LAGĂRUL Km. 31 (CASTELU)
În ziua de
16 noiembrie 1952, pe Canalul Dunăre-M. Neagră s-a făcut o mare redistribuire a
deţinuţilor politici, pe criterii numai de comunişti ştiute. Am fost scoşi de
dimineaţa pe la ora două din barăci cu tot bagajul, pe platoul de adunare. Până
să vină ofiţerii cu listele care urmau să ne separe, am avut ocazia să luăm
legătura unii cu alţii toţi din colonia Midia. Eu m-am întâlnit cu Moga, un
coleg de lot din Darabani-Dorohoi, care lucra ca manipulant pe maşina coloniei
ce aproviziona magazia de alimente şi, aflând c-am ieşit din brigada
disciplinară, mi-a adus de la bucătărie unde avea relaţii, o gamelă plină cu
mâncare de mazăre şi un sfert de pâine. A fost o masă regească pentru mine când
m-am văzut sătul după atâta amar de vreme. Tot un prânz de neuitat îl socotesc
şi pe cel de la Peninsula când, într-o dimineaţă friguroasă, grupa mea a fost
trimisă la bucătărie pentru corvoadă. După ce am terminat treaba, bucătarul şef
ne-a trimis pe patru dintre noi să ducem la gunoi două hârdaie cu oase fierte
de pe care se curăţase carnea şi noi le-am ros toate zgârciurile, iar în unele
am găsit şi măduvă, făcându-ne plinul aproape peste măsură. Văzând bucătarii că
întârziem, a venit unul după noi, fiindcă aveau nevoie de hârdaie. Am crezut
atunci c-o să mă îmbolnăvesc de stomac, dar organismul meu hămesit de foame n-a
păţit nimic.
Ziua
aceasta de 16 noiembrie 1952 a rămas pentru mine o zi de mare răscruce pentru
că a însemnat sfârşitul terorii lui Borcea, Oancea şi Manole. Colonia Km 31 sau
Castelu (după numele satului din apropiere) era o colonie mică de trei-patru
barăci în care viaţa noastră a fost incomparabil mai uşoară decât la Midia sau
Peninsula. În două-trei zile s-a organizat colonia completându-se toate
posturile necesare cu deţinuţii de care era nevoie. Medicul coloniei a fost
numit deţinutul Rădulescu, fost medic militar şi fost prizonier care a fost
adus din URSS direct la Canal. El fusese rănit pe front şi în urma rănii
căpătate a rămas cu o infirmitate la picior, din care cauză mergea şchiopătând.
Printre primele măsuri luate de doctorul Rădulescu a fost aceea că i-a cerut
comandantului lagărului (pe care am uitat cum îl chema) ca un număr de deţinuţi
distrofici veniţi de la Midia să primească prin rotaţie un supliment de hrană
care se compunea dintr-un polonic de mâncare de cartofi, care se dădea la
infirmerie, seara după ce veneam de la muncă. Printre aceşti beneficiari ai
suplimentului de hrană am fost şi eu. Nu era prea mult dar conta, fiindcă m-am
mai refăcut în cele zece zile cât am primit acest adaos. Timpul cât am stat la
Castelu am lucrat la săpături şi transport cu vagoneţii într-o porţiune a
Canalului, în apropiere de Medgidia, de unde vedeam coşurile fabricii de
ciment.
La km 31,
printr-o coincidenţă neprevăzută de administraţie, se afla şi un deţinut chiar
din satul Castelu, prin care treceam în fiecare zi când mergeam la muncă.
Într-o zi de vorbitor a venit soţia lui cu care a vorbit, iar în dimineaţa de
Anul Nou 1953, când treceam încolonaţi spre punctul de lucru, copiii lui erau
în curtea casei unde au urat un pluguşor ca să fie văzuţi de tatăl lor şi
bineînţeles de noi, deţinuţii încolonaţi. Bucuria cetăţeanului n-a fost de
lungă durată, fiindcă, aflând administraţia, l-a transferat în altă colonie de
pe Canal.
În luna
ianuarie 1953, inginerul Tegu Stere, un macedo-român, a făcut o listă cu
meseriaşi în care am fost trecut şi eu, deşi meserie nu cunoşteam o iotă, dar
solidaritatea noastră, a deţinuţilor, mi-a deschis o poartă spre o muncă mai
uşoară, scăpându-mă de munca la pământ şi de roabă. Cuvântul de ordine a fost
acela, ca atunci când vom fi întrebaţi – pentru că eram mai mulţi în această
situaţie – să spunem că suntem meseriaşi de afară. Eu am rămas stabilit să mă
declar dulgher. Cei bătrâni dintre deţinuţi căutau să ne ajute pe cei tineri cu
ce puteau şi cum puteau şi de data asta ne-au făcut meseriaşi. Dumnezeu să-i
dea sănătate inginerului Tegu Stere, pe unde o mai fi, pentru că am scăpat de
roabă şi am învăţat şi o meserie cu care mă voi descurca când voi fi în
domiciliu obligatoriu şi în cea de-a doua detenţie.