[Obiecţiile ridicate de M.Ap.N.]

 

                Partea civilmente responsabilă susţine că, prin condamnarea celor doi generali şi prin obligarea lor la despăgubiri, în solidar cu Ministerul Apărării Naţionale, ar fi culpabilizată Armata.

                Susţinere nefondată.

                Răspunderea penală este individuală. Doi generali, oricare ar fi ei, nu sînt, nu pot fi Armata şi nu se pot confunda cu ea. Vina generalilor nu este şi vina Armatei sau a M.Ap.N.

                Nu poate fi vorba de o culpabilizare a Armatei, atîta vreme cît în Codul Civil (art. 1000 alin. 3) se consacră expres că răspunderea comitentului este o răspundere pentru fapta altuia şi nu pentru propria faptă. Nimeni nu poate fi în culpă pentru altul şi, prin urmare, nici conduita comitentului nu poate fi calificată culpabilă prin simpla răsfrîngere a vinei imputabile prepuşilor.

                Comitentul nu este un vinovat. El este un garant, calitate care îi dă dreptul ca, după despăgubirea victimei, să-i ceară prepusului să-i achite suma pe care a plătit-o părţii vătămate, pe care a cauţionat-o.

                Răspunderea comitentului este, deci, un caz excepţional de răspundere fără culpă. Este riscul de activitate pe care comitentul trebuie să-l suporte, căci paguba a fost cauzată de aceasta extindere, prin prepuşi, a propriei activităţi. În ultima analiza însă, prepuşii şi nu comitentul plătesc daunele, plată pe care el, comitentul o garantează.

                Partea civilmente responsabilă mai arată că "nu este sigur că gloanţele ucigaşe au provenit numai de la militarii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale", încît nu ar fi just ca răspunderea civilă să apese numai asupra acestui minister.

                Obiecţie irelevantă.

                Aşa cum s-a mai arătat - pe bază de dovezi - în considerentele acestei hotărîri, inculpaţii au dirijat şi coordonat toate trupele implicate în reprimarea demonstranţilor, cu conştiinţa şi voinţa ca activitatea tuturor forţelor de ordine, a tuturor militarilor să se completeze reciproc, într-o unitate indivizibilă, în vederea aceleiaşi finalităţi - înăbuşirea, cu orice preţ, a revoltei populare. Răspunderea, solidară, a Ministerului Apărării Naţionale şi a inculpaţilor, pentru întreg prejudiciul, este, deci, inevitabilă.

                Dacă partea civilmente responsabilă plăteşte paguba cauzată de prepuşii săi, îi poate urmări pe aceştia[1] (în temeiul art. 998-999 Cod civil), după cum îi poate urmări pe alţi comitenţi şi prepuşi ai acestora[2], conform art. 1052-1053 din acelaşi cod.

                Cu alte cuvinte, comitentul care plăteşte integral despăgubirea are o acţiune în regres împotriva propriilor prepuşi, precum şi împotriva altor prepuşi sau comitenţi.

                Plata integrală a despăgubirii de către unul din comitenţi nu înseamnă stingerea obligaţiei de garanţie a celorlalţi. Această garanţie subzistă, iar cel care plăteşte o poate prelua prin subrogare.

                Partea civilmente responsabilă mai susţine că, fiind un fenomen politic complex, mişcarea revoluţionară din decembrie 1989 - cu protagoniştii ei cu tot - nu poate fi judecată în instanţă, prin prisma Codului penal şi că, la limită, o condamnare ar echivala cu o răzbunare şi cu o deturnare a sensului evenimentelor de atunci.

                Susţinere lipsită de temei.

                Instanţa nu judecă revoluţia. Faptele deduse judecăţii sînt infracţiuni de omor deosebit de grav şi tentative la această infracţiune, pentru care răspunderea celor care le-au săvîrşit este inevitabilă. Există un vocabular imuabil al crimei şi pedepsei. Crima atrage pedeapsa. Pedeapsa decurge din crimă. Legea este o necesitate a lucrurilor. Condamnare nu înseamnă răzbunare. Înseamnă transparenţa semnului la ceea ce el semnifică.

 


[1] lucru care pînă acum nu s-a făcut, Ministerul Apărării Naţionale dovedind dispreţ faţă de banii contribuabililor.

[2] printre persoanele care ar putea fi urmărite, înlăuntrul termenului de prescripţie, pentru recuperarea despăgubirilor plătite de Ministerul Apărării Naţionale, ar fi de amintit toţi cei condamnaţi pentru omor deosebit de grav, tentativă sau complicitate la această infracţiune în "Procesul celor 25" şi în Procesul C.P.Ex. Existînd hotărîri judecătoreşti definitive şi irevocabile despre vinovăţia acestora, hotărîri care într-un proces civil au autoritate de lucru judecat, ar fi o formalitate pentru Ministerul Apărării Naţionale să recupereze cel puţin o parte din bani de la aceştia. Dar pentru asta trebuie să existe voinţă politică.