[Recursul Procuraturii]

 

                1. Prin motivele de recurs formulate, procurorul a criticat sentinţa cu privire la achitarea inculpaţilor Matei Ilie şi Radu Tinu şi la menţinerea sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor inculpaţilor Coman Ion, Bălan Radu, Sima Traian, Deheleanu Ion, Corpodeanu Ioan şi Veverca Iosif.

                - Astfel, prin unul din motive s-a susţinut că în mod greşit s-a considerat că din probele administrate nu ar rezulta că inculpatul Matei Ilie s-a implicat în reprimarea manifestanţilor de la Timişoara. Învederîndu-se că din înseşi recunoaşterile inculpatului Matei Ilie, coroborate cu relatările unor coinculpaţi şi martori, ca şi din menţiunile făcute în "Nota privind informaţiile şi activităţile desfăşurate în noaptea de 16/17 decembrie 1989 de grupa de comandă a inspectoratului judeţean Timiş al M.I.", rezultă implicarea sa activă în realizarea măsurilor de reprimare a demonstranţilor, se cere infirmarea soluţiei de achitare a acestui inculpat.

                Acest motiv este fondat.

                Potrivit art. 3859 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală, hotărîrile sînt supuse casării în cazul "cînd s-a comis o eroare gravă de fapt".

                Or, din examinarea probelor administrate în cauză, rezultă o situaţie de fapt diferită de aceea reţinută prin sentinţă cu privire la inculpatul Matei Ilie.

                În adevăr, acest inculpat a declarat în faţa instanţei, la 11 mai 1990, că aflîndu-se în interes personal în Timişoara, s-a prezentat din proprie iniţiativă la sediul fostului Comitet judeţean de partid deoarece se simţea obligat de funcţia ce o deţinea, de secretar al CC al PCR, că în după amiaza zilei de 17 decembrie 1989 a avut o convorbire cu Nicolae Ceauşescu, care i-a reproşat faptul că nu fusese folosită armata împotriva demonstranţilor, că a participat la şedinţele în care s-au luat măsuri pentru combaterea demonstraţiilor, precum şi că nu s-a folosit de poziţia ce o avea pentru a cere să nu se mai tragă cu armele de foc în oameni (filele 75-87 vol. XIV).

                În acelaşi timp, martorii lt. major Mureşan Dorel-Adrian şi maistru militar Niţă Vasile, care au instalat, în seara zilei de 16 decembrie 1989, o staţie radio-telefon în cabinetul primului secretar al Comitetului judeţean de partid Timiş, au relatat că i-au auzit pe inculpaţii Bălan Radu şi Matei Ilie dînd ordine pentru reprimarea manifestanţilor, precizînd că Matei Ilie s-a implicat cel mai mult în convorbirile avute în această privinţă cu Nicolae Ceauşescu, inspectorul şef al M.I. Timiş şi cu comandantul Garnizoanei Timişoara (filele 154-162 şi 163-165 vol. XI, 116-118 şi 121-122 vol. XV).

                De asemenea, martorul Moţ Petru, fost primar al municipiului Timişoara, a declarat că, în seara zilei de 17 decembrie 1989 inculpatul Matei Ilie a cerut forţelor ce asigurau ordinea la Primăria Timişoara să ia măsuri împotriva demonstranţilor, că acest inculpat a făcut parte din comandamentul instituit la Comitetul judeţean şi a prezentat la şedinţa din 18 decembrie 1989 un material prin care erau condamnate manifestaţiile (filele 148-153 vol. XXI), iar martorul g-ral Rotariu Constantin[1], fost comandant al Garnizoanei Timişoara, a declarat că, în noaptea de 16/17 decembrie 1989, a raportat telefonic inculpatului Matei Ilie, care a răspuns în locul primului secretar, că a executat ordinul ministrului apărării naţionale de a scoate patrule în stradă (fila 277 verso, vol. XXI).

                Totodată, martorul Mihalache Nicolae, fost adjunct şef de secţie în CC al PCR, prezent în acele zile la Timişoara, a relatat că Matei Ilie, împreună cu Bălan Radu şi Pacoste Cornel, îl ajutau pe Coman Ion în aducerea la îndeplinire a ordinelor primite de la Nicolae Ceauşescu pentru reprimarea manifestanţilor (filele 301-313 vol. XIV).

                De altfel, însuşi coinculpatul Coman Ion a precizat în faţa procurorului, prin declaraţia scrisă de el personal, că inculpatul Matei Ilie a făcut parte din comandamentul constituit, la fostul Comitet judeţean Timiş, pentru rezolvarea problemelor cu care au fost confruntaţi în timpul demonstraţiilor (filele 9-10 vol. IX).

                Mai mult, din declaraţiile martorilor lt. col. Dăescu Dumitru, fost şef de stat major pentru apărarea civilă a judeţului Timiş şi Diaconescu Gheorghe, adjunct al procurorului general, deplasat la Timişoara, rezultă că inculpatul Matei Ilie a acţionat ca o persoană cu responsabilităţi în cadrul comandamentului respectiv, primind situaţii în legătură cu victimele rezultate în urma uzului de armă şi manifestînd preocupare în legătură cu cadavrele de la spitalul judeţean Timişoara (filele 75-80 şi 138-139 vol. XXI).

                Pe de altă parte, implicarea inculpatului Matei Ilie în coordonarea actelor de reprimare a demonstranţilor este evidenţiată în Nota privind informaţiile şi activităţile desfăşurate, în noaptea de 16/17 decembrie 1989, de grupa de comandă a Inspectoratului judeţean Timiş a M.I., în care s-a menţionat: "Orele 22,25 tov. secretar Matei îi comunică inspectorului şef că situaţia de la Maria[2] nu se stăpîneşte corespunzător", iar la orele 2,40 "tov. Matei îi atrage atenţia inspectorului şef că nu se acţionează cu toată fermitatea ..." (filele 46 verso şi 49 vol. X).

                Aşa fiind, în raport de conţinutul acestor probe, relatările coinculpaţilor şi ale martorilor la care s-a făcut referire în motivarea concluziei primei instanţe că nu ar exista legătură cauzală între activitatea desfăşurată de inculpatul Matei Ilie la Timişoara şi împuşcarea victimelor din acel oraş nu au relevanţa ce li s-a atribuit prin sentinţă.

                Tot astfel, comportamentul dur, necontestat, ce a fost manifestat de inculpatul Matei Ilie cu ocazia deplasării sale la Arad, în urma ordinului ce i s-a dat de Elena Ceauşescu, chiar dacă nu a avut ca rezultat producerea de victime, ceea ce se datorează caracterului paşnic imprimat evoluţiei evenimentelor de către demonstranţi, scoate în evidenţă în modul cel mai neîndoielnic atitudinea lui represivă, care explică implicarea sa în actele de reprimare de la Timişoara.

                În consecinţă, reieşind că numai prin comiterea unei grave erori de fapt prima instanţă a ajuns la concluzia nevinovăţiei inculpatului Matei Ilie, se impunea să se constate că acest inculpat s-a implicat în acţiunile de înlesnire şi de ajutor pentru realizarea măsurilor de organizare şi coordonare a reprimării demonstranţilor de la Timişoara, astfel că faptele sale, săvîrşite cu intenţie evidentă şi avînd ca rezultat moartea unui număr mare de persoane şi rănirea altora, în urma folosirii armelor de foc, trebuiau încadrate, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de genocid prevăzută de art. 357 lit. a şi b, cu aplicarea art. 75 lit. a din Codul penal, deoarece - aşa cum s-a motivat şi prin sentinţă - nu s-a urmărit distrugerea unei colectivităţi sau grup ori a unei părţi din acestea, în complicitate la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 26 raportat la art. 174 şi 176 alin. 1 lit. b, cu aplicarea art. 75 lit. a din Codul penal şi în complicitate la tentativa infracţiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 26 raportat la art. 20, 174 şi 176 lit. b, cu aplicarea art. 75 lit. a din Codul penal.

                - Prin alt motiv formulat de procuror, care se referă tot la cazul de casare arătat la art. 3859 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală, se susţine că soluţia de achitare a inculpatului Radu Tinu este greşită, deoarece din ansamblul probelor administrate rezultă, contrar concluziei la care s-a ajuns prin sentinţă, că informaţiile a căror culegere a fost coordonată de acest inculpat, au determinat luarea de hotărîri de folosire a armelor de foc împotriva demonstranţilor, precum şi că o parte din subalternii săi au fost implicaţi în acţiuni de reprimare a participanţilor la manifestaţii, astfel că se impunea să fie condamnat pentru săvîrşirea infracţiunii de omor deosebit de grav şi a tentativei la această infracţiune.

                Motivul nu este fondat.

                Prin examinarea actelor dosarului, în raport cu aceste critici aduse sentinţei, se constată că soluţia de achitare a inculpatului Radu Tinu este corectă, acţiunile informative coordonate de el nerealizînd finalitatea la care se referă textele de lege ce încriminează infracţiunile pentru săvîrşirea cărora se cere să fie condamnat.

                În adevăr, aşa cum s-a relevat prin sentinţă, inculpatul maior Radu Tinu a susţinut că acţiunile informative ce le-a organizat au fost determinate de necesitatea identificării unor elemente străine, iar după sosirea grupului de ofiţeri condus de g-ral Macri Emil, subordonîndu-se coinculpatului Anastasiu Gabriel, a urmărit să obţină informaţii în legătură cu starea de spirit a populaţiei, pentru identificarea iniţiatorilor manifestaţiilor, a celor care au săvîrşit acte de distrugere, precum şi că măsurile represive ce s-au luat nu s-au bazat pe informaţiile selectate şi raportate de el. A mai susţinut că nu a făcut uz de armă şi nu a dat ordin nici unui subordonat să tragă în demonstranţi (filele 2-8, 9-11, 12-18 vol. VII şi 140-148 vol. XII).

                Aceste susţineri sînt confirmate de coinculpaţii g-ral Macri Emil, col. Teodorescu Filip, lt. col. Anastasiu Gabriel, col. Popescu Ion şi col. Sima Traian, care au făcut declaraţii în sensul că inculpatul maior Radu Tinu a fost implicat numai în activitatea de culegere şi de sintetizare de informaţii, iar nu şi în reprimarea demonstranţilor (filele 89-97, 145-151, 152-155, 192-202, 203-205, 220-229, 230-233, 234-237 vol. VI, 69-74, 75, 79-95, 96-112, 113-123 şi 124-129 vol. XII).

                În acelaşi sens au făcut declaraţii şi martorii g-ral Stănculescu Atanasie Victor, g-ral Guşă Ştefan, lt. col. Pele Petru, maior Bărbulescu Adrian, maior Dragoman Romul, maior Mavru Nicolae, lt. col. Diaconescu Gheorghe, lt. col. Obăgilă Mihail, lt. major Dinulescu Liviu, g-ral Vlad Iulian, col. Rogojan Aurel, g-ral Bucurescu Gian, g-ral Cîrneanu Florea, viceamiral Dinu Marin Ştefan, din ale căror relatări rezultă că existau date de natură a duce la concluzia că anumite elemente străine erau implicate în acţiunile de destabilizare a ţării noastre, ceea ce a făcut necesară intensificarea acţiunilor informative organizate în această privinţă (filele 290-296, 297 vol. XXI, 241 vol. XIX, 74 vol XXI, 44-47 vol. XXI, 258-267 vol. XIX, 96-97 vol. XXI, 373-385 vol. XIX, 104, 110, 165, 205, 207, 208, 274, 287-288 vol. XXI), martorul cpt. Velţănescu Petru, care a învederat că inculpatul Radu Tinu s-a implicat numai în organizarea culegerii de informaţii, fără a desfăşura acţiuni de reprimare (filele 279-293 vol. XIX, 210-211 vol. XXI) precum şi martorul lt. col. Tănăsie Constantin, fost şef al compartimentului de transmisiuni cifrate din Securitatea judeţului Timiş, care a precizat că datele transmise prin radiograme cifrate se refereau la măsurile luate pe linie de contrainformaţii economice, interne şi în legătură cu străinii (fila 184 vol. XXI).

                Pe de altă parte, notele şi celelalte documente la care s-a făcut referire prin sentinţă demonstrează fără echivoc că atît inculpaţii col. Teodorescu Filip şi lt. col. Anastasiu Gabriel, cu privire la care procurorul nu a declarat recurs împotriva soluţiei de achitare, cît şi inculpatul maior Radu Tinu, a cărui activitate a fost desfăşurată tot timpul în subordinea celui de-al doilea, au urmărit în principal strîngerea de informaţii pentru verificarea participării elementelor străine şi autohtone la evenimentele ce aveau loc în acele zile, fără a se implica în acte de reprimare armată a demonstranţilor.

                Aşa cum s-a relevat prin sentinţă, simpla împrejurare că şi inculpatul Radu Tinu a indicat, prin rezoluţiile puse pe unele lucrări ce i-au fost prezentate, să fie luate măsuri de identificare, reţinere şi cercetare a celor suspectaţi ca iniţiatori, organizatori sau participanţi la demonstraţii[3], nu poate duce la concluzia că a şi contribuit la acţiunea de reprimare armată, cît timp din materialul probator administrat nu reiese că era previzibil pentru el că informaţiile ar putea fi folosite într-un atare scop, iar nu pentru prevenirea unor acţiuni ostile ţării, inspirate din afara ei.

                În acelaşi timp, este de observat că relatările martorilor lt. major Sîrbu Veronica, cpt. Grui Vasile, Constantin Gheorghe, maistru militar Pantea Ambrozie, cpt. Benghea Nicolae, Vlădilă Adrian şi Nemeti Anton, ca şi însemnările din agenda inculpatului Radu Tinu şi din agenda maiorului Dragoman Romul, la care se fac referiri prin motivul de casare, pe lîngă că au fost examinate de prima instanţă, în context cu celelalte probe, dar, datorită caracterului lor general şi în parte ambiguu, nu prezintă relevanţa ce le este atribuită, încît corect s-a considerat de prima instanţă că, în exercitarea atribuţiilor funcţiei sale, inculpatul maior Radu Tinu s-a limitat la organizarea de acţiuni de culegere, verificare, prelucrare, sintetizare şi redactare de informaţii specifice muncii de securitate, fără a contribui la actele de reprimare soldate cu moartea şi rănirea de persoane.

                Ca urmare, situaţia de fapt ce a determinat soluţia de achitare a acestui inculpat nu poate fi considerată ca eronat stabilită.

                - În fine, printr-un alt motiv de casare formulat de procuror, se susţine că, menţinînd măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpaţilor Coman Ion, Radu Bălan, Sima Traian, Deheleanu Ion, Corpodeanu Ioan şi Veverca Iosif, prima instanţă a încălcat prevederile art. 163 alin. 1 din Codul de procedură penală.

                Motivul de casare este fondat.

                Potrivit art. 163 alin. 1 din Codul de procedură penală, în redactarea din momentul judecării cauzei, "măsurile asiguratorii" luate în cursul procesului penal "constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile şi imobile, în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune, precum şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii ori a pedepsei confiscării averii".

                Or, din moment ce inculpaţii sus-menţionaţi nu au fost condamnaţi la despăgubiri[4] prin sentinţa atacată şi nu se punea problema garantării executării unor pedepse cu amenda, iar pedeapsa confiscării averii nu li s-a aplicat întrucît nu s-a mai menţinut încadrarea juridică a faptelor la infracţiunea de genocid, se constată că în mod nejustificat s-a dispus menţinerea măsurii sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor acestor inculpaţi.

                În atare situaţie, rezultînd că "prin hotărîre s-a făcut o greşită aplicare a legii", ceea ce constituie cazul de casare prevăzut la art. 3859 alin. 1 pct. 171 cod pr. penală, se impune admiterea acestui motiv şi înlăturarea dispoziţiei de menţinere a sechestrului asigurator.

 


[1] care, în 2002, avea să fie condamnat pentru crimele din Calea Lipovei.

[2] Piaţa Sf. Maria, lîngă casa pastorului Tokes.

[3] însă asemenea rezoluţii puteau fi încadrate la instigare la arestare ilegală, mai ales că au fost făcute fără aprobarea Procuraturii.

[4] aceasta datorită greşelii instanţei, care nu a întrebat victimele revoluţiei dacă vor să se constituie părţi civile în proces. Mai apoi, victimele revoluţiei aveau să primească despăgubiri prin procesul Chiţac-Stănculescu, despăgubiri plătite însă de Ministerul Apărării Naţionale. Acest Minister ar avea dreptul să acţioneze în justiţie şi pe inculpaţii condamnaţi în "procesul celor 25", pentru recuperarea despăgubirilor plătite, dar nu se arată interesat.