[De ce trebuia condamnat Radu Tinu]

 

                II. În ceea ce priveşte pe inculpatul Radu Tinu, fost adjunct al şefului securităţii judeţului Timiş, soluţia de menţinere a achitării acestuia este greşită, el participînd la comiterea faptei de complicitate la infracţiunea de omor deosebit de grav şi tentativă la această infracţiune, împreună cu ceilalţi inculpaţi care au fost condamnaţi.

                Inculpatul Radu Tinu, ca ofiţer de securitate a făcut parte din comandamentul de securitate pe linie operativă, constituit la 17 decembrie 1989, sub comanda inculpatului Macri Emil.

                Acest comandament a fost înfiinţat pentru culegerea şi obţinerea de informaţii, chiar de la manifestanţi, cu privire la modul concret de organizare al acestora şi la identificarea persoanelor care au iniţiat şi condus demonstraţiile, toate acestea fiind executate în scopul realizării activităţii de reprimare.

                Inculpatul Radu Tinu a coordonat activităţile menţionate, trimiţînd ofiţeri de securitate din subordine în întreprinderi pentru a culege informaţii referitoare la starea de spirit a muncitorilor prezenţi la serviciu şi ieşirea în stradă a acestora pentru a protesta împotriva regimului totalitar comunist, informaţii pe baza cărora s-au luat apoi măsurile de reprimare.

                Prin toată această activitate, inculpatul Radu Tinu a înlesnit şi ajutat acţiunea de reprimare care a avut ca rezultat uciderea celor 72 persoane şi rănirea gravă - prin împuşcare - a altor 253 persoane, astfel că trebuia condamnat pentru complicitate la infracţiunea de omor deosebit de grav şi tentativă la această infracţiune comisă de ceilalţi inculpaţi.

 

                JUDECĂTOR                                                                        JUDECĂTOR

                P. Florea                                                                 D. Onică

 

                MAGISTRAT ASISTENT ŞEF

                V. Podar

 

                Opinia separată a judecătorilor Gabriel Ionescu şi Liviu Giurgiu în sensul condamnării şi a inculpatului Radu Tinu pentru infracţiunile prevăzute în art. 174-176 alin. 1 lit. b şi, respectiv art. 20 raportat la art. 174-176 alin. 1 lit. b, ambele cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal.

 

                În acord cu partea a II-a a opiniei separate a judecătorilor Paul Florea şi Dimitrie Onică a căror argumente referitoare la vinovăţia inculpatului Radu Tinu le însuşim, considerăm că şi acest făptuitor, adjunct al şefului securităţii judeţului Timiş a participat în calitate de coautor alături de celelalte forţe armate de represiune la infracţiunea de omor deosebit de grav şi tentativă la această infracţiune săvîrşită de ceilalţi inculpaţi condamnaţi în cauză şi că este greşită soluţia de menţinere a achitării acestuia.

                Probele administrate au confirmat astfel că inculpatul Radu Tinu a cunoscut de la începutul evenimentelor că la Timişoara se desfăşoară o mişcare revoluţionară, că el a făcut parte din grupa de comandă a inspectoratului şi apoi din comandamentul condus de generalii veniţi de la Bucureşti, unde se hotărau acţiuni concrete de reprimare.

                Acest inculpat personal, ca şi prin subordonaţi, a desfăşurat muncă informativă, ţelul urmărit fiind stabilirea instigatorilor, organizatorilor şi conducătorilor demonstranţilor, deplasarea coloanelor, starea de spirit a populaţiei, acţiunile stradale ale muncitorilor, lozincile scandate, acţiunile de împrăştiere a manifestelor.

                Toate aceste informaţii au fost folosite în organizarea acţiunilor de reprimare a demonstranţilor.

                Mai este de menţionat că subordonaţii inculpatului Radu Tinu au primit ordin de înarmare, că lucrători de securitate au deschis focul şi că o parte din cadrele direct subordonate au ridicat, repetat, muniţie.

                De asemenea, probele administrate au atestat că inculpatul Radu Tinu s-a implicat în cercetarea unor persoane la Penitenciarul Timişoara, iar la 21 decembrie 1989 a participat la organizarea unor acţiuni de capturare a liderilor demonstranţilor, acţiune ce nu s-a mai realizat[1].

                Actele materiale desfăşurate, în sensul celor evocate anterior, atestă că, pe plan subiectiv inculpatul Radu Tinu a acţionat concordant cu celelalte forţe armate de represiune din zonă, cu intenţia directă de înăbuşire a mişcării revoluţionare de la Timişoara şi de curmare a vieţii demonstranţilor prin împuşcare, rezultatul morţii producîndu-se în cazul a 72 persoane şi rănirea gravă în cazul a 253 persoane.

                În aceste condiţii sînt fără suport probator argumentele opiniei majoritare în sensul că inculpatul Radu Tinu şi-ar fi îndeplinit doar atribuţiile specifice funcţiei deţinute, fără a se implica în actele de reprimare de la Timişoara.

                În consecinţă, existînd dovezi indubitabile de participare nemijlocită la actele de reprimare evocate, opiniem pentru admiterea recursului parchetului, casarea sentinţei atacate şi condamnarea inculpatului Radu Tinu pentru săvîrşirea infracţiunilor prevăzute de art. 174-176 alin. 1 lit. b şi de art. 20 raportat la art. 174-176 alin. 1 lit. b, ambele cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal.

 

                JUDECĂTOR                                                                        JUDECĂTOR

                G. Ionescu                                                                             L. Giurgiu

 

                MAGISTRAT ASISTENT ŞEF

                V. Podar

 



[1] a existat un plan de capturare a liderilor demonstranţilor care se aflau în balconul Operei din Timişoara, dar acest plan a fost abandonat. Revoluţionarii din Operă aveau şi cîteva pistoale mitralieră, deci planul ar fi fost riscant pentru cei care ar fi dorit să-l pună în aplicare. Regimul a încercat apoi să stăvilească mişcarea din Timişoara aducînd gărzi patriotice din Oltenia, cărora li s-a spus că Timişoara e ocupată de unguri.