Declinul cenzurii comuniste

 

Cenzura comunistă, exercitată de diverse structuri, nu trebuie confundată cu instituţia cenzurii, Direcţia Generală a Presei şi Tipariturilor, care a fost înfiinţată în anul 1949, transformată în Comitetul pentru Presă şi Tiparituri în 1975 şi desfiinţată în 1977. Desfiinţarea D.G.P.T. trebuie legată atât de întărirea puterii lui Nicolae Ceauşescu, de schimbările economice şi politice din ţară, cât şi de modificările survenite în sistemul identic din U.R.S.S., care a fost modelul instituţiei româneşti de cenzură. În anul 1973 ia fiinţă, pentru prima dată în cadrul D.G.P.T., un consiliu de conducere, format nu doar din membrii cei mai importanţi ai instituţiei: Ion Cumpănaşu, directorul D.G.P.T., Antonie Săndescu, Horia Panaitescu, Gheorghe Ionescu ş.a., dar şi din „oameni de răspundere din dife­rite domenii care au legătură directă cu obiectul activităţii D.G.P.T.”: Nicolae Dragoş – şef de secţie, membru al colegiului redacţiei ziarului „Scânteia”, George Ivaşcu – vicepreşedinte al Uniunii ziariştilor din România, redactor şef al revistei „România literară”, Valeriu Râpeanu – directorul Editurii „Mihai Eminescu”, Marin Preda – directorul editurii „Cartea Românească”, Vasile Nicolescu – directorul Direcţiei literaturii, publi­caţiilor literare şi scenariilor de film din Consiliul Cul­turii şi Educaţiei Socialiste, Ion Zahiu – director adjunct al Editurii po­litice ş.a. Acest consiliu, format în locul fostului „Colegiu al D.G.P.T.” este schimbarea cea mai importantă care va duce la dispariţia instituţiei (nu a şi a cenzurii, din păcate, în anii ’80 cenzura e la fel de cruntă şi eficientă). Când cineva din afara instituţiei îi comentează sau îi judecă atribuţiile, cândva secrete şi intangibile, propune „îmbunătăţiri” şi „instituţionalizarea mai fermă, mai precisă, mai democratică” a D.G.P.T. (Valeriu Râpeanu), aceasta înseamnă începutul sfârşitului. Într-un sistem comunist nu poate exista o instituţie a cenzurii „democratică” (probabil e destul de dificil şi în alte sisteme) şi de fapt, reprezentanţii din afară doreau să exercite ei controlul total asupra domeniilor pe care le conduceau, încercând să reducă postcontrolul sau supracontrolul instituţiei de cenzură. Ceea ce se va întâmpla, sub supravegherea atentă a C.C. al P.C.R.

Stenograma şedinţei de constituire a Consiliului de conducere al Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor din 11 iulie 1973 este una dintre cele mai interesante mărturii privind declinul D.G.P.T. Acordându-se atenţie în special atribuţiilor instituţiei şi „modalităţilor de realizare a lor” (punctul 1 la ordinea de zi), se comentează foarte sumar  „Caietul de dispoziţii privind datele şi informa­ţiile nepublicabile conform Legii pentru apărarea secretului de stat” (punctul 2) şi aproape deloc „Planul de muncă al Consiliului pe anul 1973” (punctul 3). Monopolul discuţiei îl deţine, desigur, „Tovarăşul Cornel Burtică, membru supleant al Comitetului Executiv, secretar al Comitetului Central al P.C.R.”. Funcţionarii D.G.P.T. se află oarecum în „defensivă”, trebuind deseori să se scuze, să explice pe ton umil, să asculte sfaturi, propuneri şi lecţii ca, la sfârşit, să fie „apăraţi” de acelaşi C. Burtică (tactică bine cunoscută!): «Trebuie să spunem că se petrec uneori şi lucruri negative din cealaltă parte, adică nu de la Direcţia Presei, ci de la tovarăşi care nu au curajul să spună deschis celor în cauză: „nu e bună lucrarea” – aşa cum spunea, de exemplu, tovarăşul Marin Preda – „domnule, cartea este anticomunistă, eu sunt editură comunistă şi ca atare nu ţi-o pot publica, că nu ai ce căuta la mine, nu e pe profilul meu, du-te în altă parte.” Dar, se întâmplă şi următorul aspect: uneori nu există – să nu zic – curajul, dar, oricum, parcă ţi-e greu să-i spui autorului „cartea e proastă, nu corespunde exigenţelor cutare sau cutare” şi atunci i se spune: „păi, dragă, ce să-ţi fac, nu vrea Direcţia Presei să-i dea drumul”. Sau, „nu vrea Secţia propagandă şi presă”. Aici sigur va trebui să se lucrze într-un spirit de deplină loialitate, adică unde este al Direcţiei Pre­sei este al Direcţiei Presei, unde este al celorlalţi, al editu­rilor să fie al editurilor.»

Întreprinderea de stat pentru imprimate şi administrarea publicaţiilor (I.S.I.A.P. subordonată Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste), despre care se discută la începutul şedinţei, va trece, în cele din urmă, în subordinea D.G.P.T., „având de administrat şi deservit în principal publicaţiile din Capitală care nu sunt în cadrul Editurii Scânteia”. E vorba de un transfer provizoriu de putere, când iai de la o instituţie, dai alteia pe care o desfiinţezi după câţiva ani.

Relaţia dintre cenzor şi scriitor putea fi asemănată, până la un punct, cu aceea dintre un călău şi  jertfa sa. Ceea ce nu mai este valabil, când din consiliul de conducere al cenzurii fac parte mari scriitori. Un Marin Preda discutând, cu competenţă, alături de Cornel Burtică sau Ion Cumpănaşu despre „atribuţiile D.G.P.T.” ar putea oferi, poate, răspuns la întrebarea: Dacă s-a desfiinţat instituţia, de ce nu a dispărut şi cenzura?

Un eventual răspuns:

„iun.28-29. [1977] Plenară a C.C. al P.C.R. care discută, între altele, şi Proiectul de hotărâre cu privire la creşterea rolului şi răspunderii organizaţiilor de partid şi de stat, de masă şi obşteşti, uniunilor de creaţie, conducerilor colective ale redacţiilor, radioteleviziunii, editurilor, caselor de filme, instituţiilor de spectacole în activitatea de informare şi educare a oamenilor muncii (care însemna de fapt desfiinţarea formală a cenzurii în forma care se practicase până atunci asupra conţinutului politico-ideologic şi ştiinţific al publicaţiilor, programelor de radio şi TV etc.). În locul cenzurii (Direcţia Presei şi a Tipăriturilor) a funcţionat un sistem mult mai elaborat de control efectuat la mai multe nivele: al editurii — prin redactorul de carte şi referenţi (ca şi până atunci); la Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, inclusiv în alcătuirea planurilor editoriale (o lucrare privită negativ de oficialităţi nu era trecută în Planul editorial sau era amânată de la un an la altul); la Comitetul Central, unde funcţiona o comisie specială, îndeosebi pentru lucrările de istorie, sociologie etc. În plus, tipografiile aveau ordin să nu culeagă nici un text dacă nu avea o ştampilă specială şi semnătură din partea editurii (instituţiei) care trimitea lucrarea. Cenzura − dominată de interesele politice — devenise, după 1975, îndeosebi în anii ’80 − mult mai restrictivă.” (Istoria României în date, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2007, p. 660).

          Stenograma pe care o publicăm dezvăluie dedesubturile unei instituţii încă puternice şi care nu-şi presimte agonia, un univers misterios, secret şi inaccesibil publicului larg.

 

Liliana COROBCA

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

STENOGRAMA

discuţiilor care au avut loc în cadrul şedinţei de constituire a Consiliului de conducere al Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor (11 iulie 1973)

 

 

 

 

ORDINEA DE ZI:

1. Notă cu privire la atribuţiile Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor şi modalităţile de realizare a lor.

2. Caietul de dispoziţii privind datele şi informa­ţiile nepublicabile conform Legii pentru apărarea secretului de stat.

3. Planul de muncă al Consiliului pe anul 1973 (proiect).

 

Şedinţa este deschisă de Tovarăşul Cornel Burtică, membru supleant al Comitetului Executiv, secretar al Comitetului central al P.C.R.

 

Tovarăşi,

Probabil cunoaşteţi că în ultima vreme, de câteva luni, a avut loc o anumită reorganizare a D.G.P.T. şi în legătură cu aceasta s-a făcut o reorganizare şi a Consiliului de conducere al D.G.P.T. Nu ştiu dacă toţi tovarăşii cunosc Hotărârea Consiliului de Miniştri (nu a fost difuzată şi Hotărârea?) prin care a fost aprobată componenţa nominală a Consiliului de conducere al D.G.P.T. şi, de asemenea, a Biroului executiv al Consiliului. Noi am socotit că este bine să facem această constituire astăzi, să discutăm ori­entativ sarcinile Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor – pentru că, de fapt – sarcinile vor fi stabilite prin decret al Consiliului de Stat − urmând ca, aşa cum aţi văzut, în toamnă să discutăm proiectul de decret pe care să-l îna­intăm conducerii partidului.

Atunci, poate că daţi citire listei cu componenţa Consiliului şi începem discuţiile. Preşedinte al Consiliului este tovarăşul Ion Cumpănaşu şi membrii sunt în număr de 46.

 

 

                    Tovarăşul Ion Cumpănaşu

          Dintre lucrătorii D.G.P.T. sunt membri ai Consiliului tovarăşii: Antonie Săndescu şi Horia Panaitescu – directori generali adjuncţi, Gheorghe Ionescu – directorul Direcţiei presa centrală şi Radioteleviziune, Ludovic Tarnovschi – directorul Direcţiei ştiinţe sociale şi tehnice, Florentina Molho – directorul Direcţiei literatură şi artă, Alexandru Dârnă - Directorul Direcţiei publicaţiilor de import şi export, Banyai Iosif – directorul Direcţiei presa locală, Gheorghe Ghiţă – directorul Direcţiei personal, învăţământ, secretariat şi administrativ, secretarul organizaţiei de partid din cadrul D.G.P.T. tov. Cornel Lupea, care este şi şeful Serviciului ştiinţe tehnice, Ion Isopescu – şeful Serviciului analiză economică-financiară a publicaţiilor, Victor Chircoiaş – şeful Serviciului publicaţii cotidiene, Micu Bucur - şeful Serviciului ştiinţe sociale, Lenuţa Docsănescu - director adjunct al Direcţiei literatură şi arta, Valerian lonescu - şeful Serviciu­lui radioteleviziune, Eugenia Petrescu - şefa Serviciului secre­tariat, Virgil Poiană – lector principal în Direcţia literatură şi artă, Traian Tanea – lector principal în cadrul grupului Iaşi de împuterniciţi ai D.G.P.T., Marcel Briceag – lector principal împuternicit cu elaborarea şi urmărirea aplicării dispoziţiilor privind apărarea secretului de stat.

Din afara D.G.P.T. sunt membri al Consiliului tova­răşii: Nicolae Dragoş – şef de secţie, membru al colegiului redacţiei ziarului “Scânteia”, Szilagyi Dezideriu – redactor şef al ziarului “Elöre”, Ernst Breitenstein – redactor şef ad­junct al ziarului “Neuer Weg”, George Ivaşcu – vicepreşedinte al Uniunii ziariştilor din România, redactor şef al revistei “România literară”, Ion Cârje – director general adjunct al Agenţiei Române de Presă – Agerpres, redactor şef al revistei “Lumea”, Maria Ciocan – secretar al Consiliului Naţional al Femeilor, redactor şef al revistei “Săteanca”, Ion Mitran – redactor şef adjunct al revistei “Era socialistă”, Traian Puşcaşu – vicepreşedinte al Comitetului de Stat al Radioteleviziunii Române, Keszthelyi Gyula – redactor şef al ziarului “Igazsag” din Cluj, Dumitru Mândroiu – redactor şef al ziarului “Dobrogea nouă” din Constanţa, Valeriu Râpeanu – directorul Editurii „Mihai Eminescu”, Ion Zahiu – director adjunct al Editurii po­litice, Marin Preda – directorul editurii „Cartea Românească”, Constantin Busuioceanu – director adjunct al Editurii Academiei R.P.R., Gheorghe Rădulescu – redactor şef al Editurii Enclclopedice, Hedviga Hauser – redactori şef al editurii „Kriterion”, Ion Stanciu – directorul Editurii didactice şi pedagogice, Vasile Nicolescu – directorul Direcţiei literaturii, publi­caţiilor literare şi scenariilor de film din Consiliul Cul­turii şi Educaţiei Socialiste, Constantin Măciucă – Directorul Direcţiei instituţiilor de spectacol artistic şi al artelor plastice în Consiliul Cul­turii şi Educaţiei Socialiste, Mircea Sântimbreanu – director adjunct-pentru sectorul edituri; din Direcţia literaturii, publicaţiilor literare şi scenariilor de film din Consiliul Cul­turii şi Educaţiei Socialiste, Virgil Teodorescu – vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor, redactor şef al revistei „Luceafărul”, Ion Goliat – secretar general adjunct al Academiei de ştiinţe sociale şi politice, Ioan Mânzatu – director general în Consiliul Naţional pentru Stiinţă şi Tehnologie, delegatul Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor din România − Nicolae Oniga, Dan Cruceru - prim-adjunct de şef de secţie la Comitetul Central al U.T.C., Constantin Antip - general-maior, adjunct al secretarului Con­siliului Politic Superior din Ministerul Apărării Naţionale, Nicolae Bucur – general-maior, director în Ministerul de Interne, Lucian Nicolau - directorul Editurii „Scânteia”.

Biroul executiv al Consiliului este format din lucră­tori din cadrul D.G.P.T: directorul general, directorii ge­nerali adjuncţi, directorii direcţiilor, şeful Serviciului analiză economică-financiară a publicaţiilor, secretarul organizaţiei de partid, precum şi delegatul desemnat al Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor din România.

 

Tovarăşul Cornel Burtică:

Tovarăşi, vedeţi că pentru.prima dată se creează un consiliu ceva mai larg, în care se găsesc faţă în faţă lucrători din cadrul D.G.P.T. şi reprezentanţi ai presei, editurilor şi reprezentanţi nu oarecare, ci dintre cei mai autorizaţi.

Eu aş propune să începem să discutăm problemele înscrise la ordinea de zi, unele dintre competenţele Direcţiei – care de fapt o să stea şi la baza elaborării decretului – şi celelalte probleme pe care le aveţi. Aşa că preluaţi conducerea.

 

Tov. Ion Cumpănaşu:

Înainte de începerea discuţiilor aş dori să dau câteva lămuriri în legătură cu materialele prezentate Consiliului spre examinare şi aprobare. Nu aş vrea să intru în analiza activităţii noastre. Aşa cum aţi văzut, în propunerile privind planul de activitate al Consiliului avem în vedere ca această analiză să o facem în şedinţa din luna septembrie, adică să discutăm modul cum îşi ândeplineşte D.G.P.T. sarcinile ce îi revin din Programul ideologic al partidului. Totuşi, aş vrea să spun că noi suntem conştienţi că pe lânga unele lucruri bune pe care le facem, care sunt apreciate, avem destul de multe lipsuri în activitatea noastră, mai facem şi greşeli, unele datorită lipsei de exigenţă ce se mai manifestă la unii dintre lucrătorii noştri, altele datorită unor exagerări în rezolva­rea unor materiale pe care le lecturăm şi pe care trebuie să le vizăm. Vreau să vă asigur, tovarăşe secretar, pe dumneavoastră, şi pe membrii Consiliului că toţi lucrătorii D.G.P.T. sunt preocupaţi şi se străduiesc să facă totul pentru ca sarcinile încredinţate de partid instituţiei noastre să fie duse la ândeplinire cât mai bine.

Noi considerăm că hotărârea luată de conducerea partidului de a crea acest organ de conducere colectivă a Di­recţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor va fi de un real folos pentru noi şi în general pentru îmbunătăţirea activi­tăţii D.G.P.T. Vedem în constituirea acestui organism o posi­bilitate în plus de a rezolva cu mai multă competenţă, la un nivel mai înalt, sarcinile pe care le avem. De aceea aş ruga, în numele lucrătorilor din Direcţia Presei, pe membrii Consi­liului să ne acorde tot sprijinul şi sunt convins că îl vom primi. Noi vedem modul de lucru cu membrii Consiliului nu numai în întrunirea în şedinţe, care conform legii au loc odată la trei luni, dar mai ales prin colaborarea directă, permanentă a

Membrilor Consiliului cu unităţile noastre, cu conducerea instituţiei, pentru rezolvarea diferitelor materiale din do­meniul respectiv al activităţii fiecărui tovarăş.

În legătură cu cele două materiale care fac obiectul discuţiei de astăzi aş vrea să fac câteva precizări, şi anume:

În ce priveşte nota care v-a fost prezentată, cu privire la atribuţiile D.G.P.T. şi modul de ândeplinire a acestor atribuţii noi am căutat să adunăm în această notă toate indicaţiile pe care le-am primit de la conducerea partidului şi pe cele ce au fost concretizate în decursul anilor în unele acte normative pentru a avea un material unitar şi cât mai concret care să prevadă aceste atribuţii şi modalităţile de rezolvare. Aşa cum aţi spus, tovarăşe secretar, şi noi considerăm absolut necesară elaborarea unui decret al Consiliului de Stat care să legifereze aceste atribuţii şi totodată să stabilească şi cadrul activităţii noastre, să reglementeze relaţiile noastre cu instituţiile al cărui domeniu de activitate intră şi în sfera noastră de preocupări.

Noi vom prezenta la şedinţa următoare şi o să trimi­tem membrilor Consiliului încă înainte de şedinţă un proiect al acestui decret al Consiliului de Stat, pe care să-l discutăm să îi aducem îmbunătăţiri − dacă veţi considera necesar − şi să îl prezentăm conducerii partidului pentru a fi aprobat.

La al doilea material − Caietul de dispoziţii, cu­prinzând datele şi informaţiile nepublicabile − vreau să spun din capul locului că, în forma aceasta în care se adună toate datele şi informaţiile socotite nepublicabile, pentru prima dată când se face un asemenea document cuprinzător. Noi îl considerăm foarte necesar atât în activitatea noastră de lectură cât şi pentru redacţii, pentru edituri, cărora, după ce va fi aprobat, va trebui să-1 dăm să-1 aibă la îndemână pentru a se evita difuzarea unor date şi informaţii nepublicabile.

În forma aceasta noi considerăm Caietul de dispoziţii prea larg. Este întocmit pe baza punerii cap la cap a listelor date de ministere şi instituţii centrale în baza legii, însă din analiza pe care am făcut-o rezultă că unele ministere merg mult prea larg cu cuprinderea în cadrul lor a datelor şi in­formaţiilor nepublicabile. Sigur, o să vă spuneţi şi dvs. păre­rea. Considerăm necesar ca după această şedinţă să avem din nou contacte cu ministerele şi instituţiile care pe baza legii au dreptul de a elabora liste cu date şi informaţii nepublicabile şi să-l definitivăm. Aş crede totodată necesar ca, după aceea Caietul de dispoziţii să fie supus aprobării unui for mai înalt, pentru a se înlăturai aceste neajunsuri pe care le-am semnalat. Redacţiile ziarelor şi revistelor îndeosebi semna­lează că în categoria datelor şi informaţiilor nepublicabile sunt incluse, la cererea ministerelor, o serie de date care în­greunează documentarea redacţiilor şi îngrădesc posibilitatea de a face o informare mai largă asupra diferitelor aspecte ale activităţii economice, sociale şi din alte domenii. Deocamdată, atât vreau să spun. Dacă sunt întrebări, putem răspunde.

 

         Tov. general-maior Constantin Antip: Aş vrea să pun o întrebare. Aici avem o notă cu atribuţiile Direcţiei Gene­rale a Presei şi Tipăriturilor. Dacă se intenţionează să fie şi vreo pagină sau două cu atribuţiile Consiliului, pentru a şti în ce coordonate ne desfăşurăm activitatea. Ar trebui o propunere din partea Biroului executiv.

                  

          Tov. Ernst Breitenstein: O întrebare, dacă-mi permiteţi: la punctul 8, cap. III din nota cu privire la atribuţiile Direcţiei Gene­rale a Presei şi Tipăriturilor se arată că „D.G.P.T. are în subordonare unităţi cu activitate de administrare şi de deservire a unor publicaţii, în principiu a acelor redacţii care nu sunt finanţate de la bugetul partidului.” Ce se înţelege prin aceasta?

         

                   Tovarăşul Cornel Burtică: Se înţelege o divulgare a unei intenţii, o intenţie binevenită, de altfel. Mai sunt întrebări?

 

                   Tov. Ion Cumpănaşu: În legătură cu atribuţiile Consiliului, sigur că în proiectul de decret şi, respectiv, în decret, vor trebui să fie precizate aceste atribuţii. Nu le-am spus acum pentru că nici noi nu ne-am clarificat prea bine, şi am vrut să facem acest lucru şi după această discuţie, să avem şi sugestiile dvs. Dar în mod obligatoriu în decret va trebui, după părerea mea, să existe stabilite şi atribuţiile organului de conducere al acestei instituţii. În linii generale ele sunt stabilite în decretul care regle­mentează activitatea organelor de conducere colectivă, ale tuturor ministerelor şi instituţiilor centrale însă, ţinând seama de specificul activităţii D.G.P.T. vor trebui să fie cuprinse în mod special în decret. În legătură cu întrebarea tovarăşului Breitenstein, tovarăşul secretar Cornel Burtică a spus:  există intenţia ca întreprinderea de stat pentru imprimate şi administrarea publicaţiilor (I.S.I.A.P. subordonată în prezent Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste să treacă în subordinea D.G.P.T., având de administrat şi deservit în principal publicaţiile din Capitală care nu sunt în cadrul Editurii „Scânteia”. Este o intenţie, să vedem dacă până la urmă se va aproba.

 

Tovarăşul Cornel Burtică:

Propun să procedăm sistematic, să discutăm mai întâi în legătură cu primul material. Poate facem o şedinţă scurtă. De acord?

(Se răspunde: da)

În legătură cu atribuţiile Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor – şi aşa cum am spus şi la început – este vorba numai de atribuţii orientative, care să stea şi la baza elaborării proiectului de decret. Acesta însă va trebui, la rândul său, să ţină seama în mod deosebit de Legea presei, care stabileşte mai clar ce e permis să se publice şi ce nu-i permis.

Pornind de la aceasta, se pot defini mai bine şi obiectivele Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor şi răspunderile redacţiilor. În orice caz, chiar aşa fiind, ca orientare, acest material este bine venit pentu lucrătorii D.G.P.T. şi eu v-aş ruga să vă spuneţi părerea în legătură cu el.

Eu am văzut scris în nota cu privire la atribuţiile D.G.P.T.: „Avizează normele de clasificare şi circulaţie ale tuturor tipăriturilor, imprimatelor, textelor aflate în bibliotecile...” De ce?

 

Tov. Ion Cumpănaşu: Unele materiale se clasifică la fondul special, nu au circulaţie pentru public. Există în pa­trimoniul bibliotecilor o categorie de cărţi, de publicaţii care nu pot fi difuzate publicului larg decât cu aprobarea di­rectorului, cu aprobare specială. Şi această constituie o atri­buţie a noastră. E vorba de acele publicaţii care sosesc din străinătate, nu cele care se publică la noi.

 

Tov. George Ivaşcu: Ar trebui găsită altă formulare şi nu „normele de clasificare”.

 

Tovarăşul Cornel Burtică: Cine se ocupă de Televiziune?

 

Tov.Valerian Ionescu răspunde că dânsul.

 

Tovarăşul Cornel Burtică: Poate ne spuneţi cum s-a întâmplat cu emisiunea – anchetă „Seară pentru tineret” din 5 iulie. Tot discutăm despre atribuţii.

 

Tov. Valerian Ionescu: Ştiam că o să mă întrebaţi. Nu eram chiar sigur., dar oricum bănuiam. Şi dacă vreţi să spun acum...

 

Tovarăşul Cornel Burtică: Da, să ştie toţi tovarăşii despre ce este vorba.

Vă aduceţi aminte, joia trecută a fost reconstituită, timp de aproape o jumătate de oră, o crimă. Însă într-un mod absolut, dar absolut inadmisibil. În film s-a mers până la cele mai mici amănunte, probabil că aţi văzut foarte mulţi dintre dumneavoastră, depăşindu-se mult ceea ce este admis în astfel de situaţii. Să vedem cum s-a întâmplat. Vorba aceea, dacă într-un articol virgulele sunt puse prost, le sesizăm, dar o emisiune ca aceasta, care nu este permisă, nu am sesizat-o.

 

Tov. Ionescu Valerian: Filmul la care v-aţi referit, tovarăşe secretar, şi care s-a difuzat joia trecută la emisiunea “Seară pentru tineret”, a cuprins[,] aşa cum s-a precizat aici [,] relatarea, aş spune, ca să folosesc un termen civilizat, excesiv de detaliată a crimei respective, a situaţiilor, a imaginilor, a procedeelor de anchetă pe o durată de timp de 24 de minute. Lucrul acesta a fost întrucâtva sesizat de lecto­rul care a vizionat emisiunea, s-a gândit asupra ei, a discutat cu factorii de viză de la Televiziune, dar a rămas numai la acest nivel al situaţiei. Din toate discuţiile făcute, după părerea mea există două cauze principale care au făcut posibilă difuzarea acestui film la televiziune.

Prima dintre ele este faptul că noi, la Serviciul radioteleviziune, aş spune poate şi în alte sectoare ale instituţiei, n-am avut şi nu aveam întotdeauna treaz în minte un lucru şi anume că Programul ideologic al partidului, elaborat la Plenara din noiembrie 1971, n-a fost, nu este şi nu va fi o chestiune, o problemă a unui anumit moment, a unei anumite perioade, ci este un document pe care noi trebuie să-l avem în vedere în permanenţă. Mai există la unii tovarăşi de ai noştri părerea că unele probleme din Programul ideologic al partidului, o anumită pondere în privinţa gradului de educaţie al unui material sau un anumit caracter unilateral care se dă exagerat unei probleme tratate la radio sau la televiziune nu ar fi de compe­tenţa D.G.P.T. După cum se ştie şi după cum s-a arătat mai ales în ultimele luni − aş vrea să subliniez lucrul acesta pentru instituţia noastră − faptul că noi vedem, auzim, citim tot ceea ce se tipăreşte şi se publică în ţara noastră este o obligaţie de om politic de a semnala, orice problemă care ni se pare câtuşi de puţin necorespunzătoare[1]. Lucrul acesta nu s-a făcut şi, nefăcându-se, a rămas aşa cum s-a putut vedea pe posturile de televiziune, cu repercusiuni serioase la public.

A doua cauză cred că este legată, după părerea mea, de nerespectarea unei metode de muncă pe care noi o avem in­trodusă în munca curentă: când te-ai oprit asupra unui material, când ai cea mai mică rezervă, cât de cât concretizată, un semn de întrebare dacă s-a pus, el trebuie verificat până sus pentru a obţine rezolvarea cea mai competentă şi definitivă. Acest lucru nu este nou în instituţia noastră şi m-aş referi la faptul că materialele cu caracter senzaţional, alarmiste au intrat în aria indicaţiilor şi procedeelor de muncă ale instituţiei noastre încă de mai multă vreme.

Fără îndoială, ceea ce pot eu să spun acum doar postfactum, lucrul s-a petrecut, foarte grav şi cu destul de multe consecinţe negative asupra masei telespectatorilor.

 

Tovarăşul Cornel Burtică: Mai vreau să spun că o asemenea emisiune nu se permite nici chiar la televiziunea occidentală. Mai mult, acolo când sunt difuzate filme ceva mai puternice − să spunem aşa − se şi anunţă că vizionarea nu este permisă copiilor sau persoanelor suferinde de inimă. La noi, în mod categoric nu este permis, nu trebuie să fii neapărat de la Direcţia Presei, sau de altundeva ca să-ţi dai seama că nu e un lucru normal.

 

Tov. Traian Tanea: În legătură cu acest subiect şi evenimentul ca atare a avut un efect cu totul deosebit în Iaşi. Cazul a fost relatat şi într-o foaie a miliţiei, publicarea a mers pe o cu totul altă linie, aceea de creare a unei opinii publice, făcându-se apel pentru vigilenţă, de a se lua măsuri pentru prevenirea unor asemenea fapte.

 

          Tovarăşul Cornel Burtică: Şi-a luat fiecare porţia, dar cred că Direcţia presei a fost cea mai puţin lovită, tovarăşul Cumpănaşu a fost la şedinţa respectivă.

Ceea ce este mai grăv este însă altceva. Acest film a fost respins cu trei luni în urmă, iar acum nu exista nici un motiv pentru a fi difuzat pe reţea. S-au găsit câţiva care au spus că „merge”. Aceasta, este mai grav şi de aceea s-au luat măsurile cuvenite, dar nu se poate sa nu tragi concluzii dintr-o prostie care depăşeşte limitele admisibile.

Să vedem, tovarăşi, propunerile care se fac aici în legătură cu atribuţiile D.G.P.T. Sunt observaţii?

 

Tov. I. Cumpănaşu: Fiindcă tovarăşul Tanea este de la Iaşi, ne-ar putea spune de ce nu s-au respectat normele şi în legătură cu activitatea lectorilor noştri care lucrează la Iaşi, că şi ei au dat viză pentru apariţia unei cărţi greşit orientate – “Dimitrie Cantemir” de I.D.Lăudat.

 

Tovarăşul Cornel Burtică: Dar, pe care ulterior a lăudat-o Radioul.

 

Tov. I. Cumpănaşu: Asta e altceva, dar să ştiţi că noi am analizat-o în cadrul instituţiei şi într-adevăr credem că nu trebuia să apară.

 

Tov. Traian Tanea: Dacă-mi permiteţi, pot răspunde. Este categoric o scăpare cu dublu aspect. Al neînţelegerii atribuţiilor noastre pe plan local pe care le-am depăşit. În situaţia în care există un tricentenar Cantemir, în care se iau măsuri pe plan UNESCO, nu era cred de competenţa noastră să decidem asupra unei cărţi de importanţă deosebită, care până la urmă poate da prilejul să se speculeze unele aspecte. Este vorba de prezentarea lui D. Cantemir, care a fost privită puţin schematic, autorul s-a inspirat din texte mult depăşite, au fost compilări, deficienţe importante mai ales în situaţia în care are loc o astfel de reconsiderare, de revalorificare la nivel maxim. În al doilea rând, a existat o largheţe în a acorda viza cu foarte multă uşurinţă, dat fiind faptul că probabil lectorul nu a analizat lucrarea la amănunt, dar cred şi pornind de la considerentul că e vorba de fapte petrecute cu trei secole în urmă.

 

Tov. George Ivaşcu: Dar Direcţia Presei este atot­ştiutoare?

 

Tovarăşul Cornel Burtică: Să vă explic, tovarăşi. Aici nu este vorba că Direcţia Presei face pe atotştiutorul, însă Direcţia Presei, lecturând o lucrare are obligaţia politică de a o semnala forurilor respective: „uitaţi ce ni se pare nouă că lipseşte în această lucrare”, urmând ca aceste foruri să decidă. Forurile competente să decidă − apare sau nu apare – adică e numai semnalare. Pentru că ce-i cu lucrarea asta, ca să fim sinceri. Ştiţi că Dimitrie Cantemir este revendicat în fel şi chip şi cartea dă apă la moară exact celor care-l reven­dică şi va trebui să luăm măsuri poate nici să nu mai fie prin librării, că realmente este de foarte proastă calitate şi ca valoare documentară. În general este o carte foarte slabă şi mai veniseră acum să editeze încă una, tot de I. D. Lăudat, cu o prezentare unilaterală, îngroşând anumite laturi neesenţiale.

Mai sunt probleme la punctul acesta, la atribuţii?

 

Tov. Mircea Sântimbreanu: Dacă îmi permiteţi, aş dori să subliniez câteva principii ale sistemului discuţiei de astăzi, şi anume: mi se pare că la ideea de consens între Direcţia Presei şi edituri, redacţii, care este fundamentală, trebuie să fie precizată metodologia consensului, deoarece în orice dialog cineva are totuşi ultimul cuvânt. Poate aici, într-un fel, ideea de colaborare va trebui precizată, pentru că în ultimă instanţă este legată şi de răspundere. Chiar dis­cuţiile care au loc aici arată, chiar pe cazul concret, că răs­punderea este difuză. George Ivaşcu a întrebat dacă Direcţia Presei are şi atribuţia ştiinţifică, dacă ştie totul. Cineva totuşi trebuie să-şi asume răspunderea, ca ştiinţă sau neştiinţă a lui asupra întregului. A doua idee, că Direcţia Presei se referă la strictul necesar şi ni se pare că un paragraf prim de pe prima pagină ne arată cam ce ar fi strictul necesar, adică pentru „a preveni publicarea, difuzarea, transmiterea sau comunicarea materialelor care contravin Constituţiei, aduc atin­gere bunelor moravuri...” etc. şi acest strict necesar, după părerea mea, trebuie şi va fi fără îndoială cu ajutorul Consi­liului delimitat cât mai precis. Altminteri, din prudenţă excesivă se poate trece foarte mult peste strictul necesar. Asta ar avea efectul păgubitor că anulează răspunderea factorilor iniţiatori ai actului publicat – editorul, redactorul, ale altor foruri, printre care pot să enumăr şi Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, pentru un domeniu anume de tipărituri.

În al doilea rând, faptul că Biroul executiv, care este organ operativ, va înştiinţa Consiliul sistematic şi periodic despre activitatea sa, despre concluziile la care ajunge prin lectura exhaustivă a ceea ce se publică, mi se pare foarte important pentru noi toţi. Aş dori, dacă este cu putinţă, ca informările, sintezele despre care se menţionează în material că vor fi înaintate la Comitetul Central, să se trimită şi altor factori interesaţi, organisme de partid şi die stat, printre care şi C.C.E.S. Ar fi păcat ca această foarte preţioasă experienţă să nu fie adusă la cunoştinţă sistematic, cu toată des­chiderea. Nu mă refer la notele operative, care ne interesează doar în cazul în care suntem implicaţi în mod direct, dar sin­tezele sunt importante. Am avut ocazia să citesc o astfel de sinteză preţioasă, privind calitatea lucrărilor de debut. Aici Direcţia Presei făcea o serie de observaţii extrem de intere­sante, pe care eu cred că chiar secţia de critică literară le ignoră şi e bine să le cunoaştem.

Pentru practicitatea muncii noastre cred că, referindu-ne la modul de lucru în sectorul editorial, să se aibă în vedere că o lege, şi anume legea de înfiinţare a C.C.E.S., acordă Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste dreptul de a-şi aproba planul editorial. Desigur, planurile editoriale se aprobă de Secretariatul Comitetului Central. Mă bucur că, în cursul zilei de ieri , tovarăşul Horia Panaitescu mi-a comunicat că Direcţia Presei este de acord să ia în lectură, pe baza aprobării Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste lucrări incluse în planul pe anul 1974, eventual fără să le dea viză de tipar, dar să le ia în lectură. În acest fel câştigăm un timp foarte preţios. E limpede că lucrările care vor apărea în ianuarie - februarie sunt acum pe şantier.

Aş adăuga că există o situaţie de excepţie care trebuie avută în vedere - şi ea se referă la alte legi ale ţării. De pildă, avem obligaţia ca în termen de 15 zile să răspundem ofertelor de export. Ofertele şi contractele pentru extport de carte românească care, în general, prevăd reeditări, trebuie date în 15 zile. Aceste lucrări se obţin în cadrul târgurilor la care participăm de-a lungul întregului an pe bază de corespondenţă. Uneori termenul este foarte scurt şi aceste lucrări nu sunt cuprinse în planurile aprobate de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste sau de Secretariatul Comitetului Central. Întrucât în discuţiile care au avut loc la Consiliul Culturii la ultima plenară a Uniunii Scriitori­lor, Laurenţiu Fulga a revendicat, pe bună dreptate, ca planul să rămînă deschis pentru lucrari originale foarte valoroase. De altminteri aceasta este şi opinia Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste dar nu în afara oricărei metodologii – eu propun ca şi lucrările din lista întocmită în cursul anului să fie luate în lectură. Este vorba ca în lunile februarie - martie cel mai târziu, ale fiecărui an, editurile să poată propune, spre tipărire lucrări pe care nu le-au avut contractate, pe care nu s-a mizat la timpul respectiv şi care pot fi valoroase. Poate că pentru aceste includeri să nu mai cerem aprobarea Secretariatului, ci a unui secretar: dacă e o lucrare social-politică − tovarăşului Cornel Burtică, dacă e o lucrare beletristică − tovarăşului Dumitru Popescu. De altfel, în acest an aşa s-a procedat şi cred că nu am greşit.

Încă nu e rezolvată o problemă de care ne izbim poate nu atât de des, cât foarte sâcâitor: problema manuscriselor netipărite, neînsuşite de o organizaţie, editură, de un for care aparţin unor moştenitori sau unor oameni care vor sa exporte manuscrise. Direcţia Presei nu are relaţii decât cu organizaţii socia­liste şi obşteşti - şi e şi firesc - sau cu unităţile prestatoare de servicii, de pildă cu editura „Litera”. Avem cel puţin 20 de asemenea solicitanţi, extrem de sâcâitori, care vor să-şi valorifice la diferite edituri străine manuscrise nepublicate şi chiar nepublicabile în România sub aspectul valoric.

Tovarăşul Cornel Burtică: Autori contemporani?

Tov. Mircea Sântimbreanu: Da, e un autor care scrie o lucrare despre dr. Bernard şi spune: cutare editură din S.U.A. la care unchiul meu este consilier, mi-o publică. Acesta este un caz, dar sunt foarte multe. „Femeia în poezia lui Eminescu” sigur că nu o publică „Minerva”, dar găseşte un editor interesat în străinătate şi vrea să o trimită. Neexistând o reglementare, au­torul se perindă pe la vamă, la Direcţia Presei, la C.C.E.S. Pentru membrii Uniunii Scriitorilor poate gira sau cere aceasta solu­ţionarea problemei, pentru cercetători, savanţi etc. Consiliul Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie.[2] Dar sunt o serie de cetăţeni care nu aparţin acestor instituţii, nu sunt tutelaţi - ca şă spun  aşa - şi ar trebui poate. Am cercetat legea şi nu are nici o prevedere cu privire la aceasta temă.

Referitor la o foarte preţioasă prevedere a acestor atribuţii, că vom lucra şi în mod curent, poate. Ne vom gândi să vedem în ce fel, pentru că, după câte ştiu în Consiliul de conducere al D.G.P.T. se vor discuta şi unele manuscrise mai dificile. Vreau să spun că astfel de lucrări se discută şi la Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste în comisiile de specialitate. Poate n-ar fi bine ca la C.C.E.S., în comisii, să se ajungă la o concluzie iar în Consiliul D.G.P.T. la altă concluzie. Ar trebui evitat acest paralelism. Poate, la nevoie, în cazuri di­ficile aceste comisii, consilii să analizeze împreună lucrările respective. Această procedură de consultare curentă încă nu e clară. E preţioasă, importantă, dar să vedem cum vom face.

 

Tov. Vasile Nicolescu: La această idee aş vrea să fac o precizare. Am avut o discuţie cu tovarăşul Dumitru Popescu – cu care ocazie mi-am exprimat o idee strict personală – în legă­tură cu faptul că această comisie editorială, în cadrul conducerii Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, nu-şi dovedeşte eficacitatea. Cu atât mai mult cu cât, în ultima vreme, s-a acceptat ca şi „partea opusa” sa-şi  exprime punctul de vedere. Şi aceasta pentru că colegiile redacţiilor şi editurilor, consiliile editoriale, am impresia, în în ultimii ani; nu şi-au mai exercitat mandatul încredinţat. Şi atunci se transferă, prin acest gest, toată răspunderea de la nivelul redacţiei, de la nivelul editurii; la conducerea Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, care este organ şi de partid şi de stat. Mi se pare că este profund neindicată această modalitate de a rezolva manuscrise cu probleme la conducerea unui asemenea for. Există stabilite sarcini, foarte concrete pe redactori, pe şefi de redacţii, pe redactori şefi, pe directori, există colegii ale redacţiilor, există un consiliu edi­torial care trebuie să-şi îndeplinească mandatul politic, ideo­logic, de răspundere faţă de producţia noastră editorială.

În cadrul acestor consilii şi colegii sunt invitaţi, după o experienţă cunoscută de toţi, personalităţi de frunte ale cul­turii noastre – academicieni, scriitori, tovarăşi din conducerea Uniunii Scriitorilor, încât activizarea acestor consilii şi cole­gii editoriale ar degreva forul de prim rang din ţara noastră de această răspundere care de foarte multe ori se converteşte în lucruri absolut spectaculoase, dezagreabile şi care nu permit C.C.E.S. să realizeze acea eficienţă politică necesara în des­făşurarea culturii noastre.

E o părere personală pe care mă bucur că am avut prilejul să o comunic şi cu această ocazie, întrucât cu atât mai inefici­ent mi se pare să se discute o carte în cadrul Consiliului D.G.P.T. Imaginaţi-vă că s-ar putea într-un anumit timp să avem 15-20 de cărţi cu probleme complicate. S-ar ajunge la situaţia ca şi co­misia de la Consiliul Culturii şi Consiliul Direcţiei Presei să stabilească un program aproape cotidian de lectură şi dialo­guri în legătură cu aceste cărţi. Atunci unde va fi răspunderea redactorilor, a şefilor de redacţii, directorilor? Să nu mai vorbesc despre felul cum se conduc, se îndrumă ideologic aceste lucruri de către reprezentanţii Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste.

 

Tov. Marin Preda: Aş vrea să spun şi eu câteva cuvinte. Exact vreau să subliniez şi eu aceasta idee. Mi se pare anormal să se formeze comisii în afara editurilor, deoarece editura nu şi-ar mai asuma o răspundere ideologică, estetică în egală măsură, legată de apariţia unei cărţi.

 

Tovaraşul Cornel Burtică: Trebuie să răspundă.

 

Tov. Marin Preda: Trebuie să răspundă şi el, editorul, consiliul editorial, consiliul acela citeşte cartea, ei sunt specializaţi în primul rând să răspundă de o carte. Faptul că s-a ajuns la Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste să se creeze acea comisie, mi s-a părut anormal. Am fost acolo de vreo două ori, nu s-a luat nici o hotărâre, adică s-a ajuns la o con­cluzie pozitivă cu anumite cărţi care s-au discutat, dar răspun­derea de fapt, în faţa legii chiar, o are editorul, colectivul său redacţional. La noi au venit două asemenea cărţi, despre care dumneavoastră nu ştiţi nimic, pe care noi le-am respins; pe răs­punderea noastră, cărţi bine scrise, dar care aveau un profund caracter anticomunist. Nici nu ştiţi de ele. N-am făcut nici un scandal în legătură cu aceasta, le-am respins, le-am pus cartea în braţe, du-te, nene, şi fă ce vrei cu ea! N-au ajuns la Consi­liul Culturii. Eu aş spune că ar trebui să se renunţe la ideea de a se forma comisii de stat, oficiale pentru examinarea proble­melor producţiei editoriale, estetice, literare, care să ia hotărâri. Şi să vă spun de ce este nepractică această soluţie. Să pre­supunem că o astfel de comisie în marea ei majoritate avizează publicarea cărţii, dar dacă eu editorul, colectivul meu, conside­răm că nu ne putem lua răspunderea publicării, noi o respingem. Si atunci unde este eficienţa unei asemenea comisii?

 

Tovarăşul Cornel Burtică: E propusă aici, în materialul acesta, o astfel de comisie?

 

Tov. Mircea Sântimbreanu: Nu, am spus că am auzit. Din moment ce nu este precizată forma muncii curente a Consiliului, s-ar putea să se confirme zvonul că se iau în discuţie şi anumite lucrări mai grele.

 

Tov. Valeriu Râpeanu: Eu cred că ne aflăm cu Consiliul într-un moment în care, aşa cum s-a subliniat înainte, urmărim ca acest important organism – Direcţia Generală a Presei şi Tipariturilor pe de o parte, să-şi îmbunătăţească, să-şi clarifice caracterul instituţional. Pe de altă parte, realizarea mai bună a acestei intenţii, de instituţionalizare a D.G.P.T. să fie în acelaşi timp o expresie a opiniei publice. De aceea cred că în materialul acesta, pe baza căruia se va face legiferarea respec­tivă, ar trebui să se găsească un loc în care să se menţioneze Legea presei, care într-adevăr îşi dă punctul de referinţă pen­tru ceea ce dorim, instituţionalizarea mai fermă, mai precisă, mai democratică a ceea ce trebuie să denumin Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor. Important este să se exprime în mod formal, într-un mod creator, necesitatea politică-ideologică a unui asemenea Consiliu şi rolul său în acest sens, în această finalitate democratică, de opinie publică a unui asemenea Consi­liu şi atunci cu siguranţă vor reeşi mai bine şi atribuţiile sale, a cărui activitate nu trebuie să aibă caracter operativ.

 

Tov. Traian Tanea: Vreau să subliniez aspectul acestui consens. În material se subliniază necesitatea unui asemenea consens, adică practic toţi cei care lucrăm în Direcţia Presei şi cei din toate instituţiile care acţionează în aceeaşi direcţie avem o platformă unică în fond, aceea de a asigura o activitate care să permită apariţia de lucrări valoroase, toate orientate direct pentru sprijinirea şi îndeplinirea sarcinilor trasate de partid. De aceea consensul cred că este absolut necesar. Fără acest consens am ajunge la o serie de aspecte negative, care ar duce la lucruri nedorite, la confruntări neprincipiale. Într-ade­văr, este foarte bine că o editură are latitudinea de a respinge lucrări dăunătoare. Poate că aşa cum s-a sugerat aici este util ca Direcţia Presei să întocmească informări, sinteze în legătură [cu] alertarea asupra unor aspecte care pot apare. Poate că în acelaşi timp, reciproc, ar trebui să existe o atragere a atenţiei în legătură cu munca noastră de control, asupra unor eventuale aspecte, la edituri din provincie sau diferitele sec­toare. Adică, fără a transforma acest sistem de lucru într-un mijloc de informare pentru a „vâna” lucrări sau autori, dar e bine ca problematica respectivă să o avem în vedere pentru a evita manifestări, sub diferite forme, fie în lucrările respective, fie în altele asemănătoare. Spun aceste lucruri pentru că noi ne-am confruntat cu astfel de probleme şi abia în ultima perioadă am trecut la această activitate de sinteze. Mai ales în pro­vincie este de un ajutor foarte preţios activitatea de sinteze, ea ne-ar deschide ochii asupra aspectelor noi, cu totul deosebi­te, ne-ar atenţiona în legătură cu o serie de probleme care pot aduce diferite daune. Aş vrea să subliniez un fapt, anume că în materialul care ne-a fost supus discuţiei nu este menţionat modul de lucru al unor colective de lectori din judeţe cu centre culturale importante, unde se desfăşoară o activitate foarte esenţială, substanţială. Aici se precizează atribuţiile noastre pe linie de publicaţii, emisiuni radio, programe de radioficare, expoziţii, muzee, spectacole, biblioteci, anticariate, exportul de imprimate, controlul tipografiilor. Dar, de exemplu la Iaşi, activitatea noastră este direcţionată într-un sector mult mai dificil, al publicaţiilor literare, cursurilor universitare, revistelor studenţeşti. În acest sens v-aş ruga, tovarăşe secretar, daca este posibil, să ne sprijiniţi mai mult în ceea ce priveşte îndrumarea care ne este absolut necesară din partea comitetelor judeţene de partid. De exemplu, la Iaşi este nevoie de o mult mai strânsă co­laborare, pentru că uneori avem nevoie într-adevăr de consultări la un nivel operativ pentru a rezolva imediat diferite sarcini, mult mai uşor de rezolvat pe plan local, decât prin convorbiri telefonice, fără existenţa materialului ca atare în centrală. Noi ne păstrăm în continuare această posibilitate, dar am ruga, totodată, să ne sprijiniţi prin asigurarea îndrumării de către organele locale de partid.

Tov. general-maior Constantin Antip: La aceste atribuţii, întrucât în cadrul ministerului nostru există un sistem de con­trol şi de cenzură militară, cred că este necesar să precizăm raporturile dintre Direcţia Generală a Presei şi noi, mai ales la nivelul local. La nivel central problemele se discută, se re­zolvă, însă la nivel local se mai întâmplă ca acum trei ani, de exemplu, când noi la Bucureşti am oprit publicarea unor date prilejuite de o aniversare, iar în ziarul local au apărut. Deci şi eu sunt de acord să fie precizată clar responsabilitatea editori­lor şi a celor care răspund de publicaţii. Poate că nu e rău ca de la aceasta să pornim, de la Legea secretului de stat, care trebuie să fie consemnată aici, încât să nu rezulte că noi mem­brii Consiliului D.G.P.T., suntem atotştiutori.

 

Tov. Valerian Ionescu: În materialul privind atribuţiile instituţiei noastre este prevăzută şi obligaţia celor care prezintă materialele la controlul Direcţiei Presei ca orice modificare care survine după acest control să fie comunicată. Această prevedere se referă însă la cazuri aparte, de forţă majoră. Sistemul care se aplică în prezent la Radioteleviziune, unde grupul de control al acestei instituţii, înfiinţat pe baza decretului Consiliului de Stat, face controlul în mod sistematic, după con­trolul Direcţiei Generale a Presei. Ridic această problemă pen­tru că vizarea emisiunilor de către redacţii interesează mai puţin, este partea lor internă. Dar, după ce emisiunile sunt vizate de noi complet[,] sunt prezentate spre control acestui grup. Deşi am ridicat această problemă de câteva ori, totuşi, anumite modificări care se fac, din punctul de vedere al grupului de control al Radioteleviziunii – scurtarea unor emisiuni, introdu­cerea unor materiale – nu au dus până în prezent la difuzarea unei emisiuni cu greşeli din această cauză. Totuşi cred că este bine să se prevadă acest lucru şi să se reglementeze foarte exact în materialul privind atribuţiile D.G.P.T. A doua problemă este legată de valabilitatea în timp a vizei Direcţiei Generala a Presei şi Tipăriturilor. Mă refer tot la emisiunile Radioteleviziunii. Există o reglementare internă de câţiva ani, care, după părerea mea, ar trebui să fie revăzută. În primul rând, unele termene de viză sunt prea lungi şi în condiţiile Radioteleviziunii, specifice, se ridică o foarte mare problemă privind oportunitatea difuzării. Aş da un exemplu – o emisiune-anchetă a Televiziunii intitulată „Municipalitatea răspunde bucuresteanulul” trata probleme de aprovizionare a pieţelor Capitalei; programată cu mult timp înainte, emisiunea urma să fie difuzată într-o zi în care tovarăşul Nicolae Ceauşescu începuse dimineaţa vizita în pieţele Capitalei şi în întreprinderi. Numai printr-o întâmplare ne-am adus aminte că există acea emisiune al cărei conţinut intra în contradicţie cu constatările, cu concluziile vizitei.

Cred că este necesar să se reglementeze şi problema prelungirii valabilităţii vizei D.G.P.T. pentru emisiuni care nu pot ridica niciodată probleme, cum sunt emisiunile teleşcoală privind ştiinţele exacte.

 

Tov. Cornel Lupea: Ne-a reţinut atenţia o serie de proble­me ridicate de tovarăşii care au vorbit înainte în legătură cu materialul prezentat de noi privind atribuţiile şi modalităţile de lucru ale unităţilor Direcţiei Generale a Presei şi Tipăritu­rilor. Aş vrea să mă refer la un singur aspect – şi anume la nece­sitatea rezolvării mai competente, pentru a da decizii mai bune, mai apropiate de realitate, mai obiective, unor probleme pe care le ridicăm la diferite lucrări, în funcţie de conţinutul şi structura lor. Noi pornim de la premisa că volumele care sosesc pentru viza „bun de tipar” la Direcţia Generală a Presei şi Tipăritu­rilor sunt trimise cu deplinul acord al editurilor, al consiliilor acestora, de a se tipări, după ce au fost în mod temeinic analizate. Consider că toate problemele pe care le-au ridicat lucrările în timpul redactării şi elaborării lor înainte de a veni la Direcţia Presei trebuie să fie rezolvate. Consiliul nostru, consider, are menirea şi sarcina de a-şi aduce contribuţia la rezolvarea acelor probleme pe care Direcţia Presei le-a ridicat, de a face aprecieri în sensul îmbunătăţirii unor lucrări. Ca principiu, ca metodă de muncă colectivă, de consultare, de colaborare între Direcţia Presei şi factorii de răspundere din sistemul editorial şi redacţional, consider că această măsură ar aduce unele perfecţiuni atât în munca noastră, cât şi în vederea restrângerii şi chiar eliminării multor solici­tări ale unor foruri de specialitate, avize ale unor consilii pri­vind editarea de lucrări care conţin probleme nerezolvate. Sigur că este pentru prima dată când Direcţia Generală a Presei face asemenea propuneri. Ele sunt perfectibile şi cred că trebuie să găsim modalităţile cele mai adecvate pentru a îmbunătăţi atât munca noastră cât şi pentru a da pe piaţă lucrări care să nu fie critica­te, să fie într-adevăr aşa cum dorim cu toţii din punct de vedere calitativ.

 

Tovarăşul Cornel Burtică:

Să mai spun câteva lucruri, ca să şi clarificăm, pe cât e posibil unele probleme ridicate şi de dumneavoastră. Cred că sunteţi de acord cu mine să remarcăm faptul că este pentru prima dată când la Direcţia Presei lucrează în acelaşi organ de conducere – şi organ de conducere cu caracter deliberativ, nu numai consultativ – atât lucrători din cadrul Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor, cât şi oameni de răspundere din dife­rite domenii care au legătură directă cu obiectul activităţii D.G.P.T.

Acest organism poate şi trebuie să dezbată toate pro­blemele care fac obiectul activităţii D.G.P.T. De aceea aş ruga pe fiecare membru al Consiliului să se considere nu un invitat în consiliu de către D.G.P.T., ci ca făcând parte din conduce­rea D.G.P.T. şi să-şi exercite, ca atare, dreptul pe care-l are de a-şi spune părerea, de a face propuneri, de a critica neajunsuri şi de a lua parte la adoptarea soluţiilor celor mai corespunzătoare în activitatea D.G.P.T.

Eu sunt de acord cu ceea ce s-a propus aici, ca sintezele pe care le elaborează lucrătorii Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor să fie cunoscute de membrii  Consiliului. Multe dintre ele să facă chiar obiectul unor dezbateri în Consiliu, pentru că, de fapt, Consiliul trebuie să se ocupe de orientarea de ansamblu a activităţii D.G.P.T. Consiliul trebuie să dea, ca să spunem aşa, mandat lucrătorilor, să stabilească mandat lucră­torilor din D.G.P.T. în legătură cu activitatea lor. În acelaşi timp însă, Consiliul nu înlocuieşte organele de presa, de edituri. D.G.P.T. în general - şi când vorbesc de D.G.P.T. mă refer şi la Consiliu - nu ia asupra sa, nu preia răspunderile pe care le are fiecare redacţie în parte, fiecare editură în parte şi nici pe cele ale altor organisme de partid şi de stat care au răspunderi în această privinţă. Acesta este şi spiritul Legii Presei, ca fiecare instituţie şi în primul rând directorul sau redactorul şef al instituţiei de presă sau al editurii să poarte răspunde­rea pentru ceea ce publică, pentru orientarea pe care o dă publi­caţiilor sale.

Ce trebuie să facă D.G.P.T.? Activitatea Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor trebuie să cuprindă două categorii de sarcini: o categorie în care D.G.P.T. spune clar „nu” sau „da” şi aceasta se referă la secretul de stat, la o o seamă de chestiuni care sunt înscrise la primul punct din nota privind atribuţiile D.G.P.T. şi ele sunt în sensul în care vor fi prevă­zute şi în Legea presei. Adică sunt o seamă de lucruri care în toate legile presei din lume sunt spuse clar. De exemplu, legea suedeză: nu ai dreptul să aduci atingere persoanei conducăto­rului statului şi demnitarilor, nu ai voie să aduci atingere bunelor moravuri ş.a.m.d.

Interzicerea difuzării secretului de stat constituie, de asemenea un domeniu al activităţii D.G.P.T. în care lucrurile sunt foarte clare. Nu ai voie să publici asemenea lucruri şi Direcţia Presei, în cazul în care constată că ceva a trecut neobservat de conducerea editurii sau a ziarului, este obligată să spună: „nu se publică”.

A doua categorie de sarcini sunt însă cele de semnalare, adică intervine, să spunem aşa, un ajutor pe care D.G.P.T. trebuie să-l acorde editurilor. Direcţia Presei şi aşa lecturează, pentru a-şi exercita atribuţiile sale, toate lucrările şi poate să-şi dea seama dacă lipsesc anumite lucruri sub aspectul orientării politice. Dar Direcţia Presei nu are dreptul să interzică tipă­rirea unor astfel de lucrări. Ea semnalează organelor respective “uitaţi care este părerea noastră”, semnalează şi la partid, spune “părerea noastră este asta”. Organele respective hotărăsc – facem aşa sau facem altfel. Cred că este clar. Adică în cazul primei categorii de sarcini D.G.P.T. spune clar “nu” şi hotărăşte, iar în cazul celei de a doua categorii activitatea ei nu se trans­formă în control politic, dar prin natura însăşi a faptului că citeşte manuscrisele şi îşi dă seama de anumite probleme, semna­lează ceea ce de fapt fiecare membru de partid dacă observă un neajuns, undeva, prin statut este obligat să semnaleze, să nu rămână indiferent. Deci în acest fel trebuie privită tovarăşi cenzura, ca să spunem aşa politică, pentru ca cenzura politică trebuie să şi-o facă fiecare redacţie, editură şi instituţie de presă în parte. Să ne referim, de exemplu, la ziarul „Scânteia”. Redactorul şef răspunde dacă orientarea ziarului este greşită, dacă nu ţine seama de documentele de partid din ultima vreme. Ştiu că D.G.P.T. poate să spună la un moment dat: „tovarăşe, impresia noastră este că nu se prea orientează bine “Scânteia”, publică prea mult din cutare domeniu, neglijează alt domeniu”, dar aceasta este o sarcină consultativă a Direcţiei Presei şi eu pot să ţin seama sau să nu ţin seama de ea. Dar daca D.G.P.T. constată că în “Scânteia” se divulgă un secret, atunci poate să-l interzică. E limpede tovarăşi ?

Eu aş insista, tovarăşi, asupra sistemului de lucru care trebuie să existe între D.G.P.T. şi diversele instituţii. În primul rând cred că trebuie să se pornească de la stabilirea unor raporturi normale, tovărăşeşti de lucru şi nu de la încordarea relaţiilor. Şi aici trebuie să existe o grijă deosebită şi de o parte şi de alta. Trebuie să spunem că se petrec uneori şi lucruri negative din cealaltă parte, adică nu de la Direcţia Presei, ci de la tovarăşi care nu au curajul să spună deschis celor în cauză: „nu e bună lucrarea” – aşa cum spunea, de exemplu, tovarăşul Marin Preda – „domnule, cartea este anticomunistă, eu sunt editură comunistă şi ca atare nu ţi-o pot publica, că nu ai ce căuta la mine, nu e pe profilul meu, du-te în altă parte.” Dar, se întâmplă şi următorul aspect: uneori nu există – să nu zic – curajul, dar, oricum, parcă ţi-e greu să-i spui autorului „cartea e proastă, nu corespunde exigenţelor cutare sau cutare” şi atunci i se spune: „păi, dragă, ce să-ţi fac, nu vrea Direcţia Presei să-i dea drumul”. Sau, „nu vrea Secţia propagandă şi presă”. Aici sigur va trebui să se lucrze într-un spirit de deplină loialitate, adică unde este al Direcţiei Pre­sei este al Direcţiei Presei, unde este al celorlalţi, al editu­rilor să fie al editurilor.

Al doilea, tovarăşi, aşa cum spuneam mai înainte, Direc­ţia Presei semnalează şi sunt dese cazurile, chiar foarte dese, în care editurile sunt de acord cu semnalările, în sensul că este justificată să spunem o critică sau o observaţie făcută de Direcţia Presei. Dar se întâmplă că deşi editura o consideră justă şi şi-a însuşit-o în raporturile cu autorul, în loc să o prezinte ca o poziţie proprie, o prezintă tot la fel. Zice: „vezi, dragă, ce să-ţi fac, uite Direcţia Presei îţi face urmă­toarea observaţie...” Şi aici aş vrea să ne înţelegem bine şi ar trebui ca şi Consiliul şi în general munca de zi cu zi să stabilească raportul corect.[3] Editura este de acord cu obser­vaţiile? Foarte bine, atunci să şi le însuşească, să le preia ca fiind propriile observaţii. Dacă nu este de acord, să ne spună. Desigur se poate merge şi în divergenţă, în sensul că Direcţia Presei este obligată să semnaleze şi Consiliului Culturii, sau altui for competent. Dar în nici un caz, tovarăşi, să nu se ajungă la tergiversarea lucrurilor, pentru că din cauza aruncării responsabilităţii într-o parte sau alta se petrec uneori întârzieri în aprobarea sau editarea unor lucrări, şi aceasta nu este bine. De asemenea, pentru activitate, aici nu sunt două tabere, unii buni şi alţii răi, unii mai largi la suflet şi alţii mai haini, aici este vorba de o conlucrare între oameni care urmăresc aceleaşi scopuri. De aceea eu aş ruga pe tovarăşii care fac parte din Consiliu şi lucrează în instituţii de cultură, în presă, să contribuie la armonizarea, ca să spunem aşa, şi a intereselor, dar, mai ales, la un sistem de lucru mult mai tovărăşesc, mai mai deschis, fără subterfugii, fără gânduri ascunse. Pentru că, repet încă odată, D.G.P.T. să nu fie privită ca o sperietoare, ci ca o instituţie chemată să asigure respectarea unor reglementări în ţara românească.

Eu rog şi Direcţia Presei, respectiv pe tovarăşii care lucrează în cadrul D.G.P.T., să nu-şi depăşească competenţele, pentru că noi am avut situaţii în care lucrători din cadrul D.G.P.T. au făcut pe referenţii în cadrul unor lucrări. Trebuie să existe o grijă deosebită să nu se permită sub nici o formă nici unui lucrător din D.G.P.T. să dea astfel de referate.

O altă problemă. Trebuie să se acorde o atenţie deosebită pregătirii profesionale a cadrelor care lucrează în D.G.P.T., pe linie profesională, pe linie politică. Trebuie să spunem că, din păcate, din acest punct de vedere mai avem încă multe neajunsuri şi în mod deosebit atrag atenţia pentru toţi lucrătorii D.G.P.T. din judeţe. Noi am discutat şi pe linie de partid să fie sprijinite colectivele de lucrători ai Direcţiei Presei şi sub aspectul informărilor şi sub aspectul participării la activităţile politico-educative, dar şi sub aspectul recrutării unor oameni corespunzători. Rog foarte mult – şi va trebui ca într-o şedinţă a Consiliului de conducere să discutăm, poate, chiar în legătură cu componenţa, în legătură cu pregătirea, cu competenţa cadrelor D.G.P.T. şi ce anume ar trebui sa facem pen­tru a le asigura o pregătire permanentă şi de nivel cât mai ridicat. Poate că această discuţie să o facem chiar în prima şedinţă din toamnă, ca să putem totuşi vorbi şi de o ridicare a calităţii muncii, pornind nu numai de sus, de la Consiliu, pentru că Consiliul se  întruneşte, discută, hotărăşte, dar cei ce duc la îndeplinire ceea ce se hotărăşte sunt lectorii şi de buna lor pregătire, de orientarea lor, depinde  şi calitatea muncii D.G.P.T.

Vedeţi, am discutat adineaori despre filmul acela de la televiziune. În fond, tovarăşi, nu-ţi trebuia nu ştiu ce lege, aici era o chestiune de pregătire şi de judecată. Or, se pare că lucrurile nu au fost judecate. Eu, aici, vreau să atrag aten­ţia şi asupra următorului aspect: lectorii noştri nu trebuie şă se intimideze în faţa preşedintelui Radioteleviziunii sau a nu ştiu cui. Tovarăşul este preşedinte, poate să decidă, dar dumneata ca lector trebuia să semnalezi: „tovarăşe eu semnalez că este o emisiune care nu e bună”. Poţi să-i răspunzi lectorului: „te-ai înşelat”. Dar mai bine să semnalezi decât să o laşi să treacă aşa.

În legătură cu sistemul de lucru poate ar trebui, în funcţie de necesităţi, ca la unele şedinţe ale Biroului execu­tiv să fie invitaţi şi reprezentanţi ai editurilor. De asemenea poate ar trebui ca şi tovarăşii de la D.G.P.T. să participe la unele reuniuni mai importante ale editurilor, ale redacţiilor, ale Consiliului Culturii, pentru a se cunoaşte mai bine specificul activităţii în acest domeniu, orientările care se dau şi  ce se are în vedere când se admite publicarea unei cărţi, difuzarea unui film etc. Adică, să fie o conlucrare şi o întrepătrundere a activităţii, o comunicare mult mai directă, mai operativă şi pe planuri multiple. Sigur, tovarăşi, în legătură cu planul editorial există un plan stabilit anual, dar pe parcurs mai intervin o seamă de modificări, însă ce trebuie avut grijă aici este că, din păcate, modificările sunt uneori mai mari decât planul aprobat iniţial – şi aceasta nu este bine. În doilea rând, numai faptul că titlul unei lucrări a fost aprobat prin plan nu înseamnă că însăşi lucrarea a fost aprobată. Fiecare carte se aprobă individual însă, aşa cum am spus, răspunderea o au în primul rând editurile.

De altfel, există o hotărâre a Secretariatului Comitetului Central al P.C.R. care prevede ca fiecare lucrare, mai ales în domeniul social, istoric să aibă o atestare din partea unui for ştiinţific că este corespunzătoare, fie că este discutată într-o secţie a Academiei de ştiinţe sociale şi politice, fie că este discutată de un institut de specialitate, fie că este discutată de un colectiv stabilit de editură sau de Academia de ştiinţe sociale şi politice. În orice caz, fiecare lucrare din domeniul social-politic trebuie să fie avizată de un for ştiinţific. Sigur, la o lucrare literară editura, în mod normal, ar trebui să aibă grijă să nu fie de proastă calitate; nu de alta, dar pe urmă vine presa şi începe să o laude! La aceste lucrări, tovarăşi, aşa cum am spus mai înainte, D.G.P.T. poate să semnaleze − şi trebuie să semnaleze – dacă consideră că ceva nu e în regulă în cartea respectivă. Dar nu D.G.P.T. are răspunde­rea asupra conţinutului, ci editura respectivă.

Eu cred că va trebui ca tovarăşii de la D.G.P.T. să facă o listă cu toate problemele neclare, deoarece mi-a făcut impre­sia aici că există o seamă de lucruri neclare. Să vedem, să le clarificăm pe parcurs, unele poate nu sunt încă puse bine la punct, chiar sub aspectul actelor formative.

Lucrurile acestea am vrut să vi le spun în legătură cu această notă, care, aşa cum am arătat, este absolut orientati­vă, ea nu trebuie considerată act normativ, pentru că actul normativ va fi aprobat după ce se discută Legea presei.

Să trecem mai departe, la Caietul de dispoziţii.

 

Tov. Ion Cumpănasu: Tovarăşe secretar, în legătura cu aceasta eu aş vrea să fac din nou precizarea că acest caiet ar trebui să fie ceea ce aţi spus dumneavoastră referindu-vă la punctul 1 din atribuţiile noastre, respectiv cu acele lucruri la care noi spunem „nu” sau „da” în materia de secret de stat şi de alte interdicţii cu privire la publicitate. În forma aceasta, părerea noastră este că nu este corespunzător şi nu putem să-1 luăm în consideraţie întrucât este extrem de larg şi noi ne dăm seama că nu putem accepta tot ce este preluat aici din listele date de ministere pentru a fi considerate ca date nepublicabile. De aceea eu aş ruga să ni se dea mandat să discu­tăm aceste lucruri cu ministerele, să refacem acest material şi să-1 supunem aprobării în şedinţa următoare a Consiliului. Să-1 dăm din timp şi totodată cred necesar ca un organ superior să aprobe aceste lucruri, pentru că deşi este întocmit pe baza legi[i,] ministerele respective, în unele cazuri trec mult peste limita a tot ceea ce trebuie să fie. Sunt aici, din capul locului, foarte multe lucruri care n-au ce să caute în caiet, care vor trebui să fie pentru noi şi pentru redacţii ceea ce aţi spus dumneavoastră: categoria informaţiilor şi datelor la care trebuie să spunem „nu”.

Tovarăşul Cornel Burtică: Da. Eu cred că este bună ideea, ca într-adevăr să ne gândim puţin şi cum ar trebui să funcţioneze sistemul acesta, ce se consideră secret şi ce nu constituie secret. Pentru că unele ministere, pentru a nu permite presei mai ales să cunoască neajunsurile, se prevalează de Legea secretului de stat şi dau tot felul de dispoziţii care in­terzic practic accesul presei la cunoaşterea realităţilor. Şi atunci, poate, să lăsam pentru şedinţa următoare să clarificăm lucrurile şi să fie discutate atunci.

 

          Tov. Nicolae Dragoş: Ca metodă de lucru aş propune, întrucât presa este nemijlocit interesată, ca înainte de discuţiile cu ministerele să aibă loc o discuţie cu conducerile principalelor ziare, eventual cu secţiile mai indicate, secţiile economice să spunem, pentru că aşa se poate cunoaşte mai bine exagerările.

 

          Tovarăşul Cornel Burtică: De acord.

          Mai avem planul de muncă. Poate în şedinţa următoare în afara proiectului de decret să discutăm problema pregătirii cadrelor din sistemul D.G.P.T., dacă aţi fi de acord.

 

          Tov. general-maior Constantin Antip: Este în septembrie, tovarăşe secretar, cred că e prea aproape, nu văd cum să ne prezinte un material închegat într-o lună de zile.

 

 

 

Tovarăşul Cornel Burtică: Să facem analiza de cadre spre sfîrşitul lunii septembrie, sau în octombrie, iar analiza modului în care îşi îndeplineşte D.G.P.T. sarcinile specifice rezultate din Programul ideologic al P.C.R. – în decembrie.

Tov. Ion Cumpănaşu: În orice caz, ar fi bine la începutul toamnei pentru a putea să luăm şi unele măsuri şi să putem cuprinde şi sistemul organizat de studiu.

Eu aş vrea să subliniez ceea ce am spus la început: considerăm că organizarea în acest mod a conducerii instituţiei noastre este de un deosebit de mare folos pentru noi şi pentru că ne dă posibilitatea îndeplinirii corespunzătoare a sarcinii lor pe care le avem.

Aş vrea să mulţumesc în numele lucrătorilor de la Direc­ţia Presei tovarăşului secretar Cornel Burtică pentru indicaţiile pe care ni le-a dat, pentru îndrumarea şi sprijinul per­manent pe care îl acordă activităţii noastre şi aş vrea să rog ca, în numele nostru, să transmită conducerii partidului, tova­răşului secretar general Nicolae Ceauşescu, angajamentul lucră­torilor de la Direcţia Presei de a face tot ce stă în puterile lor pentru ca această instituţie să-şi îndeplinească în mod exemplar sarcinile ce i-au fost trasate de conducerea partidu­lui.

Totodată, aş vrea să asigur pe membrii Consiliului că ne vom strădui, în spiritul indicaţiilor care ne-au fost date, al sugestiilor care ne-au fost făcute, să realizăm o colaborare cât mai bună cu tovarăşii, să ne îmbunătăţim activitatea noastră de relaţii cu instituţiile cu care avem contact în aşa fel încât totul să meargă bine. De asemenea, ne angajăm ca pentru şedinţele următoare ale Consiliului să prezentăm din vreme spre studiu materialele, pentru a putea să se poarte discuţii concrete şi cât mai fructuoase. Vă mulţumim.

[ANIC, fond CPT, dosar 2/1973, filele 66-102]

Publicat în „Jurnalul literar”, nr. 17-20, septembrie – octombrie 2008


[1] Fraza este confuză şi am reprodus-o fără modificări. (n.ed.)

[2] Nu am intervenit în această propoziţie.

[3] Nu am intervenit.