La sfarsitul vol. II, al cartii Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc
am promis ca în vol. III voi scrie macar câteva rânduri despre fiecare
participant la lupta de rezistenta armata anticomunista din Tara
Fagarasului.
Înainte de a porni eu la treaba, un grup de tineri, nepoti de-ai
oamenilor de atunci, si-au luat asupra lor aceasta misiune, pe care au
facut-o chiar mai bine decât as fi facut-o eu, între ei fiind coautoarea
acestui volum. Eu nu am adaugat si nu am sters nici macar un rând.
În partea a II-a a volumului am venit cu câteva amintiri si mai
ales cu atitudini fata de realitatile actuale din România, pornind de la
trista constatare ca nu pentru o astfel de tara am luptat si am murit
atâtia dintre noi atunci.
Am adaugat la urma un Pomelnic al celor care au fost implicati
în Rezistenta anticomunista fagarasana. Am completat cartea si cu
câteva fotografii, pe care le-am putut obtine. Sper ca acest volum sa
fie înca un pas, pentru cunoasterea celor petrecute atunci.
Ion Gavrila-Ogoranu
„Când natiunea e-n întuneric, ea doarme-n adâncimile geniului
si-n puterile sale nestiute si tace, iar când libertatea, civilizatiunea
plutesc asupra-i - oameni superiori se ridica spre a-l reflecta în
fruntile lor si a-l arunca apoi în raze lungi adâncimilor poporului -
astfel încât în sânul marei întregi se face o zi senina, ce rasfrânge în
adîncimile ei cerul“, spunea marele poet al neamului, Mihai
Eminescu. Orice natiune are dreptul sa judece, sa iubeasca sau sa
condamne sufleteste pe toti aceia care au jucat un rol în istoria ei.
Pentru a se cunoaste adevarul istoric al acelei natiuni trebuie sa se
gaseasca exponentii care sa-l puna în evidenta. Pentru poporul român
perioada 1947-1964 este învaluita de perdele negre, care nu pot fi
înlaturate decât prin marturiile acelora care au trait evenimentele
acelei vremi. De ei depinde întregirea firului istoriei acelei perioade.
Tara Fagarasului a fost zona României în care regimul comunist a fost
respins înca din fasa atragând dupa sine ani multi de chin, perchezitii,
anchete, teroare si moarte. Majoritatea satenilor a sprijinit fara
conditii lupta anticomunista pentru ca viata lor se ghida dupa niste
principii simple si reale. Pentru ei dreptatea, adevarul si cinstea
însemna totul. Au preferat sa lupte cu tot sufletul lor împotriva
minciunii si a legiuitorilor nedrepti. Astfel, s-au creat grupurile de
rezistenta din fiecare sat fagarasan. Regimul comunist constientizând
rolul si amploarea miscarii din aceasta zona au concentrat de multe ori
aici toata securitatea si multa armata pentru a anihila actiunile
luptatorilor. Cunosteam de la bunicii si parintii mei ca regimul
comunist a actionat întotdeauna în defavoarea omului de rând, iar
reprezentantii acestuia au aplicat si respectat litera de lege
indicatiile
sefilor, de multe ori facând exces de zel pentru a obtine foloase si
laudele superiorilor. „Subjugatii regimului erau toate jigodiile
satelor,
niste oameni de nimic“, spun multe voci ale satelor fagarasene.
Lucrând în presa m-a acaparat acest subiect, iar în urma cu trei ani am
început sa-l exploatez. Ceea ce am aflat m-a determinat sa-mi continui
cautarile pentru ca în fiecare sat numarul persoanelor care trebuia
intervievate era din ce în ce mai mare. Chiar daca s-a scris despre
Rezistenta Anticomunista din Tara Fagarasului totusi au ramas
neamintite zeci de nume. Încerc sa redau în volumul de fata si în altele
care vor urma aceste suferinte, pâna când fiecare persoana din zona
noastra care a suferit va avea rezervata o fila în istoria neamului. Am
gasit astfel prilejul sa-mi exprim regretul si ura fata de un regim
nemilos si dur, care a urmarit îngradirea si uciderea tuturor
sentimentelor umane, asuprind sute si mii de persoane indiferent de
vârsta, profesie, sex sau conditie. Am un exemplu personal de
schingiuire a sentimentelor de catre comunisti. Familia mea, Nicoara,
detinea o frumoasa gradina de pomi fructiferi, vita de vie, casa la
marginea satului Rucar. Acolo îmi gaseam întotdeauna locul de
refugiu si de liniste, în mijlocul ierbii sau în acea casa. Tot acolo
îmi
regaseam si starea necesara pentru a învata, atât pentru liceu, cât si
pentru facultate. În luna mai1987, când toti pomii erau înfloriti si
gradina era o splendoare, reprezntantilor regimului din acel mic sat
le-a casunat pe acel colt minunat al satului si al visurilor mele. Au
intrat cu buldozerele si în mai putin de 30 de minute au devastat totul.
Minunata gradina a devenit un morman de caramizi, radacini, lemne,
pietre, iar coroanele pomilor înfloriti facute una cu pamîntul. Sub
privirile stupefiate ale întregului sat s-a distrus totul, dar nimeni
n-a
ripostat. Exista o teroare ascunsa, mai veche, de care eu atunci nu
stiam nimic. Au facut rau, mult rau de care nici nu se sinchiseau. Nu
vroiau sa constientizeze ca distrug sentimente, bunurile si munca de
zeci de ani a semenilor lor. A fost cumplit. Nu pot sa nu-i numesc pe
acei raufacatori: Geaman Gheorghe, brigadier, Eugenia Stanislav,
primar, Aurel Stanislav, presedinte CAP, Neaga Octavian, contabil,
Gheorghe Logrea, Balut Victor, Balut Gheorghe, Capra Gheorghe,
Geogea Ion au fost cei care au dat ordinul si l-au aplicat. Erau oameni
de nimic în comuna, fara caracter, motiv pentru care se si aflau în
slujba comunistilor. Dupa atâtia ani de la fapta lor toti au raspuns în
fata lui Dumnezeu si a dreptei credinte. Credeam atunci ca este cel
mai mare rau facut de un om semenului lui. Dar n-a fost asa.
Întâlnirea cu reprezentantii luptei anticomuniste m-a îndurerat si mai
mult.
Cititorule din Fagaras si de aiurea îti revine si tie rolul sa judeci
faptele acestor semeni ai tai. Poetul Al. Philippide surprinde atât de
bine în versurile sale urâtenia omului care nu se sfieste nicicând sa-si
domine semenul prin fatarnicie si prin cele mai josnice metode.
„Urâtul e! - Cu lacrimi în sila revarsate,
Viseaza esafoduri fumând nepasator.
Pe monstru-acesta gingas tu-l stii, o! cititor,
- O! cititor fatarnic, - tu, semenul meu, - frate! “
Doresc sa multumesc domnului Ion Gavrila Ogoranu ca a avut
încredere în munca mea si ca m-a încurajat în initiativa pe care eu am
luat-o. Nu pot uita nici îndrumarile domnului Olimpiu Borzea din
Vistea de Jos, care mi-au fost de un real folos în cautarile mele. Aduc
multumiri unor, persoane cu sufletul alaturi de Tara Fagarasului, care
m-au ajutat la documentarea materialului cuprins în acest volum,
doamnei Lucia Marcu (manager general Cetate Olt SA Fagaras),
domnului Sorin Ioan Miloiu (manager general Mis Mad ’95 SRL
Fagaras), Nicolae Sofariu (director SDGN Fagaras), Constantin Suciu
(patronul Hotelului Flora din Fagaras), Mariana Stanila (manager SC
Mercur SA Fagaras).
Lucia Baki Nicoara
Motto:
Da-ne Doamne, mântuirea
pentru jertfa ce-am adus
si ne curma sângiuirea...
Da-ne pacea ta de sus.
si ca semn de împacare,
odihneste mortii lin.
De veghe la fiecare,
da-le Doamne câte-un crin.
Radu Gyr
În rezistenta anticomunista au fost implicate 64 de localitati din
Tara Fagarasului. Mii de oameni au fost persecutati, arestati si
aruncati în beciurile securitatii si în închisori.
Regimul comunist a aplicat cele mai crunte metode pentru a-si
înmulti numarul de adepti. Au fost locuitori care s-au alaturat lor,
fiind încântati de oferta comunistilor, locuri de munca, functii,
locuinte si astfel ajungând pâna la tradarea sau persecutarea
consatenilor. Altii s-au opus cu înversunare, ceea ce a dus la batai,
schingiuiri, tortura fizica si psihica si chiar executii. Rezistenta
activa
din Muntii Fagarasului, sustinuta de rezistenta pasiva din sate, a
reusit
sa atraga atentia. În Tara Fagarasului au fost concentrate trupele
armatei si ale securitatii pentru a înlatura si anihila opozitia
locuitorilor. Oamenii zonei urau minciuna, lasitatea si asuprirea.
Bazându-se pe credinta în Dumnezeu, pe adevar si cinste, au reusit sa
întârzie cu câtiva ani buni instaurarea ideilor bolsevice în zona.
Elevi,
studenti, sustinuti atât de reprezentanti ai intelecutalitartii zonei,
dar si
de tarani s-au opus orbeste ororilor comunismului. Lupta lor a durat
mai multi ani. Pedepsele aplicate de comunisti i-au dus pe toti acestia
în fata unei pseudojustitii. Pe acesti tineri i-a putut învinge doar
tradarea.
1957 a fost anul în care trei loturi de partizani au fost arestate,
judecate si întemnitate. Sase persoane au fost executate prin
împuscare, iar alte sute condamnate de la 10 ani pâna la munca silnica
pe viata. Sentintele asa-ziselor complete de judecata stipulau în
majoritatea cazurilor „crima de acte de teroare si constituire în banda
în scop terorist“ sau „crima de uneltire împotriva securitatii interne
si
externe a RPR“, chiar daca „încriminatii“ au oferit doar alimente sau
haine luptatorilor din munti.
Trei loturi de partizani au fost arestate în 1957 în lunile iulie,
august si septembrie.
Lotul I, arestati în iulie 1957
Chiujdea Ioan, Hasu Laurian, Novac Ioan, Metea Victor, Hasu
Gheorghe, Pop Jean, Ilioiu Ioan, Burlacu Nicolae, Borzea Olimpiu
Acestora li se adauga Rezistenta de Sprijin Vistea, condusa de
Olimpiu Borzea: Borzea A. Gheorghe, Stanciu Lucian, Grovu Ioan,
Bucelea Ioan, Bucelea Vasile, Sandru Victor, Cristian Ioan, Dâmboiu
Victor.
Lotul II, arestati în august 1957
Geaman Victor, Fogoros Liviu, Logrea Gheorghe, Munteanu
Vasile, Munteanu Octavian, Parintele Dascal Cornel, Popaiov
Octavian, Polexe Ioan, Albu Eronim
Acestora li s-a adaugat grupul din localitatea Râusor ce apartinea
Rezistentei de Sprijin Vistea.
Lotul III, arestati în septembrie 1957
Budacu Remus, Preotul Naftanaila Ioan, Ostacioaia Ioan, Banciu
Aurel, Vulcu Ioan, Vulcu Constantin, Marin Ioan, Oancea Virgil
Pe lânga acestia au mai fost arestati fratii Ion si Nicolae
Grecu si un grup din satul Oltet condus de Surdu Vasile. Pe lânga
aceste trei loturi au mai fost condamnate si alte grupuri înainte si
dupa 1957.
Ioan Chiujdea, Laurian Hasu, Victor Metea, Ioan Novac,
Gheorghe Hasu, Jan Pop, Ion Ilioiu, care au luptat cu arma în mâna în
munti au fost sustinuti de rezistenta organizata în satele din Tara
Fagarasului (rezistenta pasiva) din care au facut parte: Olimpiu
Borzea, Nicolae Burlacu, Gheorghe Borzea, Lucian G. Stanciu,. Ioan
G. Bucelea, Ionel Cristian, Victor Sandru, Vasile D. Bucelea, Victor
Dîmboi.
Începând din 1954 libertatea de actiune a tinerilor luptatori a fost
estompata prin viclesugurile comunistilor. Acestia au recurs la
infiltrarea în rândurile rezistentei a unor persoane care au încercat sa
le schimbe orientarea. De multe ori, aceste tactici perverse coroborate
cu puterea lor armata au reusit. Comunistii, bazându-se pe ideea ca
luptatorii asteapta sprijin din alte tari, s-au oferit sa-i ajute.
Astfel,
prin intermediul lui Costica Nicolescu, omul care a promis
luptatorilor ca-i va duce în Grecia, au fost arestati: Ion Chiujdea,
Victor Metea, Gheorghe Hasu, Laurian Hasu, Ion Novac, Jan Pop,
Olimpiu Borzea. Ceilalti componenti ai lotului I au fost prinsi pâna în
aprilie 1957 si retinuti în anchete continue în beciurile securitatii
din
Brasov. Pentru a obtine informatiile dorite luptatorii au fost
terorizati
în: „Trei morminte“ si „Talpa Iadului“, celule reprezentative pentru
ororile comunistilor din Sibiu. A urmat procesul de la Sibiu în care
Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Cluj a condamnat 17 tineri
curajosi cu pedepse dure care întreceau orice limita a gândirii umane.
Astfel, au fost condamnati la moarte prin împuscare: Ion Chiujdea,
Laurian Hasu, Victor Metea, Ion Novac, Gheorghe Hasu, Olimpiu
Borzea si Nicolae Burlacu. O alta pedeapsa, data cu aceeasi usurinta a
fost munca silnica pe viata la care au fost încadrati: Gheorghe Borzea,
Ion Bucelea, Ionel Cristian si Ion Ilioiu. 25 de ani munca silnica au
primit: Victor Surdu si Vasile Bucelea, iar 10 ani de închisoare
preotul Victor Dîmboi. În ajunul procesului pentru lotul I, doctorul
Lucian Stanciu din Vistea de Jos a fost gasit în celula cu venele de la
gât taiate, caz neelucidat nici pâna în prezent. Din lotul I a scapat
necondamnat doar Ioan Grovu care ulterior a devenit si director de
scoala. În procesul de la Sibiu, procurorul îsi avea pledoaria nuantata
cu tot felul de citate precum: „Asa cum cocosatul nu scapa de cocoasa
decât când îi creste iarba verde pe piept, tot asa scumpa noastra
republica, iubitul nostru partid nu va scapa de acesti pistolari cu
fruntile înguste decât atunci când la va creste iarba verde pe piept“.
Dupa sentinta incriminatii au fost legati cu lanturi la mâini si la
picioare, supravegheati fiecare de câte patru „câini lingusitori“ si
transferati la Bucuresti. Toti au cerut recurs. Acesta s-a judecat în
lipsa lor si a fost respins. Nefiind vinovati si mai crezând în legile
statului român, detinutii si-au încercat ultima sansa. Au cerut
gratierea
la Marea Adunare Nationala. La începutul lunii decembrie 1957 li s-a
comunicat ca aceste cereri au fost respinse, pentru luptatorii din munti
ramânând definitiva condamnarea la moarte. Totusi o schimbare a
survenit pentru Olimpiu Borzea si dr. Nicolae Burlacu, carora le-a
fost comutata pedeapsa cu moartea în munca silnica pe viata. De la
închisoarea Uranus, condamnatii au fost transferati la Jilava. În cursul
lunilor decembrie si ianuarie au urmat executiile pentru cei
condamnati la moarte. Nici în ziua de astazi nu se cunosc locurile în
care au fost aruncate trupurile neînsufletite ale celor împuscati. Cei
care aveau de ispasit pedepse de 25 de ani sau munca silnica pe viata
au fost mutati ulterior, în loturi si la date diferite, la Aiud si la
Gherla.
Olimpiu Borzea, dr. Nicolae Burlacu, Ionel Cristian si Gheorghe
Borzea au ajuns în celulele de la Aiud unde „nu au vazut lumina zilei“
pâna la eliberare. Profesorul Ioan Bucelea, Vasile Bucelea, Victor
Dîmboi si Victor Sandru au fost dusi la Gherla si folositi la diferite
munci. În aprilie 1964 prin decretul 176 au fost pusi în libertate toti
detinutii politici.
Vasile Bucelea din Vistea de Sus a ajuns acasa bolnav, incapabil
de munca. Autoritatile de atunci nu au permis acordarea de asistenta
medicala si un loc de munca pentru el.
Victor Stanciu din Vistea de Jos s-a întors de la Gherla grav
bolnav si fara un ochi. A murit bolnav de pneumonie. Nu a avut copii.
Gheorghe Borzea din Vistea de Jos, încarcerat la Aiud si trimis
la munci la Canal, s-a întors acasa foarte bolnav. Toata averea i-a fost
confiscata. A fost angajat o perioada la UPRUC din Fagaras. A murit
în 1982 în ajunul Craciunului de penumonie.
Ionel Cristian din Vistea de Sus s-a întors din Aiud în 2 august
1964. Nu a avut familie si a fost ajutat de familia Godan care i-a oferit
locuinta, masa si o masina de cusut cu care si-a cîstigat existenta. A
murit în Victoria bolnav de pneumonie.
Prof. Ioan Bucelea din Vistea de Sus, nu a mai putut profesa
dupa eliberare. S-a mutat cu sotia la Homorod. A avut doua operatii la
rinichi.
Preotul Victor Dîmboi s-a întors acasa în august 1964. Traieste
în Rîusor alaturi de familia sa.
Dr. Nicolae Burlacu a fost eliberat în 2 august 1964 cu mari
probleme de sanatate. A profesat ca medic ORL în Fagaras si Brasov.
S-a mutat definitiv cu sotia la Brasov.
Ion Ilioiu a fost eliberat în august 1964 foarte bolnav. La
revenirea din închisoare familia îi era dezorganizata. La o vârsta
înaintata s-a recasatorit. A plecat de la Sâmbata de Jos si s-a stabilit
în
Fagaras cu sotia sa. Sufera de o boala grava de ochi.
Olimpiu Borzea s-a întors de la Aiud în 2 august 1964 bolnav de
TBC. Când a fost arestat avea 93 de kg., iar la eliberare cântarea doar
42 de kg. Nu a mai putut profesa ca învatator. Cu greu si-a gasit un
loc de munca, dar ca muncitor necalificat. Traieste alaturi de familie
în Vistea de Jos.