Un loc aproape viran cu ieşire la mare

(Iulius Filip – Dumnezeu S-a odihnit şi pe la noi)

În epoci de minciună generalizată şi impusă prin forţă, se pare că Dumnezeu alege să reziste în lucrurile mărunte şi fragile ale lumii. Asta s-a întîmplat şi unui maistru militar de la o unitate de pe lîngă Cluj, pe numele lui, Iulius Filip. Un om mic la înălţime, absolvent de şcoală profesională, care alege să spună adevărul, aşa după părerea şi priceperea lui, să se comporte ca un om normal într-o lume cu totul schimbată de minciună şi de frică, cum era Romania comunistă a anilor ‘70-‘80. Poate că era vorba de naivitate, poate de vocaţie, poate de ambele la un loc. Şi, un întreg sistem de represiune se porneşte împotriva unui biet om care are cîteva păreri. Această reacţie de apărare a minciunii oferă un spectacol pe cît de monstruos, pe atît de penibil: o întreagă armată de hîrţogari şi torţionari se mobilizează, ca să îngroape în dosare şi bătăi glasul care spune cel mai mic adevăr (dacă o exista aşa ceva). Nedîndu-şi seama că luptînd împotriva lui ( Filip încercase de fapt un fel de activitate social-politică şi sindicală liberă, scrisese o poezie critică adresată lui Ceauşescu, o scrisoare de solidaritate şi încă o poezie – omagială de data asta - către “Solidaritatea” poloneză.), presupusul mic adevăr al lui Filip devine marele adevăr – simplul adevăr că albul e alb şi negru e negru, adevărul Duhului Sfînt – adică acela pe care e întemeiată viaţa. În condiţii de teroare, simpla pronunţare îndîrjită a faptului că 1+1 e egal cu 2 (după Filip, că în Romania acelor vremuri existau probleme mari) este primul pas la care Dumnezeu se sesizează şi-l face El pe al doilea în noi, pe acela care aduce pacea şi umple sufletul. Poetic, 1+1 fac doi, adică Hristos şi omul nedreptăţit, fratele lui Iov. Aceasta e în fapt imaginea păcii biruitoare, acum răzbind printre chinuri, hîrţoage şi ură.

Aşa s-a odihnit Hristos şi pe la noi, şi pentru asta trebuie să-I dam slavă Lui şi respect micului nostru maistru militar (maestru de luptă de atunci încolo) şi altora cîţiva ca el. Fiindcă, fără ei, Romania n-ar fi fost şi n-ar fi decît un imens teren viran, cu ieşire la mare, evident.

Ioan Buteanu