[Recursul lui Pacoste Cornel]

 

                - Prin motivele de recurs formulate de inculpatul Pacoste Cornel se susţine, în esenţă, că probele administrate în cauză nu au fost corect apreciate, din aceasta rezultînd că Nicolae Ceauşescu a convocat, la 17 decembrie 1989, şedinţa Comitetului Politic Executiv al CC al PCR pentru a discuta destituirea miniştrilor Vasile Milea şi Tudor Postelnicu şi a generalului Iulian Vlad pe motiv că nu-i executaseră întocmai ordinele referitoare la evenimentele de la Timişoara, date în calitate de comandant suprem, iar nu pentru a se aproba reprimarea manifestanţilor, precum şi că ordinul de deschidere a focului de armă nu are nici o legătură cu acea şedinţă, încît în mod nejustificat s-a reţinut prin sentinţă că el a achiesat, prin acceptare tacită, la adoptarea măsurilor de reprimare.

                S-a mai susţinut că prezenţa acestui inculpat la Timişoara a fost nesemnificativă, el neavînd nici un rol în actele de reprimare a demonstranţilor, mai ales că nu a rămas în acel oraş decît pentru puţin timp, cînd ordinele de reprimare erau date şi se aflau în curs de executare, după care a plecat la Arad, pentru rezolvarea unor probleme cu caracter economic.

                În concluzie, s-a cerut achitarea acestui inculpat, învederîndu-se că nu se poate reţine în sarcina sa că a ajutat la realizarea măsurilor de reprimare.

                Aceste motive de casare, care prin conţinutul lor se referă la cazul "cînd s-a comis o eroare gravă de fapt", prevăzut la art. 3859 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală, nu sînt fondate.

                În adevăr, aşa cum s-a subliniat în motivarea sentinţei, conţinutul stenogramei şedinţei fostului Comitet Politic Executiv al CC al PCR din 17 decembrie 1989, ca şi relatările făcute de martorii Bobu Emil, Postelnicu Tudor, Curticeanu Silviu şi Ionescu Maria, confirmă că inculpatul Pacoste Cornel a achiesat, alături de ceilalţi participanţi la acea şedinţă, la adoptarea hotărîrii propuse de Ceauşescu Nicolae de a se trage cu muniţie de război asupra manifestanţilor de la Timişoara.

                Este de observat, în această privinţă, că în stenograma şedinţei respective este consemnat că, după admonestarea miniştrilor Milea Vasile şi Postelnicu Tudor şi a generalului Iulian Vlad, s-a propus de Ceauşescu Nicolae să se tragă cu muniţie de război asupra celor care demonstrau, propunere cu care toţi participanţii la şedinţă, deci şi Pacoste Cornel, au fost de acord (filele 4-16 vol. I, 1-10 vol. X).

                Referirile făcute la evoluţia şedinţei de martorii Bobu Emil, Postelnicu Tudor, Curticeanu Silviu şi Ionescu Maria confirmă cele consemnate în stenogramă (filele 86, 106-107, 192 şi 179-181 vol. XXI), iar măsurile luate în timpul teleconferinţei ce a urmat după acea şedinţă duc neîndoielnic la concluzia că, în timpul şedinţei, Comitetul Politic Executiv adoptase hotărîrea de a se trage cu muniţie de război asupra demonstranţilor (filele 33-41 vol. X).

                De aceea, prima instanţă a procedat corect respingînd apărarea pe care inculpatul Pacoste Cornel şi-a făcut-o în sensul că participarea sa la şedinţă nu avea semnificaţie, deoarece era doar membru supleant al fostului Comitet Politic Executiv al CC al PCR, precum şi că întrebarea lui Ceauşescu Nicolae dacă sînt de acord s-ar fi referit doar la demiterea celor doi miniştri şi a generalului Iulian Vlad, iar nu şi la măsurile de represiune (filele 64-74 vol. XIV). De altfel, însuşi inculpatul Pacoste Cornel a recunoscut că şi-a dat seama că şedinţa fusese convocată de Ceauşescu Nicolae în scopul de a avea acoperire pentru măsurile represive ce le preconiza, că a fost şi el de acord, ca şi ceilalţi, cu aceste măsuri, deşi exista posibilitatea extremă ca membrii Comitetului Politic Executiv să-şi exprime dezacordul[1], iar Coman Ion îi relatase că, după ce i-a ordonat să plece la Timişoara, Ceauşescu Nicolae i-a precizat că urmează să consulte Comitetul Politic Executiv în legătură cu folosirea forţelor armate şi cu uzul de armă (filele 137 verso vol. IX, 67 şi 73 vol. XIV, 19 vol. XIX).

                În acelaşi timp, este semnificativ că martorii lt. col. Bunoaică Ion, g-ral Guşă Ştefan şi g-ral Stănculescu Atanasie Victor, precum şi inculpaţii Coman Ion şi Bălan Radu au declarat că ordinul de folosire a armamentului şi muniţiei de război a fost dat la ora 17,25 din ziua de 17 decembrie 1989, deci după şedinţa Comitetului Politic Executiv, ceea ce se confirmă şi prin consemnările făcute în Registrul operaţiunilor de luptă al Diviziei 18 mecanizată (filele 291-307 dosar S.2), precum şi în documentarul Brigăzii 30 securitate (fila 75 vol. X).

                Pe de altă parte, este evident că, prin prezenţa sa, necontestată, din acele zile, în calitate de viceprim-ministru, la Comitetul judeţean de partid Timiş, prin insistenţele ce le-a depus pentru rezolvarea unor probleme în acel judeţ, ca şi prin participarea sa la activităţi din întreprinderi şi instituţii, la şedinţe cu activiştii de partid şi conducerile unităţilor economice din Timişoara, inculpatul Pacoste Cornel s-a implicat în încurajarea celor angajaţi în reprimarea manifestanţilor, ceea ce constituie un sprijin, cel puţin moral, dat acestora pentru a-şi continua activitatea ce a avut ca urmare producerea de victime.

                Aşa fiind, situaţia de fapt reţinută de prima instanţă în legătură cu implicarea inculpatului Pacoste Cornel în actele ce au avut ca urmare producerea de morţi şi răniţi, prin împuşcare, nu conţine erori grave, aşa cum se pretinde prin motivele de casare formulate, încît condamnarea sa pentru complicitate la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 26 raportat la art. 174 alin. 1 şi 176 alin. 1 lit. b, cu aplicarea art. 75 lit. a din Codul penal, precum şi pentru complicitate la tentativa acestei infracţiuni este corectă.

                Se constată însă că, în raport de condiţiile de tensiune deosebită în care inculpatul Pacoste Cornel a comis actele de complicitate la infracţiunea de omor deosebit de grav şi la tentativa acestei infracţiuni, de vîrsta şi starea sănătăţii sale, el fiind suferind de hemiplegie şi alte boli grave, nu se justifică stabilirea pedepselor la maximul prevăzut de textele de lege în baza cărora a fost condamnat.

                În atare situaţie, constatîndu-se că pedepsele stabilite acestui inculpat nu corespund criteriilor de individualizare fixate prin art. 72 alin. 1 din Codul penal, urmează a se lua în considerare, din oficiu, cazul de casare prevăzut la art. 3859 alin. 1 pct. 14 din Codul de procedură penală ("cînd s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 din Codul penal") şi a se reduce cuantumul pedepselor respective, prin reţinere de circumstanţe atenuante în sensul prevederilor art. 74 şi 76 din Codul penal.

                Aşa fiind, se impune admiterea recursului declarat de inculpatul Pacoste Cornel şi, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c din Codul de procedură penală, casarea sentinţei în sensul modificării pedepselor şi înlăturării dispoziţiei de menţinere a sechestrului asigurator asupra bunurilor acestui inculpat.

 



[1] cum s-a întîmplat în situaţii similare în acelaşi an în alte ţări est-europene (RDG, Bulgaria).