[De ce trebuia condamnat Radu Tinu]
II. În ceea ce priveşte pe
inculpatul Radu Tinu, fost adjunct al şefului securităţii judeţului Timiş,
soluţia de menţinere a achitării acestuia este greşită, el participînd la
comiterea faptei de complicitate la infracţiunea de omor deosebit de grav şi
tentativă la această infracţiune, împreună cu ceilalţi inculpaţi care au fost
condamnaţi.
Inculpatul Radu Tinu, ca ofiţer
de securitate a făcut parte din comandamentul de securitate pe linie operativă,
constituit la 17 decembrie 1989, sub comanda inculpatului Macri Emil.
Acest comandament a fost
înfiinţat pentru culegerea şi obţinerea de informaţii, chiar de la
manifestanţi, cu privire la modul concret de organizare al acestora şi la
identificarea persoanelor care au iniţiat şi condus demonstraţiile, toate
acestea fiind executate în scopul realizării activităţii de reprimare.
Inculpatul Radu Tinu a coordonat
activităţile menţionate, trimiţînd ofiţeri de securitate din subordine în
întreprinderi pentru a culege informaţii referitoare la starea de spirit a
muncitorilor prezenţi la serviciu şi ieşirea în stradă a acestora pentru a
protesta împotriva regimului totalitar comunist, informaţii pe baza cărora s-au
luat apoi măsurile de reprimare.
Prin toată această activitate, inculpatul
Radu Tinu a înlesnit şi ajutat acţiunea de reprimare care a avut ca rezultat
uciderea celor 72 persoane şi rănirea gravă - prin împuşcare - a altor 253
persoane, astfel că trebuia condamnat pentru complicitate la infracţiunea de
omor deosebit de grav şi tentativă la această infracţiune comisă de ceilalţi
inculpaţi.
JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. Florea D.
Onică
MAGISTRAT ASISTENT ŞEF
V. Podar
Opinia separată a judecătorilor
Gabriel Ionescu şi Liviu Giurgiu în sensul condamnării şi a inculpatului Radu
Tinu pentru infracţiunile prevăzute în art. 174-176 alin. 1 lit. b şi,
respectiv art. 20 raportat la art. 174-176 alin. 1 lit. b, ambele cu aplicarea
art. 75 lit. a Cod penal.
În acord cu partea a II-a a
opiniei separate a judecătorilor Paul Florea şi Dimitrie Onică a căror
argumente referitoare la vinovăţia inculpatului Radu Tinu le însuşim,
considerăm că şi acest făptuitor, adjunct al şefului securităţii judeţului
Timiş a participat în calitate de coautor alături de celelalte forţe armate de
represiune la infracţiunea de omor deosebit de grav şi tentativă la această
infracţiune săvîrşită de ceilalţi inculpaţi condamnaţi în cauză şi că este
greşită soluţia de menţinere a achitării acestuia.
Probele administrate au
confirmat astfel că inculpatul Radu Tinu a cunoscut de la începutul
evenimentelor că la Timişoara se desfăşoară o mişcare revoluţionară, că el a
făcut parte din grupa de comandă a inspectoratului şi apoi din comandamentul
condus de generalii veniţi de la Bucureşti, unde se hotărau acţiuni concrete de
reprimare.
Acest inculpat personal, ca şi
prin subordonaţi, a desfăşurat muncă informativă, ţelul urmărit fiind
stabilirea instigatorilor, organizatorilor şi conducătorilor demonstranţilor,
deplasarea coloanelor, starea de spirit a populaţiei, acţiunile stradale ale
muncitorilor, lozincile scandate, acţiunile de împrăştiere a manifestelor.
Toate aceste informaţii au fost
folosite în organizarea acţiunilor de reprimare a demonstranţilor.
Mai este de menţionat că
subordonaţii inculpatului Radu Tinu au primit ordin de înarmare, că lucrători
de securitate au deschis focul şi că o parte din cadrele direct subordonate au
ridicat, repetat, muniţie.
De asemenea, probele
administrate au atestat că inculpatul Radu Tinu s-a implicat în cercetarea unor
persoane la Penitenciarul Timişoara, iar la 21 decembrie 1989 a participat la
organizarea unor acţiuni de capturare a liderilor demonstranţilor, acţiune ce
nu s-a mai realizat[1].
Actele materiale desfăşurate, în
sensul celor evocate anterior, atestă că, pe plan subiectiv inculpatul Radu
Tinu a acţionat concordant cu celelalte forţe armate de represiune din zonă, cu
intenţia directă de înăbuşire a mişcării revoluţionare de la Timişoara şi de
curmare a vieţii demonstranţilor prin împuşcare, rezultatul morţii
producîndu-se în cazul a 72 persoane şi rănirea gravă în cazul a 253 persoane.
În aceste condiţii sînt fără
suport probator argumentele opiniei majoritare în sensul că inculpatul Radu
Tinu şi-ar fi îndeplinit doar atribuţiile specifice funcţiei deţinute, fără a
se implica în actele de reprimare de la Timişoara.
În consecinţă, existînd dovezi
indubitabile de participare nemijlocită la actele de reprimare evocate, opiniem
pentru admiterea recursului parchetului, casarea sentinţei atacate şi
condamnarea inculpatului Radu Tinu pentru săvîrşirea infracţiunilor prevăzute
de art. 174-176 alin. 1 lit. b şi de art. 20 raportat la art. 174-176 alin. 1
lit. b, ambele cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal.
JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. Ionescu L.
Giurgiu
MAGISTRAT ASISTENT ŞEF
V. Podar
[1] a existat un plan de capturare a liderilor demonstranţilor care se aflau în balconul Operei din Timişoara, dar acest plan a fost abandonat. Revoluţionarii din Operă aveau şi cîteva pistoale mitralieră, deci planul ar fi fost riscant pentru cei care ar fi dorit să-l pună în aplicare. Regimul a încercat apoi să stăvilească mişcarea din Timişoara aducînd gărzi patriotice din Oltenia, cărora li s-a spus că Timişoara e ocupată de unguri.