V, 81-83 volumul XI, fila 124 volumul
XXVI).
Martorul Bogdan Marius arată că,
în 17 decembrie 1989, în jurul orei 16
a participat în Piaţa Libertăţii împreună cu alţi manifestanţi la o
"încăierare" cu forţele armate şi a văzut că un tanc care făcea
manevre a lovit o femeie, cît şi că demonstranţii au blocat un autoturism în
care se afla "un maior de armată" pe care l-au molestat, iar o
"consignaţie" a fost jefuită (fila 10 din volumul XIII).
La rîndul său, martorul Creţu
Dionisie, conducător de tanc la U.M. "01115" - Timişoara, a relatat
că, din ordinul ministrului apărării au fost trimise tancuri în dimineaţa de 17
decembrie 1989 la sediul Comitetului judeţean pentru a se împiedica devalizarea
acestuia. La scurt timp, acelaşi ministru a ordonat scoaterea altor tancuri de
luptă (avînd obuze de război), cu doar două cadre (comandant şi conducător) şi
fără armament individual, pentru a asigura paza Consiliului municipal Timiş.
Deşi cele 6 tancuri au plecat spre dispozitiv la ora 15,30, avînd poziţie de marş (tunul de pe turelă în spate şi huse
pe mitraliere), au fost blocate pe Calea Girocului de către manifestanţi şi
avariate, iar militarii violent agresaţi, şi determinaţi să abandoneze tehnica
de luptă (filele 2-4 volumul X).
Aceleaşi aspecte sînt descrise
şi de martorii Badea Gheorghe şi Bănicioiu Ion (filele 64 volumul XI, 12-16
volumul XXII şi 131 - volumul XII).
Despre distrugerile din 16 şi 17
decembrie 1989, provocate unor obiective economice, inclusiv Comitetului
judeţean Timiş, precum şi atacuri asupra militarilor sau tehnicii de luptă în
17 decembrie 1989, în diverse locuri din Timişoara, relatează şi demonstranţii
Andrei Ioan, Grigoraş Dinu, Ursan Ilcău Ioan, Andrei Borboni Simion, Buzamet
Cezar, Chiriliciuc Constantin, Dragalina Ion Patricia, Farcău Mariana Rodica,
Feneşi Francisc, Gavra Dănuţ, Matei Gheorghe, Cucu Valeria, Georgescu Elena,
Vinţan Paraschiva, Iepure Gabriela, Puiu Laurenţiu şi Roşca Ilie (filele 4, 5,
6, 7, 27, 54, 60, 73, 75, 95, 100, 122, 127, 165 - volumul XXII şi 51, 176, 183
şi 192 - volumul X).
Mai mult, martorul Buzamet Cezar
a precizat că a încercat să incendieze un tanc care pătrundea în Piaţa
Libertăţii, dar a fost rănit în momentul în care a căzut de pe turela acestuia
(fila 54 - volumul XXII).
În schimb, martorii Andrei Ioan
şi Ursan Ilcău Ioan susţin că, în 17 decembrie 1989, în jurul orei 11,30,
respectiv, ora 22,30, participînd la demonstraţiile din Calea Buziaşului au
fost răniţi de către persoane necunoscute care au deschis focul dintr-un
autoturism TV, primul martor fiind dus la spital de către militarii aflaţi în
zonă (filele 5 şi 6 - volum XXII).
Şi martora Avram Olimpia
relatează că, în 17 decembrie 1989, în jurul orei 18,30, soţul său demonstra în
Piaţa Libertăţii şi a fost somat de către militarii din acel dispozitiv, fiind
împuşcat de o persoană neidentificată (fila 139 - volumul XXIV).
Martorul Ionescu Dumitru, şeful
secţiei pregătire operativă al Marelui Stat Major, declară că atunci cînd a
ajuns în municipiul Timişoara din ordinul ministrului Milea Vasile, anterior
sosirii inculpaţilor, deja "oraşul ardea".
Informîndu-şi superiorii despre
cele constatate, ministrul a dat ordin să se execute foc de avertisment (fila
234 - volumul XVII).
În Timişoara au fost constituite
3 comandamente locale şi anume: la sediul Diviziei 18 mecanizate - condus de
generalul Guşe Ştefan, unde se afla subalternul său inculpatul Chiţac Mihai, la
Comitetul judeţean - condus de generalul Ion Coman, unde era şi inculpatul
Stănculescu Victor-Atanasie iar altul la Inspectoratul judeţean al Ministerului
de Interne - fiind prezenţi aici comandanţii organelor de miliţie şi securitate.
Despre acest ultim comandament,
martorul Bunoaica Ion - comandant al trupelor de securitate-miliţie Timişoara,
a afirmat că "formal nu a
acţionat acel comandament local, dar în
realitate el a fiinţat şi a coordonat totul" (fila 219 din volumul V).
Comandant militar unic al
operaţiunilor din Timişoara a fost desemnat Ion Coman de către Nicolae
Ceauşescu (filele 124 - volumul XXVI, 1 şi 78 - volumul V).
Aşa cum rezultă din declaraţiile
lui Ion Coman, stenograma şedinţei Comitetului Politic Executiv al Comitetuli
Central al Partidului Comunist Român şi teleconferinţa din 17 decembrie 1989,
în jurul orei 18,00 Nicolae Ceauşescu a insistat asupra înarmării trupelor şi
gărzilor patriotice cu muniţie de război şi a ordonat folosirea acesteia
împotriva demonstranţilor (filele 109, 112, 114, 115, 117, 124 şi 128 - volumul
I).
Aceleaşi consideraţii au fost
exprimate şi de Elena Ceauşescu (fila 118 - volumul I).
Mai mult, Nicolae Ceauşescu a
ameninţat pe cei prezenţi, în special pe miniştrii de interne şi ai apărării
naţionale, precum şi pe Vlad Iulian - şeful Consiliului Securităţii Statului
că, pentru neexecutarea ordinelor sale, ar trebui să-i pună "în faţa
plutonului de execuţie" (fila 117 - volumul I).
Aceeaşi teamă de "a nu fi
împuşcaţi" de către organele de securitate din ordinul lui Nicolae
Ceauşescu, în caz de neexecutare a dispoziţiilor sale de a se folosi muniţia de
război împotriva demonstranţilor, era resimţită şi de către generalii trimişi
la Timişoara şi ceilalţi comandanţi locali, inclusiv de Ion Coman şi Pacoste
Cornel (filele 16/verso şi 73 - volumul V).
Această teamă era justificată
deoarece, aşa cum declară Macri Emil, şef în Consiliul Securităţii Statului,
Nicolae Ceauşescu a ordonat ca "orice ezitare din partea factorilor de
decizie şi execuţie să atragă destituirea imediată şi luarea unor măsuri
aspre" (fila 110 - volumul V).
Martorul Ion Coman precizează că
Nicolae Ceauşescu era foarte bine informat despre activităţile desfăşurate de
fiecare şi evoluţia evenimentelor, direct de miniştrii Vasile Milea şi Tudor
Postelnicu, precum şi de organizaţiile de partid reprezentate de Nicolae
Mihalache, şeful secţiei organizatorice a Comitetului Central al Partidului
Comunist Român (fila 20 - volumul V).
Cu privire la acest aspect,
martorul Ion Deheleanu, şeful Inspectoratului de Interne al judeţului Timiş, a
arătat că generalii "Nuţă şi Macri erau aproape la concurenţă care să
raporteze primul la Bucureşti" (fila 160 - volumul V).
Ordinul dat de Nicolae Ceauşescu
de a se face uz de armă împotriva demonstranţilor a fost transmis direct
comandanţilor unităţilor din Timişoara de către miniştrii apărării naţionale şi
de interne, respectiv Vasile Milea şi Tudor Postelnicu, precizează Matei Ilie -
secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, Ionescu Dumitru -
şef secţie în Marele Stat Major, Caraivan Constantin - şeful artileriei
Diviziei 18 Mecanizate şi Zeca Constantin - comandantul Diviziei 18 Mecanizate.
Acest fapt este menţionat şi în jurnalul de operaţii al acestei unităţi militare
(filele 184 şi 192 - volumul V, 54 - volumul I, 235 - volumul XVII, 410 -
volumul XIV şi 204 - volumul V).
Acelaşi ordin de a
"trage" în demonstranţi a fost transmis generalului Guşă Ştefan -
şeful comandamentului operaţiuni militare de la Divizia 18 Mecanizată şi de
către Ion Coman, aşa cum rezultă din declaraţiile acestora (filele 410 -
volumul XIV şi 2 - volumul III).
De altfel Ion Coman a subliniat
că ordinul de a trage "a fost dat de Nicolae Ceauşescu şi transmis
trupelor Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne de
generalul Guşe" (fila 84 - volumul XI).
Toţi comandanţii militari au
retransmis ordinul subordonaţilor direcţi aşa cum confirmă Bunoaica Ion,
comandantul trupelor de securitate-miliţie al judeţului Timiş (filele 217 şi
218 - volumul V).
Legalitatea acestui ordin putea
fi apreciată, susţine Matei Ilie - secretar al Comitetului Central al
Partidului Comunist Român, doar de comandantul suprem, ministrul apărării
naţionale şi şeful Marelui Stat Major care conducea direct operaţiile.
"Este greu de apreciat dacă un ordin este vădit ilegal în stare de
necesitate şi dat direct de comandantul suprem şi ministru apărării naţionale.
Despăgubirile trebuie plătite de statul român, deoarece în numele statului au
acţionat armata şi internele" (fila 410 - volumul XIV).
[1] s-ar putea înţelege de aici că numai la indicativul "Radu cel Frumos" militarii trebuie să evite să li se captureze armamentul, în rest aşa ceva n-ar fi prevăzut.