[Încadrarea juridică a faptelor]
D. Examinîndu-se situaţia
fiecărui inculpat în parte, în raport de prevederile textelor de lege ce le
sînt aplicabile, se constată următoarele:
I. Aşa cum s-a arătat,
inculpaţii Coman Ion, Bălan Radu şi Pacoste Cornel au fost trimişi în judecată
pentru săvîrşirea infracţiunii de genocid prevăzută de art. 357 alin. 1 lit. a
şi b, cu aplicarea art. 75 lit. a din Codul penal, iar inculpaţii col. rez.
Popescu Ion, col. rez. Sima Traian, col. rez. Deheleanu Ion, col. rez. Ghircoiaş
Nicolae şi lt. col. rez. Corpodeanu Ioan au fost trimişi în judecată pentru
complicitate la infracţiunea de genocid prevăzută de art. 26 raportat la art.
357 alin. 1 lit. a şi b, cu aplicarea art. 75 lit. a C. pen.
Or, în raport de efectele
limitate ce le-a avut fiecare acţiune de folosire a armelor de foc la Timişoara
nu se poate considera că aceşti inculpaţi au urmărit distrugerea în întregime
sau în parte a unei colectivităţi ori a unui grup naţional, etnic, rasial sau
religios în accepţiunea prevederilor art. 357 alin. 1 lit. a şi b Cod penal.
Este de relevat, în această
privinţă, că din masa mare de demonstranţi, de fiecare dată au fost împuşcaţi,
selectiv, un anumit număr, ceea ce demonstrează intenţia lor de intimidare, iar
nu dorinţa de lichidare totală sau parţială a colectivităţii ieşite în stradă.
De altfel, împrejurarea că 83%
(60) din cele 72 persoane împuşcate mortal şi 79% (199) din cei 253 răniţi în
perioada 17-22 decembrie 1989 au prezentat un singur orificiu de intrare a
proiectilului impune concluzia că nu s-a tras în rafale, cu arme automate,
asupra demonstranţilor, în vederea lichidării lor în masă, ci s-au efectuat
focuri metodice, bine ţintite, urmărindu-se ca, prin împuşcarea unor
manifestanţi, să se realizeze intimidarea şi împrăştierea celorlalţi.
Pe de altă parte, răspunderea
inculpaţilor sus-menţionaţi nu mai poate fi angajată în prezent în temeiul art.
357 alin. 1 lit. a şi b Cod penal şi datorită neconcordanţei existente între
conţinutul acestui text de lege şi cel din Convenţia pentru prevenirea şi
reprimarea crimei de genocid adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei
Naţiunilor Unite la 9 decembrie 1948, la care România a aderat prin Decretul
nr. 236/1950. În adevăr, faţă de prevederea de la alin. 2 din art. 20 al actualei
Constituţii că "dacă există neconcordanţă între pactele şi tratatele
privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte,
şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale". Este
evident că faptele enumerate la art. 357 lit. a-e din Codul penal nu mai pot fi
incriminate la infracţiunea de genocid decît în măsura în care se referă la
membrii unui grup naţional, etnic, rasial sau religios, iar nu şi la membri
altei colectivităţi deoarece categoria socială "colectivitate" nu
este menţionată în reglementarea internaţională în discuţie.
Ca atare, se impune examinarea
faptelor inculpaţilor, în raport de conţinutul lor concret, prin prisma altor
dispoziţii ale legii penale şi schimbarea încadrării juridice după cum urmează:
a) Referitor la inculpaţii Coman
Ion şi Bălan Radu
Actele dosarului au confirmat,
aşa cum s-a constatat la capitolul B lit. c, că aceşti doi inculpaţi, cooperînd
la organizarea şi conducerea operaţiunilor de reprimare armată ordonată de
Ceauşescu Nicolae, în perioada 17-22 decembrie 1989 au dat dispoziţii
conducerii tuturor categoriilor de forţe armate, cît şi conducerii organelor de
miliţie şi de securitate existente la Timişoara să folosească armele de foc
împotriva demonstranţilor, ceea ce a avut ca urmare uciderea a 72 persoane şi
rănirea gravă, prin împuşcare, a altor 253 persoane.
Această activitate complexă,
desfăşurată de cei doi inculpaţi din cadrul comandamentului de represiune din
care făceau parte, Coman Ion în calitate de secretar cu probleme militare al
C.C. al P.C.R. trimis de Ceauşescu Nicolae să lichideze demonstraţiile la
Timişoara prin folosirea tuturor categoriilor de forţe armate, iar Radu Bălan
în calitate de prim secretar al comitetului judeţean de partid şi de preşedinte
al comitetului judeţean de apărare, întruneşte elementele constitutive ale:
1. infracţiunii de omor deosebit
de grav prevăzută de art. 174 alin. 1 raportat la art. 176 alin. 1 lit. b, cu
aplicarea art. 75 lit. a C. pen., deoarece:
- prin folosirea armelor de foc
cu care s-a tras în urma actelor de comandă exercitate de inculpaţi, în
îndeplinirea atribuţiilor ce le reveneau în cadrul comandamentului de
represiune instituit la Timişoara, au fost ucise 72 de persoane;
- mijloacele de execuţie a
acţiunilor de reprimare ordonate de cei doi inculpaţi, constînd în arme de foc
cu cartuşe de război, duc la concluzia că ei au prevăzut şi urmărit uciderea de
persoane prin realizarea acelor acţiuni;
- toate aceste acţiuni au avut
loc cu participarea şi a altor persoane, astfel că ei au săvîrşit fapta în
condiţiile agravantei prevăzute la art. 75 lit. a Cod penal.
2. tentativei la infracţiunea de
omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 şi 21 raportate la art. 174 şi 176
alin. 1 lit. b şi alin. 2 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a C. pen.,
deoarece:
- aceiaşi inculpaţi, prin
dispoziţiile de folosire împotriva demonstranţilor a armelor de foc, cu cartuşe
de război, au cauzat, ca urmare a executării acelor dispoziţii, rănirea gravă a
altor 253 persoane, o parte din ele scăpînd cu viaţă numai pentru că zonele în
care au fost lovite de gloanţe nu erau, totuşi, din cele mai vitale, iar celor
mai multe fiindu-le salvată viaţa în urma îngrijirilor medicale ce li s-au
acordat;
- şi în cazul acestor victime,
mijloacele deosebit de periculoase folosite din ordinul ce l-au dat impun
concluzia că inculpaţii au acţionat cu intenţia, concretizată în prevederea şi
urmărirea uciderii celor asupra cărora s-a tras cu cartuşe de război, rezultat
ce nu s-a mai produs fie pentru că zonele lovite nu au fost deosebit de vitale,
fie datorită îngrijirilor medicale ce au salvat viaţa victimelor;
- ca şi în cazul victimelor ce
au decedat, acţiunile avînd ca rezultat împuşcarea celor 253 victime rămase în
viaţă s-au realizat de inculpaţi tot în condiţiile agravantei prevăzute de art.
75 lit. a din Codul penal.
b) Referitor la inculpaţii col.
Popescu Ion, col. Sima Traian, col. Deheleanu Ion şi lt. col. Corpodeanu Ioan
Acţionînd în limitele
competenţei funcţiilor ce le-au deţinut, aşa cum s-a arătat la capitolul B lit.
d, inculpaţii col. Popescu Ion şi col. Sima Traian au dat ordine organelor
locale ale Ministerului de Interne şi celor de securitate, inclusiv brigăzilor
de securitate şi de grăniceri din Timişoara, cît şi unităţii speciale de luptă
antiteroristă, iar inculpaţii col. Deheleanu Ion şi lt. col. Corpodeanu Ioan au
dat dispoziţii organelor de miliţie, ce le erau subordonate, să folosească
armele de foc cu cartuşe de război împotriva demonstranţilor şi au contribuit,
cu toţii, la realizarea de dispozitive de luptă fixe sau mobile, în diferite
zone ale municipiului Timişoara, tot în scop de reprimare armată a
manifestanţilor.
Cum dispoziţiile date de aceşti
patru inculpaţi se înscriu în lanţul cauzal al efectelor represiunii ce a avut
loc la Timişoara, se constată că şi faptele lor întrunesc elementele
constitutive ale:
1. infracţiunii de omor deosebit
de grav prevăzută de art. 174 alin. 1 raportat la art. 176 alin. 1 lit. b, cu
aplicarea art. 75 lit. a C. pen., deoarece:
- prin dispoziţiile ce le-au
dat, ca şi prin constituirea dispozitivelor de luptă împotriva demonstranţilor
au contribuit la uciderea de către trupele şi cadrele din subordine a unui mare
număr de persoane din cele 72 victime ale represiunii din perioada 17-22
decembrie 1989;
- posibilitatea producerii unui
asemenea rezultat a fost prevăzută şi urmărită de ei, deoarece era evident că
folosirea armelor de foc cu cartuşe de război împotriva demonstranţilor va avea
ca urmare uciderea a numeroase persoane.
2. tentativei la infracţiunea de
omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 şi 21 raportate la art. 174 şi 176
alin. 1 lit. b şi alin. 2 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a C. pen.,
deoarece:
- prin executarea aceloraşi
dispoziţii de către forţele din subordine au fost rănite, prin împuşcare, un
mare număr de persoane din cele 253 victime cărora li s-au cauzat vătămări
grave, ele rămînînd în viaţă fie pentru că zonele străpunse de gloanţe nu au
fost deosebit de vitale, fie datorită îngrijirilor medicale ce li s-au acordat;
- mijloacele folosite şi modul
în care s-a acţionat duc la concluzia că inculpaţii au urmărit uciderea şi a
acestor victime, iar dacă acest rezultat nu s-a produs aceasta se datoreşte, în
mod vădit, unor cauze independente de voinţa lor.
Aceste două infracţiuni au fost
săvîrşite de inculpaţi în condiţiile circumstanţei agravante prevăzute la art.
75 lit. a C. pen. deoarece atît în cazul victimelor decedate, cît şi în cazul
celor rămase în viaţă s-a acţionat concomitent de trei sau mai multe persoane
implicate în faptele de reprimare.
Împrejurarea că victimele nu au
fost împuşcate nemijlocit de inculpaţii Coman Ion, Bălan Radu, Popescu Ion,
Sima Traian, Deheleanu Ion şi Corpodeanu Ioan, ci de alte presoane, subordonate
lor, nu poate exclude încadrarea faptelor lor în infracţiunea de omor deosebit
de grav şi, respectiv, în tentativă la omor deosebit de grav, cît timp
complexitatea acţiunii de reprimare în care s-au implicat cei şase inculpaţi,
concretizată în săvîrşirea în mod organizat a acestor două infracţiuni,
presupune o coordonare de activităţi ce trebuie îndeplinite de mai multe
persoane în vederea realizării scopului final - împuşcarea prin folosirea
armelor de foc a unora dintre demonstranţi, pentru a-i intimida şi împrăştia pe
ceilalţi.
Or, fiecare dintre inculpaţii
menţionaţi, în exercitarea atribuţiilor ce le reveneau în ierarhia celor ce
asigurau conducerea acţiunii de reprimare, care presupunea o minuţioasă şi
continuă coordonare, ca şi o strictă subordonare, cu caracter tipic militar, a
tuturor factorilor angajaţi în acţiunea respectivă, a îndeplinit un anumit rol,
de comandă, fără de care nu s-ar fi ajuns la consecinţele grave soldate în
perioada 17-22 decembrie 1989 cu moartea a 72 persoane şi rănirea prin
împuşcare a altor 253 persoane.
Astfel, ordinele repetate date
de inculpatul Coman Ion tuturor categoriilor de forţe armate de a deschide
focul împotriva demonstranţilor, dispoziţiile de aceeaşi natură transmise de
inculpatul Bălan Radu, ca şi coordonarea întregii acţiuni de reprimare de către
aceşti doi inculpaţi, cu înalte responsabilităţi în perioada respectivă,
constituie în mod evident premisa fără de care nu s-ar fi declanşat acţiunea
complexă de ucidere, prin folosirea armelor de foc, a numeroase persoane
implicate în demonstraţii sau aflate întîmplător pe stradă ori în locuinţe,
unde au fost lovite de gloanţele trase.
Ca urmare, atît actele comise de
inculpaţii Coman Ion şi Bălan Radu, cît şi cele ale inculpaţilor col. Popescu
Ion, col. Sima Traian, col. Deheleanu Ion şi lt. col. Corpodeanu Ioan care, în
calitate de factori locali de comandă în cadrul organelor Ministerului de
Interne, au retransmis ordinele de a se trage cu armele de foc şi au asigurat
executarea lor prin măsurile concrete luate în limitele competenţei ce o aveau,
se înscriu în acţiunea complexă de ucidere a victimelor, fără de care aceasta
nu s-ar fi realizat. Ca atare, faptele comise de toţi aceşti şase inculpaţi
constituie acte de execuţie nemijlocită în lanţul cauzal ce a avut ca rezultat
uciderea celor 72 persoane şi rănirea gravă, prin împuşcare, a altor 253 de
victime, încît răspunderea lor pentru săvîrşirea infracţiunii de omor deosebit
de grav şi a tentativei la această infracţiune este evidentă.
Apărările formulate de inculpaţi
în sensul că, în raport de calităţile ce le-au avut, nu puteau să acţioneze
altfel, pe de o parte pentru că trebuiau să stăvilească dezordinele şi
acţiunile de devastare, sustragere şi distrugere, iar pe de altă parte datorită
consecinţelor la care s-ar fi expus ţinîndu-se seama că ordinul provenea de la
comandantul suprem şi era dat în condiţiile instituirii stării de necesitate,
sînt neîntemeiate.
În adevăr, din actele dosarului
rezultă, aşa cum s-a arătat în considerentele de fapt ale sentinţei, că au fost
folosite arme de foc şi în zonele unde nu s-au produs acte de devastare,
sustragere sau distrugere şi, mai mult decît atît, numeroase victime - morţi şi
răniţi - nici nu au făcut parte dintre demonstranţi, ci se aflau întîmplător pe
stradă sau chiar au fost împuşcate în locuinţele lor, ceea ce duce fără echivoc
la concluzia că, prin această acţiune de ucidere, inculpaţii au urmărit în
principal intimidarea populaţiei, înprăştierea demonstranţilor şi prevenirea
oricăror alte manifestaţii. De altfel o atare situaţie, chiar şi în ipoteza că
ar fi fost reală în toate punctele unde s-au produs victime, nici nu este de
natură a înlătura caracterul penal al faptelor comise de inculpaţi, cîtă vreme
ea nu poate constitui caz de legitimă apărare şi nici de stare de necesitate,
în sensul prevederilor art. 44 şi 45 din Codul penal, deoarece, pe lîngă că
folosirea în asemenea împrejurări a armelor de foc cu muniţie de război
depăşeşte în mod vădit limitele unei riposte, dar a şi expus pericolului
uciderii un număr mare de persoane neimplicate în vreun act antisocial,
fiindu-le unora suprimată viaţa iar altora cauzîndu-li-se vătămări ce puteau
duce la un asemenea rezultat, efecte previzibile şi vădit mai grave decît dacă
invocatul pericol nu ar fi fost înlăturat.
Nici existenţa ordinului de a se
trage în demonstranţi, chiar dacă provenea de la comandantul suprem, nu este de
natură a exonera de răspundere pe vreunul dintre inculpaţi cît timp caracterul
acelui ordin nu putea să oblige la respectarea lui deoarece era vădit nelegal,
întrucît prin folosirea armelor s-a urmărit nimicirea unor oameni care-şi
revendicau drepturile naturale pentru a trăi în mod civilizat (libertatea
individuală, libertatea gîndirii şi a opiniilor, cît şi de exprimare a
acestora, ocrotirea reală a vieţii private, dreptul de asociere şi libertatea
întrunirilor, egalitate reală în faţa legii, condiţii mai bune de muncă şi
viaţă etc.).
În ceea ce priveşte pe
inculpaţii col. Popescu Ion şi col. Sima Traian, în sarcina cărora s-a reţinut
că, în urma dispoziţiilor date de ei, în noaptea de 16/17 decembrie 1989 au
fost reţinute şi încarcerate în Penitenciarul Timişoara, fără respectarea prevederilor
legii, un număr de 200 persoane, se constată că, prin aceste fapte, au săvîrşit
200 infracţiuni de arestare nelegală prevăzute de art. 266 alin. 1, cu
aplicarea art. 33 lit. a C. pen., infracţiuni ale căror elemente constitutive
sînt întrunite deoarece:
- aceşti doi inculpaţi au
reţinut în mod nelegal, prin subordonaţii lor, un număr de 200 persoane ce au
fost depuse la Penitenciarul Timişoara;
- dispoziţia dată de ei, de a fi
reţinute şi duse la miliţie, iar apoi la penitenciar, toate persoanele ce
fuseseră găsite şi ridicate de pe străzile Timişoarei de către cadrele
subordonate, fără să se preocupe de întocmirea vreunei forme legale, demonstrează
că au acţionat cu intenţia de a lipsi acele persoane în mod nelegal de
libertate.
De asemenea, se constată că, în
ceea ce priveşte pe inculpatul Popescu Ion, sînt întrunite şi elementele
constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui
autovehicul cu număr fals de înmatriculare prevăzută de art. 35 alin. 2 din Decretul
nr. 328 / 1966, deoarece:
- acest inculpat a condus în
ziua de 23 decembrie 1989, pe drumurile publice, un autoturism căruia îi
montase un număr fals, de rodaj, peste numărul real cu care fusese înscris în
circulaţie;
- intenţia inculpatului de a
încălca această dispoziţie a legii privind circulaţia pe drumurile publice
rezultă din însuşi modul de săvîrşire a faptei, prin aplicarea numărului de
rodaj peste cel real el urmărind să nu poată fi identificat adevăratul proprietar
al autoturismului pe care l-a condus.
c) Referitor la inculpatul
Pacoste Cornel, în sarcina căruia s-a reţinut că, prin atitudinea ce a avut-o
în cadrul şedinţei Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din 17
decembrie 1989, a achiesat la adoptarea hotărîrii de reprimare a
demonstranţilor iniţiată de Ceauşescu Nicolae, poziţie pe care s-a situat şi
ulterior, la comitetul judeţean de partid Timiş, unde a contribuit la
menţinerea convingerii celor implicaţi în organizarea şi conducerea operaţiunii
de folosire a armelor de foc să persiste în realizarea acesteia, se constată că
fapta sa întruneşte elementele constitutive ale:
- complicităţii la infracţiunea
de omor deosebit de grav prevăzută de art. 26 şi 27 raportate la art. 174 alin.
1 şi 176 alin. 1 lit. b, cu aplicarea art. 75 lit. a C. pen., deoarece, în
cadrul şedinţei menţionate, la care a participat în calitate de membru supleant
al Comitetului Politic Executiv, a fost de acord, alături de ceilalţi
participanţi, cu adoptarea hotărîrii de a se trage cu armele de foc în
demonstranţii de la Timişoara, ceea ce constituie un ajutor dat iniţiatorului
acestei hotărîri (Ceauşescu Nicolae), a cărei aducere la îndeplinire a avut ca
urmare uciderea, prin împuşcare, a unui număr de 72 persoane, faptă săvîrşită
de inculpat cu intenţie concretizată în prevederea de către el a consecinţelor
atitudinii sale de achiesare la acea hotărîre şi în urmărirea producerii
acestora;
- complicităţii la tentativa
infracţiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 26 şi 27 raportat la
art. 20 şi 21 şi la art. 174 şi 176 alin. 1 lit. b şi alin. 2, cu aplicarea
art. 75 lit. a C. pen., deoarece, în urma aceleiaşi fapte, săvîrşite cu intenţie,
de achiesare la hotărîrea de reprimare, prin folosirea armelor de foc, au fost
rănite grav, prin împuşcare, un număr de 253 persoane care au rămas în viaţă
fie datorită împrejurării că zonele unde au fost lovite de gloanţe nu au fost
din cele mai vitale, fie datorită eficienţei tratamentului medical ce li s-a
acordat.
Apărarea formulată de inculpatul
Pacoste Cornel în sensul că nu se poate considera că el ar fi achiesat la
măsuri de represiune împotriva locuitorilor paşnici cît timp folosirea armelor
de foc fusese ordonată de Ceauşescu Nicolae anterior şedinţei din 17 decembrie
1989, iar modul cum acesta le-a prezentat evenimentele de la Timişoara nu
permitea exprimarea vreunei poziţii proprii şi forma convingerea că măsurile
luate erau necesare şi condiţionate de respectarea prevederilor legale nu este
întemeiată.
Aşa cum s-a arătat în expunerea
considerentelor de fapt, inculpatul Pacoste Cornel a fost de acord, alături de
ceilalţi participanţi la şedinţa Comitetului Politic Executiv din 17 decembrie
1989, cu reprimarea, prin folosirea armelor de foc cu gloanţe de război, a
demonstraţiilor antidictatoriale de la Timişoara.
Este adevărat că acest inculpat,
ca şi alţii, nu şi-a manifestat în mod expres acordul, dar la întrebările
repetate puse de Ceauşescu Nicolae, dacă toţi cei prezenţi aprobă măsurile
preconizate de el, a achiesat fără nici o ezitare la hotărîrea de a se folosi
armele de foc, iar ulterior, prin poziţia adoptată la Timişoara, a avut o
atitudine neechivocă de sprijinire morală a celor implicaţi în organizarea şi
executarea operaţiunii de aducere la îndeplinire a acelei hotărîri.
Or, dacă se au în vedere
înaltele responsabilităţi ce reveneau acestui inculpat pe linie de partid şi de
stat, poziţia sa de achiesare la măsurile de reprimare, în care a persistat şi
după ce a luat cunoştiinţă în mod nemijlocit de realităţile existente la
Timişoara, nu mai poate fi considerată rezultatul unei erori determinată de o
informare incompletă, ci este explicată de propriile sale interese pe care le-a
văzut puse în pericol de revolta populară.
Totodată, chiar dacă s-ar fi dat
şi anterior ordin de a se trage în demonstranţi, ceea ce nu se confirmă,
deoarece - aşa cum s-a învederat şi în considerentele de fapt - cu excepţia
incidentului de la comandamentul Diviziei 18 mecanizată[1],
unde santinelele au ripostat din proprie iniţiativă şi la ordinul ofiţerului
aflat atunci la comandă, operaţiunea de represalii propriu-zise s-a declanşat
abia după şedinţa Comitetului Politic Executiv, atitudinea inculpatului Pacoste
Cornel de achiesare la hotărîrea iniţiată de Ceauşescu Nicolae constituie cel
puţin un sprijin de natură a întări convingerea acestuia şi a celorlalte
persoane implicate în represalii să insiste în executarea acelei hotărîri.
Împrejurarea că, participanţii
la şedinţa Comitetului Politic Executiv nu numai că nu au schiţat vreun gest
potrivnic măsurilor preconizate de Ceauşescu Nicolae, ci, dimpotrivă, toţi
şi-au manifestat îngrijorarea ca nu cumva acesta să demisioneze, demonstrează
cu prisosinţă acceptarea voită şi anticipat culpabilă a sîngeroasei represiuni
ulterioare, care a început cu Timişoara.
Ca atare, este limpede că în
acele împrejurări Ceauşescu Nicolae avea convingerea că se bazează pe
asentimentul şi cooperarea tuturor participanţilor la şedinţa din după amiaza
de 17 decembrie 1989.
De aceea, fiind evident ajutorul
dat de acest inculpat în realizarea acţiunii de ucidere a celor 72 persoane şi
rănirea gravă, prin împuşcare, a altor 253 victime, se impune ca el să răspundă
pentru săvîrşirea atît a complicităţii la infracţiunea de omor deosebit de
grav, cît şi a complicităţii la tentativa infracţiunii de omor deosebit de
grav.
II. Inculpatul maior de miliţie
Veverca Iosif a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de omor calificat
prevăzută de art. 174 alin. 1 raportat la art. 175 alin. 1 lit. e din Codul
penal, infracţiune cu privire la care procurorul a cerut schimbarea încadrării
juridice în infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. 1 C. pen. şi
tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 şi 21
raportate la art. 174 şi 176 alin. 1 lit. b şi alin. 2 C. pen., ale căror
elemente constitutive sînt întrunite deoarece:
- trăgînd o rafală de pistol
mitralieră spre un grup de 5-6 tineri, acest inculpat a ucis pe Ianoş Paris şi
a pus în primejdie viaţa celorlalţi, omorîrea acestora neproducîndu-se numai
pentru că nu au fost loviţi de gloanţele ce au trecut pe lîngă ei;
- inculpatul a acţionat cu
intenţie concretizată în prevederea posibilităţii uciderii tinerilor din grupul
respectiv şi urmărirea producerii unui asemenea rezultat, ceea ce reiese din
împrejurarea că a tras, din apropiere, un mare număr de gloanţe spre acel grup,
din care o parte a lovit mortal pe Ianoş Paris.
Inculpatului nu-i sînt
aplicabile dispoziţiile art. 44 şi 45 din Codul penal, referitoare la legitima
apărare şi starea de necesitate, deoarece, chiar dacă grupul celor 5-6 tineri
ar fi urmărit să deterioreze autobuzul lîngă care se aflau, o atare acţiune nu
justifică o ripostă atît de gravă - rafala de pistol mitralieră asupra lor -
întrucît pe de o parte îi era evident că, aflîndu-se în fruntea unui grup
numeros de militari, putea să-i împiedice pe acei tineri într-un mod mai puţin
periculos de la ceea ce voiau să facă, iar pe de altă parte şi-a dat seama că,
acţionînd în maniera arătată, va pricinui urmări mult mai grave.
Aşa fiind, urmează a se schimba
încadrarea juridică a faptei inculpatului Veverca Iosif în infracţiunea de omor
prevăzută de art. 174 alin. 1 C. pen. şi în tentativă la infracţiunea de omor
deosebit de grav prevăzută de art. 20 şi 21 raportate la art. 174 şi 176 alin.
1 lit. b şi alin. 2 C. pen.
III. Inculpatul col. de miliţie
Ghircoiaş Nicolae a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de distrugere
de înscrisuri prevăzută de art. 242 alin. 1 şi 3 din Codul penal, ale cărei
elemente constitutive sînt întrunite în fapta sa, deoarece:
- a distrus, prin ardere, un
număr de 12 caiete şi registre, precum şi foile de însoţire a bolnavilor în
cadrul secţiilor, pe care le preluase în ziua de 19 decembrie 1989 de la
Spitalul judeţean Timiş;
- inculpatul se afla în
exerciţiul atribuţiilor de serviciu în momentul preluării, ca şi în cel al
arderii documentelor şi a acţionat cu intenţie rezultînd din dorinţa sa de a nu
se mai găsi menţiuni referitoare la internarea în spital a persoanelor împuşcate
în perioada 17-22 decembrie 1989.
Apărarea formulată de acest
inculpat în sensul că a săvîrşit fapta în urma ordinului primit de la g-ralul
Nuţă C-tin, precum şi datorită împrejurării că a considerat în mod eronat că
ţara se afla în faţa pericolului unei invazii străine, nu poate fi primită,
întrucît caracterul unui atare ordin era evident ilegal, iar ipoteza invaziei
străine nu putea să apară în acel moment decît ca o presupunere incredibilă
pentru o persoană cu pregătirea şi experienţa sa.
IV. Inculpaţii, foşti lucrători
de miliţie, col. Baciu Ion, maior Veverca Iosif, maior Avram Gheorghe, cpt.
Ciucă Valentin, cpt. Preda Laurenţiu, cpt. Mişea Eugen, cpt. Grui Tiberiu, lt.
major Peptan Eugen, Ganciu Gheorghe şi Iosef Emilian-Zamfir au fost trimişi în
judecată pentru infracţiunea de favorizare la genocid prevăzută de art. 264
alin. 1 raportat la art. 361 alin. 2 şi art. 357 alin. 1 lit a şi b, cu
aplicarea art. 75 lit. a Cod penal.
Aşa cum s-a arătat la lit. D
pct. I, faptele inculpaţilor Coman Ion, Bălan Radu, col. rez. Popescu Ion, col.
rez. Sima Traian, col. rez. Deheleanu Ion şi lt. col. rez. Corpodeanu Ioan, ca
şi cele ale inculpatului Pacoste Cornel nu întrunesc elementele constitutive
ale infracţiunilor de genocid şi, respectiv, de complicitate la genocid, ci
constituie pentru primii şase inculpaţi infracţiunea de omor deosebit de grav
şi tentativă la această infracţiune, iar pentru ultimul complicitate la
infracţiunea de omor deosebit de grav şi, respectiv, la tentativă la
infracţiunea de omor deosebit de grav deoarece nu se poate considera că s-a
urmărit distrugerea în întregime sau în parte a vreunei colectivităţi sau a
unui grup naţional, etnic, rasial sau religios şi nici nu ar mai putea fi angajată
în prezent răspunderea inculpaţilor pentru genocid întrucît s-ar contraveni
prevederilor din Convenţia internaţională referitoare la genocid, care nu are
în vedere şi colectivitatea, ceea ce nu mai este admisibil faţă de prevederile
art. 20 alin. 2 din actuala Constituţie, intrată în vigoare la 8 decembrie 1991[2].
În atare situaţie, urmează a se
schimba încadrarea juridică a faptelor acestor inculpaţi, din art. 264 alin. 1
raportat la art. 361 alin. 2 şi 357 alin. 1 lit. a şi b, cu aplicarea art. 75
lit. a C. pen., în infracţiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art.
264 alin. 1, cu aplicarea art. 75 lit. a C. pen., ale cărei elemente
constitutive sînt întrunite deoarece:
- toţi inculpaţii sus-menţionaţi
au dat ajutor în zădărnicirea urmăririi autorilor infracţiunii de omor deosebit
de grav săvîrşită asupra unui număr de 40 persoane, prin aceea că Veverca
Iosif, Avram Gheorghe, Preda Laurenţiu, Mişea Eugen, Grui Tiberiu şi Peptan
Eugen au luat cadavrele acelor persoane din morga Spitalului judeţean Timiş şi
le-au încărcat în autoizotermă, Ciucă Valentin a condus acea izotermă la
spital, şi, apoi, pînă la Inspectoratul Ministerului de Interne Timiş, după
care, însoţit de Preda Laurenţiu şi Peptan Eugen, a asigurat transportul
cadavrelor pînă în apropiere de Bucureşti, Baciu Ion a asigurat transportarea
în continuare a cadavrelor şi incinerarea lor la Crematoriul uman
"Cenuşa", iar Ganciu Gheorghe şi Iosef Emilian-Zamfir au asigurat
realizarea operaţiunii de ardere a acelor cadavre;
- modul conspirativ în care a
decurs întreaga operaţiune de ridicare, transportare şi incinerare a
cadavrelor, ca şi caracterul vădit nelegal al unei atare operaţiuni, care nu se
putea efectua decît în baza unor documente ce nu au fost prezentate, scot în
evidenţă că toţi inculpaţii, care, prin natura profesiilor lor, aveau o anumită
pregătire şi experienţă în acest domeniu, şi-au dat seama că se urmărea
acoperirea faptelor de omor din care au rezultat acele cadavre şi, totuşi, au
acceptat să participe la acea acţiune.
Apărarea formulată de inculpaţii
Ciucă Valentin, Veverca Iosif, Avram Gheorghe, Preda Laurenţiu, Mişea Eugen,
Grui Tiberiu şi Peptan Eugen că nu ar fi avut temeiuri să se îndoiască de
legalitatea ordinului privind scoaterea cadavrelor din morgă, mai ales că se
discuta despre necesitatea transportării lor în altă localitate, urmează a fi
respinsă deoarece lipsa autorizării scrise de ridicare a acestora din partea
organelor de procuratură şi sanitare, ca şi modul în care a decurs întreaga
operaţiune constituiau suficiente elemente pentru a considera că aceasta avea
ca scop dispariţia cadavrelor.
Tot astfel, apărarea
inculpatului Baciu Ion că s-a angajat în operaţiunea de incinerare numai pentru
că a fost ameninţat de g-ralul Nuţă Constantin şi a fost asigurat că i se vor
trimite documentele cerute de lege, ca şi apărările formulate de inculpaţii
Ganciu Gheorghe şi Iosef Emilian-Zamfir în sensul că nu au avut vreo îndoială
cu privire la legalitatea incinerării cît timp operaţiunea era organizată de
Inspectoratul General al Miliţiei cu ştirea Procuraturii Generale, sînt
neîntemeiate, întrucît faţă de modul cum se prezentau cadavrele şi de
localitatea de unde erau aduse, pentru ei era evident că acestea rezultau din
acţiunea de reprimare şi că se urmărea dispariţia lor.
V. Inculpatul col. de miliţie
Ghircoiaş Nicolae a mai fost trimis în judecată pentru complicitate la
infracţiunea de genocid prevăzută de art. 26 şi 27 raportate la art. 357 alin 1
lit. a şi b, cu aplicarea art. 75 lit. a C. pen.
Or, aşa cum s-a arătat în
expunerea argumentelor de fapt, acest inculpat nu a comis nici un act de
înlesnire sau de ajutor la realizarea acţiunii de ucidere a celor 72 persoane
şi de rănire a celorlalte 253, el limitîndu-se la efectuarea operaţiunilor,
specifice atribuţiilor sale de serviciu, de identificare, fotografiere şi
descriere a cadavrelor şi a distrugerilor din oraş, precum şi la întocmirea de
situaţii în această privinţă, pentru ca în noaptea de 18/19 decembrie 1989 să
participe la ridicarea celor 40 cadavre din morga Spitalului judeţean Timiş.
De aceea, ţinîndu-se seama că
această din urmă faptă a inculpatului col. Ghircoiaş Nicolae nu constituie
decît infracţiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 alin. 1,
cu aplicarea art. 75 lit. a C. pen., urmează a fi schimbată încadrarea
juridică, din complicitate la genocid, în acea infracţiune, ale cărei elemente
constitutive sînt întrunite, deoarece:
- a dat şi el ajutor, împreună
cu inculpaţii sus-menţionaţi, la zădărnicirea urmăririi penale faţă de autorii
infracţiunii de omor deosebit de grav săvîrşită asupra a 40 de persoane, prin
aceea că a indicat cadavrele ce au fost ridicate, în vederea incinerării, din
morga Spitalului judeţean Timiş;
- participarea sa la discuţiile
privind pregătirea operaţiunii de transportare a cadavrelor, împrejurarea că a
indicat să fie luate, cu prioritate, cadavrele ce nu erau identificate, ca şi
cunoaşterea de către el că era interzisă ridicarea cadavrelor fără autorizarea
necesară, demonstrează că acest inculpat a cunoscut că acele cadavre urmau a fi
incinerate pentru a nu se mai cunoaşte că erau rezultatul acţiunii de
reprimare.
VI. Inculpatul Matei Ilie a fost
trimis în judecată pentru infracţiunea de genocid prevăzută de art. 357 alin. 1
lit. a şi b, cu aplicarea art. 75 lit. a C. pen.
Se constată că, în ceea ce
priveşte pe acest inculpat, nu sînt întrunite elementele constitutive ale
acestei infracţiuni şi nici ale vreunei alte infracţiuni, deoarece:
- inculpatul Matei Ilie,
aflîndu-se în interes personal în municipiul Timişoara, deşi a fost prezent în
perioada 16-20 decembrie 1989 la Comitetul judeţean de partid Timiş şi a
participat la unele şedinţe şi discuţii în cadrul cărora a adresat îndemnuri ca
muncitorii să nu meargă la demonstraţii, nu s-a implicat în activităţi ce
urmăreau reprimarea armată prin dispoziţii sau alte măsuri a căror executare să
fi avut ca urmare uciderea sau rănirea unor persoane, încît nu există legătură
cauzală între activitatea sa şi uciderea sau rănirea victimelor de la Timişoara;
- acelaşi inculpat, fiind trimis
în dimineaţa zilei de 20 decembrie 1989 la Arad, pentru combaterea
demonstraţiilor din acel oraş, deşi a recomandat să fie adoptată o atitudine
dură faţă de manifestanţi, nu a contribuit la producerea nici unei victime, deoarece
forţele militare existente în această localitate nu au făcut uz de arme de foc.
Ca atare, urmează ca acest
inculpat să fie achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit.
d din Codul de procedură penală.
VII. Inculpaţii, foşti ofiţeri
de securitate, general-maior Macri Emil, col. Teodorescu Filip, lt. col.
Anastasiu Gabriel, lt. col. Atudoroaie Gheorghe şi maior Radu Tinu au fost
trimişi în judecată pentru complicitate la infracţiunea de genocid prevăzută de
art. 26 şi 27 raportate la art. 357 alin. 1 lit. a şi b, cu aplicarea art. 75
lit. a C. pen.
a) Dat fiind că, aşa cum s-a
arătat în expunerea considerentelor de fapt, a intervenit decesul inculpatului
Macri Emil urmează ca faţă de acest inculpat să se dispună încetarea procesului
penal potrivit prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. g
din Codul de procedură penală.
b) În ceea ce priveşte pe
inculpaţii Teodorescu Filip, Anastasiu Gabriel, Atudoroaie Gheorghe şi Radu
Tinu, se constată că nu sînt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii
pentru care au fost trimişi în judecată şi nici ale vreunei alte infracţiuni,
deoarece:
- în întreaga perioadă 17-22
decembrie 1989, în care s-au cauzat victime la Timişoara, aceşti inculpaţi s-au
limitat la organizarea culegerii de informaţii specifice atribuţiilor
funcţiilor ce le-au îndeplinit, la verificarea, prelucrarea, sintetizarea şi
raportarea lor, fără a se implica în actele de reprimare soldate ci morţi şi
răniţi;
- pentru nici unul dintre aceşti
inculpaţi nu s-a dovedit că a acţionat cu arme de foc şi nici că a dat ordin de
folosire a acestora împotriva vreunei persoane;
- indicaţiile date verbal
subalternilor sau prin rezoluţiile puse pe lucrările ce li s-au prezentat în
sensul identificării, reţinerii şi cercetării celor suspectaţi ca iniţiatori
ori organizatori ai demonstraţiilor, nu au fost de natură a determina folosirea
armelor de foc, încît între activitatea lor şi uciderea sau rănirea victimelor
nu există legătură de cauzalitate.
Aşa fiind, urmează a se dispune
achitarea şi acestor inculpaţi în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art.
10 lit. d din Codul de procedură penală.
VIII. Inculpatul cpt. miliţie
Bucur Viorel a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de favorizare la
genocid prevăzută de art. 264 alin. 1 raportat la art. 361 alin. 2 şi 357 alin.
1 lit. a şi b C. pen.
Se constată că activitatea ce
poate fi reţinută în sarcina acestui inculpat nu întruneşte elementele
infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată şi nici ale vreunei alte
infracţiuni, impunîndu-se achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat
la art. 10 lit. d din Codul de procedură penală, deoarece:
- faţă de condiţiile concrete în
care a acceptat să-i însoţească pe generalii Nuţă Constantin şi Mihalea Velicu
pînă la Punctul de Control Trecere Frontieră Moraviţa şi la înapoiere, pînă la
domiciliul mamei sale, unde au rămas foarte puţin timp, nu se poate considera
că acest inculpat i-a ajutat pe cei doi generali să se sustragă de la urmărire,
cît timp încă nu era evident că generalii respectivi încetaseră de a-i mai fi
şefi, iar ei au călătorit în continuare, cu avionul, fără a-i opri nimeni deşi
erau cunoscuţi de personalul aeroportului şi de cei care s-au aflat cu ei în
avion, printre care şi fostul procuror general adjunct Diaconescu Gheorghe.
IX. Constatîndu-se, aşa cum s-a
arătat în expunerea considerentelor de fapt, că urmărirea penală nu este
completă cu privire la infracţiunea de delapidare imputată inculpatului col.
rez. Sima Traian şi că, în vederea completării, se impune efectuarea unor
verificări specifice, care nu ar putea fi făcute de instanţă, urmează a se
dispune restituirea cauzei sub acest aspect, la procuror, potrivit prevederilor
art. 333 din Codul de procedură penală.