Evoluţia vieţii politice

 

          Partidul Comunist Român a fixat data alegerilor parlamentare pentru ziua de 19 noiembrie 1946. În vederea acestui eveniment comuniştii au început propaganda electorală. În satul Pomârla, convocările cetăţenilor se făceau în sala de festivităţi a liceului. Pentru umplerea sălii, de multe ori ne trimiteau şi pe noi, elevii de la internat şi, fără să vrem, participam la întrunirile electorale. Mi-amintesc cum la una din şedinţe a participat un cetăţean rutean de prin Bucovina, pe care îl chema Mihailiuc şi care vorbea atât de stricat româneşte, încât trebuia să-ţi încordezi auzul la maximum  ca să-l poţi înţelege. După alegerile de la 19 noiembrie am auzit că el fusese şeful biroului electoral din satul Pomârla la secţia de votare, el fiind cel ce lua buletinul de vot din mâna alegătorului şi îl băga în urnă. Când a venit rândul preotului Amălinei să depună buletinul de vot, Mihailiuc n-a avut reţinerea sau măcar ruşinea de a comite în public gestul şi a desfăcut buletinul de vot al preotului, să vadă cu cine a votat.

          Eu n-am participat la alegeri, fiindcă nu aveam vârsta cerută de lege, dar toţi elevii discutau de felul cum au decurs alegerile la secţia de votare din Pomârla, informaţiile fiind aflate de la părinţii lor. A doua zi am aflat cum, după terminarea votării, au venit jandarmii de la Dorohoi la miezul nopţii, i-au dat afară pe delegaţii opoziţiei, au încărcat urnele în maşini şi le-au dus la Dorohoi, unde s-au numărat voturile, anunţând peste câteva zile “victoria zdrobitoare” a BPD (Blocul Partidelor Democrate), în alegerile din 19 noiembrie 1946. Abia acum mi-am dat seama că cel care îmi spusese cu câteva luni în urmă că alegerile vor fi câştigate de comunişti, avea dreptate. Pentru încadrarea mea în FDC nu m-am hotărât prea uşor, dar nici prea greu. Situaţia mea personală şi familială era precară. Lumea pe care o cunoşteam eu pe-atunci şi nivelul meu de percepţie a realităţii din jur, m-au făcut să observ cu claritate că ruşii nu sunt de bună credinţă în tot ceea ce fac şi mai ales în relaţiile cu ţările în care aveau armată şi pe care pretindeau că le-au eliberat. Dacă au impus un regim fidel lor, de ce mai ţineau sub dominaţie teritorii ce nu le aparţineau?

          În 1940 au fost deportaţi nu numai chiaburi, ci şi oameni de un nivel social scăzut. Satul meu nu avea posesori ai unor mari suprafeţe de pământ, cei mai bogaţi având cca. 20 ha şi din aceştia, erau doar trei sau patru.

          Pe măsură ce ocupaţia rusească (sovietică) se prelungea, sentimentele antisovietice ale românilor se intensificau. Se vedea clar că ruşii nu aveau de gând să se retragă şi nici perspectiva încheierii unei păci care să clarifice raporturile politice dintre România şi URSS nu se întrezărea. În aceste împrejurări am fost încadrat în Frăţiile de Cruce (FDC) la data de 21 septembrie 1946 când totuşi nici un român nu-şi imagina o dominaţie sovietică de ordinul deceniilor.

          La şedinţa de încadrare au asistat Balanişcu Chirică şi Abăcioaiei Leon, doi studenţi de la Cluj, primul la matematică şi celălalt la conservator. Ei au fost cei ce au condus şedinţa, care în condiţii de clandestinitate şi de vigilenţă sporită a fost scurtă, durând ceva mai bine de o oră, seara târziu, undeva pe câmp, unde eram  feriţi de ochii trecătorilor. În această şedinţă s-a desfăşurat ceremonialul de încadrare în FDC a următorilor elevi: Boghiţoi Teodor, Modreanu Vasile, Amihăiesei Mircea, Geamăn Ion, Mucea Mihai şi eu. Ni s-au dat explicaţii în ce fel se vor fixa şi plăti cotizaţiile şi cum se va folosi timpul necesar autoeducaţiei: contribuţia bănească a fiecăruia reprezintă a patruzecea parte din cheltuiala medie zilnică (1/40 R), iar a patruzecea parte din timpul unei zile, însumând 36 de minute (1/40 T), va fi destinată autoeducaţiei. În cele 36 de minute trebuia să citim o carte de educare a caracterului, ca de pildă Educaţia voinţei de Jules Payot sau Ajută-te singur de Smiles. Trebuia să mai citim un pasaj din Noul Testament sau alte cărţi cu caracter educativ. Activitatea desfăşurată în „1/40 T” trebuia notată pe un carnet format 5x5 cm, de regulă un carnet alcătuit din 15 foi de matematică cu file de 10x10 pătrăţele, care putea fi uşor camuflat sau distrus în caz de pericol. Fiecare trebuia să poarte la el numai foaia din ziua respectivă, iar cele deja scrise trebuiau să fie distruse. Tot la această şedinţă s-au stabilit şi funcţiile de casier, curier, secretar şi şef de unitate. Ni s-a pus în vedere că trebuie să fim deosebiţi de restul celorlalţi elevi în sensul bun al cuvântului: cei mai buni la carte, punctuali, corecţi, respectuoşi faţă de profesori şi, mai ales, să luăm parte la slujbele religioase de la biserică. Ni s-a atras atenţia în mod special să nu ne implicăm în propaganda electorală care era în plină desfăşurare, pentru a nu risca să fim arestaţi pentru vreun motiv de instigaţie sau alte motive şi astfel să se descopere şi activitatea noastră în FDC. “Alegerile vor fi câştigate în mod sigur de comunişti” ne-a spus Balanişcu. M-am despărţit cu un gust amar după convorbirea cu Balanişcu, când mi-a spus acestea, el afirmând că acest lucru este cunoscut la nivele înalte din conducerea Mişcării Legionare. Mi-am spus în sinea mea că şefii legionari sunt departe de realitate şi nu cunosc starea de spirit a poporului român. Cum să câştige comuniştii alegerile, când 90% erau împotriva lor şi cei care ar fi votat sau simpatizau cu ei nu se manifestau deloc? La vremea aceea eu percepeam politica într-un mod foarte naiv, mai ales politica comunistă. Nimeni nu concepea o dominaţie rusească continuată de una comunistă românească, atât de îndelungată. Cred că nici clasa politică de atunci nu concepea acest lucru. Toată lumea spera într-un conflict între Occident şi URSS. În timpul verii stăteam de vorbă cu servitorii liceului, când lucram împreună cu ei la muncile agricole, unii dintre ei fiind foşti prizonieri în URSS, astfel că mi-am făcut o imagine despre realităţile ruseşti. Îmi povesteau cum se certau prizonierii români cu femeile din colhozuri pentru cei câţiva cartofi rămaşi pe câmp în urma recoltării, cum înainte de repatriere au primit nişte injecţii de s-au umflat ca să pară mai graşi şi multe altele. Chiar dacă ţara întreagă trăia din plin cu psihologia unui popor învins, s-au găsit resurse sufleteşti la foarte mulţi tineri pentru a răspunde într-un fel puhoiului devastator ce se abătuse asupra ţării. Dovadă numărul mare de tineri care au fost arestaţi şi condamnaţi la închisoare în acei ani.

          Nu vreau să spun despre mine că am fost un om de mare iniţiativă şi de mare putere de sacrificiu, dar spun cu toată sinceritatea că niciodată n-am condamnat sau dezaprobat atitudinea şi dârzenia celor ce au avut această putere de dăruire. Cu alte cuvinte, niciodată n-am reproşat cu cuvântul sau cu gestul, faptele celor ce mă depăşeau pe mine cu dăruirea şi sacrificiul lor. N-am ieşit niciodată în frunte, dar n-am fost niciodată cel din urmă. Atunci când socoteam că puterile nu mă vor ajuta, n-am încercat să ridic o sarcină pe care să n-o pot duce, dar niciodată nu m-am apărat cu greşelile altora arătându-i cu degetul, ci numai prin meritele şi slăbiciunile mele. I-am admirat totdeauna pe cei capabili de sacrificiu.

          Anul şcolar 1947-48, când seceta şi foametea începuseră să fie depăşite, se contura ca un timp de tranziţie politică. Începuseră să apară manuale şcolare noi, din care se degaja vizibil o atmosferă filosovietică şi filorusă. Manualele clasice de istorie erau înlocuite cu manualul lui M. Roller,  care denatura total fenomenul istoric şi totul era explicat prin determinismul luptei de clasă. Liceul din Pomârla fusese printre primele licee în care s-a introdus ca obiect de studiu limba rusă. În critica literară românească Titu Maiorescu era înlocuit cu C. Dobrogeanu-Gherea.

          Sfârşitul anului 1947 a fost marcat prin detronarea regelui Mihai şi instaurarea regimului republican de tip comunist. După alungarea regelui din ţară, se simţea din ce în ce mai mult că direcţia din care bătea vântul era a crivăţului de peste Prut şi Nistru. Liceul din Pomârla fiind socotit un liceu provincial şi rămas mai în urmă faţă de mersul vremurilor noi, ni se trimiteau delegaţi de la Dorohoi cu misiuni politice ca să ne îndrume pe noua linie „progresistă”. Aşa de exemplu, au venit delegaţi din partea organismelor politice din Dorohoi sub a căror iniţiative, îndrumări şi indicaţii s-au înfiinţat organisme corespunzătoare şi la Pomârla: UAER (Uniunea Asociaţiilor de Elevi din România) sau ARLUS (Asociaţia Română pentru Strângerea legăturilor cu Uniunea Sovietică), pe care noi elevii am tradus-o mai adecvat şi mai realist: Alipirea României la Uniunea Sovietică. N-am mai avut timp să apuc şi introducerea în şcoală a apelativului de “tovarăş”, fiindcă pentru mine, nu după mult timp, a urmat arestarea. Delegaţii de la Dorohoi erau conduşi de un elev evreu de la liceul de acolo, elev care deja făcea parte din organizaţia de tineret comunistă.